HomeTELEVIZIUNEMegaliţii, comorile din interiorul României

Megaliţii, comorile din interiorul României

Un nou reportaj al campaniei „România din interior”, de la Digi24, despre dovezi ale unei civilizaţii milenare, duminică, ora 18.30. Campania “România din Interior” continuă să descopere România, cu locurile și frumuseţile ei, multe dintre ele unice în Europa şi să o prezinte telespectatorilor săi prin reportaje de excepţie.

Săptămâna aceasta, echipa emisiunii a reuşit să filmeze câteva dintre dovezile arheologice care deschid o nouă perspectivă asupra trecutului nostru.
În România, în ultimii ani, au fost descoperite urme ale unei civilizaţii milenare care constituie o necunoscută pentru cercetători şi autorităţi. Pe teritoriul ţării noastre au fost identificaţi megaliţi, adică monumente funerare şi religioase din piatră, cărora cercetatorii le atribuie o vechime de peste 5000 de ani.

Cea mai recentă descoperire a avut loc în anul 2000, atunci când excavaţiile la o mină de cărbuni din judeţul Hunedoara au scos la iveală, întâmplător, monumente ciudate închinate unor zeităţi. Cătălin Răşcuţă, şeful secţiei arheologie al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva explică. „Aceste piese, aceste statui menhir sunt create şi sunt expresii ale indoeuropenilor care sunt de fapt strămoşii noştri direcţi. Deci strămoşii tracilor şi, în continuare, strămoşii geto-dacilor. Piesele au fost interpretate, în primul rând, ca statui de miner sau zeităţi ale minerilor”.

Monumentele au fost expuse, de curând, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva. Cercetătorii susţin că piesele sunt deosebit de valoroase întrucât atestă că pe teritoriul ţării noastre a existat o civilizaţie la fel de veche şi de fascinantă precum cea a druizilor, cu celebrul Stonehenge sau a populaţiilor preistorice din estul Europei. În prezent, arheologii muzeului din Deva studiază un alt megalitic enigmatic, a cărei origine este necunoscută. „Fără discuţie, de acum încolo, dacă se porneşte pe cercetări mai temeinice putem să avem surprize foarte foarte mari în toate direcţiile posibile”, spune Mircea Ţicleanu, şef de departament la Muzeul Geologic al României.

O ediție „Din Interior” despre o față mai puțin cunoscută a României, duminică la 18.30, la Digi 24.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns