HomeALL MEDIAO fostă puşcăriaşă găseşte la ”Frumuseţe pe muchie de cuţit” speranţa unei noi vieţi

O fostă puşcăriaşă găseşte la ”Frumuseţe pe muchie de cuţit” speranţa unei noi vieţi

Intr-o ediţie specială înainte de Paşti la „Frumusete pe muchie de cutit” va fi prezentata povestea tulburătoare a unei femei greu încercate de viaţă, care după zeci de ani de puşcărie, pe care susţine că i-a executat nevinovată fiind, îşi doreşte să îşi refacă viaţa, să primească o nouă şansă şi să se reintegreze în societate. Chiar în Săptămâna mare, Angela Simko va avea parte de o transformare spectaculoasă, pe care o priveşte ca pe un moment de renaştere şi şansa unei noi vieţi.

La ”Frumuseţe pe muchie de cuţit” femeia va păşi din nou în închisoare, de data aceasta pentru a-şi lua rămas bun de la oamenii care i-au fost ca o a doua familie, pentru a lăsa în urmă acest loc care i-a furat tinereţea şi pentru a păşi către libertate ca un om nou.

Povestea Angelei Simko, o femeie de 42 de ani care visează la un nou început, este de-a dreptul impresionantă. Acum 16 ani a fost acuzată de o crimă pe care ea susţine cu tărie că nu a comis-o. A povestit că ea crede că rudele fostului ei soţ au acuzat-o de uciderea soacrei şi astfel a primit o pedeapsă de 18 ani de înschisoare. În tot acest timp femeia spune că a încercat să-şi demonstreze nevinovăţia.

A fost eliberată de curând, dar contactul cu realitatea a fost dur. La ”Frumuseţe pe muchie de cuţit” Angela a povestit că odată ajunsă în libertate s-a lovit de mari greutăţi. Deşi pe perioada detenţiei a făcut cursuri de finanţe-bănci şi s-a implicat în multe activităţi culturale ale penitenciarului, nu se poate angaja, mai ales că pentru vârsta sa are un aspect fizic imbătrânit de greutăţi şi durere. Îşi doreşte în continuare să lupte pentru a demonstra că este nevinovată, dar pentru asta trebuie să se reintegreze în societate, să obţină iertarea acesteia şi să îşi găsească un loc de muncă.

Angela a primit vestea că a fost acceptată la ”Frumuseţe pe muchie de cuţit” cu entuziasm maxim.  Marţi seară, la Pro Tv, telespectatorii vor descoperi prin ce intervenţii chirurgicale a trecut femeia, ce trăiri a avut ea pe toată durata acestei experienţe, dar şi ce înseamnă pentru ea această transformare. O vor vedea la penitenciar alături de celelalte deţinute, vor vedea cum arată viaţa acolo, dar şi cum porneşte femeia pe un alt drum.

Cea mai mare dorinţă a sa a fost ca finalul şi dezvăluirea noului său aspect să se petreacă chiar în închisoare, locul care i-a frurat tinereţea, dar care i-a fost şi casă timp de atâţia ani, în prezenţa femeilor care i-au fost singura familie. Cu un nou aspect fizic şi mult mai încrezătoare, Angela va pune astfel capăt unui capitol dureros din viaţa sa şi va porni din nou la drum cu speranţa unei noi vieţi.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns