Connect with us

A-Z NEWS

Oficial, Dan Diaconescu a inceput sa emita din Italia

Published

on

Reclame

Marţi, 15 octombrie, la 23:32 ora României, Dan Diaconescu a început să emită, oficial, din Italia, via Bucureşti. Semnalul este transmis şi cu ajutorul „colegilor din Marea Britanie, care îl ridică pe satelit pentru românii din toată lumea”  şi, simultan, pe canalul digital terestru 246 din Italia – spaţiul oferit de postul româno-italian Romit Tv, informeaza Hotnews.

dan-diaconescu

Cu puţin înainte de începerea transmisiei în direct cu Dan Diaconescu, moderatorii de la Romit au anunţat un număr de telefon fix de Italia, la care cei interesaţi au fost invitaţi să sune. În câteva minute, centrala telefonică a fost asaltată cu apeluri. Realizatorii emisiunii au fost nevoiţi că ceară telespectatorilor să nu mai sune, pentru că „s-a blocat centrala, lucru care nu ni s-a mai întâmplat niciodată până acum”.

La 22:35 ora Italiei a apărut pe ecran şi imaginea lui Dan Diaconescu, din studioul de la Bucureşti, pe care l-a prezentat fondatorul OTV ca pe un „punct de lucru al televiziunii din Italia”.  A anunţat că, în curând, va transmite din Roma, „de la Vatican” şi pe frecvenţa Romit datorită „fratelui său Emanuele”.  „Am deschis firma în Italia la mijlocul anului, vom emite 24/24 h, atât pe frecvenţa Romit cât şi pe satelit. Deocamdată, ne pot vedea în special românii din Italia.

Aşezat la o masă, cu un laptop în faţă, Dan Diaconescu a a anunţat „redeschiderea OTV-ului din Italia” ca pe o victorie împotriva „sistemului” . Apoi început să preia apelurile sosite prin telefon fix din Italia şi via email.

Primele apeluri au fost făcute de românce care lucrează în Peninsulă ca menajere. Viorica, din Torino, originară din Vaslui, a povestit că lucrează ca asistentă familiară (badante) şi că s-a stabilit în Italia cu familia, în urmă cu 15 ani. A telefonat „de la servici”, pentru că lucrează pentru un bătrân italian 24 de ore din 24. „Eu lucrez zi şi noapte practic aici. Fiul meu mai mare vrea să se întoarcă în România, dar ce să facă în ţară, unde să lucreze?” Tot de lipsa locurilor de muncă din România s-a plâns şi Mariana din Milano, pe care patronul OTV a invitat-o la inaugurarea oficială care va avea loc la Roma.

„Mă veţi vedea în carne şi oase (…) mă mut în Italia că nu se mai poate. Îi sfătuiesc pe români să plece în străinătate, e mai bine decât în România. Spre exemplu, în Italia mi-a luat foarte uşor licenţa, în România am avut probleme Voi face o lansare oficială, unde voi invita multă lume, după ce rezolvăm unele reglaje tehnice”.

Două sunt mesajele principale pe care le-a transmis Diaconescu, în cursul conversaţiilor cu interlocutoarele din Italia. În primul rând, a făcut un apel către românii din Italia să „informati rudele şi prietenii din România că s-a redeschis OTV-ul” şi că poate fi recepţionat şi pe satelit.  În al doilea rând, Diaconescu a susţinut că transmite din Italia pentru că aici locuiesc „trei milioane de români”, pe care el vrea să-i „unească”. „Dacă românii din Roma s-ar uni şi ar vota toţi în ziua alegerilor,  ar putea alege chiar un primar român în capitala Italiei. ”, a spus Diaconescu.

Una din ideile lui Dan Diaconescu, la lansarea „noului OTV” a fost infiintarea unei emisiuni de tip matrimonial, prin intermediul căreia să se poate cunoaşte cetăţeni din ambele tări.

Inaugurarea noul OTV a avut loc cu o mică întârziere faţă de orarul anunţat iniţial, deoarece au fost necesare operaţiuni tehnice de coordonare a semnalului. Începerea emisiei a fost aniticipată pe larg în cadrul programului „Ediţia Specială” de pe Romit tv. Proprietarul Romit Tv Emanuele Latagliata a explicat acordul de colaborare cu Dan Diaconescu. El a povestit că de la lansarea Romit Tv ca asociaţie, a solicitat colaborarea unor cunoscute posturi TV din România.

În majoritatea cazurilor, i s-au cerut sume mari pentru preluarea emisiunilor. Un exemplu: 700 de euro pentru a putea transmite un documentar vechi! „Ni s-au cerut bani chiar ca să transmitem un clipul publicitar turistic!” Pentru a ne menţine în eter, „am făcut sacrificii, am făcut chetă printre noi, chiar şi pentru a plăti factura electrică”, a spus Latagliata.

În contextul crizei şi având în faţă riscul de a nu mai emite, s-a născut colaborarea cu Dan Diaconescu, împreună cu care a sărbătorit lansarea noului OTV.

 

Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Mirela

    17 octombrie 2013 at 15:05

    Buna ziua,
    Sunt in PPDD,am 2 facultati si un master,nu mai pot gasi un job in Romania,s-a terminat somajul si traiesc din ajutorul parintilor.Am o fetita de 5 ani,insa nu pot sa-i ofer o viata decenta si sunt hoatarata sa plec in Italia la munca.Sunt fericita pentru OTV si Dan Diaconescu ca incepe sa transmita din Italia!Daca in Romania nu am mai reusit sa il vad,sper sa il urmaresc din Italia!Mult succes!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending