Connect with us

Campanie TV

Postul de televiziune DIVA lanseaza campania „Vacanța de vară a lui Moș Crăciun”

Published

on

Foto Credit: DIVA
 

Echipat în uniformă de vară, Moș Crăciun, aflat în vacanță, a vizitat sâmbătă, 7 iulie, parcul Herăstrău alături de două spiridușe pentru a le reaminti trecătorilor să nu stea în căldură la orele amiezii, să meargă acasă și să urmărească Vacanța de vară a lui Moș Crăciun cu filme pentru întreaga familie de luni până vineri de la ora 14:00, la DIVA!

Cei mai îndrăzneți i-au adus la cunoștință din timp ce își doresc de Crăciun și au fost recompensați cu turtă dulce estivală. Soarele nu a întârziat să se arate spre fericirea Moșului care a venit cu placa de surf si șezlongurile.

Delegația din Laponia a purtat mesajul: Nu sta în căldură la orele amiezii, mergi acasă și urmărește un film de Crăciun la DIVA!

Pe 12 iulie redescoperim filmul Înger de Crăciun (A Heavenly Christmas) cu Kristin Davis (Sex and the City) și Shirley MacLaine. Eve (Kristin Davis) are parte de un destin neaşteptat: devine un înger de Crăciun cu misiunea de a ajuta într-un caz nefericit.

Tot luna aceasta va fi difuzat, pe 16 iulie și filmul 12 zile de sărbătoare (Christmas in the air) cu Catherine Bell și Eric Close, dar și adorabilul film Trei codițe de Crăciun (3 Holiday Tails) cu Julie Gonzalo și Bruce Davison pe 18 iulie.

Vacanța de vară a lui Moș Crăciun aduce filme pentru întreaga familie de luni până vineri de la ora 14:00, la DIVA!

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Campanie TV

„Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, o nouă campanie marca Observator

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Observator demarează campania „Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, un demers jurnalistic care își propune să le arate telespectatorilor România, cu bune si rele, printr-o serie de reportaje care vor putea fi urmărite începând de luni, 16 iulie, la Antena 1.

Vino cu noi în cele mai frumoase locuri din România!”, invită Cristi Popovici, reporterul Observator, telespectatorii să descopere alături de el diferite zone ale țării. Acesta a făcut un tur cu mașina pentru a vizita importante obiective turistice, iar pe parcursul deplasărilor efectuate pe cât de spectaculoasă s-a dovedit destinația, pe atât de dificilă a fost călătoria.

“<<Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?>>” este o idee pornită din experienţa fiecărui turist, român sau străin, care s-a plimbat prin ţara asta. Şi care a strâns din dinţi când a dat cu maşina în gropile ţării. Şi care şi-a jurat că a doua oară nu mai revine, oricât de frumos ar fi. Şi tare frumos este să te plimbi prin România, vă spun sincer! Să descoperi, să întrebi sătenii, să fii uimit de un ochi de apă, de o stâncă, de un om. Am tratat fiecare reportaj cu umor şi inocenţa unui copil care descoperă pentru prima dată lumea, iar acolo unde situaţia a impus-o, am devenit serioşi şi incisivi. Toate problemele pe care le-am întâlnit, toate lucrurile urâte care ne fac să dăm ochii peste cap, le-am luat brute şi le-am prezentat autorităţilor: primari, şefi de consilii judeţene, miniştri. Din 16 iulie, la Observator, vă prezint locurile frumoase din România, pe care mulţi nu le cunosc. Pentru că nu pot ajunge la ele din cauza drumurilor proaste sau pentru că sunt ascunse de autorităţi incompetente.”, spune Cristi Popovici.

„Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?” își propune să le arate telespectatorilor România, cu bune și rele, reportajele putând fi urmărite, în această vară, la Observator. Materialele vizează locuri precum: Cheile Nerei, Munţii Buzăului, Maramureş, Bucovina, Transilvania, dar și altele. “Întreabă un străin ce ştie despre România şi primul lucru pe care ţi-l spune este <<Dracula>>. Bat mii de kilometri din toate colţurile lumii pentru a verifica autenticitatea poveştii făcute cunoscută de Bram Stocker. Ajunşi pe plaiurile noastre, îşi pun mâinile în cap când văd pe ce drumuri circulăm. Ba chiar se bucură atunci când schimbă a treia pe un drum unde asfaltul este mai rar ca trufele, că tot e sezonul lor”, completează Cristi.

Imagini cu locuri spectaculoase ale țării, povești cu oameni deosebiți din România, dar și reacţiile autorităţilor în faţa problemei infrastructurii, toate acestea se vor regăsi în campania demarată de Observator, „Avem o ţară frumoasă, cum ajungem la ea?”, din 16 iulie, la Antena1!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

„Salvati satele copilariei” – Incepand din aceasta seara, la Stirile Kanal D

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Din aceasta seara, de la ora 18:45, in fiecare zi, de luni pana vineri, echipa Stirilor Kanal D propune telespectatorilor o serie de reportaje inedite: „Salvati satele copilariei”.

Vom intra in lumea satelor care se sting, o lume uitata, cu bunici parca ai nimanui.  Locurile unde multi dintre noi si-au petrecut copilaria au ramas in paragina, cu cativa batrani aproape captivi in casele care stau sa se prabuseasca. Prea putini dintre ei se mai bucura acum de vizitele copiilor sau ale nepotilor.

Ulitele care candva rasunau de glasurile micutilor, de  larma oamenilor care plecau sau veneau de la munca sunt acum inghitite de singuratate si de o liniste nefireasca. Copiii, nepotii au plecat de foarte timp, nimeni nu se mai intoarce acasa, sa se stabileasca acolo.

De ce ne mor satele, unde se duc copiii cand se duc si de ce aleg sa nu se intoarca?  Nu pierdeti o serie de reportaje emotionate, de luni pana vineri, la Stirile Kanal D: „Salvati satele copilariei”. Dincolo de demersul descriptiv, echipa Stirilor Kanal D trage un semnal de alarma si cauta solutii impreuna cu cei care detin parghiile schimbarii.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

„Joaca de-a copilăria” continuă la TVR cu a treia ediţie de 1 iunie – Ziua Copilului

Published

on

Foto Credit: TVR
 

De 1 iunie – Ziua internaţională a Copilului – Televiziunea Română continuă tradiţia şi îşi deschide porţile. Copiii de toate vârstele sunt aşteptaţi, la TVR sau în faţa micului ecran, la cea de-a treia ediţie Joaca de-a copilăria, un eveniment organizat special pentru ei!

Cele mai îndrăgite vedete ale televiziunii publice vor fi gazde pentru copii, părinţi sau bunici. În această zi, oaspeţii sunt invitaţi în studiourile amenajate special pentru ei, atât în interior, cât şi în curtea Televiziunii şi vor pătrunde în Studioul „Câştigă România”, Studioul „Vedeta populară”, „Teatru în TVR”, Studioul „Scoica”, „Cântec şi poveste”, „Ieri, azi, mâine”, Studioul „Pulsul zilei”. Cei mari şi cei mici sunt „convocaţi” să participe la emisiuni, spectacole de teatru, la reprezentaţii de dresuri, să facă mişcare alături de sportivi celebri, dar mai ales să descopere culisele televiziunii.

Iuliana Tudor, Virgil Ianţu şi multe alte vedete vor aştepta publicul în platoul emisiunilor, vor oferi autografe şi vor răspunde întrebărilor curioase. De la prezentatorii TVR, copiii pot învăţa cum să stea în faţa camerelor şi cum să citească ştiri sau să anunţe starea vremii, în timp ce reporterii şi operatorii televiziunii publice le vor dezvălui secrete din spatele camerelor de filmat.

De asemenea, la Joaca de-a copilăria, cei care vor trece pragul TVR vor cânta şi dansa alături de artişti consacraţi, vor intra în lumea poveştilor la spectacolele de teatru şi momentele de lectură susţinute de vedete, vor putea schimba pase cu fotbalişti profesionişti sau să-şi exerseze talentul la gimnastică, judo, scrimă, tenis de masă etc.

O petrecere de 1 Iunie cu baloane, magicieni, maşini şi motociclete de curse, cele mai tari efecte speciale & gaming, face painting, casting pentru copii, mult sport şi voie bună şi, nu în ultimul rând, cu emisiuni şi vedete îndrăgite. Dar şi un eveniment unde „Cartea ne uneşte”, TVR urmând să lanseze o campania de colectare de cărţi.

Toţi cei dornici să se prindă în Joaca de-a copilăria, să intre în culisele emisiunilor favorite de la TVR, să descopere lumea din spatele micului ecran şi să facă un mic tur al studiourilor sunt aşteptaţi pe 1 iunie, între orele 10.00 şi 20.00, la Televiziunea Română, la intrarea din Calea Dorobanţilor nr. 191, sector 1.

Programul spectacolelor de 1 Iunie – Joaca de-a copilăria – urmează a fi comunicat pe site-ul tvr.ro, în cadrul unei secţiuni dedicate evenimentului. Tot aici, se vor putea face înscrieri la activităţile şi spectacolele la care cei mari şi mici vor dori să ia parte. Vom reveni cu informaţii legate de program şi înscrieri.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending