HomeTELEVIZIUNEEmisiuniNicoleta Luciu, Oana Ionita si Roxana Ionescu sunt in finala celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine (galerie foto)

Nicoleta Luciu, Oana Ionita si Roxana Ionescu sunt in finala celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine (galerie foto)

Aseara, cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine si-a desemnat finalistii. Dupa sase editii in care au luptat in pasi de dans si coregrafii care mai de care mai dificile pentru visul partenerilor lor, Nicoleta Luciu, Oana Ionita si Roxana Ionescu se intalnesc in finala emisiunii, care va avea loc in 7 decembrie. Astfel, Roxana Ionescu si-a tinut promisiunea fata de Monica Davidescu, cea care a parasit concursul din cauza unei accidentari foarte grave, si l-a purtat pe George pana in finala. 

Desi au iesit de multe ori pe locul I in editiile precedente, primul duel a fost si cel care le-a adus eliminarea din concurs. Max si Diana au parasit competitia visurilor, dupa ce telespectatorii au decis ca George si Roxana trebuie sa mearga mai departe. Tonici, cu chef de viata si, mai ales de dans, Max si Diana au iesit din scena dansand, bucurosi ca au avut sansa sa demonstreze ca fac o echipa sudata, care se poate plia pe orice coregrafie.

Seara s-a deschis cu ritmuri senzuale de reggaeton, iar concurentii au aflat notele abia la sfarsitul emisiunii. Beatrice Rancea a felicitat toate cele patru echipe si si-a exprimat cu sinceritate complimentele: “Au fost coregrafii cu mari dificultati, ati avut prize spectaculoase, am simtit placerea pe care ati avut-o atunci cand ati dansat”, a marturisit jurata. Pana si Mihai Petre, cunoscut pentru faptul ca este perfectionist, a recunoscut evolutia echipelor: “Va felicit pentru ritmul de care ati dat dovada in aceasta seara”, le-a spus Mihai.

Duelul serii, care s-a dat intre Diana si George a adus, nu a fost doar o mare incercare pentru cei doi concurenti, ci si un motiv de bucurie si mari emotii. Alaturi de Diana au intrat in scena membrele trupei in care danseaza, iar George si-a vazut cateva dintre tablourile pictate de el expuse in platoul emisiunii. Iar “expozitia” lui George a avut ceva vizitatori, pentru ca si editia de ieri a emisiunii Dansez pentru tine a fost lider absolut de audienta pe toate segmentele de public, iar in minutul de aur al emisiunii, 20:58, peste 2.500.000 de romani erau cu ochii pe competitia visurilor.

Astfel, in intervalul 20:30 – 00:37, atunci cand a fost difuzata penultima editie din acest sezon, ProTv a inregistrat, in medie, pe publicul din mediul urban 8,9 puncte de rating si 20,9 procente din cota de piata, de mai bine de doua ori mai mult decat Antena 1, care a obtinut doar 3,9 puncte de rating si 9,2% cota de piata.

Si pe publicul comercial din mediul urban cu varste cuprinse intre 18 si 49 de ani ProTv a fost de neinvins, cu un rating mediu de 8,6 puncte si o cota de piata de 22,2 procente, spre deosebire de Antena 1, clasata si de aceasta data tot pe locul al II-lea, cu doar 4,2 puncte de rating si 10,9 procente din cota de piata.

Telespectatorii nu au avut cum sa regrete alegerea facuta, pentru ca seara a fost incarcata de emotie si momente artistice unul si unul. Dansul tiganesc a fost o explozie de culoare si veselie care n-a tinut cont nici de varsta, nici de etnie. Max si Diana au fost laudati de toti membrii juriului, momentul lor fiind unul foarte reusit. Dupa ce Roxana si George au dansat tiganesc, paranghelia a fost pusa nitel sub semnul intrebarii, deoarece Mihai Petre a fost nemultumit de maneaua care s-a auzit spre finalul coregrafiei si a intrebat care este legatura intre dans tiganesc si manele. “Desi petrecerea a fost in toi, nota mea este 8”, a spus juratul, foarte serios. Figura s-a repetat si in cazul momentului realizat de Nicoleta si Hainer, iar acum Mihai Petre a avut ocazia sa demonstreze ca s-a documentat si ca a avut dreptate atunci cand a sanctionat dansul anterior. “M-am informat in pauza. E o diferenta intre manele si dans tiganesc. Manelele au o influenta turceasca”, a precizat temutul jurat. Oana si Ali au spalat pacatele perechilor anterioare si l-au multumit pe deplin pe “bastanul” Mihai Petre. “Mi-a placut foarte mult, ati avut dans autentic tiganesc, pasi dificili”, a concluzionat el.

Ultima incercare la care au fost supuse echipele a fost momentul de improvizatie, cand au fost nevoite sa demonstreze ca au acumulat suficienta experienta in vals, rock’n’roll, tango si latino incat sa danseze pe melodii necunoscute.

Odata cu finalul emisiunii, telespectatorii au aflat care sunt echipele care ocupa podiumul celui de-al XIII-lea sezon. Ei sunt si cei care, prin vot, vor stabili marele castigator al premiului de 60.000 de euro si al trofeului Dansez pentru tine.

Favoritii pot fi sustinuti astfel:

Nicoleta si Hainer: prin SMS la 1322 cu textul “Nicoleta” sau sunand la 0900. 760. 401.

Oana si Ali: prin SMS la 1322 cu textul “Oana” sau sunand la 0900. 760. 403.

Roxana si George: prin SMS la 1322 cu textul “Roxana” sau sunand la 0900. 760. 404.

Numerele de telefon sunt apelabile doar din retelele Romtelecom si Alonia.   

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns