Connect with us

Evenimente

Mihai Trăistariu – preşedintele juriului la Festivalul Internaţional de Muzică Pop ,,Liga Campionilor”, ediţia I, Râşnov, 4 – 8 august 2010

Published

on

 

Mai sunt câteva zile şi se încheie înscrierile pentru Festivalul Internaţional de Muzică Pop ,,*LIGA CAMPIONILOR*”. Concursul va avea loc în perioada 4 – 8 august la Râşnov (Jud. Braşov), în aer liber, în fiecare zi, chiar în Cetatea Râşnov.

Organizatorii festivalului sunt : Federaţia ” *STAR MUSIC* ” , reprezentată de dl. Oprea Constantin ( directorul festivalului ), Primăria Râşnov (primar – Adrian Vestea ) şi Asociaţia ” Rosenau Turism ” ( reprezentată de domnii Iancu Soiu şi Constantin Ungureanu ) .
Preşedintele juriului a fost ales interpretul Mihai Trăistariu . Festivalul , denumit sugestiv ” *LIGA CAMPIONILOR* ” ( CHAMPIONS LEAGUE ), îşi propune să aducă în faţa publicului cele mai bune voci la oră actuală, nelansate încă pe piaţa muzicală. În acest sens, regulamentul concursului are o cerinţa cu totul şi cu totul specială : poate să se înscrie în concurs oricine doreşte, cu condiţia să aibă în palmares cel puţin un premiu 1, 2, 3 sau trofeu la vreun festival naţional sau internaţional.
Până în acest moment s-au înscris *109 concurenţi* şi lista este deschisă până pe 1 august.


Festivalul este gândit exact ca şi campionatul mondial de fotbal : ” Champions League ” .


Fiecare dintre concurenţi are de pregătit pentru concurs câte 3 melodii, însă nu toţi vor avea şansa să le cânte pe toate trei. Absolut toţi concurenţii se bat în primele două zile de competiţie ( Etapa Preliminară ), având de cântat o primă melodie. În urmă jurizării, primii 50 de concurenţi merg mai departe în Semifinală din cea de-a 3-a zi, iar ceilalţi părăsesc competiţia. În cea de-a 4-a zi, doar 25 de concurenţi rămân şi se bat în marea Finală.
Sunt admişi în concurs tineri cu vârstă cuprinsă între 5 şi 25 de ani, fiind împărţiţi în 5 grupe de vârstă : 5 – 7 ani , 8 – 10 ani , 11 – 13 ani , 14 – 17 ani şi 18 – 25 ani. Concurenţii pot cânta orice melodii, la alegere, din repertoriul românesc sau internaţional, ritmate sau lente. Singura problemă e să convingă juriul. Cei care-şi doresc să participe mai pot să se înscrie până pe data de 1 august ! În acest sens. ei pot vizită site-ul oficial al festivalului: *www.festivalulligacampionilor.blogspot.com* *sau * *www.festivaluri.biz*.

Juriul e format numai din specialişti în domeniul muzical : Mihai Trăistariu ( preşedintele juriului ), Marcel Iorga ( compozitor ), Alexandra Toader ( violonistă ), Carmen Fulger ( realizator tv, actriţă şi interpretă ), Cătălin Dascălu ( compozitor ), Doina Moroşanu ( interpretă ), Aida Borovină ( interpret ), Claudiu Bulete ( compozitor ), Johnny Bădulescu ( 13 ani – multiplu laureat la festivaluri naţionale – 15 trofee ), Andreea Olariu ( 14 ani – multiplă laureată la festivaluri naţionale – 18 trofee ), Lucas Molina ( dansator de flamenco şi interpret din Argentina – va juriza doar la finală).
Pentru corectitudinea jurizării şi pentru a evita eventualele pile, relaţii, spagi, grade de rudenie sau prietenie, preşedintele juriului, Mihai Trăistariu, a inventat o noua regulă : din toate cele 10 note pentru un concurent – va elimina cele mai mici două note şi cele mai mari două note, astfel că media unui concurent va fi format doar din … 6 note. În felul acesta se vor evita uşoarele erori care pot apărea, ranchiuna unor juraţi care nu mai colaborează cu anumiţi concurenţi ori veşnicele pile de pe la festivalurile de gen.

Mihai Trăistariu a fost invitat de peste 80 de ori în ultimii 3 ani să facă parte din numeroase jurii la festivalurile naţionale şi internaţionale de muzică şi, din acest motiv, şi-a propus două lucruri :

1. să fie corect până la Dumnezeu, ori de câte ori va fi invitat într-un juriu şi să aibă grijă ca şi ceilalţi membri ai juriului să nu sară calul ;
2. să descopere tineri cu voci senzaţionale şi să-i promoveze, acordându-le un premiu special care-i poartă numele : *Premiul ” Mihai Trăistariu „* .

Premiul constă de fiecare dată în promisiunea fermă că va cântă în duet cu câştigătorul sau câştigătoarea şi ca vor merge cu duetul la televizor să-i facă astfel cunoscuţi pe tinerii cu voci fenomenale. Artistul a ajuns deja la al 25-lea premiu ” Mihai Trăistariu „, urmând că pe 8 august, la Râşnov, la festivalul internaţional ” Liga Campionilor” să-l acorde pe cel de-al 26-lea !
Mihai Trăistariu: ,,Ar fi cazul ca televiziunile din România să înceteze să mai promoveze toate piţipoancele şi să aducă încet-încet valoarea înapoi ! Cred că deja lumea e sătulă de bâlci şi circaraie ! Nu-i păcat să nu ajutăm aceşti tineri care ne fac cinste oriunde merg?  Sper că peste 5 – 10 ani să-i văd pe aceşti tineri fenomenali la tv şi nu toate fufele care au trăit cu fotbalişti şi cu … poveştile lor de viaţă ! ”
Tot Mihai Trăistariu este cel care a venit cu ideea de a invita în juriu şi doi multipli câştigători la festivaluri naţionale . Este vorba de doi copii extrem de talentaţi : Johnny Bădulescu şi Andreea Olariu. Mihai Trăistariu a cântat cu amândoi în duet ! Cei doi trofeisti sunt nişte recordmeni în materie de festivaluri câştigate ! Din acest motiv, în fiecare an , la Festivalul ” *LIGA CAMPIONILOR* „, Mihai vrea să păstreze această tradiţie şi să invite în juriul profesionist – alţi doi campioni ai festivalurilor.

Lasa un comentariu aici!

95 Comments

95 Comments

  1. Cine este Rechinul?

    4 septembrie 2011 at 00:56

    Am descoperit cine este personajul care se ascunde sub identitatea de Rechinul.Dupa numeroase cercetari facute si de mine si de mai multi experti in IT l-am prins in capcana.El se numeste Ciprian Neagoe si este ex profesor de matematica din Bucuresti.Daca vreti va dau adresa de facebook sa vedeti cum arata:

    http://www.facebook.com/reqs.php?type=1&fcode=79cffec5e&f=100002863316715#!/SefuCipi

    El se declara un fan inrait si prieten al Mihaelei Chisnencu.Apropo domnule Neagoe in ce calitate ati scris dumneavoastra mizeriile de pe acest site?In ce calitate ati adus jigniri unor persoane din juriu sau unor copii?Ce pregatire aveti dvs sa faceti acest circ?Sa va fie rusine si doamnei Angela Chisnencu ca accepta astfel de situatii.Ea a primit multe trofee si de la oamenii pe care i-a jignit debil-mintalul ei prieten,si acum cand fata ei este intr-un vizibil regres arunca cu noroi.
    RUSINE domnule Ciprian Neagoe RUSINE doamna Angela Chisnenscu

    • Al doilea rechin

      11 noiembrie 2015 at 01:30

      Bulete, du-te si te culca, esti prea obosit,expiratule! Auzi,specialisti in It:)))

  2. RADU apetroaie

    15 octombrie 2010 at 18:00

    De ACEEA CRED CA DE FIECARE acest domn Oprea se gandeste numai la banii pe care nici nu-i arae si mai ales am cautat mai multe informatii pe google de dansu si credetima ca este absolut fascinant in ceea ce face el asa ca trebuie laudat si cu banii altora aruncati aiure. va dau acest link sa vedeti si voi despre ce e vb ;;;http://www.desteptarea.ro/cersetorie-mascata.html

  3. NO COMENT

    22 septembrie 2010 at 22:47

    Pt OARECARE
    Cititi mesajul RECHINULUI din 13 sept ora 19:23 si veti vedea cine a scris despre cei de la Petrosani.Si despre altii.

  4. UN OARECARE

    22 septembrie 2010 at 19:53

    pt. No Coment
    Citez din data de 14 sept. ora 23.11
    “Apropo de Barzoi ,ca nu mai pot sa il numesc domn… eu am alergie la prostie si la prosti , dar eram sa fac un soc cand am vazut ca gasca de la Petrosani in frunte cu Barzoi este invitata pe scena ca sa primeasca un premiu de … excelenta!!! 🙂 ))))))))))”
    Probabil e un citat si eu l-am pus pe seama dvs.!

  5. NO COMENT

    22 septembrie 2010 at 17:23

    Pt Un oarecare
    Stimate domn sau doamna,cred ca ma confundati.Va rog sa cititi cu atentie eu nu am scris nimic de „gasca” de la Petrosani.Chiar nu am acum rabdare sa caut sa vad cine a scris.
    Eu am pus doar citate scrise de „binevoitorii” care se cred cei mai corecti,jignesc in stanga si in dreapta ,pe toata lumea si culmea tupeului tot ei sunt cu gura mare.
    Pt Hanna Montana
    Nu stiu cum e vremea la Sibiu dar poate imi spui tu Hanna a Montanei ,alias fix,pix,chix gasca din Iasi cea corecta.

  6. UN OARECARE

    21 septembrie 2010 at 20:37

    Pt. NO COMENT!
    Sunt un parinte al unui concurent din Petrosani! N-am sa-mi dau numele ,nu din teama ci pentru a-mi proteja copilul de eventualele „mizerii’ pe care mi le voi auzi!
    Nici macar nu stiti ce fel de premiu a luat”gasca’ de la Petrosani! Nu s-a numit premiu de excelenta asa cum insinuati dvs. ci un premiu simbolic de ‘fair play” pt. ca „nebunii de noi’ am stat in soare si am aplaudat ABSOLUT TOTI CONCURENTII pana ni s-au umflat palmele! Daca va deranjeaza acest premiu ,poate nu va deranjeaza ca va-m aplaudat fetita sau baiatul! Sunt sigur ca nu v-a deranjat si ca am parasit competitia CU TOTII IN SEMIFINALA!
    De fapt nu inteleg ce ne reprosati celor din Petrosani?! Ca sunt copii ca si altii? Ca-si doresc poate mai multi ca altii sa scape de… saracie ,de „sindromul Valea Jiului” (desi ne sunt dragi muntii nostri!), ca muncesc poate si 12 ore pe zi(inclusiv canto!) pentru a-si depasi conditia… de fapt ce ne reprosati? ca incercam sa-i depasim pe altii si sa ne autodepasim?
    Asta se numeste INVIDIE! Si nu merita atunci sa ne explicam in fata celor care NE URASC
    O seara linistita va doresc!

  7. HANNAH MONTANA

    15 septembrie 2010 at 21:00

    NO COMENT ALIAS DOAMNA ELENA G….CUM E VREMEA LA SIBIU?
    SAU MAI BINE INTREABA PE PRIETENUL SAU PRIETENA TA STANDD DE LA RM. SARAT…:))))))

  8. NO COMENT

    15 septembrie 2010 at 13:52

    Pt toata lumea.
    Eu nu am nici o legatura cu nimeni.Si asa cum voi ziceti ca eu am legatura cu Olariu asa pot si eu zice ca Marian,Wally,Mircea,Ion,Anca,Krystyna au legatura cu Lefter.
    Marian,Ia analizeaza tu stramb si vezi cate comenturi cu mesaje obscene sunt la adresa unor copii,la adresa d-lor Traistariu,Bulete,Oprea,Barzoi,a d-nei Borovina .
    Eu ma refeream strict la comentariul d-nei profesoare.Si raman la parerea ca,un cadru didactic nu are voie sa se exprime asa cum a facut-o dansa.Si ma rog la Dumnezeu ca baietii mei sa nu aiba niciodata asa o profesoara.
    Ca meserie jos palaria,insa caracterul lasa de dorit.
    Si daca ai curiozitatea sa citesti primul meu coment vei vedea ca nu sunt de acord cu folosirea adjectivelor triviale,indiferent din partea cui vin.
    Si daca d-na Nechita a jignit ce se astepta sa o pupe cineva si sa-i zica:Multumim d-na ca ne-ati facut in toate felurile.
    Si nu am nici o legatura poe youtube cu nimeni.
    Si e ultimul meu post aici pt ca vad ca sunt 2 tabere care nu lasa nimik de la ele.
    Demonstrati cu PROBE CONCRETE ca am legatura cu fam Olariu.Va repet pe aceasta familie nu am vazut-o in viata mea.
    Asta e punctul meu de vedere,asa cum fiecare are un punct de vedere.Ca va place sau nu e problema voastra

  9. standd

    15 septembrie 2010 at 13:24

    http://www.youtube.com/user/standdalegre
    asta e proflul lui sau al ei. uita-ti-va cate videouri are cu andreea olariu. standd si cu no coment si cu elena g. sunt toate cu olariu. mai indraznesc sa ne acuze pe noi ca facem parte din aceiasi tabara.
    sa v-o spun pe aiai dreapta….!!! eu nu sunt nici un lefter nici cu olariu eu am avut treaba cu liga campionilor.
    daca mi-am spus parerea nu am nevoie sa veniti voi si sa-mi sariti in cap ca fac parte dintr-o tabara!!!!
    uitati-va sa-i vedeti profilul. cine e capsunar acum??? nu am inteles cum de e si din rm. valcea dar o fi venit acasa ca acolo nu mai avea nimic de cules:)))))) sau de furat:))))))
    standdalegre
    standdalegre
    Subscribe
    Add as Friend | Block User | Send Message
    Profile

    Name:
    alegre
    Channel Views:
    600
    Total Upload Views:
    33,851
    Age:
    54
    Joined:
    May 28, 2008
    Last Visit Date:
    5 days ago
    Subscribers:
    10
    descoperiri …descubrimientos musica pop dance entretenimento
    Country:
    Spain

  10. marian

    15 septembrie 2010 at 12:55

    va bateti gura de pomana!!!! nu vedeti ca n-aveti cu cine discuta???
    dl wally,d-na profesoara, fix si cu pix si cine o mai fi pe-aici…!!! nu vedeti ca prostia e mare ce va mai puneti mintea cu femeile astea bolnave????
    no coment are un fix in cap si toti sfintii din cer n-o sa i-l scoata. i s-a pus pata si gata!!!!!!
    femeie ne-ai omorat cu citatele bravo esti taree!! ia expica-mi si mie de ce nu te legi de citatele astea???
    ia d-aici….zice F.B.I. sau mai bine zis S.R.I. „sunteti buna numai pentru a lua onorariu si atat nu aveti un copil cu rezultate f.bune la muzica doar va laudati cu malina lefter care stim cu totii nu are nici o treaba cu dv. deci in incheiere mai bine lasati comentariile despre copii si jurii si apucativa de treaba si invatati-va elevii sa cante si apoi o sa castigati si premii stimata doamna ,,profesor” NECHITA de la iasi .”
    si mai zice Standd „probabil capsunar a fost tatal tau si de acolo ai invatat cuvantul NADA …de aceea ti-am scris in spaniola …cat despre stimata …in ghilimele , doamna NECHITA, care se lauda cu Madalina …aveti dreptate dar ma intreb …de ce oare va bateti atata in piept?….de ce va ascundeti dupa colt?Madalina e o voce o fata buna dar tu esti o nulitate in materie de bun simt …nu vorbiti de deontologie profesionala …revizuiti ce ati scris si vom vedea care se poate incadra in ea si cine nu ….multumim FBI si doamnei panaitescu pt felul cum v-a facut sa va dati in vileag identitatea RUSINE MADAM RUSINE “madam NECHITA “v-ATI DAT ARAMA PE FATA …Ce vreti acu ?….dividente de la madalina?…e meritul ei nu al tau madam N…imeni O sa continui sa fii aceasi nulitate in materie de bun simt si IQ ..ASTA E ULTIMUL MESAJ …STIAM IDENTITATEA DAR VROIAM SA MA CONVING DE ACEEA AM URMARIT DISCUTIILE ….SA AUZIM DE BINE 😛
    si mai e unu deshtept tare „Cine dracu te-a ous sa vii la Liga daca stiai tu premiile dinainte?” „Mai dute dracu si studiaza cum se aseaza o nota pe potativ tembelule” „DUTE DRACULUI DE ESCROC!!!!!!!!!!!!!!!!”
    mai sunt de-astea da n-am timp!! cu astia ce faci No coment? nu cumva sunt prietenii tai de aia nu-i critici??? faci atata pe sfanta!!!!! au scris 2 copii aici ca lefter e cea mai tare si tu improsti in toata lumea ca am scris noi toti ca e lefter cea mai tare!!!! nu stii sa numeri femeie??? unu si cu unu fac 2, 2 pareri nu inseamna majoritatea!!!! mai lasa-ne ca ai umplut situl cu prostiile tale!!!!

  11. NO COMENT

    15 septembrie 2010 at 01:19

    Stiti ce e curios?Ca mai toti cei care au scris aici se cunosc intre ei.In fata se pupa si in spate se injura.

  12. NO COMENT

    15 septembrie 2010 at 01:16

    Wally cel negativist sunteti d-voastra.Eu nu am zis ca d-na a scris mesajele astea.Si va rog cititi mesajele dansei si vedeti ce exprimare are si cum jigneste pe toata lumea.
    dar D-voastra daca nu sunteti de partea nimanui asa cum spuneti numai pe mine m-ati vazut?
    Eu v-am aratat citate din ce s=a scris mai sus.
    Si ce apele le-am tulburat eu?
    Eu va rog sa-mi aratati ce copil am jignit.Mi-am spus doar punctul de vedere asa cum ati facut si d-voastra…dezinteresat

  13. Wally Th.B

    15 septembrie 2010 at 01:04

    Buna seara.
    Mare pacat faceti doamna 🙁 Tocmai astazi in zi de sfanta sarbatoare…
    Sunteti o femeie negativista doamna…. Va tineti scai de oamenii astia si da=ti impresia ca sunteti mai rea ca toti. Nu aveti mintea deschisa ca poate adevarul nu este asa cum il vedeti dvs…..Daca spuneti ca nu sunteti ruda cu mama fetitei Andrea de ce tva incapatanati sa loviti in oameni doamna draga???? Nu pot sa cred ca toate mesajele aici au fost scrise de aceeasi persoana. Sau ca sunt un grup care stau tot timpul aici ca sa scrie prostii. Scrisorile sunt scrise de oameni diferiti doamna!!!! Se vede asta cititi cu atentie. Va rog eu mult doamna da-ti dovada de intelepciune. Apele s-au mai linistit de ce tineti cu tot dinadinsul sa le tulburati din nou.?? Nu va impovarati sufletul cu asa pacat.

  14. NO COMENT

    14 septembrie 2010 at 23:13

    PT PIX
    Domnule toti parintii fac eforturi pt copii lor.Nu doar d-voastra.

  15. NO COMENT

    14 septembrie 2010 at 23:11

    Pt D-na profesoara.Ia uitati d-na cum nu sunt atacati alti copii si alti profesori de catre sustinatorii d-voastra?
    D-le Wally eu nu iau in deradere ca doamna a fost la manastire.Am zis ca a fost degeaba.
    Eu va pun citate care au fost scrise de sustinatorii d-nei si de d-na,sa vedeti cine ataca pe cine.
    Aratati-ne d-na un mesaj in care Madalina sau copiii pregatiti de d-voastra a fost jigniti.

    Citat Ion:”ACUM A MAI BAGAT-O SI PE FATUCA AI CARE PLANGE TOT TIMPUL CAND CANTA ”
    Citat Anca: „ATI ADUS IN JURIU DOI COPII AROGANTI SI INGAMFATI DE PLESNEAU LA PROPIU SI LA FIGURAT SA NOTEZE TALENTUL UNOR ALTI COPII…”
    Citat Rechinul :”Iar despre cei doi bebelusi din juriu ce se poate spune : despre trofeele care le-au luat … nu au nici o valoare cele castigate necinstit,iar ei alearga dupa trofee ca dupa bureti”
    Citat Mircea :”mai intai vreau sa raspund unui parinte din petrosani care zice ca profesorul lor este mai bun decat toti ceilalti profesori din tara. asteptam sa vedem ce valoare nationala a dat profesorul ala ca noi n-am auzit de nici un copil din petrosani care a spart pana acum gura targului. voi cei din valea jiului stiti sa va laudati dar mai mult nu mai aveti ce sa demonstrati la cantat. nu-l mai pupati atata in fund pe traistariu in speranta ca data viitoare o sa-l aiba in vedere pe copilul dvs. nu merge asa treaba. intrebat-i pe cei din piatra sau constanta care e treaba cu relatia lor foarte stransa cu bulete si traistariu.”
    „Apropo de Barzoi ,ca nu mai pot sa il numesc domn… eu am alergie la prostie si la prosti , dar eram sa fac un soc cand am vazut ca gasca de la Petrosani in frunte cu Barzoi este invitata pe scena ca sa primeasca un premiu de … excelenta!!! 🙂 ))))))))))”
    Citat Krystyna:”dar pe bune ce m-a surprins cel mai tare a fost ka felicitarile erau pentru mada si inka o fata georgiana. m-am intrebat cine e georgiana si ce realizare mare avea ea. am citit cu atentie stirile de pe blogul lui traistariu si m-am prins. k era vorba de georgiana blagescu. madalina lefter pe acelasi loc cu georgiana blagescu. am vazut o emisiune la tvr iasi care spunea k mada e singurul copil din lume kare a re contract cu rai pentru ca ei aduc numai vedete adulti la emisiunea aceea. mada e si solista la antena 1 este o super voce. e acelasi lucru ka ai castigat un contract in strainatate cu faptul ka ai castigat un concurs la MALL??????? ”
    „sa crape toti invidiosii de ciuda ka o alta madalina lefter nu este”
    „Olariu se trage de sireturi acum cu Lefter si-i zice ca se vor intalni in Italia.
    Domnisorica in chestiune face o mare confuzie. Nu e singura. Contractul lui Lefter nu are comparatie cu alte shushanele la care mai merg ai nostri pe-afara. Am auzit ca de fapt Olariu nu are nici un contract cu Italia. Ramane de vazut. Comparatia lui Lefter cu Blagescu e grotesca. Chiar si cu Olariu.
    Nu mai faceti comparatii de astea ca nu-si au rostul. Lefter e unica si depaseste cu mult nivelul a tot ceea ce este la ora actuala in Romania in materie de copii cantacioshi. ”
    Citat Ovidiu :”Standd am comparat si ne-am edificat. Lefter este ani lumina peste Olariu care nu stie decat sa se matzaie, sa se tanguie, sa se bata cu pumnii in piept si sa tzipe. Lefter este mai mica decat ea dar de talie internationala nu o provinciala sustinuta de un om cu 20 ani mai mare ca ea.”
    „cum zicea si ovidiu andreea olariu tipa tipa tiiipaaaaa neneee!!!!! are un timbru ascutit si enervant. proful mi-a zis ca a vazut-o la cateva concursuri si la televizor si nu stie nici sa respire corect. este falsa si afectata, tot timpul parca se vaita. nici nu intelege ce canta cand are melodii in limbi straine. madalina lefter are un timbru pe care il recunosti pentru ca nu-l mai are nimeni.”
    Si acum citate ale d-nei profesoare
    „Madalina este singurul copil roman (si singurul copil din lume) care a semnat un contract de exclusivitate in calitate de INVITAT la emisiunea “Ti lascio una canzone”. Atita vreme cit in Romania, un copil nu are un manager, este normal ca acest rol sa fie indeplinit de profesor si parinte. Mai ales cind profesorul are studii de specialitate in strainatate, care ii permite sa se ocupe de partea manageriala a unui copil.
    Nu am afirmat niciodata ca este meritul meu ca Madalina a ajuns la “Ti lascio…”! Insa EU am fost cea care i-a vorbit de multa vreme, in detaliu despre alte emisiuni din lume, si a indemnat-o pe mama Madalinei sa trimita la emisiunile “America’s got talent”, “Ti lascio una canzone” (emisiune pe care personal o urmaresc de 4 ani!) si alte emisiuni la care ai ajuns ULTERIOR cu fiica dumitale. Madalina a fost acceptata la “America’s got talent” inca din martie 2009, lucru cunoscut si mentionat in presa, televiziune si radio inca de anul trecut! Inscrierea fiicei dumitale s-a facut la peste 1 an dupa Madalina! Cine imita pe cine? Ii voi da cuvintul imediat d-nei Lefter pentru a va edifica despre acest aspect.”
    „Aveti dovezi ca atunci cind ati semnat contractul cu Andreea, noi nu aveam deja un contract cu Rai 1? Pentru “linistea” d-voastra, eram in discutii cu Rai 1 de mult mai mult timp decit am declarat public, insa din motive de discretie impuse mai ales de televiziunea italiana, nu am vrut sa dam raportul si sa facem public acest lucru. Daca nu ne laudam in dreapta si-n stinga si nu inundam de luni de zile siturile cu anunturi laudaroase, nu inseamna ca stam degeaba. Pentru noi conteaza faptele, nu vorbele. Daca ati avut o discutie cu noi, a fost despre emisiunea “Io canto” si nicidecum de “Ti lascio una canzone”! Nu ati inteles bine ce a spus Antonella vinerea trecuta, si anume ca Madalina “ha scritto” (a scris) din Romania. Asta nu inseamna ca noi am trimis o scrisoare, ci ca am SCRIS un mesaj pe internet. Mesajele de mail se scriu asta o stie toata lumea. Cine mai trimite scrisori prin posta in ziua de azi?”

    DECI CINE PE CINE ATACA?

  16. Felicia

    14 septembrie 2010 at 23:01

    Domnule Wally lucrurile s-au schimbat in Romania. Nu stiu daca mai veniti pe la noi, poate in vacante. Lumea este mult mai rea si intoleranta.
    Nu cred ca ve-ti avea succes cu mesajul dv de pace. Nu conteaza ca atata lume este ranita de mesajele astea, sunt unele matroane care nu vor inceta sa dea cu sete in cine apuca.
    Nu mai vad ce folos are situl asta. Nu mai are nici un rost atata vreme cat festivalul „Liga copiilor” s-a terminat de mult.

  17. Wally Th.B.

    14 septembrie 2010 at 21:24

    O adanca mahnire m-a cuprins la citirea acestor randuri…:( Eu Cautam informatii pe internet despre cantareti romani si am ajuns aici. Cata durere si dezamagire mi-ati facut dragii mei fosti conationali. Ma incumet sa va scriu dar nu sunt impacat cu gandul ca m-ati putea jigni pentru ca incerc sa fiu sincer……..Dragi mei oameni buni va rog din suflet sa ascultati vorbele unui om care a trecut prin multe in viata. EU Locuiesc in strainatate, unde nu importa,,Romania este un loc sfant pentru mine. O tara frumoasa cu copii frumosi destepti si plini de har.sunt oameni de valoare care se chinuie sa ramana cu fruntea sus in aceasta tarisoara a noastra…..Nu vreau sa tin partea nimanui….nu vreau patima nu vreau inimi ranite….vreau pace. Nu cunosc personajele din povestile de mai sus. Eu vad o profesoara care este in defensiva nu in ofensiva. Doamna draga cu cat va aparati mai mult cu atat mai mult veti fi atacata. Atacatorii sunt opaci. Nu vor sa auda ca dvs. sunteti mandra de copii superbi pe care ii protejati. Pentru aceasta va considera laudaroasa. Doamna nu a atacat pe nimeni. A atras atentia asupra celor care au ranit copiii. Dragi mame……oare mame….oare parintii sunt cei care scriu aici….nu mai conteaza eu vad doar oameni insetati de sange de razbunare!!!! O mama nu poate avea atata cruzime. Ca parinte am invatat sa iert, si sa-mi deschid mintea si sa nu pun raul infata mereu. Va rog din suflet sa-mi scrieti care sunt mizele pentreu care luptati aici??? Bani,poate celebritate….????? Copiii vostri bunul vostru cel mai de pret nu trebuie sa fie doar notiuni demagogice intr-un masacru de care vad ca nu sunteti constineti…..Profesoriii….cu ce cucernicie ma gandesc si astazi la truda lor. eu vad acum ca in Romania mea scumpa parintii unui profesor sunt supusi batjocurei si rusinii!!!! Refugierea unui profesor in sanul unei sfinte manastiri este luat in deradere. Se vorbeste de doua fetite Andrea si Madalina. Mai inatai am ascultat pe Yotube cum ingerasii acestia incanta sufletele noastre asprite de cruzimea vietii. Romania are multi copii cu har de la Dumnezeu. Numele lor sunt folosite ca stindardele in razboi falfaite sus cu mandrie dar fara sa va ganditi ca ei sunt copii fara vina intr-un razboi al celor mari…!! Strigati ca parintii sau profesorii lor au scris ba ca una sau cealalta fetita sunt cea mai cea. Nu a scris nimeni asta, de ce vorbiti cu pacat? Bucura-tiva de cei dragi de copiii vostri de succesele lor. Apreciati-va profesorii parintii batranii…!!! Nu mai vedeti numai rau acolo unde nu este rau si cuvinte urate acolo unde nu sunt. Totul este atat de efemer ca bataia aripei de libelula.Cuvintele dor si provoaca rani care nu se mai inchid. E pacat mare pacat ….:( Mintea mea nu intelege de ce nu vorbiti omeneste unii cu altii si nu pe internet. Ma rog ca sfanta lumina divina sa se revarse asupra sufletelor tuturor si sa va aduca binecuvantata liniste sufleteasca.

  18. NO COMENT

    14 septembrie 2010 at 19:18

    Doamna profesoara va dezamagesc.N-o cunosc pe d-na Olariu si nu am vazut-o in viata mea.Faptul ca am scris la aceeasi ora nu spune nimic.Chiar va rog sa demonstrati ceea ce sutineti.
    In mesajul meu unde ati vazut ca EU v-am defaimat pe d-voastra sau copiii pregatiti de d-voastra?
    In schimb d-voastra si sustinatorii d-voastra va permiteti sa jigniti alti profesori,alti copii si parintii care nu va sustin.Asa cum spunea cineva mai sus,nici un alt copil care nu e pregatit de d-voastra nu are talent.Doar copiii pregatiti de d-voastra au talent si stiti sa-i pregatiti.
    Un cadru didactic care se respecta ,nu improasca cu noroi indiferent de motiv.
    Aratati-mi d-na profesoara un comentariu in care Madalina sau d-voastra sunteti jignite.Daca ne-am spus punctul de vedere nu inseamna ca v-am jignit.
    De ce nu ati sarit ca arsa si cand alti copii au fost facuti in toate felurile?

  19. INCREDIBIL!

    14 septembrie 2010 at 17:19

    Avind toate aceste dovezi publice in care numele meu este tirit in noroi, fara pic de jena si de retinere, m-am hotarit sa merg mai departe in privinta masurilor luate.
    In loc sa fiu lasata sa-mi continui activitatea in liniste, sint mereu intrerupta de parinti precum ca iarasi cineva si-a deversat aberatiile pe net.

    Citeva intrebari retorice:
    1. Ce denota faptul ca la ora 2 dimineata, „No coment” scria un mesaj iar la orele 2:05 si 2:39, L. Olariu scria alte 2 mesaje? Este acesta un comportament normal, sa stai noaptea pe site-uri si sa arunci cu noroi in oameni? Ca o paranteza, presupun ca sint 2 persoane din aceeasi familie care scriu la aceeasi ora din noapte. Si tot voi acuzati oameni nevinovati ca scriu pe site-uri?

    2. Ce denota faptul ca o persoana agramata ca L. Olariu (cititi mesajul ei de la 2:05)isi permite sa acuze constant un profesor de tot felul de lucruri murdare, fara dovezi? Astept IP-urile de care faceti atita caz insa va sugerez sa fiti pregatita si pentru urmarile care pot fi pe masura gravitatii faptelor dumitale! Pentru ca eu sint foarte bine pregatita sa-mi sustin afirmatiile cu dovezi concrete, si nu sint nici singura in lupta de demascare a celor care se ocupa de asemenea atacuri.

    3. Ce denota faptul ca anumite persoane-printre care familia Andreei Olariu-se apuca sa inceapa un razboi pe net (NEFIIND PRIMA DATA) impotriva celor pe care ii considera adversari, atacindu-ma pe mine si pe copiii mei, in baza unor opinii exprimte aici, ale unor persoane straine cu care nu am nici o legatura?
    Dupa ce ei au inceput razboiul, tot ei tipa ca ne-am aparat si am raspuns atacurilor lor. Cit de naivi ne credeti, si cit de naiva credeti opinia publica, si care asista uimita la mahalaua pe care o faceti zi si noapte, pe toate fronturile!

    Din mesajele de pe acest site reiese cu claritate faptul ca anumite persoane au o vendeta personala cu mine si elevii mei. Este o concluzie la care au ajuns in unanimitate toti cei care au urmarit schimbul de mesaje (minus defaimatorii).
    Am fost contactata de numerosi parinti si persoane implicate in festivaluri, oripilati de adevaratele caractere (sau lipsa a acestora) ale celor care ne ataca aici si pretutindeni.
    Ce a fost dupa „Camena” de anul trecut este tot „lucratura” fam. Olariu si ai prietenilor si suporterilor sai; mesaje de o barbarie nemaintilnita, lovind in copii si in mine, uitind de orice limita a decentei! Si noi avem acele mesaje, pe care le putem pune la dispozitie oricui. Au fost sterse de pe festivaluri.biz, insa le avem printate pe toate inca de atunci.

    Aceste persoane care au o vendeta personala cu mine si anumiti elevi ai mei, au rasucit si interpretat voit gresit mesajele mele anterioare. Toti ceilalti care le-au citit au extras exact ce trebuia din ele. Limbajul meu este cit de poate de civilizat si normal, spre deosebire de asa-zisii F.B.I., Maria Panaitescu, No Coment si L. Olariu, care confunda acest site cu tejgheaua din piata.

    Orice om cu o inteligenta medie poate vedea faptul ca in mesajele mele, nu exista nici macar o urma de referire la faptul ca elevii mei ar fi cei mai buni. Insa aceste persoane care lasa de dorit confunda relatarile din mass media cu laudele. Cit despre site-uri, asa cum am mai scris, este absurd sa se poata crede ca nu am altceva de facut decit sa-mi laud singura copiii. REZULTATELE elevilor mei vorbesc de la sine, iar mass media se ocupa de promovarea lor in chip admirabil.

    Un exemplu de reavointa crasa in aceasta vendeta absurda-cind L. Olariu sustine ca datorita ei, Madalina a ajuns in Italia, No Coment nu a mai sarit sa spuna ca nu era corect ca o mama sa faca astfel de afirmatie despre un alt copil si familia sa. Mesajele noastre sint constant interpretate rauvoitor, insa nu se mentioneaza deloc faptul ca L. Olariu & co au comis acte grave de atac la persoana, insulte si multe alte manifestari reprobabile. Unde va este OBIECTIVITATEA?

    L. O, I.B. si altii care nu nici ocupatie nici credibilitatea unor oameni cu integritate, ne-au denigrat pe toate caile, de multa vreme: verbal (am primit zeci de informatii de la alti parinti din tara, care au confirmat acest lucru) si pe net, pe diferite site-uri in care apareau DIN SENIN, atacuri la adresa mea si a elevilor mei. Acestea sint ocupatiile acestor „mame” impreuna cu suporterii lor.

    Din nefericire pentru ele, nu sint singura care stie ca fac aceleasi lucruri, ba pe deasupra, o mai fac si impotriva altor copii si profesori din tara. Nu aveti nici o remuscare cind loviti cu atita violenta in copii, familiile si profesorii lor, insa ce este mai grav, este ca INVRAJBITI oamenii. Imaginatiile voastre bolnavicioase creaza dusmanie intre copii, in loc sa ii educati in spiritul prieteniei si fair play-ului.
    L. Olariu-degeaba va folositi acum fiica pe post de pion, punind-o sa adreseze felicitari Madalinei pe festivaluri.biz., la 2 zile dupa ce i-ati atacati parintii!
    Asta fac „doamnele” care creaza atita scandal pe acest site: isi folosesc copiii in jocurile lor periculoase si meschine, ahtiati dupa glorie, dupa lucruri desarte!

    Imi permit sa vorbesc si in numele fam. Lefter, atunci cind afirm cu tarie ca nimeni din grupul nostru nu se coboara la astfel de nivel incit sa nutreasca sentimente de URA fata Andreea si alti copii! Numai cei care se fac vinovati de asemenea practici (ca cei care ne ataca aici) pot nutri astfel de sentimente; copiii nu au nici o vina in aceste jocuri murdare pe care parintii lor le initiaza cu atita inversunare, folosindu-se de sufletele lor inocente pe care le altereaza ireversibil.

    Incetati toate aceste atacuri murdare-sint atitia oameni care va cer acest lucru in mod repetat, insa nu va pasa de nimeni si de nimic!

    P.S. Voi comunica tuturor elevilor nostri si parintilor lor sa se abtina si sa nu mai intervina in nici un fel pe nici un site de acum incolo. Vom lua masuri pe alte cai, in functie de instructiunile primite de la persoane autorizate sa se ocupe cu astfel de cazuri.
    .

  20. Elena G

    14 septembrie 2010 at 16:53

    Stau si ma minunez de ce vad aici.Si nu pot sa cred ca o profesoara poate scoate atata venin.Bine ca nici mamele nu se lasa mai prejos.Care mai de care mai revoltata
    dar eu ma refer acum strict la cele 2 fete Madalina si Andreea.
    Pe Madalina nu a jignit-o nimeni aici.Ea e printesa ,e cea mai cea ,iar restul sunt…slugi.Eu asa deduc din cele scrise de d-na profesoara si de sustinatorii Madalinei.Intr-un cuvant e cea mai buna,cea mai talentata cea mai cea iar restul sunt in parerea lor un nimic.La fel si profesoara ei,alt profesor in Romania nu mai exista ,doar d-na.
    Rusine doamnelor si domnilor.E buna fata ,nu zic nu,dar la fel ca ea sunt atatia alti copii.Laudati-o dar nu jigniti alti copii.
    D-na Olariu avea dreptate.Ea nu a jignit pe nimeni.In schimb fata ei a fost facuta in toate felurile ca la usa cortului,chiar de cei care se cred corecti si cinstiti.
    Nu mai vorbesc de celelalte persoane care vorbesc urat de copii si de parinti.

  21. LUCICA OLARIU

    14 septembrie 2010 at 02:39

    SCUZE AM UITAT;
    NU AM SCRIS NIMIC NEADEVARAT IN LEGATURA CU D-NA PROFESOARA DE LA IASI ,AM AVUT SI AM IP-URILE INAINTE DE A FI DEMASCATA DE UNII PARINTI DAR PANA ACUM NU AM ZIS NIMIC.
    AM TACUT SI AM INGHITIT PANA IN ACEST MOMENT,CA DE FIECARE ARE O LIMITA.
    DACA GRESESC IMI CER SCUZE !

  22. LUCICA OLARIU

    14 septembrie 2010 at 02:05

    Vreau sa va spun ca eu niciodata nu am vorbit urat de Madalina ci din contra am apreciato si am vorbit numai de bine acest copil ,insa dv impreuna cu d-na profesoara a-ti aruncat intodeauna vorbe urate la adresa Andreei pe toate blogurile .Nu inteleg cu ce va deranjat pe dv sdau pe d-na profesoara.V-am felicitat frumos pe festivaluri.biz despre reusita Madalinei lucru pe care nu l-am facut din rautate,Dumneavoastra si d-na profesora a-ti raspuns aici pe acest site :vai doamne Madalina nu se trage de sireturi cu Andreea Olariu si cu Georgiana Blagescu sau alti copii.Va intreb pe dv Cine este Madalina ? Este mai presus decat ceilalti copii care muncesc si se zbat sa reuseasca in cariera?.Ce au doamnelor acesti copii ?ce v-au facut?Nu inteleg cum un cadru didactic poate preda unor copii cand ea insasi are un limbaj mizerabil si in permanenta arunca cu noroi atunci cand un copil are reusite,Fiecare copil are steaua lui doamnelor si daca va fi sa reuseasca ,reusesc daca nu raman cu o amintire frumoasa din copilarie.Dupa festivalul Camena de anul trecut a-ti luat foc.
    In legatura cu Mihai Traistariu vreau sa va spun ca eu ii multumesc foarte mult pentru tot ce face pentru totii copii .A cantat alaturi de toti copii care a obtinut premiul ,,Mihai Traistariu” si acest lucru ne-a ajutat pe fiecare dintre noi asa cum sa intamplat si cu dv.Nu intram aici sa citesc daca cineva nu imi trimitea mesaj sa citesc raspunsul felicitarilor mele adresate Madalinei.Acum am vazut ca nu ma insel si temerile mele s-au adeverit .
    In Italia vreau sa va spun ca urmaream impreuna cu ceilalti copii si parinti de la Io Canto concursul Ti lascio una cantzone ,si le-am zis tuturor ca aici participa o fetita din Romania Madalina Lefter care este foarte buna si ca ea va castiga.Oricand puteti verifica spusele mele ca poate cineva sau chiar dv ve-ti cunoaste vreun concurent de la Io Canto.Am laudato pe Madalina si nu am zis un cuvant rau despre ea. Nu imi pare rau nici acum ca am facut acest lucru dar ma uimeste ura cu care o priviti dv pe Andreea .
    Poate dv d-na Lefter nu stiati de aceste raspunsuri si ca cineva incercand sa iasa tot timpul in avantaj face aceste lucruri fara acordul dv.Va rog sa va temperati profesorii si sa-si vada fiecare de drumul lui.
    In legatura cu alt comentariu dat mai sus ca am rupt o diploma este adevarat .Asa am considerat eu pe moment si mi-am asumat acest lucru personal,nu m-am ascuns de nimeni si nici nu ma voi ascunde.
    In legatura cu ce a-ti scris mai sus de Ti lascio una cantzone aducetiva aminte bine erau si martori langa noi.Nu cred ca este normal sa negati din nou doar ca sa iesiti mereu in fata.Oricum nu am vrut sa spun acest lucru daca nu scriati mesaje urate despre Andreea asa cum faceti mereu.
    Si eu va rog la randul meu sa va vedeti de drum si sa ma lasati in pace atat pe mine cat si pe Andreea.Daca vreodata aveti certitudinea ca eu am vb copilul dv de rau va rog sa-mi spuneti in fata si eu va recunosc dar din cate stiu si imi aduc aminte nu am facut acest lucru.
    Este a doaua si ultima oara cand intru pe acest site si din acest moment va spun tuturor succes in dezbateri festivaliere si in orice fel de discutii.

  23. NO COMENT

    14 septembrie 2010 at 02:00

    Domnule pix,parinte,de la Melos.
    Ia uitati-va daca nu cumva am scris ca e regretabil ce se intampla.
    E Rusinos si regretabil ,ca sub protectia anonimatului,unii jignesc copiii,ii fac troaca de porci si culmea culmilor tot ei sunt de fapt cei revoltati.
    Nu neg calitatile d-nei profesoare,dar in ceea ce a scris aici,lasa de dorit.
    De fapt observ ca Iasul are cate un ghimpe impotriva Constantei si Piatra Neamt..
    Credeti ca d-na Olariu i-a spus d-nei Lefter de concurs din invidie sau sa se laude?Daca nu era bine intentionata le spunea si celor din Piatra Neamt.
    Si daca s-a laudat care e de fapt problema?Ca si sustinatorii Madalinei s-au laudat.Chiar pe siteul d-lui Traistariu.
    Din mesajul d-nei profesoare eu am dedus un singur lucru :Ca doar dansa pregateste bine (restul profesorilor nu) si ca doar copiii pe care ii pregateste dansa sunt talentati si muncesc(restul copiilor nu)
    Sincer va spun ca oricat de buna ar fi aceasta d-na profesoara ,eu nu mi-as lasa copilul pe mana dansei.Caracterul lasa de dorit.
    Pacat ca se mai lauda ca a fost la manastire.Sincer mai bine tacea.De ce s-o fi dus acolo ca apoi sa improste cu venin in copii si in parinti doar dansa stie.
    Inca o data ma repet tin sa felicit toti copiii care muncesc pe branci.Si mi se pare o lipsa de respect sa te legi de niste copii care muncesc doamnelor si domnilor cot la cot cu noi,poate si mai mult.

  24. PIX

    13 septembrie 2010 at 23:48

    Sunt un parinte de la Melos si n-am mai putut rabda atata nesimtire!
    Ca sa nu se mai spuna ca mesajul e al doamnei profesoare, voi spune cine sunt atunci cand va fi cazul.
    Ca parinti ne-am saturat ca profesoara noastra si copiii nostri sa fie mereu batjocura invidiosilor fara capatai!
    Nu am vazut nicaieri nici un comentariu de la profesoara noastra sau cineva din cerc sa scrie de rau de Andreea sau de alti copii!!
    Acuzatiile sunt inventii pline de rautate! Sa te legi de oameni fara nici o dovada! Opriti-va nu va e rusine ?!
    Nu sunt de acord cu felul jignitor in care a pus problema mama lui Olariu si care jigneste si pe doamna Lefter si pe doamna profesoara.
    Doamna Olariu a mai avut iesiri in public si nu are nici un drept sa se lege de cele 2 doamne.
    No coment scrie ca cel mai tare o dezamageste doamna profesoara. Nu vi se pare ca va permiteti prea mult?
    Orice s-ar scrie aici tot pe doamna profesoara o acuzati!! Doamna profesoara a explicat asa ca sa priceapa tot prostul si tot degeaba!!
    Daca tot loviti in ea demonstreaza ca aveti ceva cu ea personal!
    Nu aveti nici un respect pentru profesori! Profesorii ajung sa fie scuipati si batuti in scoli fara ca nimeni sa miste un deget!
    De ce nu va legati de mamele care scriu tot felul de porcarii mai sus?
    Mama de la Piatra Neamt care are tupeul sa se lege de noi cand ea vine la noi in clasa sa repete cu copilul la alta profesoara!!
    Stim ca se mai aseaza chiar pe scaunul doamnei noastre profesoare si isi pune gustarea pe biroul ei! Am gasit de-atatea ori sticle si gunoaie lasate de doamna de la Neamt care se tot leaga de noi peste tot.
    Vii la noi in casa cum s-ar spune si iti permiti sa te legi de profesorul nostru si de copiii nostri pe care ii acuzi ca nu stiu sa cante!
    De cand a devenit doamna asta specialista, nu credeti ca i s-a urcat la cap si are tupeul prea mare? No coment e ce nu o puneti pe ea la punct?
    Sunt de acord ca e important ca sunt copii romani care merg la emisiuni straine. Ar trebui sa fie motiv de mandrie pentru toti romanii.
    Dar nu noi am inceput scandalul, noi am fost atacati ca si cum am avea vreo vina in ce se intampla pe blog!!!
    Lasati copiii si profesorii in pace nu va mai legati de ei!!
    Copiii nostri muncesc pe rupte, noi parintii ne dam si camasa de pe noi ca sa putem sa le platim taxele de inscriere, costumele, drumurile prin tara!
    Terminati cu scandalurile si faceti si voi ceva pozitiv. Romanii nu stiu sa fie uniti, nu fac decat sa isi dea in cap unul altuia si se conduc dupa principul ca sa moara si capra vecinului!

  25. FIX

    13 septembrie 2010 at 22:01

    Bravo Rechinule,destept gindesti.Imi place.Ramii TU,deschis si direct in ceea ce spui.
    Prinde bine sa dai peste bot unde este necesar.Apreciezi si critici,asa trebuie, chiar daca transparenta uneori are si ghimpi.

  26. NO COMENT

    13 septembrie 2010 at 20:23

    No coment.Nu pot sa cred ce vad aici.De unde s-a pornit si unde s-a ajuns.
    Injurii peste injurii.Jigniri peste jigniri.Reprosuri.Mame care se ataca .Cel mai tare m-a dezamagit d-na profesoara care scrie impreuna cu familia Lefter.
    Pt Madalina,am tot respectul Un copil minunat care munceste f mult sa ajunga acolo unde este.
    Din pacate d-nele lasa de dorit.
    Apoi toate acele mame care improasca cu noroi copiii.Nu pot sa cred ca va pretati sa jigniti niste copii care muncesc pe branci indiferent ca iau premii mai mari sau mai mici,sau unii deloc.Si sa stiti ca si cei care nu iau premii muncesc poate la fel de mult.
    Ce conteaza d-na profesoara cine a fost prima in Italia?Important e ca sunt amandoua fetele si Andreea si Madalina acolo.
    Fa[ptul ca d-na Olariu v-a spus de acest concurs (de care se pare ca ,nu doar stiati ci erati si siguri de participare) spune f multe atat despre caracterul d-nei Olariu cat si despre caracterul d-voastra d-na Lefter.
    Nu pot sa cred ca anumite cadre didactice vorbesc urat de alti copii pe care nu-i pregateste.
    Vreau sa le urez succes in Italia atat Andreei cat si Madalinei .
    Eu sper ca pe viitor sa fie cat mai multe festivaluri corecte.
    Si sa le afisati aici pe cele corecte cat si pe cele necorecte sa stim si noi unde mergem si unde nu mergem.

  27. Rechinul

    13 septembrie 2010 at 19:23

    Eram convins ca dupa ce am postat la inceput cele 5 comentarii cu ceea ce s-a intamplat la acest circ de la Rasnov vor aparea mai tarziu detalii concrete cu multe alte magarii ce au loc la astfel de concursuri.
    Vreau sa le multumesc tuturor celor care au avut bunavointa sa prezinte si alte magarii facute de Traistariu si gasca lui!
    Probabil daca nu postam la inceput acele 5 comentarii aceste lucruri care acum au iesit la iveala nu mai erau prezentate aici. Tin sa multumesc special celor care au semnat „Mesaj comun” !!! Iar pe Madalina Lefter , pe mama ei si pe doamna profesoara vreau sa le felicit din toata inima pentru interpretarea de pe postul de televiziune Rai 1 cu piesa „E poi” si ca sa stie cine sunt ii spun Madalinei ca sunt baiatul care a felicitat-o la Constanta la Mamaia Copiilor si la Arenele Romane la Cerbul Copiilor cand a castigat premiul 1 si respectiv Trofeul impreuna cu Stefanel.
    Vreau sa felicit si propunerea Ilonei de a face o reclamatie oficiala pentru a se lua masuri si pentru ca toti parintii copiilor care participa la astfel de concursuri sa stie din timp daca mai are rost sa cheltuie bani pentru a merge de pomana la asemenea blaturi. Din pacate sunt multi parinti care au auzit de Traistariu,Bulete si compania doar de la televizor si din anumite stiri care au numai vorbe frumoase despre ei si inca nu au realizat cate magarii fac aceste persoane la concursurile in care ocupa un loc de pomana in juriu.
    Pentru standd ce sa mai zic : are gandirea ingusta rau ca a unui cioban sau vacar… Sa ii mai explic o data poate va reusi sa inteleaga : am precizat ca am fost profesor la un liceu de muzica ,dar nu am precizat materia predata,iar individul s-a grabit sa traga concluzii idioate la fel ca si Barzoi… Puteam sa fiu si secretar,portar sau maturator la acel liceu , nu conteaza ce functie aveam,ci informatiile pe care le-am auzit acolo , adica ceea ce spun profesorii de muzica din acel liceu care au o experienta vasta si 30-40 ani vechime si participa anual de cateva ori la multe concursuri de muzica si sunt si dansii scarbiti de magariile facute si de notele si premiile care se dau pe ochi frumosi si pe relatii. Iar apoi am precizat ca nu sunt profesorul de muzica al niciunui copil care canta si care a participat sau nu la balciul de la Rasnov. Acum ai inteles???
    Apropo de Barzoi ,ca nu mai pot sa il numesc domn… eu am alergie la prostie si la prosti , dar eram sa fac un soc cand am vazut ca gasca de la Petrosani in frunte cu Barzoi este invitata pe scena ca sa primeasca un premiu de … excelenta!!! :))))))))))) A mai mentionat cineva acest lucru, oare pentru ce era excelenta,poate la prostie,ca altceva nu prea merge. Inca o chestie : nu stiu daca a observat cineva care a venit la focul de tabara un anumit aspect… era acolo una bucata specimen care intretinea atmosfera , facea parte din organizatori si pomenea foarte des de cei din Petrosani,oricine are capul pe umeri isi da seama ca li s-a facut reclama pe fata acestor specimene din Petrosani. Si la festival daca ati observat mereu erau bagati in seama si pomeniti de pe scena.
    Si mai am niste intrebari generale : cine e Traistariu in muzica romaneasca??? Ce a facut asa deosebit? Cine ii mai asculta muzica? De cand nu a mai scos o melodie care sa fie in topuri? De ce este asa disperat si se roaga de anumite persoane sa ii faca reclama in alte tari???
    Concluzia este una si sigura : concursurile in care sunt Traistariu si Bulete in juriu sunt blaturi clare ca vaca,vorba unui profesor de-al meu din facultate. Toata lumea ar trebui sa isi dea seama de asta.
    Adevarul doare si supara pe cei care se simt cu musca pe caciula, dar intotdeauna voi spune pe fata ceea ce se intampla ,pentru ca asa este corect si pentru ca lumea sa se gandeasca de 2 ori inainte de a se inscrie la un festival de muzica.
    Vreau sa le multumesc tuturor copiilor,parintilor si profesorilor care muncesc din greu ( fara pile si relatii sau bani dati anumitor persoane) pentru a se prezenta la festivaluri in cea mai buna forma,pentru ca stiu cat de mult muncesc si elevii de la liceul unde am predat. Practic se poate spune ca acesti copii nu au copilarie. Toata ziua sunt la scoala,in weekend la repetitii si in vacante la fel si au prea putin timp liber ca sa se bucure si ei de copilarie.

  28. radu

    13 septembrie 2010 at 13:51

    rusinos ce se petrece aici………nu se mai poate discuta civilizat…./;ce urat.,…..
    unde s-a ajuns…..nu mai injurati ca vad copii ce scrieti voi!!!!!! nu e pacat???? lupul moralist e tocmai o dna pe care am vazut-o la un concurs aruncand cu diploma in capul lui mihai traistariu…..d-nei olariu i se paruse ca fica ei a fost nedreptatita…….doar a luat premiul intai!!! tot e bine ca macar se dau numele pe fata….aia care injura sunt tot aia care sunt plini de premii…dar tot nu le ajunge….sa nu mai ia nimeni premii decat copii vostri???? dna cu F.B.I. ar face bine sa-si mai intai un servici apoi sa spuna altora cum sa-si faca meseria!!!! e tare in clont da la barfa e prima….ce rusine….va invatati copii sa fie la fel ca voi….niste mahalagii…..liga s-a terminat demult…gata cu panarama….!!!!!!!!!!

  29. ?

    13 septembrie 2010 at 00:09

    Va rog repostati mesajul ante-anterior. Multumesc.

  30. Adaugare

    13 septembrie 2010 at 00:02

    „Dna FBI”, cind afirmati ca Madalina nu are ‘NICI O LEGATURA CU MINE”, din pura „rautate umana” asa cum se exprima o cunostinta comuna., o faceati pentru ca subconstientul dumitale facea o paralela nereusita cu propria dumitale experienta. Adica…cine este in versiunea oficiala cel cu care faceti pregatire si cine este cel care o face in realitate. Vedeti-va de propria ograda si dupa aceea incumetati-va sa lansati tot felul de aberatii in public!

  31. Mesaj comun

    12 septembrie 2010 at 23:42

    Impreuna cu familia Lefter, vom face aceasta declaratie comuna, dupa care sintem decisi sa luam masuri in caz ca persoanele lipsite de decenta si bun simt nu vor inceta atacurile la adresa noastra.
    Asa-zisele „mame” din Constanta si Piatra Neamt, Olariu si Blagescu (ultima din ele care semneaza „F.B.I.”), cit si creaturile care semneaza „standd” din Rm. Vilcea si „Maria Panaitescu” vor avea de suportat consecintele lipsei de control si de respect fata de profesori, copii si parinti. Pentru ca atunci cind lovesti in familia noastra de la „Melos”, lovesti in toti. Cind tutuiesti un profesor si-i arunci in fata niste cuvinte care depasesc orice imaginatie, atunci este clar ca trebuie luate masuri. Cind te legi de parintii unui profesor, parinti exemplari prin statura morala, sociala si profesionala, acest fapt este de o gravitate extrema.
    Prima masura: expunerea publica a celor care se ocupa de lucruri murdare. Sintem dispusi sa facem publice numele lor, fara jena, fara mila, fara echivoc: ale parintilor, copiilor lor pe care ii invata sa se poarte execrabil, si tuturor celor din jurul lor. Avem deja dovezile CONCRETE pe care le vom expune in curind. In loc ca aceste persoane sa fie multumite de rezultatele muncii lor, se dedau la practici murdare impotriva altor copii talentati, a profesorilor si parintilor lor, pe care ii invidiaza cu inversunare crunta, si carora le trimit constant energii negative.

    Am mai scris un mesaj mai sus, care insa a ramas fara ecou in mintile descompuse ale celor care nu cunosc decit ura si invidia. Desi nu ar fi trebuit sa ma cobor la nivelul lor, am explicat faptul ca nu am legatura cu acest site, cu nici unul dintre mesajele de bine sau de rau care s-au scris aici. In perioada in care s-au scris mesajele de care sint acuzata, eram la o manastire unde nu aveam acces la o toaleta moderna daramite la internet. Nu cunosc nici limba spaniola, nu am comentat pe marginea activitatii nici unui copil sau profesor. Din motive multiple, stau departe de aceste murdarii specifice muzicii copiilor! Am citit si eu cit s-a putut din ce s-a scris aici. Cit de redus sau naiv poate fi cineva care sa afirme ca UN SINGUR om din tara aceasta ar avea ceva negativ de spus despre un festival sau despre un copil? Adica EU sint acesta, singurul ghimpe dintr-un buchet perfect? Rid si cateii de astfel de judecati emise de creaturile care arunca mereu cu noroi pentru ca le place sa se balaceasca in el zi de zi!

    Mi s-au adus acuzatii nesubstantiate de dovezi, pure speculatii determinate de o ingustime si simplitate a unor creiere care servesc mai mult de decor. Insa daca ar fi sa ne bazam pe speculatiile mamelor din Piatra si Constanta, am putea arunca si noi acuzatii pe urmatorul subiect, cu care sper sa dau de gindit altor parinti care doresc sa-si incerce norocul inafara granitelor.
    Un alt copil din Romania a fost acceptat la emisiunea la care participa Andreea Olariu. Dupa numeroase laude si aprecieri la adresa copilului respectiv, si desi copilul trebuia sa plece in Italia, i s-a spus in ultima clipa ca nu mai este chemat la emisiune. Prin urmare, am putea specula ca mama Andreei si-ar fi putut bagat coada in anularea participarii la „Io canto” a unui alt copil foarte talentat din Romania. Daca tot e libertate sa afirmam tot ce ne trece prin cap, atunci de ce nu am avea si noi aceleasi drepturi?

    L. Olariu se adreseaza unei „doamne” Krystyna, insa face in asa fel incit sa indrepte banuielile asupra mea. L. Olariu, Cristina este o fosta eleva de-a mea. De fapt, cu ceva ani in urma, am avut 2 eleve numite Cristina care au avut probleme serioase de sanatate si de familie. In prezent, sint in procesul de a o identifica pe semnatara mesajului. Insa parerea este in totalitate a sa-indiferent daca aceasta este pozitiva sau negativa-, exista democratie si libertate de expresie, iar acest copil nu este responsabilitatea mea, atita vreme cit nu mai face parte din cerc. Cit de absurd este sa afirmi ca un profesor ar avea o astfel de exprimare, mai ales in cazul mesajului unui Mircea!

    Sint acuzata ca ma LAUD cu Madalina? UNDE ati vazut acest lucru? Si chiar daca ar fi adevarat, de ce a devenit acest lucru ceva reprobabil? A fi mindru de realizarile zecilor de copii care iti trec an de an, prin mina, prin suflet, prin viata, este o RUSINE, un lucru pe care trebuie sa-l ascundem? In cadrul acelor citeva emisiuni televizate, sau al declaratiilor din presa, am afirmat urmatoarele: Madalina este singurul copil roman (si singurul copil din lume) care a semnat un contract de exclusivitate in calitate de INVITAT la emisiunea „Ti lascio una canzone”. Atita vreme cit in Romania, un copil nu are un manager, este normal ca acest rol sa fie indeplinit de profesor si parinte. Mai ales cind profesorul are studii de specialitate in strainatate, care ii permite sa se ocupe de partea manageriala a unui copil.
    Nu am afirmat niciodata ca este meritul meu ca Madalina a ajuns la „Ti lascio…”! Insa EU am fost cea care i-a vorbit de multa vreme, in detaliu despre alte emisiuni din lume, si a indemnat-o pe mama Madalinei sa trimita la emisiunile „America’s got talent”, „Ti lascio una canzone” (emisiune pe care personal o urmaresc de 4 ani!) si alte emisiuni la care ai ajuns ULTERIOR cu fiica dumitale. Madalina a fost acceptata la „America’s got talent” inca din martie 2009, lucru cunoscut si mentionat in presa, televiziune si radio inca de anul trecut! Inscrierea fiicei dumitale s-a facut la peste 1 an dupa Madalina! Cine imita pe cine? Ii voi da cuvintul imediat d-nei Lefter pentru a va edifica despre acest aspect.

    Care este problema dvs., „doamnelor” Blagescu, Olariu si a celor 2 sau 3 prieteni de-ai vostri? Exista dovezi concrete ca ne purtati simbetele de ani de zile, in acelasi timp aruncind acuze mincinoase la adresa mea si a cercului meu (copii si parinti pe care i-ati atacat cu inversunare de atitea ori, pe atitea cai). Sa va reamintesc, „dna” F.B.I. din Piatra Neamt, despre acele telefoane date acum 2 veri conducerii institutiei mele in care ati afirmat despre mine lucruri de o gravitate iesita din comun, si in urma carora ati fi putut lejer sa fiti data in judecata? Sint dispusa sa dau detalii amanuntite celor care sint interesati sa afle pina uinde s-a coborit aceasta persoana! Sa reamintesc tuturor celor care au scris mesaje murdare la adresa elevilor mei in urma festivalurilor de la „Camena” sau inainte de „Remember”? La fiecare festival, pe fetele voastre se citesc rautatea si invidia, sentimente pe care nici macar nu va mai obositi sa le disimulati. In conceptia voastra de sub-specii, nu sinteti in stare sa acceptati notiuni ca fair-play si respectul fata de cei din jur, chiar daca acestia reprezinta concurenta.

    Dau cuvintul familiei Lefter:
    Din pacate, ne vedem nevoiti sa raspundem deoarece va permiteti sa faceti niste afirmatii grave si va asumati niste neadevaruri. Noi, ca majoritatea parintilor, va cunoastem destul de bine pentru a nu va face confidente si a va dezvalui planurile noastre legate de Madalina. Stim foarte bine ca de cind o cunoasteti pe Madalina incercati sa o denigrati, precum si pe alti copii pe care ii considerati inferiori fiicei d-voastra. Nu suntem genul de persoane care spun in stinga si in dreapta ceea ce se petrece si ceea ce face Madalina. Aveti dovezi ca atunci cind ati semnat contractul cu Andreea, noi nu aveam deja un contract cu Rai 1? Pentru „linistea” d-voastra, eram in discutii cu Rai 1 de mult mai mult timp decit am declarat public, insa din motive de discretie impuse mai ales de televiziunea italiana, nu am vrut sa dam raportul si sa facem public acest lucru. Daca nu ne laudam in dreapta si-n stinga si nu inundam de luni de zile siturile cu anunturi laudaroase, nu inseamna ca stam degeaba. Pentru noi conteaza faptele, nu vorbele. Daca ati avut o discutie cu noi, a fost despre emisiunea „Io canto” si nicidecum de „Ti lascio una canzone”! Nu ati inteles bine ce a spus Antonella vinerea trecuta, si anume ca Madalina „ha scritto” (a scris) din Romania. Asta nu inseamna ca noi am trimis o scrisoare, ci ca am SCRIS un mesaj pe internet. Mesajele de mail se scriu asta o stie toata lumea. Cine mai trimite scrisori prin posta in ziua de azi? FAPTUL CA MADALINA ESTE LA ACEASTA EMISIUNE SE DATOREAZA TALENTULUI CU CARE ESTE INZESTRATA SI MUNCII EI DE ANI DE ZILE, SI NU D-VOASTRA!
    Nu mai pomeniti numele Madalinei niciodata nici d-voastra nici cei apropiati d-voastra! Pe noi nu ne intereseaza ce fac altii, nu ducem o lupta continua cu toata lumea. Pentru noi, pe linga Madalina mai exista si alti copii talentati, fiecare deosebit in felul lui, dar pentru d-voastra nu exista decit unul singur. Din fericire suntem mindri de alegerea facuta. Rai 1 reprezinta pentru noi calitate, profesionalism, rafinament, eleganta si perspective de durata pentru viitorul Madalinei.
    Sper sa nu mai fim pusi in astfel de situatii penibile sa ne justificam in fata cuiva si mai ales in public. Am facut-o deoarece era vorba de d-voastra. Pe noi nu ne intereseaza mesajele in care persoane cu un grad mare de frustrare se ascund sub nume false si denigreaza copii si profesori care reprezinta cu mindrie aceasta tara vazuta destul de prost in afara. Sunt destui care o apreciaza pe Madalina, sunt destui cei care stiu adevarul despre pregatirea si cariera ei. Unul in minus nu conteaza.
    VEDETI-VA DE TREABA VOASTRA! NU VA MAI BATETI CU PUMNII IN PIEPT SI NU VA MAI ASUMATI MERITE PE CARE NU LE AVETI IN LEGATURA CU MADALINA!

  32. LUCICA OLARIU

    12 septembrie 2010 at 01:05

    D-na Krystyna imi pare rau ca am intrat aici sa vad cum lovesti dumneata in copii talentati fara nicio jena,aducand fel de fel de afirmatii total neadevarate.
    Dupa ce am citit afirmatiile dumitale m-am hotarat sa-ti raspund.
    ANDREEA OLARIU este primul copil care a facut un contract cu o televiziune internationala fie ca-ti convine fie ca nu.A fost cu luni inaintea Madalinei.
    MADALINA LEFTER impreuna cu parintii ei au stiut de la mine despre emisiunea Ti lascio una cantzone.,venisem din Italia si deja stiam de acest lucru.Parintii Madalinei au scris imediat in Italia si Madalina a fost acceptata.Cine a vazut emisiunea Ti lascio una cantzone stie deja ca a ajuns acolo in urma unei scrisori,fapt facut public in momentul prezentarii.(suna cam asa :ne-a scris tocmai din Romania)
    Te rog sa-ti vezi de treaba si sa lasi minciunile deoparte sa scrii adevarul si nu minciuna.Stiu cine esti si vezi ca ai facut o afirmatie falsa undeva stii tu unde.
    Vrei sa faci totul posibil sa nu cumva sa fie cineva mai presus decat copii pe care ii sustii tu ca iei foc,dar vezi ca nu e asa si te oftici de mori.
    Te rog dl sau d-na standd ce esti da-ti numele adevarat ca nu vreau sa se creada pe aici ca sunt eu asa cum am citit mai sus,,.pot sa-mi apar si singura copilul.Vreau sa va spun ca nu pun la suflet absolut nimic,celor care-mi felicita copilul le multumesc si celor care il critica le spun ca nu ma interesaza.

  33. FIX

    11 septembrie 2010 at 14:47

    Ce turnura au luat discutiile.De ce sa bage cineva pumnul in gura pentru o opinie?Mai…revolutie postecembrista.Fiecare sa spuna ce a simtit la Risnov sau numai cei cu premii au acces?
    Adevarul nu trebuie sa doara pe nimeni.Daca vor fi fost mici ,,aranjamente”trebuie ingropate?NU,trebuie spuse pentru a nu se mai repeta.Scrieti fratilor si in ebraica,scrieti oricum dar scoateti ADEVARUL la lumina.Ori ADEVARUL doare pe unii?
    Pardon,pentru ei.

  34. Standd

    10 septembrie 2010 at 22:01

    probabil capsunar a fost tatal tau si de acolo ai invatat cuvantul NADA …de aceea ti-am scris in spaniola …cat despre stimata …in ghilimele , doamna NECHITA, care se lauda cu Madalina …aveti dreptate dar ma intreb …de ce oare va bateti atata in piept?….de ce va ascundeti dupa colt?Madalina e o voce o fata buna dar tu esti o nulitate in materie de bun simt …nu vorbiti de deontologie profesionala …revizuiti ce ati scris si vom vedea care se poate incadra in ea si cine nu ….multumim FBI si doamnei panaitescu pt felul cum v-a facut sa va dati in vileag identitatea RUSINE MADAM RUSINE „madam NECHITA „v-ATI DAT ARAMA PE FATA …Ce vreti acu ?….dividente de la madalina?…e meritul ei nu al tau madam N…imeni O sa continui sa fii aceasi nulitate in materie de bun simt si IQ ..ASTA E ULTIMUL MESAJ …STIAM IDENTITATEA DAR VROIAM SA MA CONVING DE ACEEA AM URMARIT DISCUTIILE ….SA AUZIM DE BINE 😛

  35. Pentru defaimatori

    10 septembrie 2010 at 11:48

    In urma unui scandal rusinos declansat intentionat dupa editia de anul trecut de la festivalul „Camena” pe un site devenit al groazei, am luat hotarirea de a sta cit mai departe de acest mediu, din ce in ce mai controversat, al muzicii copiilor. Desi consider ca este sub demnitatea mea sa raspund la provocarile recente de care am luat cunostinta cu stupoare, ma vad nevoita sa „revin in ring”. Pentru ca exprimarea de opinii a degenerat in ultimul hal, fara ca nimeni sa binevoiasca a lua vreo masura!
    Asa cum spunea astazi un prieten foarte bun (in traducere aproximativa), exclam si eu: „iata cine s-a tirit si a iesit de sub o piatra”, aruncindu-si pe site-ulete obscure, dejectiile verbale si acuzatiile care insulta efectiv inteligenta oamenilor cu un minimum de glagorie la cap! E vorba de citeva creaturi (pe care nu le voi innobila cu titulaturi superioare ca „domni” sau „doamne”), si care in mod traditional, dintr-o ura si dorinta de razbunare de cea mai josnica extractie, se ocupa de atacuri la persoana mea si a elevilor mei.
    Se cunoaste ca este criza, si inca una profunda: criza de caracter, de bun simt, dar mai ales de OCUPATIE! Pentru ca, dupa o perioada de aparenta acalmie, aceste creaturi care au iesit la suprafata de sub pietrele sub care colcaie de obicei, si-au scos din nou capetele improscind cu venin.
    Ce pretentii sa am de la la acestea?
    Sa ma justific si sa spun ca nu am nici timp, nici inclinatie, nici respect pentru site-urile cu scandaluri?
    Sa ma revolt cind ma acuza ca m-am legat de profesori despre care nici nu am habar sau cu care sa fi avut vreodata vreun contact?
    Sa mi se para anormal ca cei aproape 50 elevi ai cercului MELOS, rasplatiti cu peste 600 premii nationale si internationale sint considerati NULI de creaturi carora nu li se atribuie nici un aport remarcabil in vreun anumit domeniu. Poate ca acei denigratori sint citiva colegi indoielnici de breasla, care se trezesc tocmai ei sa-mi scrie despre „DEONTOLOGIE PROFESIONALA”? Sau poate sint citiva care intineaza functia sacra de PARINTE (mai specific spus „MAME”), pretindu-se la practici josnice de bilci si mahala, pe care le fac cu atita dedicatie, pasiune si convingere? Normal…pentru ca este mediul lor natural, de zi cu zi!
    Conform lor, Trofeele „Mamaia Copiilor”, „Cerbul de Aur Junior”, „Micul Print” sau „Suflet de Stea” si alte citeva zeci, obtinute de elevii cercului nostru, sint nimicuri demne de sters din istoria ultimilor 4 ani si jumatate de festivaluri.
    Bluffez, pentru ca stiu de fapt cu cine am de-a face. Cu aceiasi-mai putini decit degetele de la o mina-cu IQ-ul (adica, mai pe intelesul acestor „savanti”-coeficient de inteligenta) egal cu cel al numarului lor de la pantofi, care s-au facut de ris scriind cele mai oribile mesaje anul trecut dupa „Camena” si in alte ocazii, inclusiv iarna trecuta. Nu numai noi la cerc ii stim, dar ii mai stiu si multi altii care alcatuiesc masa larga a opiniei publice care asista neputincioasa la agravarea si degradarea respectului si fair-play-ului in acest domeniu de activitate.
    Daca cineva isi exprima libera opinie in aceasta tara, iar aceasta se intimpla sa fie negativa, TREBUIE obligatoriu sa fie vina mea?
    Daca cineva este atacat-copil, profesor, parinte-automat, este vina mea? Pot cere acestor creaturi sa aiba logica, macar rudimentara, sa aiba bun simt, sa aiba LIMITE? Nu, atita vreme cit elevii mei le vor sta „in git” in festivaluri, asa cum „inteligent” s-a exprimat unul dintre denigratori anul trecut.
    Pentru ca in ziua de azi, ORICINE CONSIDERA CA ARE DREPTUL SA SE TRAGA DE SIRETURI CU UN PROFESOR, sub protectia iluzorie a anonimatului. A sosit vremea sa ne mobilizam, sa-i identificam si sa-i punem la punct la modul foarte drastic pe acesti refulati in stare avansata de degradare (ma abtin sa scriu „umana”).
    Invit creaturile in cauza ca atunci cind vor urca suficient pe scara evolutiei si vor merita titulatura de HOMO SAPIENS si dreptul de a avea o carte de identitate, sa vina IN FATA MEA SI SA-MI SPUNA CARE LE SINT DOLEANTELE! Si ii mai invit sa puna osul la treaba, sa-si vada de gospodarie, de cirpit, de gradinarit, de animale de companie, de orice le-ar innobila cit de cit meschina si searbada lor existenta.
    Dupa care sa treaca la stadiul avansat, in care sa invete notiuni de respect, rusine, fair play…si sa-si mai asume si responsabilitatea propriilor actiuni.
    Nu in ultimul rind, sa realizeze ca, daca oamenii isi exprima opinia in mod negativ despre un eveniment, persoana sau actiune, nu este automat mina mea la mijlloc. Daca toata situatia nu ar fi atit de absurda, m-as putea simti flatata ca sint considerata ominipotenta si omniprezenta in opinia publica. Vorba unuia, daca esti luat in colimator, inseamna ca existi si ca esti cineva.
    Atunci cind se credea ca micii nostri „creepy crawlies” nu se puteau cobori mai jos de atit, urmeaza remarca legata de Madalina Lefter, care, culmea, „nu are de-a face cu mine”!
    Luminati-i pe cei care fac greseala sa intre pe acest site, cu CINE are Madalina Lefter DE-A FACE? Cine este cadrul didactic care timp de 4 ani si 9 luni, ii ghideaza zi de zi, fiecare pas din punct de vedere muzical, managerial si al mentoratului? S-au facut tot felul de comentarii si speculatii la adresa Madalinei. Indiferent daca acele comentarii au fost pozitive sau nu, Madalina nu are nevoie de acestea. Nu sintem ingrijorati ca i-ar fi „murit laudatorii”.
    De la Mihai Bendeac, la Ruslana, la presedintele Basescu si continuind (dar nu terminind) cu dirijorul orchestrei RAI. Fara a uita de miile de fani de pretutindeni. Acest copil nu a ajuns aici, la numai 12 ani, printr-un simplu act de magie care nu are legatura cu munca, investitia si implicarea totala a subsemnatei, profesoara ei de canto. Caci aceasta este concluzia insinuata de micile creaturi otravitoare, care uita ca Madalina nu este o colectionara innebunita dupa efemerele oale, ulcele, salatiere si hirtiute, atit de rivnite de acei copii, parinti si profesori care vad in acestea telul suprem. Madalina reprezinta Calitate, si nu cantitate; evolutie continua si demonstrata, demnitate si pastrarea capului ferm insurubat pe umeri, si nu vanitate gaunoasa lipsita de substanta si temei.
    Stimati…nimeni, astept sa va (re)vad fata in fata cu prima ocazie, si sa ne comparam cinstit competentele si realizarile. Pina atunci, va invit sa (re)lecturati CV-ul meu, in acelasi timp trimitindu-va la….Pahrump (Prea subtil pentru voi, denigratori din umbra? Puneti mina pe un atlas!).

  36. pt.standd si alti zevzeci

    10 septembrie 2010 at 00:10

    bine ati venit la gradina zoologica!!! bai capshunarule nu ne da matale lectii de spaniola ca sa te dai mare auzi? macar aia care s-au spurcat ca la usa cortului au scris in romaneste nu si-au dat aere!! sunt cativa dusi rau cu nush ce articol ba ca l-a scris ba ca nu l-a scris, ba ca nu e adevarat. n-am inteles nimic! mai e o baba paranoica care face vanatoare de mamici. una zice ca nu sunt dovezi ca se fac manareli in concursuri.mamaie ia zi stii ce-i aia camera video? e un aparat care filmeaza 😉 la concursuri se filmeaza. eu propun sa se faca un blog unde sa se puna filmulete din festrivaluri sa vedem si noi cum canta fiecare. dupa aia mai vedem daca premiile s-au dat pe merit sau pe pile. prea multa babe isi dau cu parerea. nici nu stiu sa scrie. nu se scrie „jicniri” mamaie mai uita-te in dictionar. da poate ca pe vremea matale se scria cu chirilice.

  37. Krysstyna

    9 septembrie 2010 at 13:54

    rusine celor kare insulta profesorii! sunteti niste frustrati kare nu puteti suporta ka doamna de la iasi are rezultate! eu stiu kat munceste cu fiecare copil si kum ne ajuta atunci kand avem probleme. kand am fost in spital doamna m-a ajutat si mi-a fost alaturi. ka si fostii mei colegi erau extraordinari, talentati si super okey! le-am urmarit activitatea si am vazut ka au venit si multi copii noi foarte buni kare au rezultate super tari. ii vad mereu la televizor si citesc in ziare despre premiile lor. frustratii n-au ce face ka nu au nici frika de dumnezeu sau de altceva!!!!!!!!!

  38. iuli

    8 septembrie 2010 at 18:36

    rusine huooo ce tot atata va certati ca tiganii! nu mai da-ti atata unii intraltii. ce mai exemplu ne dati !

  39. Gelu

    6 septembrie 2010 at 21:39

    •26-08-2010 – Maria Ciobanu il da in judecata pe Mihai Traistariu pentru „Lie Ciocarlie” – VIDEO
    Sursa stiri.botosani

  40. Gelu

    6 septembrie 2010 at 21:24

    Au jurizat mamicile ori asa zisii jurati?Mare ceata liga aceasta…
    Remember Risnov,caldura mare-mon cher.

  41. Daniela

    4 septembrie 2010 at 14:21

    Am auzit azi de aceasta pagina si am ramas socata si scarbita cand vad atata ura .
    Va intreb dragi parinti pe voi care spuneti ca s-au cumparat premiile ,voi ati incercat sa „mituiti ” juriul si nu v-a mers?Daca stiti ca la festivaluri premiile se dau pe favoruri,inseamna ca voi asa ati facut la alte festivaluri,si aici nu ati putut .
    Si va spun sincer ca nu aveam de gand sa scriu nici un comentariu,dar am vazut „o mamica” foarte „revoltata” .O mamica care urmareste pe net pe unii copii ,le cauta blogurile sau siteurile si ii ataca.Aceasta mamica improasca in stanga si in dreapta cu noroi,chiar si copii care n-au nici o legatura cu Rasnovul.
    Da stimata mamica eu sunt Mama fetitei pe care o improscati cu noroi pe bloguri doar ca e prietena cu fetitele din piatra Neamt.Si stiu si cine esti.
    Oricum toti care va luati de copii si ii jigniti sa va fie rusine.

  42. Standd

    3 septembrie 2010 at 20:43

    para el que firma …pt standd….veo que sabes algo …pa salir y participar afuera debes tener dinero …mucho dinero….. yo no soy profesor de canto y tampoco cantante con premios o cds….probablemente tu seras(lo menos eso pretendes) pero no me lo creo ….lo que conseguio Andreea es el resultado de su trabajo diario desde hace 8 anos….el grito a que te refieres es tecnica ……debes que tirar fuerte aire en pecho y lanzar ese grito controlado para que llegas a una subida (octava) lo que muchos no pueden hacerlo ….es muy dificil …..esta tecnica es la dificultad de muchos jovenes tal como de adultos 🙂 bueno …creo que no debo explicarte …tu eres un experto :)….en cuanto lo de musica buena y mala ….puedo decir que no sabes leer ….lees tal como anda un caballo ….adios!

  43. Maria Panaitescu

    3 septembrie 2010 at 13:40

    Stimabililor , am aflat ca la Lumina , trofeul nu a fost luat de Blagescu ! Deci , sa inteleg , ca tot ce s-a scris aici de rau sunt doar rautati de la parinti frustati , turbati de ciuda ?
    Doamnelor si domnilor , care comentati cu atata furie , va rugam sa ne prezentati si noua ( pe youtube ) cativa participanti la ,,liga campionilor” ce meritau mai mult dar nu au reusit datorita ,,juriului corupt” si cativa participanti care nu meritau dar au mers mai departe sau au luat premii mari . Astfel si noi cei care nu am participat la acest festival ( dar poate dorim sa participam pe viitor) sa putem compara prestatiile copiilor pentru a ne convinge obiectiv de modul de jurizare ( pile ..gasti…etc..)
    Asteptam dovezile concrete ale coruptiei ………….
    ??? Este, oare, adevarat ca acel comentariu semnat ,,Mircea” sa fie al d-nei profesor Nechita de la Palatul Copiilor din Iasi ??(o d-na renumita ) Nu cred ca un profesor adevarat poate aduce asemenea jicniri unui alt profesor pe care nici nu-l cunoaste ( se crede d-na Nechita ca fiind cea mai buna in profesie si nu suporta ca un parinte sa-si aprecieze profesorul copilului ? Ea nu este apreciata ? nu este laudata ? )
    Un profesor sa vorbeasca atat de urat despre copii ( copii asemanatori cu elevii pe care-i educa ) sa se exprime atat de josnic !! RUSINE !!…RUSINE !!…
    Nu ar trebui sa existe asemenea profesori pentru copii nostri .

  44. Oprea Costica

    1 septembrie 2010 at 09:05

    Am urmarit cu mare atentie parerile prin comentarii ale concurentilor dar mai ales ale parintilor participanti la festivalul ‘liga campionilor’ .
    Asteptam sa primesc critici despre organizarea festivalului pt a imbunatatii desfasurarea acestui festival in editia urmatoare .
    Din pacate spre surprinderea mea vad ca in continuare fosti angajati ai mei care din motive disciplinare au fost indepartati , se folosesc de un vechi articol dintrun ziar local cu care sunt in conflict de peste 5 ani pt stirbirea imaginii mele si activitatii mele.
    Nu isi dau numele deoarece au un contract de fidelitate loialitate si confidentialitate pe 10 ani cu consecinte foarte grave in cazul incalcarii acestui contract .
    In ceea ce priveste articolul din ziar a fost pur si simplu o neintelegere a angajatului meu Pavel Gheorghe de aceasta profitand ziarista ziarului local fara a discuta si cu mine intreaga poveste .
    Pavel Gheorghe si dat seama ca si el a fost folosit si-a cerut scuze fata de mine si incontinuare este angajatul meu – CHIAR CEL MAI BUN .
    Eu ce sa mai zic urez succes micilor si marilor artisti in activitatea lor artistica si parintilor multa sanatate si putere de munca .

  45. F.B.I.

    1 septembrie 2010 at 00:26

    Vroiam sa-i raspund lui mircea care de fapt este o doamna care se ascunde sub accest pseudonim si nu este prima data cand comenteaza pe diferite site de copii rusine sa va fie pentru ca nu respectati deontologia profesionala sunteti profesor dar nu pentru a indruma copii spre tainele muzicii ,sunteti buna numai pentru a lua onorariu si atat nu aveti un copil cu rezultate f.bune la muzica doar va laudati cu malina lefter care stim cu totii nu are nici o treaba cu dv. deci in incheiere mai bine lasati comentariile despre copii si jurii si apucativa de treaba si invatati-va elevii sa cante si apoi o sa castigati si premii stimata doamna ,,profesor” NECHITA de la iasi .

  46. pavel gheorghe

    31 august 2010 at 09:02

    Sunt initiatorul articolului de mai sus si banuesc si cine la postat pe acest site ( fosti colegi de ai mei care nu mai lucreaza , fiind dati afara din motive indisciplinare ) , dar vreau sa va informez ca acest articol a fost facut in urma unei convorbiri telefonice si doar atat . A fost o neintelegere a unei situatii in care eram la acea vreme lamurinduma in final . Eu nu am stiut de relatia Dl Oprea cu ziarul local si chiar am vrut sa dau dezmintire dar Dl Oprea nu ma lasat . ORICUM EU UNA AM VB LA TELEFON SI ZIARISTA A SCRIS ALTA .
    Eu sunt incontinuare angajatul D-lui Oprea si chiar ii multumesc ca ma inteles pt greseala facuta . Cei ce mai doresc relati ma pot contacta la tel : 0741650739 si 0769196421 iar fostilor colegi care il invindeaza pe Dl Oprea le sugerez sa faca ca mine si sa vina alaturi de el pt a face echipa care am fost odata .

  47. Pentru DL.Oprea C.

    31 august 2010 at 02:24

    Orice om are prieteni,dar si dusmani…Prietenii il invata ce trebuie sa faca ,iar dusmanii il obliga sa faca ce trebuie!Viata este cel mai exigent profesor,intai iti da testul,abia apoi iti spune care era lectia!Exista batalii pe care este mai intelept sa le eviti,dar nu de teama ca le-ai putea pierde…ci doar fiindca ai deveni ridicol castigandu-le!Nimeni nu e indeajuns de destept incat sa poata convinge un prost ca este prost!CANTARESTE BINE OAMENII INAINTE DE A-I JUDECA fiindca inteleptul si nebunul seamana leit pana deschid gura!Si mai ales,NU te teme de umbre ….ele doar iti confirma ca este LUMINA in apropiere!!!!!!”

  48. pt.standd

    30 august 2010 at 23:15

    bai ovidiu ai de gand sa te lasi jignit de standd care zice ca nu ai gusturi si te face manelist. baaaai standd vad ca esti cel mai „vorbaret” de p-aci. nu ti se pare ca te cam intreci cu gluma si faci pe specialistul p-aci? adica olariu reprezinta muzica de calitate iar lefter, muzica de proasta calitate? ce vrei sa zici? mai bine lasa cuvantul specialistilor. proful meu de canto are multi ani de experienta. eu lucrez cu el de 4 ani si am incredere in cuvantul lui.ne-am luat de vorba azi pe discutia asta care nici nu-si are rostul. pt ca aci se vorbeste despre liga nu despre contractele lui lefter si olariu.proful a ras si mi-a zis ca tehnica lui olariu exista…dar lipseste cu desavarsire.
    cum zicea si ovidiu andreea olariu tipa tipa tiiipaaaaa neneee!!!!! are un timbru ascutit si enervant. proful mi-a zis ca a vazut-o la cateva concursuri si la televizor si nu stie nici sa respire corect. este falsa si afectata, tot timpul parca se vaita. nici nu intelege ce canta cand are melodii in limbi straine. madalina lefter are un timbru pe care il recunosti pentru ca nu-l mai are nimeni. mihai constantinescu zicea cand a auzit-o la callatis ca are tehnica impecabila. nu imita pe nimeni ca olariu, are stilul ei aparte. asta zice si proful meu, ca mai are de lucru dar are cea mai buna tehnica dintre copii. nu stiu daca sunt 100% de acord cu proful meu. totusi cred ca el stie mai bine. zice ca-i mai buna decat unii solisti consacrati care nu mai muncesc, stau toata ziua degeaba si nu mai au curajul sa cante live cand sunt invitati in festivaluri. asa s-a intamplat si la callatis, nume consacrate au facut playback. nu stiu cine e omul cu 20 ani mai batran. cumva traistariu ?!? nu stiam ca o sustine pe lefter sau ca o apreciaza. nu i-am vazut niciodata impreuna. l-am vazut sigur cu olariu la televiziuni si o baga mereu in jurii. i-a dat si o gramada de trofee cand era el presedinte 😉
    am citit mai multe articole pe net. am gasit undeva si prezentarile premiilor. lefter are o gramada de premii internationale. olariu, nada. contractul lui lefter mi se pare mult mai tare ca al lui olariu. pe olariu o poate scoate oricand din concurs pentru ca depinde de voturile publicului. cum sunt vazuti romanii in italia m-as mira sa primeasca multe voturi. lefter este invitata mai multe episoade, n-are treaba cu concursul. standd cand ai sa fii prof de canto sau cantaret cu premii, contracte si CDuri mai vorbim. pana atunci ciocu mic!!

  49. Standd

    30 august 2010 at 21:59

    cat despre sustinre …nu uita ca si madalina a fost sustinuta de acelasi om mai mare cu 20 ani …chiar 21:))) decat ea .mai mult de atat am vazut ca acelasi om o apreciaza pe madalina si nu o denigreaza 🙂

  50. Standd

    30 august 2010 at 21:56

    ramane de vazut d-le ovidiu ….depinde de ceea ce-ti place sa asculti …un manelist nu va intelege niciodata muzica buna …cat despre tehnici de canto nici atat:) hai sa asteptam luna lui septembrie si vom mai vorbi:)

  51. Ovidiu

    29 august 2010 at 01:18

    Standd am comparat si ne-am edificat. Lefter este ani lumina peste Olariu care nu stie decat sa se matzaie, sa se tanguie, sa se bata cu pumnii in piept si sa tzipe. Lefter este mai mica decat ea dar de talie internationala nu o provinciala sustinuta de un om cu 20 ani mai mare ca ea.

  52. GOPO

    28 august 2010 at 10:35

    E clar.Asa oameni asa festival,se pare ca Traistariu sa asociat exact cu cine nu trebuie.De acum ii va fi afectata si imaginea iar de jurizare corecta, stiti ceva mai taiatile .Am vazut noi ce jurizare corecta la vedere(care vedere)dupa doua zile de masluit rezultatele? La vedere se dau notele pe loc eu asa stiu,Domnul Oprea asa se lauda ca va fi o jurizare corecta bla,bla,bla,foc de tabara,cite si mai cite,se pare ca numai lauda dar restul?Se pare ca sa infiltrat unul in aceste festivaluri care a vazut ca se gasesec creduli care sa bage bani,ce a zis omul mai de aici uite fraieresc eu 200-300 de oameni si gata merge treaba.E mai grava situatia, am inteles ca ar vrea sa faca nustiu cite festivaluri in tara asta la care sa vina cam acceasi oameni ,,sa-mi fac o echipa buna de parinti care sa vina in toate festivalurile mele ,si o sa fie si Traistariu et company ” acum stind si analizind ce am vb. cu Oprea inainte de festival cind imi inscriam copilul,stau si cred ca cei mai sus aveau dreptate care scriau ca f. multi copii din Piatra,Constanta ,Bucuresti,au legaturi cu membrii juriilor,sau relatii pe la diferiti oameni din festivaluri.ASTA ESTE ROMANIA DE ASTA AM AJUNS UNDE AM AJUNS SI MAI RAU.TOTI NU STIU DECIT SA PERIE SA SE LIGUSEASCA SA PUPE IN C__R PE ALTII SA SPUNA VRUTE SI NEVRUTE DE ALTII SA II BIRFEASCA PE ALTII ETC.SE PARE CA ESTE O LUME MURDARA IN CARE NU CRED CA AM SA MAI MERG CU COPILUL MEU.In primul rind nu prea are ce sa invete.Fairplayul nici gind, de unde, doar la unii in cap care cistiga de 1-2 ani incoace cam la toate festivalurile(acceasi copii) indiferent ca mai inghite sau falseaza,ori este ragusit nu conteaza Jan boxeaza cine jurizeaza?Se stie Mihai & company .La mai multe premii dragilor.Peste 10-15 sa-mi spuneti si mie ce o sa faceti cu diplomele alea pe care acum le luati pe relatiile,afinitatile sau povestile plingacioase ale unor parinti pe la organizatorii festivalurilor(vai ati vazut la Cerb copilul meu sa nu ia nici un premiu ,,a inceput sa plinga stiti noi cred ca nu mai venim la Liga nu vrem sa patim la fel” Oprea- vai doamna nu se poate veniti o sa fie o jurizare corecta ,,lasati ca va ajut eu fata sa treaca de prima etapa”.

  53. Gelu

    28 august 2010 at 08:38

    Grav ce gasesc de citit la penultimul comentariu.Sa se fi inhaitat Traistariu cu astfel de oameni?
    Asa oameni,asa festival,cica…de liga.

  54. Standd

    28 august 2010 at 00:19

    Pt.Krystyna , rechin,un parinte …etc pai nu pot sa spun decat ca faceti o mare confuzie .. 1..nu am nimic de a face cu Andreea Olariu 2. ARE un contract:) 3. o puteti urmari din 14 septembrie pe calale 5 mediaset …va las link-ul pt a o putea urmari:)http://www.justin.tv/devils24 4.nu olariu se trage de sireturi cu madalina …sunt voci incomparabile …comparati si va veti edifica :)…dar fiti corecti si uitati de ranchiune:) 5. citez:Am predat la liceu de muzica si …..deci esti un mare mincinos Rechinule daca nuy-ti recunosti propriile cuvinte sau ma rog …ai predat ore de sport si atunci mai grav …nu ai nici idee de teoria muzicii:) 6. ingamfarea nu o caracterizeaza pe Olariu si din cate stiu nici mama ei …sunt multi cei care le multumesc pe site pt ajutorul dat prin diferite concursuri:) 7. a concura nu inseamna neaparat a castiga un premiu …de multe ori poti castiga doar experienta …autocritica este cel mai bun juriu:) 8. cu cat nivelul unui festival este mai inalt cu atat vor fi mai multi nemultumiti …pt ca toti se cred f buni :)….as putea sa continui dar e preferabil sa ma opresc aici …sa auzim de bine:). GURA LUMII NICI PAMANTUL NU O ASTUPA! :))))))))))))

  55. cine e Costica Oprea?

    27 august 2010 at 23:07

    Cititi cine este de fapt organizatorul festivalurilor „Fiero”, „Olimpiada copiilor” si „Liga campionilor”!

    Cersetorie mascata28/05/2008
    vizualizari:69

    Banii pentru copiii orfani au ajuns unde nu trebuie

    Un voluntar al Fundatiei aOrfaniia face dezvaluiri senzationale despre destinatia banilor colectati pentru copiii fara parinti. Gheorghe Pavel sustine ca seful lui, Costica Oprea, il trimitea la acersit” pe la usile locatarilor din blocuri si ca banii colectati se evaporau fara urma. Directorul ONG-ului se apara si spune ca voluntarul sau cerea donatii oamenilor din proprie initiativa.

    Acuze grave aduse directorului Fundatiei Orfanii, Costica Oprea. Iar cel care intinde degetul acuzator catre seful acestei organizatii neguvernamentale este Gheorghe Pavel, chiar unul dintre salariatii sai. aEu am ajuns la Fundatia Orfanii inca din 2006 si am lucrat ca voluntar. Faceam munca de teren. Ce inseamna asta?! Un fel de cersetorie. Mergeam pe la blocuri si ceream bani de la oameni pentru copiii orfani. Recunosc ca locatarii se cam uitau ciudat la mine si imi dadea niste sume modice. Insa pana la sfarsitul saptamanii tot strangeam niste sume. Uneori si cateva milioane de lei. Oamenii semnau pe un tabel. Nu primeau nici o chitanta. La randul meu, predam banii domnului Oprea. Tot fara chitanta. Din ce colectam in cursul saptamanii primeam un procent de 35 la suta. Alt salariu nu aveam”, spune voluntarul. Pavel sustine ca seful lui il invata sa nu mearga pe strada si sa ceara bani de la trecatori pentru copiii orfani. aSpunea ca ne ia la ochi Politia”, explica barbatul. Tot voluntarul spune ca atunci era intrebat despre destinatia sumelor colectate pentru copiii fara parinti, directorul Oprea sarea ca ars. aaCe te intereseaza pe matale!a. Asta imi spunea tot timpul!”, povesteste Gheorghe Pavel.

    Si-a parat seful, din razbunare

    Voluntarul nu a fost sensibilizat de aceste ilegalitati si chiar a acceptat sa faca jocul sefului sau. Pavel a recunoscut ca anul trecut, Costica Oprea i-a facut contract de munca legal. aMi-a fost mila de el. Ca-i in varsta si se gandea ca ajunge neputincios si nu o sa poata obtine o pensie”, spune directorul Oprea. Gheorghe Pavel declara insa ca in aceasta perioada intelegerea dintre el si seful lui era ca el sa-si continue amunca de teren”, fara sa aiba asigurata din partea asociatiei o leafa si fara sa semneze vreun stat de plata. Lucrurile s-au sucit la 180 de grade, dupa ce voluntarul l-a imprumutat pe directorul Fundatiei Orfanii cu 600 de euro si 10 milioane de lei. aAsta s-a intamplat in martie. Domnul Oprea a promis ca in aprilie imi restituie suma. Nu s-a tinut de cuvant. L-am cautat! A facut tot posibilul sa ma evite. Intr-o zi am gasit o hartie impaturita la usa avand pe ea stampila Fundatiei. Era de la Costica Oprea. Incerca sa-mi explice ca a primit somatie pentru executarea silita, deoarece nu achitase datoriile la stat. Mi-a facut si un calcul pe acea hartie. Pentru anul 2007 platise pentru mine 15,5 milioane de lei vechi, iar din ianuarie si pana in aprilie anul acesta inca 10 miliaone. Adica exact contravaloarea celor 600 de euro”, se plange voluntarul. Ca sa nu fie luat de credul, Pavel a mers la Inspectoratul Teritorial de Munca si a verificat cartea de munca. Insa a constatat ca seful lui nu a platit un leu.

    aVrea sa imi strice
    imaginea!”

    Costica Oprea a inceput sa se balbaie cand a aflat ce abucurie” i-a facut voluntarul lui. Suparat ca Pavel a divulgat secretul afondurilor” de la Fundatia Orfanii, directorul a incercat sa-si apere cu strasnicie reputatia. aVrea sa imi strice imaginea. Asta este! Mi-a fost mila de el si l-am ajutat. Acum se intoarce impotriva mea. Nu este adevarat ca nu-i dadeam chitante pentru banii pe care ii aducea. Si el are chitantier! El de ce nu dadea chitante oamenilor care faceau donatii pentru copii?!”. Oprea nu neaga ca ar fi primit valuta si cele 10 milioane de lei de la Gheorghe Pavel, insa spune ca ii va restitui intreaga suma. aCe se bate atat cu pumnul in piept ca a strans bani pentru Fundatie? Nu stiu daca a facut mai mult de 5-6 milioane, de cand lucreaza la mine. Si primea 50 la suta din incasari!”, spune directorul Fundatiei Orfanii.

    Scris de Lili Adochitei

  56. Trilulilu

    27 august 2010 at 00:16

    nici nu vreau sa merg la un festival unde presedintele juriului este procesoman. acum e in proces cu maria ciobanu.

  57. Trilulilu

    27 august 2010 at 00:10

    multumesc k mi-ati deschis ochii. sunt inscrisa la Lumina dar m-am decis sa nu mai merg. n-am chef s-o vad iar pe blageasca aia care sterge podeaua cu fundul cum ia trofeul din nou.

  58. Pt.Krystyna

    26 august 2010 at 21:46

    Haha dupa comentul tau au aparut si felicitarile pentru Madalina Lefter.
    Olariu se trage de sireturi acum cu Lefter si-i zice ca se vor intalni in Italia.
    Domnisorica in chestiune face o mare confuzie. Nu e singura. Contractul lui Lefter nu are comparatie cu alte shushanele la care mai merg ai nostri pe-afara. Am auzit ca de fapt Olariu nu are nici un contract cu Italia. Ramane de vazut. Comparatia lui Lefter cu Blagescu e grotesca. Chiar si cu Olariu.
    Nu mai faceti comparatii de astea ca nu-si au rostul. Lefter e unica si depaseste cu mult nivelul a tot ceea ce este la ora actuala in Romania in materie de copii cantacioshi. Cunosc un producator muzical care a pus ochii pe ea tocmai din motiv. Fata va lucra la nivel international nu Cdutzuri de duzina scoase ca asa a vrut mamica sau ca plangem pe la tv-uri ca suntem sarace.

  59. Krysstyna

    26 august 2010 at 01:19

    am vrut si eu sa scriu ceva pe blogul lui mihai traistariu dar akum ma abtin. prefer sa scriu aici. ka orikum komentul meu nu va fi postat akolo.
    pe blogul lui lumea il compatimeste si ii scrie sa nu-i pese de komenturi naspa. eu n-am vazut niciun koment de rau. numai laude. absolutt toata lumea il lauda nimeni nu zice nimik de rau de el sau de festivalurile lui.
    ceva totusi e ciudat. asa am facut legatura cu ce scriu altii in komenturile de dinaintea mea. adika despre corectitudinea dlui traistariu. kand un copil lanseaza un CD, castiga un premiu sau are vreo realizare mai speciala el scrie pe blog. mai transmite si felicitari personale copiilor.
    akum el scrie pe blog despre alte lucruri. nimik despre singurul copil din romania kare a castigat un contract cu televiziunea rai din italia. nici un cuvant despre copilul de kare a zis intr-un interviu ka el a descoperit-o.
    sunt cristina si sunt o fosta colega a madalinei lefter. akum 2 ani am fost nevoita sa reununt la muzica din motive de sanatate. am admirat-o mereu pe mada si i-am urmarit succesul. e o fata super tare scumpika si foarte okey. nu stiu daka isi mai aminteste de mine eu sunt fata care ti-a admirat posetuta akum 2 ani la o repetitie;) sunt mandra ca am cunoscut-o chiar pentru scurt timp. si chiar daka nu mai fac muzica am continuat sa urmaresc ce se mai intampla in festivaluri si cu muzica in general.
    m-am asteptat ca mihai traistariu sa o felicite pe mada. am vazut cateva komenturi cu felicitari. dar pe bune ce m-a surprins cel mai tare a fost ka felicitarile erau pentru mada si inka o fata georgiana. m-am intrebat cine e georgiana si ce realizare mare avea ea. am citit cu atentie stirile de pe blogul lui traistariu si m-am prins. k era vorba de georgiana blagescu. madalina lefter pe acelasi loc cu georgiana blagescu. am vazut o emisiune la tvr iasi care spunea k mada e singurul copil din lume kare a re contract cu rai pentru ca ei aduc numai vedete adulti la emisiunea aceea. mada e si solista la antena 1 este o super voce. e acelasi lucru ka ai castigat un contract in strainatate cu faptul ka ai castigat un concurs la MALL??????? si m-am lamurit ka nu e numai vorba de prietenie si vai pupaturi si suntem super prieteni ka pe blogul dlui traistariu. ka de fapt invidia e mare kiar daka e vorba de vedete sau alti copii care canta. eu stiu ka mada va ajunge departe. a si ajuns de fapt dar s-a scos akum ka are contractul cu italia si cu antena 1. sa crape toti invidiosii de ciuda ka o alta madalina lefter nu este. in frunte cu cel care zice ka e corect pana la dumnezeu. esti tare florine!

  60. Gelu

    25 august 2010 at 09:34

    Trebuie gasita o modalitate de a lua o decizie comuna pentru a,, scutura”cit mai critic astfel de atitudini de jurizare.Vai…mama lor de pile.

  61. Tot eu

    25 august 2010 at 00:24

    Cum zicea Ilona-a luat cineva vreo masura?
    A trimis cineva blogul asta la organizatori si lui Traistariu, Bulete si trupa de shok?
    Am auzit ca mai sunt mai multe bloguri unde apar zeci de mesaje de critica la adresa lor.

  62. Florin

    25 august 2010 at 00:21

    Felicitari Madalina Ghiran, subscriu si eu. Am citit mesajele de aici si sunt cam dure o parte din ele. Dar spun adevarul din pacate. Chiar daca adevarul doare.
    Eu am mers cu copilul la festivalurile unde juriza Treistariu si Bulete si am fost multumit la inceput. Pana cand au inceput sa departajeze pe fata copiii pe alte criterii decat valoarea.
    Oricat de bine canta copilul meu sau copii de nivelul lui tot aceeasi copii luau premiile de fiecare data.
    Fara exceptie. Nu puteai trece de acei copii chiar daca ei falsau sau inghiteau sau uitau cuvintele sau raguseau.
    La fel e si acum. La Liga au fost copii care au falsat naspa mai ales la primele 2 grupe. Au intrat toti in premii. Ca fetita de la grupa a II a care a luat premiul II.
    Daca a luat premiul I la „Mamaia Copiilor” anul asta si Trofeul de argint la „Cerbul copiilor” nu puteau sa nu-i dea un premiu la”Liga campionilor (shpagari)”.
    Mi-am retras copilul din festivalurile unde merg ei. Am ajuns la concluzia ca pe domnul care spune in articolul de mai sus ca „va fi corect pana la Dumnezeu” l-au mancat sfintii pana acolo.

  63. Site Arteconstanta

    24 august 2010 at 09:29

    Madalina spune:
    6 august 2010 la 16:00Buna ziua!
    Datorita faptului ca ati lasat posibilitatea unui comentariu ma simt datoare sa va aduc la cunostinta impresiile mele sincere in ideea ca poate in viitor veti tine cont de umilele mele pareri in organizarea unor eventuale alte evenimente. Nu stiu in ce masura ceilalti vor dori sa isi exprime sincer parerea, eu imi asum responsabilitatea pentru cele scrise, dar vreau sa stiti ca parerea unaima a celor cu care am vorbit la festival a fost foarte proasta. Parerea me personala este ca acest eveniment nu a avut nimic in comun cu un festival , si mai mult.. “Liga Campionilor”.

    In primul rand, un concurs de aceasta talie nu se tine in aer liber, sonorizarea fiind sub orice critica. Spectatorii , cei 2-3 care au rezistat , sa infrunte temperatuile pe care bine le stiti. Acestui eveniment nu i s-a dat catusi de putin o conotatie de festival , cu totii fiind foarte dezamagiti. Cat despre seara cu focul de tabara, a fost un mare fiasco, deoarece nimic din ceea ce s-a promis nu s-a realizat (karaoke..etc) . Atmosfera…ce sa mai vorbim… masa…de asemenea…ca a fost putina, e ok..dar si cartofi acriti..asta nu .

    Poate ar trebui sa incercati sa vedeti si sa va documentati cum se face un festival adevarat, in tara sau afara, pentru ca parintii nostri cheltuie niste bani, timp, ca noi sa putem participa la asemenea evenimente si nu e drept sa fim tratati asa!

    Am considerat necesar sa ma retrag din competitie dupa etapa preliminara,fara ca macar sa ma intereseze daca am trecut sau nu…deoarece conditiile de concurs nu erau demne de un festival , daca ne referim la intelesul deplin al acestui cuvant.

    Multe voci sustin acesta parere, dar nu stiu cati dintre ei au curajul sa spuna acest lucru.

    Parerile exprimate aici nu au lagatura cu pregatirea mea muzicala si nici cu ceea ce o sa imi rezerve viitorul. Si eu, asemeni alotora, voi fi foarte selectiva atunci cand voi decide la care din concursuri voi participa, voi exclude festivaluri gen “FIERO”, unde am intrat in concurs la ora 23:00, dupa 9 ore de asteptare, vizionand desene animate (nu exagerez), ca apoi sa asteptam 2 ore pana la deliberari, premeierea avand loc , dupa cum bine stiti, la ora…2(NOAPTEA) .

    Nu voi vorbi aici despre stilul de jurizare si despre competenta si componenta juriului…poate e prea mult.

    Consider ca aceste critici pot fi constructive daca se vrea acest lucru, altfel…veti pierde dumneavoastra iar noi vom discerne!

    Madalina Ghiran -Cluj

  64. Giulia

    24 august 2010 at 09:23

    Ilona-felicitari.SUBSCRIU.

  65. ilona

    23 august 2010 at 13:05

    degeaba ne tot tanguim unii altora.ce se face mai mult de atat?
    ar trebui sa facem ceva,o scrisoare sau un mail care sa ajunga undeva sus la cineva care ar putea sanctiona bataia asta de joc.

  66. tavi

    22 august 2010 at 18:21

    de ca va mai mirati ca gasca lui trestariu e peste tot si pilele lui iau toate premiile. borovina i-a multumit pe scena lui mama lu blagescu ca datorita ei a ajuns la festival la camena. treistaru cu tot juriul lui sunt inglodati pana peste cap in obligatii fata de aia la care la da premii. mamica aia care scrie ca acatrinei n-a venit la liga campionilor ca sa ia sava trofeul. acatrinei e varza cu gatul, are niste parinti si profesori inconstienti care o chinuie sa cante cu ganglioni cat ceapa pe corzile vocale. asa sunt de disperati dupa premii si bani. la lumina se stie cine ia trofeul. blagescu. numai mergeti acolo unde sunt aceiasi in juriu si aceiasi concurenti care iau aceleasi premii. va aruncati banii!

  67. Rechinul

    22 august 2010 at 13:47

    Domnule Barzoi,standd si cel care spune ca mi se impute carnea de ciuda: SUNTETI PENIBILI!!!! Ori sunteti orbi ori ati venit de la coada vacii. Imi aduceti aminte de elevii care nu invatau lectia si incepeau sa debiteze bazaconii.Exact asa sunteti si voi. Si o sa va raspund ca sa nu mai aberati. In primul rand domnule Barzoi ai luat-o rau de tot pe aratura ori ai baut prea mult daca sustii ca ma cunosti!!! Nu sunt concurent,nu cant,nu sunt profesor de muzica,nu sunt parintele sau ruda vreunui concurent si nu am pregatit nici un concurent,deci te inseli amarnic!!! Cat despre Traistariu si gasca lui o sa vina vremea cand o sa iti dai singur seama de magariile pe care le fac.Trebuie doar sa fii treaz si sa deschizi ochii.Si cel care spune ca mi se impute carnea de ciuda e total incuiat la minte,deoarece eu am fost la Rasnov ca spectator sa sustin 3 concurenti dintre care 2 au ajuns in finala si au luat si premii, iar eu eram fericit daca macar unul ajungea in finala, deci nici pe departe nu poate fi vorba de ciuda. Eu am vrut sa trag un semnal de alarma pentru nedreptatile care au loc la juriile cu Bulete si Traistariu. Cine are urechi sa auda si ochi sa vada bine,cine nu sa doarma in continuare. Iar standd in mintea lui stie ca s-au facut magarii,dar in prostia lui stie ca nu are cum sa demonstreze ca a fost totul corect si atunci face si el ceea ce face orice taran prost si tantalau: se leaga de iq-ul meu si ma face in tot felul. Spune ceva concret si corect despre circul de la Rasnov,daca poti. Daca primarul vrea sa aibe si la anul acelasi juriu,o sa trebuiasca sa adunati caprele,vacile si porcii din Rasnov ca sa faceti a doua editie,pt ca nu o sa mai vina concurenti sa participe….

  68. Un parinte

    22 august 2010 at 01:22

    Standd trebuie sa fie mama Andreei Olariu. Mi se pare ca am mai vazut comenturi si pe alte situri de la aceeasi persoana. Modestia nu v-ar strica deloc nici dvs. nici ficei dvs. Nimeni nu va agreeaza pentru ca sunteti prea ingamfate. Nu va invidiaza nimeni fata, daca a avut o zi buna si a cantat bine nimeni nu are ce sa-i reproseze. Dar nu are ce cauta in juriu unde sa dea note mari la prietenii ei si sa joace jocuri pe telefon. Rusine lui Traistariu ca si-a bagat febletea in jurii. Rade lumea de el om in toata firea!

  69. Petru

    21 august 2010 at 22:36

    Si eu vreau sa raspund celei care se semneaza „o mamica”.
    Nu stiam cine este aceasta Sava despre care vorbiti. M-am interesat si am aflat ca in Piatra Neamt nu sunt profesori de canto. Copii de acolo se pregatesc la Iasi.
    Sava se pregateste cu aceiasi profesoara cu care se pregatesc fetele din Piatra Neamt. Sunt prieteni cu totii cu Mihai Treistariu, Claudiu Bulete si Andra Borovina si Doina Morosanu.
    Astia 4 din juriu se cazeaza la fetele astea acasa, merg cu masinile parintilor fetelor si vin in vacanta la pensiunea lui Acatrinei. Primesc bani de drum de la parinti ca sa vina in juriu la concursurile unde merg fetele din Piatra Neamt., Mai primesc si mese gratis la restaurante si cadouri.
    Rechinule ai dreptate si de Treistariu si copii din Constanta. El mai ia lectii de la profesorul lui Olariu si a copiilor din Constanta. Gurile rele vorbesc de obsesia care o are cu Olariu si cum se uita la ea cand canta. Gretos!

  70. mircea

    21 august 2010 at 20:52

    de ce nu mi-ati lasat mesajul? nu era diferit de cele pe care le-ati aprobat mai sus. eu il trimit dinn nou doar este democratie.
    mai intai vreau sa raspund unui parinte din petrosani care zice ca profesorul lor este mai bun decat toti ceilalti profesori din tara. asteptam sa vedem ce valoare nationala a dat profesorul ala ca noi n-am auzit de nici un copil din petrosani care a spart pana acum gura targului. voi cei din valea jiului stiti sa va laudati dar mai mult nu mai aveti ce sa demonstrati la cantat. nu-l mai pupati atata in fund pe traistariu in speranta ca data viitoare o sa-l aiba in vedere pe copilul dvs. nu merge asa treaba. intrebat-i pe cei din piatra sau constanta care e treaba cu relatia lor foarte stransa cu bulete si traistariu.
    majoritatea parerilor sunt negative despre liga campionilor. poate ca parintii copilor care au fost eliminati sau care nu au luat premiile asteptate sa fi scris de rau aici. dar realitatea nu poate fi ignorata, e de rau fratilor. traistariu bulete borovina isi fac aceleasi jurii de fiecare data. nu ca nu au pe cine aduce ci pentru ca le convine sa-si premieze pilele si prietenii. fac pe corectii si mai dau premii de ochii lumii unor copii buni dar cele mai grase le pastreaza pentru ai lor. blagescu este cel mai grav caz. este un copil care canta prost de cele mai multe ori. vedeti filmarile ei de pe youtube, falseaza, se screme, se da de ceasul mortii adica exprima. si ia toate trofeele. va legati de jonny sau olariu. si ei au pile dar macar au voce. mai buna decat multi din piatra neamt constanta bucuresti focsani sau petrosani ca tot veni vorba. si jonny si andreea au voie sa cante prost la festivaluri dar trofeele sunt ale lor oricum. macar au voce si se ridica deasupra uneia ca blagescu. e o insulta sa o pui pe blagescu in rand cu jonny sau andreea pentru ca e diferenta mare intre ei. e grav ca festivalurile noastre au incaput pe mana unor rechini lacomi si rai. traistariu nu este nici cel mai corect nici cel mai bun. s-o fi apucat si el de mers in jurii ca nu-l mai cheama lumea pe nicaieri sa mai cante. doar la nunti ca tot s-a laudat pe postul acasa. pacat de marea voce a romaniei cum zice tatal de la petrosani. traistariu merge pe ideea cu copiii ca stie ca sunt parinti si copii care fac orice sa ajunga vedete. fraierii suntem noi parintii ca acceptam niste rechini cu fata umana cum ar zice nea iliescu. nu va mai inghesuiti atata la festivalurile unde sunt bulete traistariu si ai lor. mai lasati-le dracu sunt atatea festivaluri in tara asta. sau daca sunteti tari mergeti inafara. si nu-i mai periati pe traistariu si ciracii lui care sunt majoritatea niste ciurucuri. cine a auzit de borovina dascalu morosanu cine sunt astia oameni buni? pana nu i-a scos traistariu din nu stiu ce vagauni n-a auzit nici dracu de ei. cine erau acatrinei blagescu pana nu le-a scos astia si i-a bagat la trofee? ia mai dat-i in masa si protejati-va copii nu-i mai umiliti atata sa stea la coada pilosilor lui traistariu si bulete!

  71. mircea

    21 august 2010 at 20:29

    mai intai vreau sa raspund unui parinte din petrosani care zice ca profesorul lor este mai bun decat toti ceilalti profesori din tara. asteptam sa vedem ce valoare nationala a dat profesorul ala ca noi n-am auzit de nici un copil din petrosani care a spart pana acum gura targului. voi cei din valea jiului stiti sa va laudati dar mai mult nu mai aveti ce sa demonstrati la cantat. nu-l mai pupati atata in fund pe traistariu in speranta ca data viitoare o sa-l aiba in vedere pe copilul dvs. nu merge asa treaba. intrebat-i pe cei din piatra sau constanta care e treaba cu relatia lor foarte stransa cu bulete si traistariu.
    majoritatea parerilor sunt negative despre liga campionilor. poate ca parintii copilor care au fost eliminati sau care nu au luat premiile asteptate sa fi scris de rau aici. dar realitatea nu poate fi ignorata, e de rau fratilor. traistariu bulete borovina isi fac aceleasi jurii de fiecare data. nu ca nu au pe cine aduce ci pentru ca le convine sa-si premieze pilele si prietenii. fac pe corectii si mai dau premii de ochii lumii unor copii buni dar cele mai grase le pastreaza pentru ai lor. blagescu este cel mai grav caz. este un copil care canta prost de cele mai multe ori. vedeti filmarile ei de pe youtube, falseaza, se screme, se da de ceasul mortii adica exprima. si ia toate trofeele. va legati de jonny sau olariu. si ei au pile dar macar au voce. mai buna decat multi din piatra neamt constanta bucuresti focsani sau petrosani ca tot veni vorba. si jonny si andreea au voie sa cante prost la festivaluri dar trofeele sunt ale lor oricum. macar au voce si se ridica deasupra uneia ca blagescu. e o insulta sa o pui pe blagescu in rand cu jonny sau andreea pentru ca e diferenta mare intre ei. e grav ca festivalurile noastre au incaput pe mana unor rechini lacomi si rai. traistariu nu este nici cel mai corect nici cel mai bun. s-o fi apucat si el de mers in jurii ca nu-l mai cheama lumea pe nicaieri sa mai cante. doar la nunti ca tot s-a laudat pe postul acasa. pacat de marea voce a romaniei cum zice tatal de la petrosani. traistariu merge pe ideea cu copiii ca stie ca sunt parinti si copii care fac orice sa ajunga vedete. fraierii suntem noi parintii ca acceptam niste rechini cu fata umana cum ar zice nea iliescu. nu va mai inghesuiti atata la festivalurile unde sunt bulete traistariu si ai lor. mai lasati-le dracu sunt atatea festivaluri in tara asta. sau daca sunteti tari mergeti inafara. si nu-i mai periati pe traistariu si ciracii lui care sunt majoritatea niste ciurucuri. cine a auzit de borovina dascalu morosanu cine sunt astia oameni buni? pana nu i-a scos traistariu din nu stiu ce vagauni n-a auzit nici dracu de ei. cine erau acatrinei blagescu pana nu le-a scos astia si i-a bagat la trofee? ia mai dat-i in masa si protejati-va copii nu-i mai umiliti atata sa stea la coada pilosilor lui traistariu si bulete!

  72. Barzoi Constantin

    21 august 2010 at 15:01

    Domnule Reckhin,daca esti tu asa muzician da-ti numele,eu mi-l dau pe al meu,ma numesc Barzoi.Nu ai tu dreptul sa-l judeci pe domnul Traistariu ,omul care este cel mai corect,care incearca din rasputeri sa promoveze tinerele talente care merita atentie.Si eu am avut copilul in festival si la „Fiero”,si la Liga,si nu a luat mare lucru dar sunt multumit numai pentru faptul ca domnul Traistariu il jurizeaza pe copilul meu pentru ca este un om corect care nu isi bate joc de valoarea lui,si stie sa aprecieze munca si talentul fiecarui copil.
    E foarte greu Rechinule sa faci departajari la niste copii foarte buni,e adevarat sunt si carente in jurizare ca in fiecare competitie,dar asta nu inseamna ca Mihai Traistariu fura copii care merita,cauta tu altul mai bun ca el ,iti spun eu ca nu ai sa gasesti.Facem parte dintr-un grup de la Petrosani cu un profesor de canto pe care nu l-am da pe 10 de la Piatra Neamt ,Constanta,Bucuresti,Focsani,si ce mai vrei tu.
    Mihai Traistariu este prima voce a Romaniei,este cel mai sensibil om si un profesionist ,noi cei din Valea Jiului NU cersim diplome si premii,vrem sa fim promovati corect si ne mandrim ca Mihai exista si se ocupa de copii nostri,si sa-mi aduci tu o dovada cand va fura Mihai vreodata un copil talentat si eu o sa ma inchin in fata ta.Si cred ca stiu cine esti,adevarat semeni cu un rechin.Eu ti-am dat numele,ma gasesti oricand.Nici noi nu am plans cand nu am luat la Mamaia si Cerb,nu am avut spate ca tine,de ce ti-a fost ciuda ca ai pleca acasa?????Nu suferi infrangerea?????Si mai invata si tu alte cantece ca de 3 ani tot pe alea le canti.Cred ca ti-ai dat seama ca stiu cine esti.Era frumos sa stai la Liga pana la final si sa bati din palme dupa copii care au ramas cum am stat si eu si nu am mai fost in competitie,dar stiu si sa pierd si sa castig,sa-ti fie rusine.Vroiai sa iei tu Mister ….te-au cam incurcat brilele.Apropo,tu nu ai sa ajungi la valoare lui Blageasca daca mai canti 10 ani de acum in colo.Astept comentariile tale si NU FI LAS,da-ti numele sa te vada lumea cine esti.
    Mihai,nu ceda in fata unora care vor glorie fara munca si continua-ti opera de a ajuta copiii talentati,nu-i lasa pe mana rechinilor.Desi esti cel mai bun interpret al Romaniei ,esti de o modestie si un bun simt iesit din comun.Suntem alaturi de tine 99 % iar 1% ESTE UN RECHIN.Copii te vor pe scena alaturi de ei,de altfel scena unde este si viata ta,mi-as dori sa mai fie in tara asta macar 2 ca tine si ar fi super pentru copii,in care parintii investesc si se sacrifica pentru binele lor.Daca cineva vrea sa comenteze ,au numele meu,si tu Rechinule vezi ca eu sunt „Vanator de Rechini”si iti rup coltii,nu prin forta sau violenta,sa nu intelegi gresit…..pe cale diplomatica.Eminescu a fost doar unul si Traistariu este tot unul.Si fatuca de la Cluj …..stai in bancuta ta sau vrei diplome si medalii daca te incalzesc,iti aduc eu de la copii nostrii si ti le dam cu mare drag.Am fost si noi la Cluj si nu mi-a placut deloc.Au luat toate premiile de la Piatra,Focsani si nu mai stiu unde ,si nu a fost Traistariu in juriu.Si noi am ramas cu gust amar,dar nu ne-am plans,asta e viata.Ar fi multe de spus dar mai avem timp.In ce priveste organizarea,nu a fost ea extraordinara dar pentru prima editie a fost destul de buna ,si asa cum a promis Primarul Rasnovului la anul va fi impecabila fiind multumit de juriu si dorind-ul in aceasi formula si la anul.Este usor sa lovesti in juriu si organizare daca stai in spatele cortinei si nu stii cate eforturi se depun pentru a sustine un eveniment de o asemenea anvergura.In ce ma priveste pe mine ti-as accepta criticile daca ar fi oarecum pertinente dar din pacate nu sant si am obligatia morala sa sustin acesti oameni care au muncit enorm ca noi sa evoluam cat mai bine pe acea scena.
    Ma bucur totusi ca nu ai facut comentarii asupra prezentatoarei Carmen Fulger ,care dupa parerea mea este un star pe problema prezentarii.Nu am cunoscut-o pana acum si nu mi-a facut nici rau nici bine da este de o calitate deosebita si nu pot sa nu aduc o remarca placuta in acest sector al prezentarii.Te plangi ca a fost in aer liber si cei care au castigat tot in aer liber au cantat,si noi nu am fost multumiti de masa intr-o seara,si l-am chemat pe domnul Ungureanu,am discutat cu dansul si am rezolvat fara sa lovim pe la spate .A fost un om de exceptie care a inteles si din acel moment totul s-a schimbat radical,omul era dispus la dialog ,voi de ce nu ati facut la fel sa va spuneti doleantele,toti suntem oameni si gresim,dar din greseli invatam,daca am fi fara greseala am fi Mesia.In ceea cel priveste pe initiatorul acestui festival Costica Oprea a facut tot posibilul sa iasa totul bine,omul asta si in somn se chinuia sa fie o reusita fara comentarii si nu a avut nici un beneficiu financiar dupa urma acestui eveniment,va spun eu care am fost acolo si am vazut.
    Nu mai loviti cu noroi in numele acestor oameni care muncesc si fac tot posibilul,ca acesti copii sa apara in fata unei tari.In final,multumesc domnului Traistariu pentru profesionalism,multumesc domnului Ungureanu,Mltumesc doamnei Carmen Fulger,multumiri din partea colectivului Petrosani,domnului primar al Rasnovului Adrian Vestea,si in incheiere multumim sufletului festivalului Domnului Costica Oprea si la anul sa fie o reusita din toate punctele de vedere sa nu mai aveti voi ce comenta,si sa bem o bere impreuna cu totiii si invingatorii si invinsii pentru ca asa este frumos.Oricum acest Festival cu toate criticile si comentariile s-a ridicat cu mult din toate punctele de vedere peste nivelul celor doua festivaluri mari (Mamaia si Cerbul ) Ceao Rechinule ,ai grija pe viitor. Semnat Vanatorul de Rechini!!! Numele ia-l de sus….

  73. adevarul.ro

    21 august 2010 at 11:52

    Oameni buni,care ati participat la FESTIVALUL LIGA CAMPIONILOR,a fost concursul unde s-au adunat cele mai bune voci ale momentului!La sonorizare intradevar au fost cateva defectiuni tehnice,dar care s-au remediat.Metoda de afisare a notelor a fost excelenta(felicitari!).Trebuie sa intelegem ca a fi premiant la un concurs sau sa ai un palmares bogat in trofee,nu inseamna neaparat ca trebuie sa iei obligatoriu un premiu la urmatorul concurs,indiferent cum te numesti sau ce profesor te pregateste(daca falsezi si te poticnesti la mijlocul melodie,obligatoriu si mai mult decat altii trebuie sa suporti consecintele). Lasati barfele balta si vedeti-va de lungul nasului, ca multe dintre trofee sau premii sunt luate pe barba profesorului,nu pe munca voastra.

  74. vanda

    21 august 2010 at 02:40

    nu mai mergeti la festivalurile lor . daca va tot duceti ei vor face mereu porcarii ca au cui. ia sanu fie concurenti sa mearga numai pilele lor. ce paruiala grozava ar mai fi intre ei si tofile:///C:/Documents%20and%20Settings/All%20Users/Desktop/HSDPA%20USB%20Modem.lnkt ei . ai lor si tot ai lor . marfa.

  75. standd

    17 august 2010 at 22:13

    UN IDIOT E UN IDIOT …SI NU AI CE-I FACE …RECHINULE:) Stii tu …prostul daca nu-i fudul parca nu e destul !

  76. Rechinul

    16 august 2010 at 21:55

    Pt standd: uita-te si la celelalte pareri si comentarii si de pe alte site-uri si lasa ciocul mai mic,ca toata lumea a vazut magariile de la Rasnov.

  77. O mamica

    15 august 2010 at 19:57

    La liga campionilor au fost copii mult mai talentati,dar care n-au avut bani sa cumpere premiile asa cum au facut toti din Piatra Neamt.
    Sunteti acolo o gasca care sunteti mana in mana cu traistariu de aia luati premii.
    Merita Sava vreun premiu?I-au umflat notele cu pompa si i-au dat trofeul si la rasniv si la camena.
    Ma intreb daca nu cumva absenta lui acatrinei nu are legatura cu trofeul luat de sava.s-a dat la o parte ca sa-l castige ea.rusine

  78. Giulia

    14 august 2010 at 16:25

    Hai Steaua,cit despre acest ,,festival”…

  79. standd

    13 august 2010 at 23:55

    Auzi mai Rechinule …dute baiete si mai studiaza ….sau da-ti doctoratul in prostie si invidie …in ignoranta si furie ….oare unde ai fost la celelalte concursuri de peste an?…Unde ai fost cand organizatorii cerbului au interzis intrarea in scena a unui concurent pe motiv ca tinuta sa nu da bine pe sticla?…unde ai fost cand cu buna stiinta s-au incalcat cele mai elementare reguli de bun simt si au trantit efectiv un mare talent de pe podium spunand ca gata ii ajunge …sa mai ia si altii trofeul desi il merita din plin ?! Un lucru doar iti spun …daca era un juriu ca acesta de la Liga Campionilor nu se intampla acel lucru ….ar trebui sa faci diferenta intre a fi exigent si acela de a fi partinitor . Ce ai fi vrut sa se intample la Rasnov?….Au participat cei mai buni din cei mai buni …e greu sa jurizezi toti acei concurenti care au cantat ce au stiut mai bine …piese de mare dificultate si foarte dificil de jurizat . Juriul a fost de invidiat ….numai oameni de muzica ….nu reprezentantii vreunei televiziuni ce acorda premii fara sa le onoreze …ex cerbul junior ….si care impun reguli si concurenti . Esti profesor de muzica ?…probabil ….sunt multi in tara asta care au terminat cu un amarat de cinci dar isi vad de treburile lor si nu incearca sa se dea mare expert in muzica precum incerci domnia ta sa faci . Am vazut ca ai un dinte impotriva celor doi tineri jurati …Jonny si Andreea ….oare ai ascultat vreodata o piesa de a lor?….le cunosti palmaresul?….daca da, atunci pot sa spun ca esti un afon in muzica si ca ei cunosc mult mai multe despre canto decat umilita ta presoana (nu pot sa spun umila). Vorbesti de concursuri internationale?…pai stimate d-le …iti trebuie bani sa pleci iar majoritatea parintilor nu au asemenea posibilitati financiare …nu-si pot permite o asemenea deplasare iar de sponsori ….rar gasesti .In ceea ce priveste pe ANDREEA OLARIU pot sa te informez ca din septembrie va participa la IO CANTO (daca stii ce este acela)unde va canta intr-adevar in duet cu mari vedete ale muzicii pop internationale Nu te-a socat faptul ca in vara aceasta nu a mai participat la nici un concurs sau sa retras de la toate concursurile pe anul acesta? Pai spre stiinta ta afla ca exista un contract de exclusivitate pe care trebuie sa-l respecte .Ce s-ar fi intamplat daca Jonny si Andreea ar fi participat la acest concurs? Ar fi cazul sa recunoastem valoarea acestor doua talente si sa nu-i improscam cu noroi din cauza nu stiu caror vise sau interese meschine. Despre trofeele pe care le-au castigat …tu insuti recunosti in mod voalat ca le-au castigat pe merit ….dar in nimicnicia ta nici nu ti-ai dat seama ….hahahahaha!! Un juriu iti va da un trofeu …dintr-un motiv anume …pe care nu il meriti …dar 18 si respectiv 15 trofee ma indoiesc ….sau ma rog …..cum tu consideri ca toate juriile sunt „manjite”inseamna ca au foarte multi bani parintii acestor copii. Buahhhhhh deja nu vreau sa mai continui …..nici nu stiu pentru ce imi bat capul cu tine sa te fac sa intelegi anumite lucruri pentru ca oricum nu se lipeste nimic de IQ-ul tau AHHHHHH!!!! Era sa uit …sa faca si alti cantareti ceea ce face Traistariu pentru copii talentati si atunci vom vorbi despre el …pana atunci JOS PALARIA!!!! Sa auzim de bine !

  80. Carmen O.

    12 august 2010 at 16:31

    Traistariule,ti-ai batut joc de multi copii cu real talent pe care i-ai trimis acasa prea devreme.Josnic ,,bilciul”de la Risnov.
    Vezi-ti mai bine de cintat.
    Mai,nu va crapa obrazul cind vedeti astfel de comentarii.

  81. Rechinul

    12 august 2010 at 15:38

    Pentru Flori : notele au fost puse aiurea,deoarece la acelasi concurent erau note de la cele mai mici pana la cele mai mari si asta demonstreaza incompetenta juriului. Eu nu am participat la concurs,am fost doar sa sustin cativa concurenti,iar majoritatea nu aveau de unde sa stie de aranjamentele juriului. Felicit fata care si-a dat seama si s-a retras la timp!!! Concurentii nu vor neaparat premii si trofee,ei vor sa cante pentru inimile spectatorilor si pentru a fi jurizati corect. Dar se pare ca in Romania este aproape imposibil acest lucru. Nu e de mirare ca si domnul Paunescu a vrut sa-si dea demisia la Mamaia Copiilor din functia de presedinte al juriului,tocmai pt faptul ca a fost scarbit de aranjamentele facute de colegii sai. Piesele au fost bune,problema este alta: nu este vorba ca ii inveti pe copii numai cu premii,dar multi dintre ei cand vad ca nu sunt apreciati la adevarata valoare,devin dezamagiti de asemenea festivaluri si pe viitor nu vor mai participa si cunosc cateva cazuri concrete.Deschideti ochii si treziti-va la realitate!

  82. unui rechin i se impute carnea de ciuda!!!!!!!

    12 august 2010 at 01:03

    Cine dracu te-a ous sa vii la Liga daca stiai tu premiile dinainte?
    Ai venit sa culegi struguri si daca nu ai ajuns la ei ti s-au parut acrii?
    Daca prindeai macar un carcei ce mai ziceai?
    Ca sa vezi ce talente sunt la Piatra Neamt si Constanta deschide ochii si vezi.Esti profesor de muzica ai studiat muzica? Daca nu vezi inseamna ca esti un mare prost,plin de invidie si rautate pe copii buni.
    Mai dute dracu si studiaza cum se aseaza o nota pe potativ tembelule si nu mai lovi in juriu de la Liga care a fost extrem de corect si in cei doi copii care chiar sunt adevarate valori.Tu nu meriti nici macar un scuipat sa dea pe tine ca si ala e pretios pentru un astfel de om.
    Invata sa fii om si dupa aia sa judeci.Invata sa canti ca toti copii din Piatra si Constanta si apoi sa mai vb.
    Mi se pare mie dar mai cu siguranta esti un prof .care are ciuda pe telentele reale care se ivesc precum ciupercile dupa plaie si iti e ciouda ca tu nu esti competent sa scoti talente ca in aceste 2 orase.
    Apropo mai sunt copii talentati si in alte zone dar pe tine te macina Piatra si Constanta ca acolo sunt f multi copii talentati.
    Acesti copii muncesc ore in sir ptr a se situa in fruntea clasamentului nu sta ca tine sa urmaresca saiturile si sa loveasca in copii care muncesc.
    DUTE DRACULUI DE ESCROC!!!!!!!!!!!!!!!!

  83. Larisa

    11 august 2010 at 15:03

    Aproape totul-execrabil;Traistariu stie sa se coboare la un asa nivel,pacat.Pentru aceasta mojicie nu voi mai cumpara nici un cd Mihai Traistariu.Rusine organizatori,RUSINE,asa zis,juriu.

  84. Ray

    11 august 2010 at 14:27

    Daca tot erau favoriti stiuti din timp,pentru ce au mai venit copii din toata tara?Vai de sonorizarea pe care ati asigurat-o.
    Un sfat,daca imi este permis:a gresi este omeneste,a nu repeta astfel de gafe-NU VA MAI TRIMITETI COPII IN CARE INVESTITI LA ASTFEL DE risnoave.

  85. flori

    11 august 2010 at 13:21

    Si eu am avut copilul in concurs , nu a intrat in finala „spre ciuda lui si a noastra” dar
    probabil nu a meritat!
    Cand a intrat in finala am fost in al noualea cer!!! Apoi …am revenit cu picioarele pe pamant!
    Notele au fost puse la vedere, eu cred ca a fost un concurs f. transparent!
    Daca stiati ca „juriul face magarii” de ce ati mai participat la concurs?
    De ce vreti doar premii?
    Copilul meu a participat la multe concursuri si am luat toate si premii mai mari si mai mici sau doar … diploma de participare. Nu e o stare confortabila cand esti invins!
    Lozinca noastra este:Ai pierdut continua, ai castigat continua! Daca ii insufli copilului ca el a cantat bine dar pentru ca n-are pile nu va castiga nu-l mai motivezi deloc!
    Copiii dvs. au cantat impecabil? Daca ar fi cantat impecabil si piesele lor au fost de o dificultate ceva mai mare aveti dreptul sa fiti suparati! Dar n-a fost chiar asa!

  86. Rechinul

    11 august 2010 at 01:21

    Un sfat pentru parinti : NU mai inscrieti copiii la „festivalurile” in care jurizeaza Traistariu si Bulete!!! Ei au favoritii lor si dau premiile cum vor. Eu cand am auzit inainte cu cateva zile de a incepe festivalul ca anumite premii sunt deja aranjate am ramas trasnit!!! Si la Fiero ca disperatii au bagat o taxa imensa si 50 concurenti intr-o grupa si au asteptat 12 ore pe hol ca sa cante. Pentru ce sa mai dea parintii bani ,daca va bateti joc de copiii lor??? Du-te Traistariule si mergi cu taxiurile tale,nu-ti mai bate joc de acesti copilasi! Si ar trebui sa iti ceri scuze fata de parintii unui concurent care te-au ajutat cand ai avut nevoie,stii tu mai bine.

  87. Rechinul

    11 august 2010 at 01:10

    Le multumesc celor care au scris primele 2 comentarii,pt ca si-au dat seama de magariile pe care le fac Traistariu si Bulete la toate festivalurile. Sa mai amintesc de Fiero,unde ati fost amandoi in juriu si a iesit un dezastru total… Lumea vede magariile pe care le faceti si nu o sa mai participe la mizeriile voastre de „festivaluri”. Doar voi si cei care va sustin nu puteti recunoaste ,pt ca atunci cand stati in noroi cu totii vi se pare totul normal. Am predat la liceu de muzica si stiu de magariile si aranjamentele care se faceau la concursuri,asa ca puteti minti pe cine vreti,dar nu pe mine. Sa va fie rusine ca va bateti joc de adevaratele voci tinere!

  88. Rechinul

    11 august 2010 at 01:04

    Exact ca si Hagi,l-a facut tara cel mai bun jucator roman „din toate timpurile”,dar ca antrenor e o nulitate. Asa si cu cei 2 bebelusi,una e sa cante si alta e sa fie in juriu. Ei nici nu stiu sa jurizeze!! Si inca ceva: in timp ce voi o laudati pe Olariu cu acea invitatie de a canta cu mari artisti,aseara o fata de 16 ani a fost singura concurenta care a reprezentat Romania si ATENTIE : EUROPA la cel mai mare festival international de muzica pt tineri din Mexic si a obtinut pe merit PREMIUL 1 !!! Au fost cele mai bune voci din Mexic si America Latina,iar ea singura din Europa.A impresionat pe toata lumea de acolo.Acestea sunt adevaratele valori,nu cele pe care le creati voi prin pile si relatii. Mai bine faceti festivaluri in fata blocului la voi si sunati cunostintele si dati-le trofee si premii. Romanii stiu sa ingroape adevaratele valori si sa promoveze prostia si falsitatea.

  89. Rechinul

    11 august 2010 at 00:49

    Iar despre cei doi bebelusi din juriu ce se poate spune : despre trofeele care le-au luat … nu au nici o valoare cele castigate necinstit,iar ei alearga dupa trofee ca dupa bureti. Si la categoria lor de varsta nu prea exista voci deosebite,deci pot lua si 100 de trofee. In Romania poti ajunge peste noapte vedeta si cum zicea mai sus sustinatorul bebelusilor ca scriu ziarele de bune si de rele. Poti sa fii cel mai tare in Romania,daca nu ai scos capul in lume,nu ai facut nimic. Iar printre concurenti au fost persoane care au castigat premii internationale si au impresionat tari intregi,iar un juriu nenorocit isi bate joc de munca lor.

  90. Rechinul

    11 august 2010 at 00:41

    Jurizare corecta??? Rad si curcile de voi!!! SA VA FIE RUSINE!!! Cei care nu si-au dat inca seama de ce au castigat Piatra Neamt si Constanta inca mai dorm,dar o sa se trezeasca. Oare nu stiati de legatura dintre Bulete si Blagescu sau dintre Traistariu si Constanta??? Ori sunteti chiori ori ati baut. Cei mai buni au fost eliminati ca sa castige favoritii juriului. Si sa va spun bomba: inca dinainte de a incepe festivalul se auzea cine va lua premiile si in mare parte asa a fost,de aceea anumiti concurenti s-au retras. Pana cand o sa mai prostiti lumea???

  91. Felicitari!!

    10 august 2010 at 11:01

    Liga Campionilor a fost cea mai dreapta competitie de pana acum.
    Jurizare ff corecta!! Am avut si eu copil in concurs care nu a intrat in finala dar trebuie sa recunosc ca mai avem de munca in comparatie cu cei care au castigat.
    Au castigat intradevar cei mai buni copii ,trebuie sa fim realisti si sa ne recunoastem valoarea in loc sa criticam juriul si cei doi copii care nu au nicio vina .
    Nu poate toata lumea sa fie multumita ,si pe noi ne doare ca am pierdut dar nu putem invinui pe nimeni.Prestatia castigatorilor a fost pe masura,au castigat pe buna dreptate .Eu consider ca cei care au pierdut trebuie sa studieze mai mult!
    Felicit juriul si castigatorii!! Super Festival si SUPER JURIZARE!!

  92. pentru Anca si Ion

    10 august 2010 at 10:48

    Nu va este rusina sa criticati niste copii?Ce tot nu va convine si ii crirticati atat?
    Acesti copii nu au fost nici aroganti si nici ingamfati.
    Credeti ca comentariile dv pline de ura va ajuta la ceva sau credeti ca vor pata imaginea celor 2 copii?
    Orice critica de bine sau de rau este intradevar o promovare ptr ei.Inseamna ca exista si numele lor se mentine in top.Chiar va rog sa mai scrieti despre ei ca nu deranjeaza pe nimeni ,inseamna ca ei exista.
    Fiecare artist a trecut printr-un ziar de scandal si ia crescut audienta asa ca criticile dv pline de rautate nu ii va afecta.
    Dida Dragan a afirmat candva ceva f adevarat referitor la muzica:PLANGE TIPA ,CINE POATE!!!
    Daca veneau in concurs ca participanti dadeati telefoane disperate organizatorilor sa nu vina in concurs ,oricum o dai nu este bine.
    Ajungeti si dv la nivelul lor si atunci mai discutam.INVIDIA PE COPII BUNI VA DAINUI PRETUTINDENI PTR CEI CARE NU POT RECUNOASTE ACEST LUCRU .
    FELICITARI JONY ,FELICITARI ANDREEA!!!! daca lumea va critica inseamna ca existati.

  93. anca

    9 august 2010 at 14:41

    RUSINE…. V-ATI BATUT JOC…LIGA CAMPIONILOR DE ESCROCI.. NE-ATI LUAT TAXELE SI V-ATI BATUT JOC DE COPIII BUNI……ATI DAT PREMII MARI NULITATILOR SI-ATI ELIMINAT SAU INJOSIT COPII DE O VALOARE INCONTESTABILA…ATI ADUS IN JURIU DOI COPII AROGANTI SI INGAMFATI DE PLESNEAU LA PROPIU SI LA FIGURAT SA NOTEZE TALENTUL UNOR ALTI COPII… IN FUNCTIE DE CUM II SIMPATIZEAZA SAU NJ,,,,R USINE… HUOOO!!! CINE SUNT MARII JURATI… IN AFARA DE CLICA ASTA UNDE MAI APAR…? MINCINOSILOR !!! SA VA BATA DUMNEZEU CA SUNTETI ORICE , NUMAI OAMENI DE MUZICA NU….

  94. ION

    9 august 2010 at 13:42

    A FOST DEZASTRU . O JURIZARE FFF PROASTA . LA ACELASI CONCURENT GASEAI TOT FELUL DE NOTE DE LA CEA MAI MICA LA CEA MAI MARE NOTA . NE-AM FACUT DE RAS ROMANI . NOI PARINTI CONCURENTILOR SUNTEN DE VINA CA PARTICIPAM LA ASTFEL DE FESTIVALURI UNDE IN JURIU ESTE TOATA GASCA LUI TRESTARIU – ACUM A MAI BAGAT-O SI PE FATUCA AI CARE PLANGE TOT TIMPUL CAND CANTA – DEZASTRU ROMANI – TREZITIVA

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu

Published

on

 

Anul acesta, pe 19 august, se împlinesc 137 de ani de la naşterea celui mai mare şi prolific compozitor al României: George Enescu. La fel ca şi anul trecut, Televiziunea Română – prin intermediuil postului TVR 3 – marchează această aniversare cu un „Maraton Enescu” de 16 ore.

Spre deosebire de ediţia de anul trecut, maratonul programat pentru acest an cuprinde cele mai noi înregistrări din interpretările operelor semnate de muzicianul care a adus României aprecierea şi recunoaşterea internaţională.

Astfel, Maratonul programat la TVR 3 în 19 august este alcătuit dintr-o serie de selecţii ale celor mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, revelate publicului din România în ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai.

Telespectatorii sunt invitaţi pe întreg parcursul zilei să descopere diversitatea şi măiestria componistică enesciană şi să savureze sonorităţile artiştilor de prestigiu ce le vor interpreta.

Rapsodiile Române, Suitele pentru orchestră, Integrala Sonatelor pentru vioară și pian, Simfoniile, dar și magistrala operă Oedipe, vor purta semnăturile interpretative ale celor mai titrate ansambluri orchestrale ale lumii, dar și ale unor solişti a căror viziune muzicală va transmite cele mai profunde emoţii prin intermediul lucrărilor semnate de George Enescu.

Israel Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Munchen, Londra sau Scala, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Vladimir Jurowski, Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, iată câteva dintre numele sonore ce vor călăuzi publicul telespectator prin fascinanta lume a sunetelor enesciene, duminică, 19 august, la TVR 3.

Un parcurs muzical intens, un maraton de 16 ore, ce va dezvălui personalitatea muzicală atât de versatilă a celui care a fost George Enescu. Începând cu ora 08.00, la TVR 3.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Iuliana Tudor va prezenta Spectacolul „Romania Centenar” de la CERBUL DE AUR

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Devenită deja o tradiție, seara care încheie Festivalul Internațional Cerbul de Aur va fi dedicată folclorului românesc. În acest an, fiind vorba de o ediție aniversară, spectacolul din 2 septembrie va avea un concept inedit, care va aduce folclorul în modernitate.

Prin urmare, publicul TVR şi spectatorii din Piața Sfatului Brașov vor fi martorii unui spectacol eclectic în care se vor regăsi teme muzicale folclorice extrem de cunoscute, în variante reinterpretate de invitații speciali Grigore Leșe, Damian Drăghici și Alex Calancea Band, alături de Orchestra “Lăutarii” din Chișinău condusă de maestrul Nicolae Botgros.

De asemenea, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, TVR aduce pe scenă artişti din toate regiunile istorice ale țării, nume sonore ale folclorului. O demonstraţie muzicală care ne reamintește că folclorul îi uneşte şi îi reprezintă pe toţi românii.

Şi pentru că Televiziunea Română a lansat un proiect național menit să descopere o nouă generație de artiști, promotori ai culturii tradiționale române – show-ul “Vedeta Populară” -, pe scena Festivalului se vor afla şi câțiva dintre laureații concursului, dar și tineri care au debutat la TVR.

„Mi-a lipsit mult Cerbul de Aur. Și parcă în fiecare an în care a lipsit, am așteptat cuminte revenirea lui. Și asta pentru că Cerbul de Aur a fost prima mea apariție pe o scenă mare! La Cerb am făcut cele mai frumoase petreceri, la Cerb am adunat mereu vârfurile atâtor generații de artiști, la Cerb am inovat pentru spectacolul de folclor din România și la Cerb am trăit unele dintre cele mai mari împliniri profesionale. Anul acesta nu ne dezmințim! Vă aștept pe 2 septembrie cu multe emoții și bucurie!”, a declarat Iuliana Tudor, producător și prezentator al spectacolului România Centenar.

Finalul serii este dedicat unui proiect muzical: „Toți K1 Pentru România”, cu o distribuție de gală din care fac parte Nicolae Furdui Iancu, Paula Seling, Grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, Trupa K1, actorii Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu, Sorin Francu.

Actorii și interpreții vor aduce pe scena Festivalului personalitățile proeminente și cele mai semnificative evenimente istorice care au marcat evoluția actului de unire a românilor, într-o suită de momente artistice.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Castigatorii Cerbului de Aur vor urca pe scena intr-un show aniversar!

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Festivalul Internaţional se deschide cu o seară de gală dedicată lor.

Pe 29 august, Cerbul de Aur dă viață scenei din Piaţa Sfatului cu un spectacol consacrat artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.

„Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una  dintre cele mai emoționante componente  ale ediției aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranță, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul edițiilor anterioare și vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiștilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii românești de calitate!”, a dezvăluit Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Alături de ei, o vom revedea pe artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară a Festivalului.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanții României la cea mai recentă ediție Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar și câteva melodii care au rămas în memoria edițiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending