Connect with us

A-Z NEWS

Papionul lui Marius Moga și insigna lui Dani Oțil au adus 100 de copaci pentru orașele lor natale

Published

on

Reclame

La începutul acestui an, în cadrul Galei „Capitala Verde a României”, Marius Moga şi Dani Oţil i-au impresionat pe cei prezenţi prin accesoriile eco purtate şi au câştigat plantarea unor copaci în oraşele lor natale. Astfel, cei doi au obţinut promisiunea URBB de a sădi câte 50 de copaci în Alba-Iulia şi Reşiţa, promisiune materializată în toamna acestui an.

Gala „Capitala Verde a României”, organizată în luna martie, a premiat cele mai „verzi oraşe” din ţară. Cea de-a doua ediţie a competiţiei a cooptat 13 oraşe care s-au luptat pentru marele titlu, Oradea fiind oraşul care a câştigat competiţia şi dreptul de a purta titlul de „Capitală Verde a României” în anul 2012. Cu ocazia evenimentului, URBB a lansat vedetelor autohtone provocarea de a avea accesorii inedite. Printre vedetele care şi-au arătat sprijinul pentru protejarea mediului şi au purtat un accesoriu eco s-au numărat Andreea Pătraşcu, Florin Grozea, Keo, Alexandra Ungureanu, Mircea Solcanu sau Alma, însă câştigătorii s-au dovedit a fi Marius Moga şi Dani Oţil. Cei doi s-au evidenţiat cu un papion confecţionat dintr-o cutie de bere, în cazul lui Marius Moga, şi cu o insignă dintr-un capac de bere, cea creată de Dani Oţil.

Ca urmare a competiţiei, în această perioadă propice plantării, URBB a dăruit celor două oraşe 100 de copaci. Locuitorii din Alba-Iulia au primit cu bucurie cei 50 de tei, care au contribuit la sporirea spaţiului verde din oraş, cu sprijinul lui Marius Moga. „N-a fost uşor să transform o cutie de bere într-un papion, iar apoi să-l port în cadrul unei Gale, însă premiul a fost pe măsură. Acum am un motiv în plus să revin în Alba-Iulia… să-mi văd teii înfloriţi!”, a spus Marius Moga.

De asemenea, cu ajutorul lui Dani Oţil, în Reşiţa au fost plantaţi săptămâna trecută 50 de platani. „Oraşul Reşiţa îmi este foarte drag, aşa că provocarea m-a încântat. La primăvară o să avem 50 de motive în plus de bucurie!”, a afirmat Dani Oţil.

Toate aceste acţiuni de plantare au fost realizate cu sprijinul autorităţilor locale, Primăria Municipiului Alba-Iulia şi Primăria Municipiului Reşiţa, care au contribuit cu logistica necesară.

Atunci, în cadrul Galei, ne-am bucurat să vedem cât de mult înseamnă protejarea mediului pentru celebrităţile din România. Acum a venit rândul nostru să îi răsplătim pentru efort şi să oferim 100 de copaci zoneler verzi din oraşele copilăriei lor”, a declarat Alina Bratu, Corporate Affairs Manager URBB.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending