Connect with us

Seriale

Michael Phelps printre rechini – Shark Week, în premieră, la Discovery Channel

Published

on

 

Ei sunt unii dintre cei mai rapizi şi mai eficienţi prădători de pe planetă: rechinii. El este cel mai mare campion care a intrat vreodată în apă: Michael Phelps. Ești curios să afli cine e mai rapid?

A 29-a ediție a Shark Week  “își arată colții” pe Discovery Channel, în fiecate zi din săptămâna 24-30 iulie, de la ora 23:00.

 

Shark Week este deja o temă tradițională de vară, un festin „bestial” pentru fanii de pe reţelele sociale. Înainte de a începe şi în timpul Shark Week, Discovery Channel va prezenta cele mai noi descoperiri ştiinţifice şi ştiri despre rechini, prin intermediul paginii de Facebook si al website-ului http://sharkweek.discovery.ro/

 

 

Iată mai jos descrieri ale programelor incluse în Shark Week:

 

Școala rechinilor cu Michael Phelps – luni 24 iulie, de la ora 23.00

Michael Phelps face echipă cu Doc Gruber şi Tristan Guttridge de la Laboratorul pentru Rechini din Bimini, ca să se documenteze despre rechini. Cei doi îşi propun să spulbere mituri şi prejudecăţi foarte răspândite, să-l înveţe pe Phelps să se scufunde printre rechini în condiţii de siguranţă şi chiar să-şi păstreze calmul când un rechin cap-de-ciocan înoată la mai puţin de un metru deasupra lui. În plus, Michael Phelps are şansa să vadă de foarte aproape ce putere incredibilă are un mare rechin alb.

 

Rechini contra crocodili – marți 25 iulie, de la ora 23.00

Dr. Mark Meekan şi conservaţionistul Paul de Gelder pleacă într-o expediţie într-unul dintre cele mai populare locuri din lume pentru rechini: o zonă sălbatică şi izolată, numită Peninsula Cobourg şi situată în nordul Australiei. Meekan ajunge acolo ca să numere exemplare şi specii de rechini în cadrul proiectului Global FinPrint, organizat de compania Vulcan, iar Paul de Gelder i se alătură fiindcă a auzit că acolo rechinii şi crocodilii se luptă pentru ţestoasele de mare. Ce se întâmplă când nişte crocodili de aproape cinci metri lungime intră în apele pline de rechini?

 

Rechinii din Los Angeles – miercuri 26 iulie, de la ora 23.00

De-a lungul coastei unde se află Los Angeles apar tot mai mulţi mari rechini albi, care par să vâneze indiferent de sezon. Dr. Chris Lowe, Directorul Laboratorului pentru Rechini CSULB, vrea să afle de ce. Cercetările sale îl poartă spre Insula Guadalupe, în largul coastei Mexicului, unde găseşte răspunsul.

 

Marele rechin alb: noi detalii – joi 27 iulie, de la ora 23.00

Din doi în doi ani, în luna octombrie din 2008, 2010, 2012 şi 2014, o plajă izolată de pe coasta centrală a Californiei a devenit scena unor atacuri ale marilor rechini albi. Să fie oare vorba despre aceiaşi rechini, care s-au întors în mod repetat? Şi oare atacurile vor continua şi în octombrie 2016? Dr. Michael Domeier e de părere că la mijloc ar putea fi ceva mai mult decât o simplă coincidenţă tragică. Ajutat de Ralph Collier şi Cal Lutheran, experţi în rechini, şi folosind tehnologii de urmărire prin satelit şi de studiere a ADN-ului, Dr. Domeier îşi doreşte acum să rezolve o dată pentru totdeauna acest mister.

 

Rechinul cap-de-ciocan: apetit ucigaș – vineri 28 iulie, de la ora 23.00

La începutul lui noiembrie, mai mulţi rechini uriaşi cap-de-ciocan se adună în largul zonei Bimini din Bahamas. Dar de ce oare? Tristan Guttridge, unul dintre cei mai importanţi cercetători care studiază rechinii, le montează dispozitive de monitorizare acestor creaturi de obicei solitare şi le urmăreşte, ca să afle răspunsul. Multe exemplare par să fie femele gestante, după cum arată ecografia uneia dintre ele. Guttridge e de părere că ele îşi petrec iarna în Bimini ca să-şi poată hrănii puii încă nenăscuţi, după care se îndreaptă spre ţărmurile Floridei, ca să vâneze rechinii comuni cu înotătoare negre, care migrează în zonă.

 

Marii rechini albi din Madagascar – sâmbătă 29 iulie, de la ora 23.00

Madagascarul nu este cunoscut ca un loc unde trăiesc marii rechini albi. După spusele celor de la adăpostul pentru rechini de aici, atât marii rechini albi, cât şi rechinii-tigru sunt specii declarate „dispărute” din apele locale. Acestea fiind spuse, cum se face că un rechin căruia i s-a montat un dispozitiv de monitorizare în Africa de Sud a călătorit 2400 de kilometri, urcând de-a lungul coastei Africii, către Madagascar? Craig O’Connell şi echipa lui fac la rândul lor această călătorie lungă, ca să ajungă pe insulă şi să afle dacă nu cumva Madagascarul va deveni următoarea destinaţie preferată de marii rechini albi.

 

Phelps contra rechinilor – duminică 30 iulie, de la 23.00

Inegalabilul Michael Phelps, deținătorul a 39 de recorduri mondiale și a 23 de medalii olimpice de aur, ia parte la cea mai originală încercare din viața sa. O experiență atât de copleşitoare, încât nimeni n-a mai avut până acum curajul s-o facă. Cel mai medaliat sportiv al lumii se își încearcă puterile cu cel mai eficient prădător din ocean: Phelps contra rechinilor. Să înceapă competiția!

 

 

 

Foto Credit: DISCOVERY CHANNEL

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

Doi frați geniali, Victor și Călin Popescu, în distribuția noului sezon ”Fructul Oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Noul sezon al îndrăgitului serial ”Fructul oprit”, produs de Ruxandra Ion și difuzat de Antena 1, începând din 29 august, de la ora 20.00, vine cu o mulțime de surprize pentru telespectatori.

Pe lângă marii actorii care se alătură producției vor fi și nume noi în lumea filmului. Victor și Călin Popescu sunt doi băieți cu performanțe extraordinare care vor face parte din distribuție, fiind la prima experiență cinematografică din viața lor.

Victor are 13 ani, este în clasa a VII-a cu specializare în Matematică. El a participat la foarte multe olimpiade și a obținut rezultate remarcabile. În paralel, este înscris la un Club de Teatru și consideră că acest nou proiect din viața sa este unul plin de oportunități.

”Am fost foarte fericit când am luat castingul pentru rol, asta fiindcă știam că voi trăi o experiență unică. Sunt încântat că mi se oferă oportunitatea de a cunoaște oameni noi și deosebiţi și de a învăța lucruri minunate”, spune Victor, care în serial se va numi Traian și va fi fiul Silviei, personaj interpretat de Alina Pușcaș.

Fratele său, Călin Popescu, are 9 ani și este deja în clasa a IV-a pentru că, tocmai datorită performanțelor sale intelectuale, a concentrat doi ani într-unul. Călin face două școli în același timp. Studiază la Little London și este extern la Colegiul Național de muzică ”George Enescu”, unde studiază pianul. A fost premiat pentru talentul său muzical în mai multe rânduri și, încă de la grădiniță, a făcut cursuri de teatru. În serial, el este Victor, fiul Soniei – rol interpretat de frumoasa actriță Michaela Prosan.

”Fiecare zi pe platoul de filmare este minunată, toată echipa mă răsfață și mă ajutã să-mi înțeleg rolul. Îmi place mult că mă cheamă Victor, pe fratele meu îl cheamă așa. Este incredibil că am avut șansa să fac parte din echipa “Fructul Oprit”. Nu știu ce va fi în viitor, dar mă bucur de fiecare clipă în prezent” mărturisește Călin, care glumește spunând că este pentru prima dată când faptul că e mic de statură reprezintă un avantaj pentru el.

Cei doi frați sunt foarte entuziasmați de faptul că au luat castingul pentru rolurile din ”Frcutul Oprit” și sunt foarte responsabili, fapt confirmat chiar de Ruxandra Ion: ”Sunt doi copii extrem de bine crescuți, pasionați, talentați și serioși.”

Din 29 august, telespectatorii pot urmări sezonul 2 “Fructul oprit”, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Noul sezon “Fructul oprit” aduce în fața publicului român nume importante din lumea filmului și a teatrului, dar și copii talentați și dornici să descopere mai multe despre tainele meseriei de actor.

Plină de entuziasm, Maria Nicole mica artistă în vârstă de opt ani s-a alăturat echipei serialului, putând fi urmărită de telespectatori din 29 august la Antena 1.

“Abia aștept să începem filmările!”, a fost reacția Mariei Nicole, după ce a avut primele repetiții și a făcut cunoștință cu colegii săi mai mari din “Fructul oprit”. “M-am cunoscut cu actorii, îmi place tare mult aici, pentru mine este o experiență foarte frumoasă!”, povestește aceasta, fiind primită cu brațele deschise în echipa serialului.

În urmă cu patru ani, a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care va începe miercuri, 29 august, de la ora 20.00, la Antena 1. “Personajul meu se numeste Mara, o fetită de cinci ani, haioasă. Îmi place, chiar mă reprezintă”, mărturisește Maria, extrem de încântată de noua experiență pe care o trăiește.

Talentul ei s-a făcut repede remarcat pe platourile de filmare. “Maria este actriță în adevăratul sens al cuvântului, foarte talentată și extrem de profesionistă. Eu unul o tratez ca pe un om mare”, declară Radu Grigore, scenarist și regizor al serialului.

Din 29 august, “Fructul oprit” revine în atenția publicului cu un nou sezon plin de surprize, telespectatorii putând să urmărească serialul, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Iata cine sunt actorii care joaca in noul serial de la PRO TV – „Vlad”

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Serialul TV Vlad, un thriller care respectă cele mai înalte standarde cinematografice și care spune povestea contelui de Monte Cristo într-o adaptare modernă, are o distribuție de excepție.

Pentru a completa reteța unui serial de o asemenea amploare, pe lângă echipa formată din cei mai buni profesioniști din industria cinematografică, PRO TV a adus și actori talentați care au obținut numeroase premii și nominalizări la cele mai importante gale din industrie, atât România, cât și în străinătate.

Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Andrei Aradits, Emilian Oprea, Diana Sar, Bebe Cotimanis, Aura Călărașu, Dan Condurache și Ion Haiduc poartă firul poveștii între trecut și prezent. Dan Popescu, George Piștereanu, Victoria Răileanu, Ștefan Iancu, Ana Maria Bădilaș și Tudor Oprișan completează distribuția acestui serial remarcabil și punctează momentele esențiale ale intrigii.

Serialul Vlad spune povestea lui Adrian (Anghel Damian), tânărul care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Ștefan Dragomir (Andrei Aradits) și Leonard Cazacu (Emilian Oprea). După câteva experiențe traumatizante, acesta primește șansa la o nouă viață, îndrumat fiind de Cezar (Bebe Cotimanis), mentorul lui. Astfel are posibilitate să-și regleze toate conturile cu cei care l-au trădat.

După ce scapă din închisoare, Adrian devine Vlad, rol interpretat de Adrian Nartea, și se transformă într-un bărbat de succes, bogat, șarmant, care are aliați puternici ce sunt pregătiți să pună la punct toate detaliile unui plan perfect de răzbunare.

Olimpia Melinte joacă rolul Elizei, singura mare dragoste a lui Vlad, care l-a trădat atunci când acesta a fost închis, iar Diana Sărăcuțu este sora Elizei în serial, Roxana. Și ea este o persoană extrem de importantă în viața lui Vlad, care a fost în permanență folosită de tatăl lor pentru a pune presiune emoțională asupra surorii ei.

Vlad, primul serial thriller românesc produs și difuzat de PRO TV, spune o poveste complexă în mai multe planuri. Scenariul întrepătrunde trecutul și prezentul într-o poveste cu un fir roșu ce leagă toate piesele din puzzle.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending