Connect with us

Emisiuni

„Oraşul otrăvit”, material realizat de „În Premieră cu Carmen Avram”, va fi proiectat la Săptămâna Filmului de Investigaţie de la Londra

Published

on

Reclame

„Oraşul otrăvit”, material marca „În Premieră cu Carmen Avram”, laureat la Londra cu premiul special al juriului AIB 2011, a fost selectat pentru proiecţie, în urma unui triaj riguros, la Săptămâna Filmului de Investigaţie din capitala Marii Britanii (15 – 19 ianuarie 2013). Ancheta din România este unul dintre cele şapte materiale alese din întreaga lume pentru vizionare, alături de producţii din India, Franţa, Olanda şi Danemarca. (http://www.tcij.org/film-week). „E bine să ştii că undeva departe e cineva care se uită spre România şi vede aici televiziunea asta, Antena 3, şi (vede) că în televiziunea asta sunt foarte mulţi oameni buni”, a declarat Carmen Avram.

Ancheta „Oraşul otrăvit” a fost realizată de reporterul Andrei Ciurcanu, împreună cu operatorul Mihai Dină şi editorul Lenard Zsolt. „Când am aflat ca am fost selecţionaţi, era o zi foarte plină, Andrei Ciurcanu avea de filmat o groază de lucruri. Mi s-a părut extraordinar, ne-am bucurat în redacţie, iar după vreo jumătate de oră ne-am adus aminte că trebuie să-l sunăm şi pe Andrei, să-i spunem şi lui”, povesteşte Carmen Avram. „A fost o mare surpriză pentru mine, trebuie să recunosc, nu mă aşteptam. E o mare onoare pentru mine şi, în acelaşi timp, pentru echipă”, completează reporterul Andrei Ciurcanu.

Emisiunea de anchete şi reportaje „În Premieră” este difuzată în fiecare duminică seara, de la ora 21.00, la Antena 3.

Săptămâna Filmului de Investigaţie este un eveniment organizat de Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie (The Centre for Investigative Journalism/), în parteneriat cu Foreign Press Association, care oferă publicului atât şansa de o viziona o serie de filme de investigaţie, cât şi de a afla toate detaliile din spatele camerei de filmat, direct de la autorii materialelor. În ediţia de anul trecut, unul dintre filmele selectate pentru proiecţie a fost „The Whistleblower”, cu actriţa Rachel Weisz, câştigătoarea unui premiu Oscar, în rol principal.

Centrul pentru Jurnalism de Investigaţie (http://www.tcij.org/ ) este o organizaţie din Marea Britanie care îşi propune să ofere un centru de excelenţă pentru pregătirea jurnaliştilor, să promoveze jurnalismul de investigaţie de calitate, şi să apere interesul public. Organizează numeroase evenimente, cursuri, şcoli de vară, iar de-a lungul timpului a reuşit să aducă la „pupitru” nume importante din mass media, cum ar fi Andrew Jennings (reporter, a lucrat pentru Sunday Times Insight, World In Action, BBC Panorama, CBS 60 Minutes), Aron Pilhofer (editor, The New York Times), Caelainn Barr (jurnalist, a lucrat pentru BBC, Financial Times, The Guardian, Al Jazeera), Cynthia O’Murchu (reporter de investigaţie, Financial Times), Alastair Dant(lead interactive technologist, Guardian News and Media), David Leigh (cineast, scriitor şi editor pe investigaţii la The Guardian) sau Lowell Bergman (reporter şi producător TV, câştigător al Premiului Pulitzer).

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending