HomeALL MEDIAOprah Winfrey, cea mai puternică femeie din entertainment

Oprah Winfrey, cea mai puternică femeie din entertainment

Publicaţia „The Hollywood Reporter” a pus-o pe mogulul media care i-a adus lui Barack Obama circa un milion de voturi în fruntea topului anual al celor mai influente 100 de femei din lumea showbizului.


Elizabeth Guider, editor al revistei americane din “Oraşul de tinichea”, a preţuit “imensa influenţă culturală” de care dă dovadă Oprah Winfrey, numind-o “cea mai influentă femeie din America”, scrie Reuters.

Mogulul media, al cărei show ce îi poartă numele a început acum 22 de ani, a sprijinit pentru prima dată un candidat politic, jucând un rol important în victoria preşedintelui ales Barack Obama.
“Lucrurile pentru care pledează, ce a dovedit el că poate realiza… m-au convins să mă las descoperită”, spunea ea în cadrul emisiunii “Larry King Live”. Sprijinul lui Winfrey i-a asigurat candidatului democrat peste un milion de voturi, potrivit economiştilor de la Universitatea din Maryland.

În plus, Harpo Inc., compania de producţie a reginei talk show-ului american care deţine o revistă şi un magazin virtual, a avut un profit de 345 de milioane de dolari anul trecut.

Anne Sweeney, preşedintele Grupului Disney-ABC Television, şi Amy Pascal, mai-marele Grupului Sony Pictures Entertainment Motion Picture, s-au clasat pe următoarele două locuri în topul organizat de ,,The Hollywood Reporter’’.

Lasa un comentariu aici!

Written by

razvan.badea@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns