HomeALL MEDIAMitica Dragomir, condamnat la şapte ani de închisoare in cazul drepturilor TV și LFP

Mitica Dragomir, condamnat la şapte ani de închisoare in cazul drepturilor TV și LFP

Tribunalul Bucureşti a decis joi condamnarea lui Dumitru Dragomir, fost preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, la şapte ani de închisoare pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, hotărârea nefiind definitivă, informeaza Mediafax.

Tribunalul Bucureşti a decis condamnarea, în prima instanţă, la şapte ani de închisoare pentru Dumitru Dragomir, fostul preşedinte al Ligii Profesionite de Fotbal, în dosarul în care a fost trimis în judecată în anul 2014, alături de peste 40 de persoane.

Potrivit deciziei, Dumitru Dragomir este obligat să plătească în solidar cu alte două părţi din dosar, despăgubiri de 1.300.320 de lei iar împreuna cu aceleaşi două părţi dar şi cu LPF 12.102.648 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel.

Fostul şef al LPF, Dumitru Dragomir, a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, Dragomir fiind acuzat şi de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Capitalei, reţeaua evazionistă vizată în acest dosar a funcţionat timp de cinci ani, între 2009 şi 2014, fiind folosite 17 societăţi comerciale de tip „fantomă”. Anchetatorii descriu, în actul de sesizare a instanţei, modul în care a funcţionat această reţea şi spun că mecanismul infracţional a fost unul împărţit în cinci etape.

Mai mult pe Mediafax.

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns