HomeLIFE STYLEMarius Manole şi Rodica Mandache, cel mai kinky cuplu într-un club berlinez

Marius Manole şi Rodica Mandache, cel mai kinky cuplu într-un club berlinez

Actorul Marius Manole, realizator al emisiunii Marius FM, alături de Marius Tucă, are o mulţime de întâmplări hazoase de povestit, pe care le relatează cu un farmec aparte. Astăzi dimineaţă a istorisit ce-a păţit cu doamna Rodica Mandache, într-un club gen hala industrială din Berlin.

„Am fost cu piesa Marea iubire a lui Sebastian la Berlin. Ne-a invitat poporul german”, a început să spună Manole, pe un ton hâtru. „Am aterizat, am ajuns, am jucat. Ne-am strâns mai mulţi după reprezentaţie şi ne-am dus într-un club de tineret din Berlin, plin de punk-işti cu tatuaje, cu inele, cu lanţuri, nebunie ce era acolo”, îşi continuă povestea Marius Manole.

 

Marius Tucă l-a întrebat ce-a căutat în club, iar Manole i-a spus pe un ton grav: „Eu sunt un spirit liber, domnule Tucă”, apoi a revenit cu explicaţii: „Adevărul e că mi-era o foame de nu vedeam bine, voiam să mănânc nişte cartofi prăjiţi. Pe la unu noaptea, m-a sunat doamna Rodica Mandache, care era, în apropiere, la o şuetă cu Dan Nuţu, în apropiere. M-a întrebat unde suntem şi i-am răspuns că sunt în clubul X, dar că mai bine ne vedem dimineaţă, la hotel. Nici n-am terminat bine convorbirea, că o văd pe scări pe doamna Mandache: avea o haina de blană pe umeri şi ochelari de soare. S-a aşezat la masă noastră. Dacă până atunci noi ne uităm la punk-işti cu ochii mari, sosirea doamnei Mandache i-a făcut să ne privească ei cu mult interes. Eram cei mai kinky de-acolo”, a spus Marius Manole, în hohotele de ras ale lui Marius Tucă.

 

Foto Credit: Smart FM

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns