Connect with us
 

Luni, 7 martie, de la 20.30, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu dau startul competiției „Chefi la cuțite”. Prima etapă a show-ului va aduce în fața celor trei concurenții care speră să treacă de preselecții doar pe baza farfuriei pe care o au de gătit într-o oră.

Prima ediție de la Antena 1 va arunca în luptă concurenți foarte diferiți între ei, de la un bucătar de origine chineză, la unul italian sau un român care gătește de 15 ani în Germania, o fostă asistentă TV sau o simpatică gospodină de la malul mării. Fiecare va încerca să pună în farfurie un preparat reprezentativ, singurul care va conta la jurizare, asta pentru că chefii vor da votul decisiv „pe nevăzute”, strict în funcție de gustul și aspectul farfuriei.

Noutatea absolută a acestui format, degustarea „pe nevăzute”, va aduce și cele mai tari reacții ale chef-ilor. Așa se face că la fiecare preparat aceștia vor face presupuneri în legătură cu autorul mâncării. „Sunt convins că vom vedea o tipă tatuată din cap până în picioare”, va spune Cătălin Scărlătescu, fără să știe că în spatele ușilor se află un tânăr bucătar, în vreme ce chef Dumitrescu va paria că are de-a face cu un amator, deși farfuria jurizată era gătită de un bucătar profesionst. „Vedem de toate în această emisiune”, spune Florin Dumitrescu.

„Plângem, râdem, glumim, ne distrăm, plângem, ne mai certăm. Este foarte frumos ca format, iar entuziasmul de pe platoul de filmare cred că o să depășească și sticla. Este un format de care aveam nevoie noi trei, ca echipă, cum vă spuneam parcă a fost conceput special pentru noi.”

Chef Sorin Bontea adăugă și el: „Această degustare pe nevăzute se extinde și la alte etape ale concursului, nu doar la cea de preselecții, astfel că la un moment dat tu, ca chef, te poți trezi în situația în care elimini pe cineva din propria ta echipă, fără să știi: pe scurt, în etapa în care ne vom întrece efectiv, echipele care pierd proba intră la duel și se apucă să gătească, iar noi, chefii, gustăm din aceste farfurii fără să știm ce concurent le-a gătit.

Astfel poți să dai afara pe cineva de la tine din echipă. Fără să știi. Și cu siguranță se va ajunge la asta. E un format foarte bun, cu mult, mult gătit.” La rândul lui, cucerit de pasiunea cu care gătesc oamenii care vin în concurs, chef Cătălin Scărlătescu mărturisește: „Este o emisiune despre mâncare, veți vedea multă mâncare, dăm rețete, invățăm lumea să gătească. Iar noi trei vom fi aceiași băieți de treabă, aceiași bucătari implicați.”

Chefi la cutite, Antena 1

Chefi la cutite, Antena 1

Dragoni zburători în farfurie

Uimirea nu va avea limite pe chipurile celor trei chefi atunci când un concurent de origine chineză le va trimite în farfurie câte un… dragon! Ce-i drept, sculptat cu multă migală și precizie în bucăți de legume.

La o așa priveliște, chefii vor avea comentarii cât se poate de amuzante, mai ales că vor fi luați prin surprindere. „Asta e pupăza din tei”, spune chef Scărlătescu, în vreme ce colegii lui de pupitru vor denumi preparatul fie pasărea Phoenix, fie ciocănitoarea Woody. Gluma e glumă, însă verdictul trebuie dat, astfel că jurații trebuie să decidă dacă preparatul chinezesc este demn de a primi cel puțin doi DA pentru a trece mai departe.

Chefi la cutite, Antena 1

Chefi la cutite, Antena 1

Farfurii condimentate cu povești impresionante

Arome îmbietoare, farfurii spectaculoase, preparate exotice și combinații neașteptate de ingrediente, toate se vor regăsi în platingurile primei ediții, condimentate cu povești de viață impresionante.

Un tânăr de 25 de ani, care muncește ca bucătar, le va povesti juraților că viața nu a fost prea blândă cu el: abandonat la numai 1 an într-un centru de plasament, pentru că mama nu avea posibilitatea să îl crească, acesta a crescut și cu forțele proprii a decis să își facă un drum în viață, bucătăria fiind cea care l-a motivat.

La rândul lui, un alt concurent, un român stabilit de ani buni în Germania și întors acasă special pentru această emisiune, va povesti că marea sa pasiune, care i-a devenit și profesie, bucătăria, i-a fost pusă la grea încercare de o operație complicată, în urma căreia și-a pierdut gustul și mirosul.

Ce s-a întâmplat cu el și cum și-a continuat meseria, dar și ce vot a primit de la jurați, telespectatorii Antena 1 vor afla luni, 7 martie, de la 20.30, la „Chefi la cuțite”. Emisiunea se difuzează lunea și marțea de la 20.30.

Lasa un comentariu aici!

1 Comment

1 Comment

  1. JUKAN

    6 martie 2016 at 11:53

    CU MUTRELE LOR ZICI CA ESTE UN FILM HOROR DE GROAZA
    MAI BINE BAKE OFF ROMANIA

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

Ele sunt concurentele noului sezon TE CUNOSC DE UNDEVA

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Alexandra Velniciuc, Carmen Rădulescu, Barbara Isasi, solista trupei Mandinga, Raluka și Ana Baniciu sunt concurentele celui de-al 13-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, care va începe, din 8 septembrie, la Antena 1.

“Mă onorează participarea la noul sezon “Te cunosc de undeva!”. Te responsabilizează ca artist, în primul rând, și apoi ca om. Eu plec la drum și cu un mic handicap, pentru că nu sunt cântăreață dar, cu modestie și încredere, voi încerca să fac față provocărilor. Chiar vreau să plec de aici cu niște lecții învățate. E o provocare pentru mine, ca artist”, spune actrița Alexandra Velniciuc.

“Îmi doream foarte mult să vin la “Te cunosc de undeva!”, iar când am aflat că voi face parte din echipă a fost sărbătoare în sufletul și în viața mea. Vreau să-mi dovedesc mie, în primul rând, și celor care mă ascultă că pot mai mult, că pot orice!”, spune interpreta Carmen Rădulescu.

„La început, m-am bucurat, gândindu-mă că e o experiență nouă. Dar acum îmi este cam frică, din cauza limbii române. Eu sunt din Spania și abia acum doi ani și jumătate am venit în România. Îmi place însă ideea acestui show și cred că mă voi descurca”, e de părere Barbara Isasi, solista trupei Mandinga.

Raluka și Ana Baniciu, câștigătoarele show-ului “Asia Express”, vor concura în duet în cel de-al 13-lea sezon “Te cunosc de undeva!”. “Noi suntem foarte bune prietene în viața de toate zilele și am luat împreună hotărârea să venim la “Te cunosc de undeva!”. Am vrut să vin pentru că îmi place să-mi încerc limitele și pentru că în acest show se cântă, iar asta  îmi place mie cel mai mult să fac. Avem aici o gașcă mișto, colegii sunt foarte haioși și sunt sigură că vom râde foarte mult”, spune Ana. Prietena ei, Raluka, se află la a doua participare la show-ul transformărilor. “Îmi doream să revin la “Te cunosc de undeva!” iar acum, că voi cânta în duet cu Ana, va fi și mai bine. Suntem varianta câștigătoare (râde). Sunt sigură că ne vom distra foarte tare”, adaugă Raluka.

Cum se vor descurca Alexandra Velniciuc, Barbara Isasi, Carmen Rădulescu, Raluka și Ana Baniciu în postura de concurente la “Te cunosc de undeva!”, telespectatorii Antenei 1 vor afla din 8 septembrie, de la ora 20.00, în debutul celui de-al 13-lea sezon al show-ului prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” va fi difuzat luni si marti, la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cel de-al patrulea sezon ”Insula Iubirii” începe pe 3 septembrie, de la ora 20.00, la Antena 1, și va fi difuzat săptămânal, în fiecare seară de luni și marți.

În cel de-al patrulea sezon ”Temptation Island – Insula iubirii”, la Antena 1, patru cupluri care au relații de lungă durată însă nu au făcut încă marele pas își vor putea testa relația și vor afla astfel dacă cel sau cea alături de care au petrecut atâția ani este cu adevărat jumătatea lor. La finalul sezonului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viață este același sau dacă se văd nevoiți să meargă pe căi separate.

„Toate sezoanele de până acum ne-au surprins diferit și vă asigur că nici acesta nu va face excepție. Oamenii au personalități diferite, reacționează diferit la situațiile cu care se confruntă. În asta constă farmecul acestui reality show. <Temptation Island – Insula Iubirii> are încă multe surprize rezervate, iar fanii emisiunii vor fi, din nou, impresionați!”, spune gazda emisiunii, Radu Vâlcan.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” are premiera, duminică, la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” va avea marea premierã duminică, 26 august și va fi difuzat de la ora 20.00, la Antena 1.

În noua formulă, alături de Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin ca ”antrenori” ai concurenților, jurații ”X Factor” au avut parte de o mulțime de emoții și surprize la audițiile ”X Factor”. Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams au fost răsfățați aproape zilnic cu mici cadouri primite din public sau chiar din partea concurenților veniți la audițiile ”X Factor”. Adevăratele surprize au fost însă vocile noi care i-au uluit pe cei patru jurați. ”Sunt copii care până acum nu au putut să se înscrie din cauza vârstei, acum au crescut și vin foarte mulți incredibil de talentați”, a spus Delia.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” , care începe pe 26 august, de la ora 20.00, la Antena 1,  se anunță plin de surprize! Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending