HomeTELEVIZIUNEEmisiuniPalatul Mogoşoaia gãzduieşte semifinala Top Chef la Antena 1

Palatul Mogoşoaia gãzduieşte semifinala Top Chef la Antena 1

Astazi, de la 22:30, cei patru semifinalişti luptã mai aprig ca niciodatã pentru a le demonstra juraţilor cã meritã un loc în marea finalã Top Chef. Dragoş Bercea, Ionuţ Lupu, Giovanni Piselli şi Nico Lontras vor trebui sã pregãteascã un meniu regal, demn de locaţia în care se aflã: Palatul Mogoşoaia. În platou, le vor fi alãturi cele mai dragi persoane din viaţa lor, dar şi cei 20 de concurenţi alãturi de care s-au aliniat la start în cursa pentru marele premiu Top Chef.

Revederea va fi cu atât mai emoţionantã pentru cei patru finalişti, cu cât vor trebui sã îşi formeze câte o echipã din concurenţii care au pãrãsit pânã în acel moment competiţia. Iar dacã pânã acum, juraţii i-au încercat cu probe dintre cele mai avangardiste, pentru semifinalã vor trebui sã pregãteascã lucruri mai „obişnuite”. Printre probe se numãrã tranşarea unui berbecuţ în doar 30 de minute, dar şi prepararea unei ciorbe, a unei tocane şi a unui barbeque.

Cum se vor descurca cei patru concurenţi, dar mai ales cine sunt finaliştii primului sezon Top Chef România rãmâne de vãzut mâine searã, de la 22:30, la Antena 1.

Foto Credit: Antena 1

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns