Emisiuni
O plimbare printre frumuseţile Dobrogei alături de Cristian Tabără, azi, la „Exclusiv în România”
Cristian Tabără vă propune, pentru această seară, o plimbare printre frumuseţile Dobrogei, începând cu ora 18:00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+
Dacă afară termometrele arată mai puţine grade Celsius decât ar fi normal în această perioadă a anului, echipa Exclusiv în România a pregătit, pentru 1 noiembrie, o ediţie ce arată telespectatorilor TVR 1, TVR HD şi celor care urmăresc emisiunea realizată de Cristian Tabără online, pe TVR+, locuri minunate, unice şi mai puţin cunoscute din zona litoralului Mării Negre.
Pentru cei mai îndrăzneţi, echipa emisiunii prezintă, de pe plaja H2O din Mamaia, un sport care a câştigat foarte mult teren la noi în ţară. Este vorba despre „stand up paddle”, un fel de surf, însă cu vâslă şi ceva mai uşor. Apoi, Cristian Tabără ne invită la Mangalia, unde se află cea mai veche moschee din ţară, care are aproape 500 de ani! Lăcaşul de cult a fost restaurat în urmă cu doar patru ani, iar locul a fost transformat într-unul dintre cele mai frumoase obiective turistice de pe litoral.
Moscheea a fost construită cu o tehnică specială, care îmbină blocurile de piatră fără a se folosi mortarul. În jurul geamiei se află un cimitir musulman vechi de 300 de ani, în care sunt îngropate toate notabilităţile oraşului din acele vremuri. Clădirea principală a fost construită cu piatra luată din zidurile cetăţii Callatis, iar fântâna ritualică din curtea moscheii, cu piatra provenită dintr-un vechi mormânt roman. De amintit că în 1575, când a fost ridicat locaşul de cult, Dobrogea făcea parte din Imperiul Otoman.
Următoarea oprire este la aeroportul Tuzla, de unde echipa Exclusiv în România ia avionul pentru a arăta telespectatorilor cât de spectaculos este litoralul românesc văzut de la înălţime. De pe acest aeroport se fac zboruri pentru exerciţii de salturi cu paraşuta, zboruri de agrement cu avionul sau elicopterul, existând chiar şi o şcoală de paraşutism sau de piloţi.
Puţină lume ştie că, în apropiere de litoral, în complexul Adamclisi, se află ruinele fostului oraş roman Tropaeum Traiani. Cetatea are aproape două mii de ani vechime, dovedind încă o dată de ce romanii au şi astăzi faima unor genii în materie de sistematizare urbană. Cristian Tabără şi echipa sa ne poartă şi prin aceste locuri în ediţia de sâmbătă Exclusiv în România.
Dar, pentru că Dobrogea oferă încântare atât ochilor, cât şi… gâtului, Cristian Tabără ne propune apoi sa degustam, la Murfatlar, cunoscutele vinuri dobrogene şi să aflăm mai multe despre oferta turistică a celor de aici.
Mai mult, în ediţia din 1 noiembrie a emisiunii, aveți ocazia să vedeți mormântul cu papirus, aflat la Muzeul de Arheologie din Mangalia. Multă vreme s-a crezut că acest papirus este pierdut. Din fericire pentru noi, a fost recuperat în urmă cu câţiva ani, dar, din cauza vechimii lui, papirusul riscă să se deterioreze. De aceea, nu este expus publicului. Este păstrat, în schimb, în condiţii speciale, în interiorul muzeului.
Împreună cu echipa Exclusiv în România, veți vizita şi peştera Limanu, aflată în localitatea cu acelaşi nume. Deocamdată, peştera poate fi vizitată doar alături de custodele acesteia, dar există planuri de amenajare a peşterii şi pentru turism. În interior, relieful creat de apă este spectaculos, dând impresia că sălile sunt cioplite de mâna omului, nu de natură. Peştera este sub formă de labirint, fiind comparată cu vestita peşteră Mammoth Cave, din Statele Unite.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău