Connect with us

Evenimente

Muzicieni japonezi… în Romania

Published

on

 

De 8 ani, în Japonia se organizează un concurs – Romania International Music Competition, la care se înscriu anual sute de muzicieni japonezi dornici de afirmare internaţională.

La invitaţia Radio România Cultural, laureaţii ediţiei de anul trecut vor cânta sâmbătă 29 septembrie 2012, de la ora 17, în sala de muzică a Castelului Peleş, în cadrul ediţiei a II a a Stagiunii „Sunetul muzicii”, organizată de Muzeul Naţional Peleş, ExcesMusic şi Radio România Cultural, iar luni 1 octombrie 2012, de la ora 19, în Studioul Alfred Alessandrescu al Radio Romania.

Violonista Mayuko Yshigamy, soprana Ayuko Yoshikuni, saxofonista Hiroko Yamakawa, acompaniate de pianistele Shoko Ota şi Livia Tudor vor interpreta opusuri de: Lidwig van Beethoven, Charles Gounod, Ottorino Respighi, Fernande Decruck şi Sadao Bekku.

Câştigătoare concursului Romania International Music Competition de la Tokyo a fost anul trecut violonista Mayuko Yshigamy. Ea are 21 de ani şi studiază vioară de 16, a susţinut numeroase recitaluri şi a fost solistă a unor importante ansambluri:
Filarmonicile din Tokyo, Sendai, Osaka şi Kyoto.

Saxofonista Hiroko Yamakawa este din Tokyo, a absolvit colegiul de muzică din Showa, a obţinut mai multe premii la concursuri internaţionale, iar după ce s-a remarcat anul trecut la concursul Romania International Music Competition acum participă la
primul ei turneu european.

Secţiunea de muzică vocală a concursului Romania International Music Competition, a fost câştigată anul trecut de soprana Ayuko Yoshikuni. A studiat cu Uwe Heilmann la Universitatea de arte din Okinawa şi s-a perfecţionat la Tokyo cu Mariella Devia şi la Viena cu Julia Conwell.

Accesul la concertul de la Castelul Peleş se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută de la Muzeul Naţional Peleş, tel. 0244310 918, interior 129 – secţia Relaţii publice sau completând un formular pe site-ul http://peles.ro/concertul-sunetul-muzicii-viii-editia-a-ii-a/.

Parteneri: Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, prin programul „Oportunităţi la tine acasă”, Asociaţia Rădăcini Culturale şi Camera de Comerţ şi Industrie România – Japonia. Finanţator: Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Bogdan Miu și Cătălin Striblea vor prezenta concertele ”Digi FM Apus Acustic”

Published

on

 

Digi FM își așteaptă ascultătorii, miercuri, 25 iulie și 1 august, la concertele acustice organizate sub sloganul ”Digi FM Apus Acustic”, pe terasa Promenada.

Cei mai în vogă artiști români ai momentului vor fi prezenți în concertele prezentate de echipa Matinalului Digi FM, Bogdan Miu și Cătălin Striblea.

În seara de 25 iulie, de la ora 20.00, vor cânta Irina Rimes, Antonia, The Motans, Nicoleta Nucă,  Mark Stam și Dara. Următorul concert, din 1 august, îi va aduce pe scena din Promenada Mall pe Smiley, Feli, Sore, Ana Munteanu, Serendinschi, Amir, Juno, Kale, Dominique, Jean Gavril.

”Digi FM Apus Acustic” este organizat cu sprijinul Global Records , CAT MUSIC  și Hahaha Production . Concertele vor fi transmise în direct și pe UTV, iar accesul pe terasa Promenada Mall va fi gratuit.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

18 artişti din 15 de ţări concurează pentru Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Cerbul de Aur îşi prezintă concurenţii ediţiei 2018, după ce juriul a deliberat şi a ales interpreţii care vor intra în concurs pentru Marele Trofeu al Festivalului Internaţional. Organizat de Televiziunea Română, Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va fi transmis în direct pe TVR 1 şi TVR Moldova, în perioada 29 august – 2 septembrie.

Ca urmare a numărului mare de candidaţi înscrişi, organizatorii au decis ca la secţiunea interpretare să poată intra în concurs un număr de 18 artişti, faţă de 15, cât era prevăzut iniţial.

După analiza materialelor transmise de cei peste 110 candidaţii înscrişi în selecţie, membrii juriului i-au ales pe cei 18 concurenţi care vor urca pe scena de la Braşov.

Astfel, pentru ediţia aniversară, juriul selecţiei a ales* pentru a urca pe scena prestigiosului Festival 18 interpreţi din 14 ţări şi România. Aceştia sunt:

  1. Inis Neziri (Albania)
  2. Amaliya Margaryan (Armenia)
  3. Kaye Olivier Fabian C (Belgia)
  4. John Karayiannis (Cipru)
  5. Kelly-Joyce Bale (Franţa)
  6. Ryan O’Shaughnessy (Irlanda)
  7. Omer Netzer (Israel)
  8. Damiano Borgi (Italia)
  9. Tiziana Camelin (Italia)
  10. Dinara Kairova (Kazakhstan)
  11. Antonia Gigovska (Macedonia)
  12. Karl William Lund (Marea Britanie)
  13. Lidia Isac (Republica Moldova)
  14. Dora Gaitanovici (România)
  15. Ovidiu Anton (România)
  16. Raluca Blejusca (România)
  17. Sebastian Schmidt (San Marino)
  18. Jorge Gonzalez (Spania)

 

Cei 18 artişti care vor intra în Concursul Cerbul de Aur au fost aleşi de juriul selecţiei, format din Daniel Jinga – dirijor şi compozitor, Liana Stanciu Georgescu – jurnalist de specialitate radio şi tv, Felix Crainicu – realizator Radio România Actualităţi, Andrei Tudor – compozitor, Andreea Archip – jurnalist, Gabriel Scîrlet – regizor muzical TVR şi Smaranda Vornicu Shalit – directorul Festivalului.

Următoarea etapă pentru cei 18 concurenţi este alegerea piesei din repertoriul românesc pe care o vor interpreta pe scena de la Braşov, din lista pusă la dispoziţie de organizatori pe site-ul cerbuldeaur.ro, la secţiunea dedicată.

Concursul Festivalului va debuta joi, 30 august, urmând ca, pe 1 septembrie, să aflăm numele laureaţilor ediţiei din acest an.

Pe lângă Marele Trofeu, în valoare de 25 de mii de euro, la această ediţie aniversară, concurenţii pot câştiga alte opt premii:

Ø  Premiul I

Ø  Premiul al II-lea

Ø  Premiul al III-lea

Ø  Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei piese româneşti

Ø  Premiul Braşovului

Ø  Premiul Publicului

Ø  Premiul Presei Festivalului

Ø  Premiul Societăţilor Publice de Radio şi de Televiziune.

 

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur va avea loc în perioada 29 august – 2 septembrie a.c., în Piaţa Sfatului din Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Cerbul de Aur 2018 va avea o desfăşurare de gală, cu numeroase premii, a căror valoare totală este de 65 de mii de euro. Dedicat Centenarului României şi semicentenarului festivalului, TVR propune un format special al evenimentului, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi evenimente adiacente.

Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Digi Fm prezinta concertele Apus Acustic cu Smiley, Antonia, The Motans sau Irina Rimes

Published

on

 

Vară asta, artiștii României dedică serile de miercuri apusului de soare.  Digi FM Apus Acustic, pe terasa Promenada Mall! O experientă senzorială inedită, cu artiști autohtoni și muzică 100% acustică.

Două săptămâni la rând, în fiecare seară de miercuri, ai:

Miercuri 25 iulie-ora 20.00
Irina Rimes, Antonia, The Motans, Nicoleta Nucă,  Mark Stam și Dara.

Miercuri  1 august-Ora 20.00
Smiley, Feli, Sore, Ana Munteanu, Serendinschi, Amir, Valeria Stoica, Jean Gavril.

Gazde, la Digi FM Apus Acustic, vor fi matinalii Digi FM Bogdan Miu și Cătălin Striblea.

Intrarea este liberă!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending