Connect with us

ALL MEDIA

Ozana Moraru şi Neti Sandu – portretul a două doamne pasionate de cai şi astre

Published

on

Sunt doua femei puternice, apreciate de cei din jur, pentru care pasiunea a fost mai presus de orice. Una iubeste caii si si-a deschis un club de echitatie, cealalta iubeste astrele si a facut din pasiunea ei o meserie. Ozana Moraru si Neti Sandu sunt doua femei adevarate, doua doamne cu povesti impresionante de viata.

Neti Sandu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Dimineata de dimineata, pe micul ecran, la Stirile Pro Tv, le descifreaza telespectatorilor ce le este scris in stele. Pentru Neti intalnirea cu Pro Tv nu a fost o intamplare. “Momentul meu de debut in Pro TV este moarte si regenerare. Sa intri intr-o noua varianta de viata, sa te reinventezi, ca pasarea Pheonix. Am avut revelatia asta ca aceasta meserie este pentru mine, am avut revelatia ca imi place atat de mult. Ce fac acum este o hrana pentru mine”, marturiseste vedeta Pro TV.

Putini stiu ca Neti Sandu a fost casatorita si doar prietenii ii cunosc secretele. Pentru telespectatorii emisiunii “Doamne de Poveste” Neti isi deschide inima si ii lasa sa priveasca in viata ei. Florin Busuioc, Mihai Dedu, Andreea Liptak sau Elena Lasconi sunt doar cativa dintre cei care vor povesti despre cea pe care o numesc “o doamna si o prietena adevarata”.

Ardeleanca ambitioasa Ozana Moraru a plecat din Targu Mures cu dorinta de a cuceri lumea, de a schimba destine, de a salva oameni. A urmat Facultatea de Medicina din Bucuresti si a ajuns acolo unde-si dorea, a ajuns medic, a salvat vieti. Viata ei este una de poveste, si-a cunoscut sotul, pe Cristi, la spital si impreuna si-au construit o familie frumoasa. Despre Ozana sotul ei spun ca “este un berbec autentic, o femeie tenace, puternica, ca o explozie de primavara”. Anii au trecut si cei doi soti si-au deschis o clinica de oftalmologie in Bucuresti. Desi se declara 95% o femeie fericita Ozana are si un mare regret, acela ca nu a facut un copil.

Ozana Moraru este o femeie dedicata medicinei si pasiunii ei de o viata, caii. Si pentru ca pasiunea nu cunoaste limite Ozana si-a deschis un club de echitatie, unde il pastreaza si pe Platon, primul ei cal, si participa la concursuri de echitatie. O femeie completa, o doamna in medicina, un om care are tot ce-si doreste si pentru care pasiunea inseamna fericire.

Duminica, de la 17.30, la “Doamne de poveste” Olivia Steer le aduce celor de ACASA doua portrete emotionante, doua femei adevarate pentru care pasiunea pentru meserie, pentru animale si prietenia sunt valori pe care-si cladesc viata.

Lasa un comentariu aici!

1 Comment

Lasă un răspuns

ALL MEDIA

Postul de televiziune Digi Film îşi schimbă denumirea în FILM NOW

Published

on

Foto Credit: DIGI TV

Din 18 iunie, Digi Film, canalul de filme al RCS & RDS, va avea o nouă identitate. După șapte ani sub același brand, el își asumă acum un nume care întrupează valorile spectacol, culoare, aventură, într-o lume în care totul se întâmplă acum: aventură, acum; emoţie, acum; film, acum.

Astfel, Digi Film devine Film Now, un canal TV care aduce publicului abonat mai mult spectacol, mai multă emoţie, mai mult dinamism într-o selecție de filme de calitate, 24 de ore din 24, neîntrerupte de pauze de publicitate.

Digi Film a pornit în februarie 2011, din dorința companiei RCS & RDS de a completa oferta modestă a canalelor de film prezente în România. De atunci, Digi Film a adus publicului producţii de vârf din cele mai diverse genuri cinematografice, de la cele mai noi titluri la filmele de cult ale fiecărui gen. Difuzând încă de la lansare titluri premiate, multe cu succes colosal la box office, Digi Film a devenit rapid unul dintre preferatele  telespectatorilor Digi și ale cinefililor.

„Dacă ar fi să ne definim printr-o idee, probabil am vorbi despre acţiune sau adrenalină. Dar am promovat întotdeauna o combinaţie între fiorul adrenalinei  şi senzaţia de confort şi relaxare a comediilor bune, şi am completat tabloul cu cea mai diversă paletă de genuri: thriller, science-fiction, istoric, horror, film romantic, animaţie, dramă etc. În luna iulie, filme ca “Ice Age”, “Paddington 2”, “Doctor Strange”, “Arrival”, “Escape Plan”, “Den of Thieves”, “Bastille Day” și multe altele vor face parte din oferta Film Now,” precizează Bogdan Chiriţoiu, manager canale tematice.

Digi Film / Film Now are ca target principal spectatorul urban între 18 și 65 de ani. Grila 24/24 urmărește structura demografică și tiparul ocupării forţei de muncă, precum și tiparul de consum al telespectatorilor români, oferind filme de aventură, acţiune, comedie sau familie în timpul zilelor de lucru, animaţii și filme pentru copii în dimineţile zilelor de weekend și în perioadele de sărbători, filme cu cast puternic și renume în zilele de weekend. În prime time sunt programate cele mai intense filme de acţiune, aventuri sau thriller, cele mai tari comedii, cele mai incitante drame psihologice sau de suspans. Noaptea se difuzează preponderent filme de acţiune, thriller sau horror, pentru amatorii de senzaţii tari.

Digi Film / Film Now colaborează cu cele mai puternice companii de distribuţie de film din întreaga lume, de la marile studiouri (Warner, Disney, NBC etc.) la companii independente din România sau din străinătate, pentru a asigura telespectatorilor săi acces la o selecţie pentru toate gusturile și exigenţele

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

UPC România introduce canalul de filme Epic Drama în grila de programe

Published

on

UPC România introduce pe 12 iunie în grila de programe canalul TV Epic Drama. Canalul de filme este disponibil pentru toți clienții UPC care beneficiază de pachetele digitale Play Familia sau Play Maxim.

Programele Epic Drama aduc în prim plan evenimente grandioase, personaje de excepţie şi drame, iar mai mult de jumătate din seriale sunt producţii noi, de după 2014. Noul canal TV va oferi acces 24 de ore pe zi la o varietate de seriale de genuri diferite: război, mister, politică, adaptări literare, acţiune, aventură sau istorie.

 „Ne dorim să le oferim clienților noștri cea mai bună experiență de divertisment investind în permanență în diversificarea conținutului TV. Extindem grila de programe UPC cu noul canal Epic Drama care oferă filme seriale în exclusivitate pe piața din România. În acest moment, avem un mix de canale TV care acoperă nevoile întregii familii și vom continua să lansăm titluri relevante pentru piața locală.” a declarat Bogdan Bucurei, Head of Customer Propositions & Content UPC CEE.

Abonații UPC îi vor putea urmări pe Jonathan Rhys Meyers, Henry Cavill, Maria Doyle Kennedy, Natalie Dormer sau Aidan Turner în cele mai noi producţii de televiziune difuzate de Epic Drama.

Premierele din această vară includ serialul premiat Tannbach, care spune povestea oraşului cu acelaşi nume, prins între comunism şi democraţie, în perioada care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial şi până la construirea zidului Berlinului.

Dinastia Tudorilor, cu o distribuţie de excepţie, prezintă domnia unuia dintre cei mai cunoscuţi monarhi din istorie, Henric al VIII-lea, dar şi viaţa sa tumultoasă.

În iulie, publicul va putea urmări Noua Colecţie, o poveste despre succes şi preţul acestuia, într-o perioadă foarte importantă pentru istoria Franţei. Un imperiu al modei ia naştere în Paris, în anul 1947, chiar atunci când oraşul îşi revine după încercările războiului.

X Company urmăreşte poveştile a cinci tineri recruţi ce vor deveni agenţi în lumea periculoasă a spionajului şi operaţiunilor secrete din cel de-al Doilea Război Mondial.

Benjamin Groocock, VP Commercial Affairs al Viasat World, declară: “De la sfârşitul anului trecut, Epic Drama a devenit un canal must-have pentru operatorii care își doresc să aibă un avantaj major din punct de vedere al conţinutului în acest climat media din ce în ce mai provocator. Cu o grilă de conţinut aleasă cu grijă, Epic Drama este deja un succes pentru publicul din România, Polonia şi Ungaria şi aşteptăm cu nerăbdare să construim mai departe succesul acestul canal şi să îl oferim clienţilor UPC din toate aceste teritorii. Relaţia noastră îndelungată se va dezvolta odată cu lansarea Epic Drama, care se alătură celorlalte canale pe platformele UPC. Suntem încrezători că publicul va continua să se bucure de conţinutul de excepţie oferit, care se află la dispoziţia sa oricând.”

Epic Drama este disponibil în aplicația Horizon Go, astfel încât utilizatorii pot urmări oriunde și pe orice device conținutul preferat. De asemenea, cu funcția Replay de la Horizon pot viziona programele timp de 7 zile de la difuzare.

Epic Drama HD este disponibil la numărul 116 din EPG, iar Epic Drama SD la numărul 115, în pachetele Play Familia și Play Maxim.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Un prezentator tv de la Realitatea a murit!

Published

on

Foto Credit: Adevarul

Jurnalistul George Berevoianu a murit miercuri, 6 iunie, după o lungă și grea suferință. Anunțul a fost făcut de realizatorul TV Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook, anunta ziarul Libertatea.

Jurnalistul a prezentat știrile la Realitatea TV, timp de mai mulți ani, iar ultimile luni din viață George le-a petrecut călătorind, până să ajungă pe patul de spital. De exemplu, la începutul lunii mai se afla în Lisabona, capitala Portugaliei, cu ocazia finalei Eurovision.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending