Connect with us

Emisiuni

Poveşti impresionante de viaţă ale concurenţilor ediţiei 3 „Vedeta populară”, duminică, la TVR 1

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Iuliana Tudor prezintă şi în această duminică, la TVR 1 şi TVR+, concursul interpreţilor de folclor care îşi doresc să devină „Vedeta populară”. Sensibilitate, emoţie, încurajări şi cele mai frumoase melodii de muzică populară – la TVR 1 pe 13 mai, de la ora 21.00.

Căutăm al treilea semifinalist duminica aceasta la Vedeta populară. Pe 13 mai, cinci noi concurenţi vor urca pe scenă, dar unul singur va fi câştigător. Iuliana Tudor ne dă întâlnire la TVR 1 cu muzica populară şi talente din folclorul românesc, într-o nouă ediţie emoţionantă  Vedeta populară.

Pe lângă pasiunea pentru muzica populară, este soţ, tată, patron şi inventator. Primul concurent al serii a început să cânte în urmă cu trei ani, în urma unui pariu. A ascultat sute de melodii, a studiat, a repetat, iar acum bihoreanul de 47 de ani îşi face curaj şi vine în faţa juriului Vedeta populară. Duminică, de la ora 21.00.

A doua concurentă a serii a ştiut că vrea să devină cântăreaţă de muzică populară de când avea 9 ani. Părinţii i-au fost alături. E conştientă că doar cu multă muncă şi ambiţie îşi va împlini visul. La cei 17 ani ai săi, singura ei teamă este să nu-şi rateze viaţa. O ascultăm şi o încurajăm pe tânăra reprezentantă a Gorjului în 13 mai, la Vedeta populară de la TVR 1.

Două momente l-au maturizat peste noapte la o vârstă fragedă – 11 ani. Nu ştie cine sunt părinţii lui reali, dar consideră familia adoptivă adevărata lui familie. Muzica l-a ajutat să privească lumea cu echilibru, să devină un om sensibil şi bun. Un tânăr de 16 ani, din zona Bacăului, este cel de-al treilea concurent la Vedeta populară. Vedem, pe 13 mai, la TVR 1, dacă juriul îl trimite în semifinala concursului de talente din folclorul românesc.

O tânără în vârstă de 27 de ani, analist financiar, este îndrăgostită total de muzica populară şi de bărbatul vieţii ei. Inelul l-a primit deja, în vară urmează nunta. Până atunci, vine să demonstreze în faţa publicului şi a juriului Vedeta populară că pasiunea pentru muzică şi talentul ei nu sunt vorbe în vânt, dar şi să ne spună care este legătura dintre cifre şi muzică.

Merge pe calea educaţiei şi a muzicii. Cucereşte pe toată lumea cu zâmbetul şi farmecul lui special. Mai mult impresionează însă povestea care se ascunde în spatele zâmbetului dobrogeanului de numai 18 ani şi pe care telespectatorii TVR 1 o vor afla duminică, la Vedeta populară.

Competiția a devenit şi mai dură în al doilea sezon, pentru că prima probă este eliminatorie. Cei care iau deciziile la Vedeta populară sunt Grigore Leşe, Elise Stan, Niculina Stoican, Cornelia Rednic, Mircea Dinescu, cei cinci juraţi care nu doar notează concurenţii, ci le fac şi recomandări pentru îmbunătăţirea interpretărilor live, apariţia şi prezenţa lor pe scenă.

Antonela Ferche Buțiu şi dirijorul Liviu Buţiu, Victoriţa Lăcătuşu, Mariana Lungu, Ion Amiteteloaie sunt interpreţii care îi vor susţine, în proba a doua (duetul cu artistul preferat), pe concurenţii de la Vedeta populară. Duminică, de la ora 21.00, la TVR 1.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Horia Brenciu, cucerit de ritmurile de pe scena X Factor: ”Probabil că fetele din sală au observat mișcările mele”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Spectacolul se mută de pe scenă în culise, dar și la pupitrul juraților în cea de-a cincea ediție X Factor difuzată marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1. Horia Brenciu și Delia pe deoparte, dar și Mihai Bendeac pe de alta nu rezistă ritmurilor antrenante și transformă momentul unuia dintre concurenți într-o explozie de energie.

Alessandro Dănescu este student la Politehnică, la Inginerie Aerospațială, dar spune că marea sa pasiune este de fapt muzica, motiv pentru care a scos deja o piesă și a participat la Eurovision. Tânărul interpretează piesa Uptown Funk, la acordurile căreia nu rezistă nici Horia Brenciu, nici Delia, dar nici Mihai Bendeac. Așa că ambii jurați dansează în jurul pupitrului, iar prezentatorul în culise alături de alți membrii din echipă.

”În sfârșit cineva ne pune sângele în mișcare. Probabil că fetele din sală au observat mișcările mele”, a glumit juratul Horia Brenciu după momentul lui Alessandro.

Care va fi reacția celorlați doi jurați și ce alte surprize vor mai fi în cea de-a cinea ediție X Factor, telespectatorii vor vedea marți seară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Dorian Popa va prezenta Xtra Night Show

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Dan Capatos va avea un nou co-prezentator la „Xtra Night Show”, începând de luni, 24 septembrie, de la ora 23.00, la Antena 1: Dorian Popa. Acesta se alătură echipei “Xtra Night Show”, din care mai fac parte actorul Cătălin Bordea și DJ-ul de talie internațională Vika Jigulina.

Va fi prima apariție publică a artistului, de la revenirea din Madagascar, unde a suferit o accidentare care nu i-a mai permis să continue competiția “Ultimul Trib”. Cu această ocazie, Dorian va povesti în exclusivitate despre experiența “Ultimul Trib” și va oferi detalii legate de starea sa de sănătate.

Logic că mă vedeam măcar până în finala ”Ultimul Trib”, însă Dumnezeu se pare că a avut alt plan pentru mine, plan pe care am decis să îl înfrunt cu același optimism și cu aceeași energie pe care le-am avut dintotdeauna. Mă bucur că am avut parte și de reversul proverbului ”Un rău nu vine niciodată singur” și că din această întâmplare tragică am ajuns prezentator la „Xtra Night Show”. Sfătuiesc toți oamenii care trec prin momente grele în viață să nu își piardă speranța și să lupte pentru zilele mai bune ce vor veni”, spune Dorian Popa.

De luni, „Xtra Night Show intră în casele dumneavoastră în formula de bază, gândită în momentul în care Silviu și Anisia au ales alte proiecte personale. Sunt un om de echipă și un veteran al echipelor. Fie că vorbim de perioada cu Mircea N. Stoian și celebrul band al emisiunii din acea vreme, condus de Stefan Ciobanu, sau de formula cu Bordea și Silviu, apoi și Anisia, fie că vorbim de această nouă formulă cu Bordea, Dorian Popa și Vika Jigulina, spiritul rămâne același. Telespectatorii noștri fideli, care ne-au purtat în această aventură de 22 de sezoane și cărora le mulțumesc din postura de ultim mohican, vor regăsi aceeași stare de bună dispoziție. Dorian este un tip care te poate contamina cu optimismul său și cu pofta lui de viață, chiar și dintr-un scaun cu rotile, așa cum se va prezenta în platou, începând de luni. Așa că, putem spune că totul va merge ca pe roate… (râde). Trebuie doar să deschideți larg televizoarele. Dorian va porni pe primul lui drum profesional, după „Ultimul Trib”. Hâtz, Johnule, să te ții!!!”, spune prezentatorul show-ului, Dan Capatos.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

J.Lo, Viorica de la Clejani, Roman Iagupov, de la Zdob și Zdub, dar și cuplul comic Romică Țociu și Cornel Palade vin la “Te cunosc de undeva!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Concurenții celui de-al 13-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, și-au pregătit pentru sâmbăta aceasta, 22 septembrie, de la ora 20.00, perucile, tocurile, unghiile și genele false pentru noi transformări.

Așadar, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Alexandra Velniciuc va fi extrem de sexy în rolul celebrei J.Lo, Mihai Trăistariu se va transforma într-un rocker energic și foarte charismatic, Roman Iagupov, solistul trupei Zdob și Zdub, pe când Romică Țociu va cânta “Rise Up” și va etala niște plete demne de invidiat,  transformat în Jaba.

Jean de la Craiova va cânta în travesti pentru a doua oară consecutiv, transformat de data aceasta în Viorica de la Clejani, Alin Gheorghișan va interpreta o piesă de top, “Kisses Back”, în rolul lui Matthew Koma, Barbara Isasi, solista trupei Mandiga, va fi cântăreața britanică originară din Kovovo, Rita Ora, pe când Connect-R ne va întoarce în timp, în anii ’60, cu transformarea sa în Howard Kaylan, solistul trupei The Turtles.

Primul travesti pentru Carmen Rădulescu, la “Te cunosc de undeva!”, va fi unul dificil, căci va trebui să-l imite pe unul dintre jurați, Aurelian Temișan, cu recenta sa piesă, “Cântă toată mahalaua”. De asemenea, în travesti vor cânta sâmbăta aceasta Ana Baniciu și Raluka. Cele două bune prietene vor interpreta “Banana-Banana”, un cuplet al unuia dintre cele mai de succes cupluri umoristice de la noi, format din Romică Țociu, colegul lor din acest sezon, de la “Te cunosc de undeva!”, și Cornel Palade.

Trei prieteni, trei titani vor deschide cea de-a treia gală a show-ului transformărilor, în cadrul momentului special propus săptămâna trecută de Gianina Corondan. Juratul Cristi Iacob și Raluka se vor transforma în doi dintre ei. Pe cine vor întruchipa ei, dar și cine va fi cel de-al treilea invitat care va urca pe scenă alături de ei, telespectatorii vor afla mâine seară.

Ca de fiecare dată, momentele coregrafice ale show-ului vor fi susținute de Furnix Team, baletul condus de Furnica. Iar imaginile și întâmplările de culise le vor fi arătate telespectatorilor de Gianina Corondan, “curioasa noastră de serviciu”.

Cine este concurentul care va realiza cea mai bună transformare a acestei gale, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending