HomeALL MEDIAMihai Găinușă vine în ograda Academia Cațavencu

Mihai Găinușă vine în ograda Academia Cațavencu

Mihai Găinușă își ascute pana și, începând cu 12 septembrie, scrie în cel mai titrat săptămânal de satiră din Romania, Academia Cațavencu. Astfel, pe lângă radio și televiziune, Mișu își face cuib și în presa scrisă. Îi urăm succes și să fie la fel de inspirat în zburătăcit subiecte!

Născut în străinătate, la Sibiu, pe 6 noiembrie 1970, Mihai Gainușă și-a petrecut cei 7 ani de-acasă nefăcând nimic. Apoi s-a remarcat printr-o frumoasă copilărie de strângător de maculatură, borcane goale și plante medicinale. Ulterior a absolvit liceul industrial de Poștă și Telecomunicații din București și s-a lansat cu succes în cariera de telefonist.

Din păcate aceasta a fost întreruptă de Facultatea de Jurnalism, pe care Mircea Badea n-ar fi făcut-o nici dacă ar fi fost în stare. Prestează la Radio Delta RFI, Radio 21 și, până în prezent, la KissFm. În paralel a făcut scenarii comice, zice el, pentru Chestiunea Zilei a lui Călinescu. Apoi realizează Cronica Cârcotașilor la Prima Tv, unde se remarcă ușor, ca fiind tipul din dreapta. În timpul liber, pe lângă copii, mai face și vreo 6 cărti, niciuna plagiat dovedit. La pensie se va retrage la pensiunea lui de la Cheia. Koniet Filma.

Lasa un comentariu aici!

Post Tags
Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns