HomeTELEVIZIUNEReality ShowOFICIAL: Reality show-ul matrimonial NUNTA CU SCÂNTEI, intra în grila ANTENA 1 din acesta vara! Ana Morodan este gazda show-ului!

OFICIAL: Reality show-ul matrimonial NUNTA CU SCÂNTEI, intra în grila ANTENA 1 din acesta vara! Ana Morodan este gazda show-ului!

Vara aceasta, Antena 1 aduce în casele telespectatorilor săi “Nuntă cu scântei”, o emisiune nou-nouță despre cum să organizezi pas cu pas și în timp record – doar o săptămână – o nuntă perfectă.

 

“Nuntă cu scântei” se va difuza din 31 iulie, de luni până vineri, de la ora 14.00. Astfel, dacă la începutul ediției de luni publicul face cunoștintă cu viitorii miri, dar și cu familiile acestora, în ediția de vineri participă deja la nunta lor. Gazda emisiunii este Ana Morodan, primul blogger de stil personal din România.

Ana Morodan

 

Așadar, la “Nuntă cu scântei”, cuplurile participante care ajung în faţa altarului vor avea parte de organizarea nunții la care visează, în doar o săptămână. Cu o singură condiţie: să lase întregul control al nunţii in mâinile mamelor lor! Cele două cuscre îşi vor disputa supremaţia într-o serie de confruntări inedite, la capătul cărora doar una dintre ele va ieşi învingătoare. Un rol cheie în emisiune îl va avea specialistul în organizări de evenimente Ama – Ana Haralambie, fondator al Ghidului Miresei, un cunoscut și experimentat wedding planner din România și organizator al celui mai mare târg dedicat nunților, Ea le va îndruma paşii mamelor către nunta pe care o doresc pentru copiii lor.

VIDEO NUNTA CU SCÂNTEIE: Continuarea show-ului MIREASA PENTRU FIUL MEU, va fi prezentat de un fashion blogger

Producătorul formatului este compania Sinevizyon Tv Production, care realizat primul reality-show matrimonial, “Noră pentru mama”, precum și formatul de succes “Mireasă pentru fiul meu”.

 

Foto Credit: ANTENA 1

START VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017

Lasa un comentariu aici!

Written by

roxana.voicu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail!

No comments

Lasă un răspuns