HomeALL MEDIAReacţia şefului Radioului Public după acuzaţiile liderului PSD. Minculescu: Primele victime au fost colegii domnului Dragnea, care au votat sub imperiul emoţiei

Reacţia şefului Radioului Public după acuzaţiile liderului PSD. Minculescu: Primele victime au fost colegii domnului Dragnea, care au votat sub imperiul emoţiei

ovidiu-minculescu

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut, marţi, în plenul Parlamentului, directorului Radioului Public, Ovidiu Miculescu, să spună cum „şi-a permis să îl ameninţe pe liderul de grup PSD” şi i-a cerut să spună dacă a fost numit politic sau nu, noteaza Mediafax

„În ceea ce priveşte bugetul pentru TVR şi pentru Radio spun a zecea oară, a suta oară şi acum aceste două instituţii iau bani serioşi de la bugetul de stat şi asta nu le afectează independenţa. Îl întreb pe domnul Miculescu de la radio aici în faţa presei şi de la Tribuna Parlamentului, cum şi-a permis acum câteva minute să-l ameninţe pe liderul de grup de la PSD. Directorul postului de radio public al României: O să vedeţi voi ce o să păţiţi”, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

 

Liviu Dragnea i-a cerut lui Ovidiu Miculescu să spună dacă a fost sau nu numit public.

„Asta este atitudine de independenţă a acestui domn. Îl întreb public: a fost numit politic sau nu şi să răspundă”, a mai spus Dragnea.

Liviu Dragnea a afirmat, ulterior, la ieşirea din plen, că este „inadmisibil”, ca directorul Radio „să-l sune în timpul votului pe liderul de grup al PSD şi să-l ameninţe că: o să vedeţi voi ce o să păţiţi dacă votaţi această lege”.

 

”Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca directorul radioului, domnul Miculescu dacă nu greşesc, să-l sune în timpul votului pe liderul de grup al PSD şi să-l ameninţe că: o să vedeţi voi ce o să păţiţi dacă votaţi această lege. Cum îşi permite aşa ceva? Îl rog pe acest domn să spună dacă a fost numit politic şi cine l-a numit, dacă cumva a dat concurs şi eu nu ştiu să ne explice lucrul ăsta şi ce concurs a dat”, a spus Dragnea.

Dragnea i-a cerut lui Miculescu să spună dacă i se pare normal ca milioane de români să plătească taxe, obligaţi, pe factura de energie electrică şi “din acest buget cu care se laudă să plătească bonusuri de 4000 de euro, de exemplu, pentru un director de sudio teritorial de ziua lui de naştere”.

 

DELCLRATIA sefului Radioului Public – Ovidiu Miculescu 

„Contest ferm acuzaţiile domnului Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, susţinute de la tribuna Camerei Deputaţilor. Precizez ca afirmaţiile domnului Dragnea sunt neadevăruri flagrante pe care le pot demonstra oricând.

Dincolo de calitatea mea, de Preşedinte Director General al Radio România, calitate în care mi-am exprimat adeseori îngrijorarea şi dezamăgirea profundă faţă de această măsură, sunt un om obişnuit şi nu văd cum ar fi putut interpreta oricine, vreodată, oricare din argumentele ridicate de mine în cadrul dezbaterilor ca pe o ameninţare. Am subliniat mereu că această măsură aduce grave prejudicii independenţei şi echidistanţei serviciului public de radiodifuziune şi împiedică Radio România să-şi îndeplinească misiunea publică asumată cu 88 de ani în urmă.

Uneori, mărturisesc, am fost chiar vehement, o vehemenţă pe care vă rog să o puneţi pe seama energiei şi speranţelor pe care le-am investit în proiectul radioului public, dar nu am afirmat vreodată ceva ce ar putea fi interpretat ca o ameninţare, oricât de vagă. Mai mult, declar acum, public, că această pretinsă discuţie telefonică cu vreun lider de grup parlamentar, invocată de domnul Dragnea, nu a avut loc şi subliniez încă o dată că toate afirmaţiile acestuia sunt neadevăruri flagrante. Ceea ce se întâmplă în cazul de faţă este în egală măsură înfricoşător şi revoltător. Asistăm la o incredibilă ambuscadă politică, cu unicul scop de a vulnerabiliza şi, ulterior, acapara politic Radio România.

 

Avem aici, dacă privim cu atenţie, prima ciocnire între ceea ce ar fi trebuit să rămână media publică independentă şi echidistantă pe de o parte şi politică, ba chiar „realpolitik” pot spune, pe de altă parte. Sensul unei dezbateri – care de fapt nu a existat – despre independenţa media publică a fost deturnat şi reinterpretat politic.

Se deturnează atenţia de la concepte şi principii şi se încearcă, prin atacuri ad hominem, manipularea opiniei publice. Primele victime au fost colegii domnului Dragnea, care au votat sub imperiul emoţiei stârnite de această falsă ştire. Următoarele victime vor fi milioanele de ascultători ai radioului public care vor descoperi la un moment dat, probabil prea târziu, că Radio România nu mai este radioul lor, vocea liberă, serioasă, imparţială, echidistantă şi de încredere cu care s-au obişnuit ci doar un subcapitol al unui buget guvernamental.

Sub rezerva declaraţiilor politice se poate afirma orice despre oricine iar media publică împinsă în arena unor astfel de dezbateri riscă să piardă mereu, pentru simplul motiv că nu are exerciţiul unui astfel de discurs manipulator, fals, partinic precum cel la care tocmai am asistat.”

 

Foto Credit: Alexandru Dolea

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

contact[@] radardemedia.ro

No comments

leave a comment