Connect with us

Revista Presei

Personalităţi de prim rang, cinema de artă şi reduceri substanţiale la peste 10.000 de cărţi

Published

on

 

Doamna viceprimar Anna Horvath va deschide Bookfest Cluj-Napoca

 

Salonul de Carte Bookfest, se va deschide vineri, 19 octombrie, la ora 12:00, printr-o ceremonie oficiată de doamna Anna Horvath, viceprimar al Municipiului Cluj-Napoca. Între 19-21 octombrie, Centrul de Cultură Urbană Casino va fi gazdă unor personalităţi de prim rang. Vineri, la ora 17:30, Adrian Papahagi lansează volumul ABC-Darul creştin-democraţiei, avându-l ca invitat pe Horia-Roman Patapievici. Sâmbătă, 20 octombrie, începând cu ora 12:00, cititorii clujeni sunt invitaţi să se întâlnească cu Andrei Pleşu, pentru o discuţie deschisă, urmată de o sesiune de autografe. Tot sâmbătă, la ora 18:00, reputatul economist şi consilier al guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, îşi lansează volumele Politica monetară, În apărarea pieţelor şi Jaful vs. Dreptul de a nu minţi.

Alte evenimente din cadrul salonului:

SÂMBĂTĂ, 20 octombrie

  • Ora 11.00: Lansare din colecţia Biblioteca Medievală – Editura Polirom – Itinerariul minţii spre Dumnezeu, de Bonaventura. Prezintă: Alexander Baumgarten.

 

  • Ora 16.00: Prezentarea volumului Acasă, între lumi (Editura Humanitas), de Michael Solomon. Invitaţi: Michael Solomon şi Ştefan Manasia.

 

  • Ora 17:00: Prezentarea colecţiei ştiinţă, Spiritualitate, Societate (Curtea Veche Publishing). Invitaţi: Părintele Profesor Ioan Chirilă, Prof. Dr. Ing. Vistrian Matieş, criticii literari Ion Pop şi Nicolae Turcan.

 

DUMINICĂ, 21 octombrie

  • Ora 14:00: Lansarea volumului Reţete vegane fără foc (Curtea Veche Publishing), de Ligia Pop. Invitaţi: Ligia Pop şi Anca Ignat.

 

 

10.000 de volume din peste 50 de domenii editoriale, de la cele mai mari nume de pe piaţa editorială românească

 

Vizitatorii salonului vor avea ocazia să îşi achiziţioneze cărţile dorite de la cei peste 20 de expozanţi. Vor fi prezente cele mai mari nume de pe piaţa editorială românească, precum Humanitas, Polirom (în standul Humanitas), Curtea Veche Publishing, Rao, Trei şi Art (în standul One Distribuition Company), Nemira, Herald, dar şi edituri locale ca Anteea, Eikon, Idea Design & Print, Logos, Tribuna, şi Presa Universitară Clujeană. Alţi expozanţi prezenţi în cadrul salonului: Buechercafe, Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Multicart, Personal Production, Publicaţiile Flacăra. De asemenea,

salonul va fi şi un bun prilej pentru fanii muzicii de toate felurile, care îşi vor putea completa colecţiile cu CD-uri şi DVD-uri la preţuri speciale.

 

Filmele de artă vor completa seria de evenimente culturale ale Bookfest Cluj-Napoca

 

Toţi cei care se hotărăsc să viziteze salonul vor putea să intre gratuit la cinema-ul de artă care va rula pe toată perioada Bookfest. Din program fac parte filme artistice şi documentare premiate la festivaluri internaţionale. O parte dintre filme vor avea subtitrare în limba engleză.

 

Programul filmelor va fi următorul:

 

VINERI, 19 octombrie

  • Ora 11:00: Cherry Blossoms (regia: Doris Dorrie, Germania, 2008);

 

  • Ora 14:00: Vespa (regia: Diana Groo, Ungaria/Serbia, 2010);

 

  • Ora 19:00: Beyond Silence (regia: Caroline Link, Germania, 1996).

 

SÂMBĂTĂ, 20 octombrie

  • Ora 14:00: Vânt din est (regia: Gyorgy Szomjas, Ungaria, 2011);

 

  • Ora 19:00: Liniște și strigăt (regia: Miklos Jancso, Ungaria, 1967).

 

DUMINICĂ, 21 octombrie

  • Ora 11:00: Jerichow (regia: Christian Petzold, Germania, 2008);
  • Ora 15:30: Femeia cu cinci elefanți (regia: Vadim Jendreyko, Elveția/Germania, 2009).

 

Nu în ultimul rând, salonul va găzdui o expoziţie de afişe alternative Bookfest, în viziunea  studenţilor de la secţia de Design din Cadrul Universităţii de Artă şi Design Cluj-Napoca.
Accesul publicului va fi gratuit la toate evenimentele culturale din cadrul Salonului Bookfest. Programul zilnic va fi între orele 10:00 şi 21:00.

 

Bookfest este cel mai amplu salon internaţional de carte din România (la ediţia 2012 din Bucureşti au fost peste 150 de expozanţi şi peste 300 de evenimente – lansări, dezbateri, mese rotunde, evenimente pentru copii, ateliere, concerte, degustări de vinuri, proiecţii cinematografice). De asemenea, este singurul eveniment de acest gen care a căpătat o dimensiune internaţională notabilă, începând cu 2010, când invitatul de onoare a fost Spania. După ce anii următori invitaţii au fost Ungaria (2011), respectiv Franţa (2012), în 2013 Bookfest va fi gazdă Germaniei, Austriei şi Elveţiei, în cadrul proiectului Trei ţări, o singură limbă.

 

Evenimentul se desfăşoară sub egida Federaţiei Editorilor din România, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, Centrul de Cultură Urbană Casino, Institutul

 

Maghiar din Bucureşti, Centrul de Cultură Germană Cluj-Napoca şi Universitatea de Artă din Cluj-Napoca – Secţia de Design.

 

Parteneri media: Radio Guerrilla, Şapte Seri, Visitcluj.ro, Hotnews.ro, Revista Tribuna.

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Un jurnalist de la ziarul Adevarul reclama cenzura dupa un interviu cu un consultant politic

Published

on

 

Ziaristul Mircea Barbu reclama intr-o postare pe Facebook o presupusa cenzurare a interviului pe care i l-a luat consultantului politic american Roger Stone, noteaza Hotnews.ro

Mircea Barbu scrie ca redactorul-sef Dan Marinescu, i-a cerut sa elimine din interviu doua intrebari – una legata de episodul in care Donald Trump facea o referire ireverentioasa la adresa unei femei, si alta despre un episod din trecutul lui Stone, cand acesta postase un anunt pe un site de swingeri. Marinescu spune a declarat pentru HotNews.ro ca „i-am zis sa scoata doua intrebari care nu cred ca aveau profilul ziarului Adevarul”.

Mircea Barbu scrie ca, pe langa cererea lui Dan Marinescu, a mai fost sunat si de actionarul ziarului, Cristi Burci, in legatura cu interviul luat lui Stone.

„Conducerea Adevărul a pus presiuni considerabile asupra mea, jurnalist angajat full-time, să scot anumite intrebări incomode dintr-un interviu cu Roger Stone, un controversat consultant politic american”, scrie Barbu pe contul sau de Facebook.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Cea mai mare televiziune din Orientul Mijlociu, Al-Jazeera ar urma sa fie inchisa!

Published

on

 

Al-Jazeera, telviziunea din Orientul Mijlociu care emite din anul 1996 si a revolutionat mass-media din lumea araba, risca sa fie inchis.

 

Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite, Egiptul si Bahrainul si-au suspendat luna trecuta relatiile cu Qatarul, pe care l-au acuzat ca finanteaza terorismul si au acordat conducerii de la Doha 10 zile sa se conformeze solicitarilor lor, pentru a ridica sanctiunile diplomatice si economice fara precedent. Printre aceste solicitari se numara si inchiderea televiziunii Al-Jazeera, scrie The Guardian, citat de Hotnews.ro .

Termenul impus de cele patru tari arabe pentru indeplinirea solicitarilor de catre Qatar, in schimbul ridicarii sanctiunilor diplomatice si economice fara precedent si a blocadei agresive, expira la inceputul saptamanii viitoare.

Pe lista de 13 solicitari se afla de asemenea si aceea ca Doha sa isi intrerupa legaturile cu miscarile Fratii Musulmani, Hezbollah, precum si cu gruparile Al-Qaida si Statul Islamic.

 

Foto Credit: Al-Jazeera

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Jurnalista Sorina Matei anunta ca il va da in judecata pe seful EVZ, Dan Andronic

Published

on

 

Jurnalista Sorina Matei a anuntat duminica, pe contul ei de Facebook, ca a decis sa-l dea in judecata pe Dan Andronic dupa ce seful Evenimentului zilei a acuzat-o in mai multe randuri de legaturi cu serviciile de informatii, informeaza Hotnews.ro .

Dan Andronic, urmarit penal in mai multe dosare, a acuzat-o in mai multe randuri pe Sorina Matei de legaturi cu serviciile de informatii. Lunea trecuta, el a scris in Evz ca articolele ei erau folosite de generalii SRI pentru a se razboi intre ei. Tot luna aceasta, Andronic a sustinut pe Facebook ca Matei a fost angajata de doua televiziuni dupa interventii din SRI.

 

Iata ce a scris jurnalista pe contul sau de Facebook:

„Am decis impreuna cu avocatul meu actionarea in instanta a lui Dan Catalin Andronic pentru acte de denigrare si discreditare personala si profesionala savarsite prin comunicarea publica a unor informatii mincinoase si defaimatoare de natura sa aduca o afectare grava a drepturilor nepatrimoniale apartinand subsemnatei constand in onoare, demnitate, reputatie si imagine.

Avand in vedere ca respectivele comunicari publice ale lui Dan Catalin Andronic, preluate de catre entitati de presa, reprezinta acuzatii concrete si directe, prezentarea acestora fara niciun element probator determina intentia exclusiva de discreditare si denigrare personala si profesionala a subsemnatei.

De mai bine de 2 ani, am raspuns public insinuarii defaimatoare si denigratoare facute in contextul problemelor penale ale Elenei Udrea de catre fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, pe care in lipsa unei acuzatii directe, explicite si concrete nu am putut sa-l actionez in judecata.

De asemenea, am raspuns public acuzatiilor grave si dovedit neprobate facute de Elena Udrea si in acest sens am prezentat si public documente concrete in sustinerea afirmatiilor mele.

Am raspuns de asemenea public acuzatiilor facute de Sebastian Ghita care, din 18 Mai 2016, se afla la fel ca si Dan Catalin Andronic sub incidenta unei notificari legale privind incalcarea drepturilor nepatrimoniale din partea subsemnatei.”

 

Foto Credit: Inpolitics 

REZULTATE PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending