HomeALL MEDIAPREMIERĂ: Prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, în direct la TVR

PREMIERĂ: Prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin, în direct la TVR

O ligă de campioane debutează la TVR. Primele partide de handbal feminin din a 59-a ediţie a Ligii Naţionale se joacă în direct la TVR 1 şi TVR HD pe 10 şi 11 septembrie, de la ora 16.00.

 

Prima etapă a Ligii Naţionale de handbal feminin se vede în weekend-ul 10-11 septembrie în direct la TVR 1 şi TVR HD. Astfel, sâmbătă după-amiază, de la ora 16.00, telespectatorii pot urmări în transmisiune directă de la Slobozia, partida Unirea Slobozia – CSM Roman, iar duminică, tot de la 16.00, TVR 1 şi TVR HD transmit în direct partida Măgura Cisnădie – SCM Craiova.

 

„În weekend începe a 59-a ediţie a Ligii Naţionale de handbal feminin, competiţie cu o certă favorită la titlu: CSM Bucureşti. Formaţia bucureşteană a cucerit în 2016 absolut tot: Liga Campionilor, titlul naţional, Cupa României şi Supercupa României. Lupta pentru următoarele locuri se anunţă una de foc, multe formaţii jucând tare în această vară pe piaţa transferurilor. SCM Craiova, Dunărea Brăila, HCM Roman sunt formaţiile care au transferat cele mai multe jucătoare de valoare, dar nu trebuie neglijate nici Corona Braşov, HC Zalău, HCM Râmnicu Vâlcea sau CSM Bistriţa, echipe care vor avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru podium, dar şi pentru un loc în cupele europene în sezonul viitor”, comentează Dragoş Cojocaru, care va fi la microfon alături de Dragoş Bocanaciu pentru cele două partide de handbal feminin transmise de TVR.

 

Primul meci – Unirea Slobozia – CSM Roman -, transmis în direct la TVR 1 şi TVR HD sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 16.00, aduce pe tenen Unirea Slobozia, o echipă tânără şi ambiţioasă, care, jucând acasă, poate fi un partener incomod pentru multe echipe din Liga Naţională. Adversară îi este CSM Roman, finalista Cupei României, o echipă care speră să depăşească locul 5 obţinut în campionatul trecut.

 

Cea de-a doua partidă, Măgura Cisnădie – SCM Craiova, programată duminică, 11 septembrie şi transmisă în direct de TVR 1 şi TVR HD de la ora 16.00, opune golgheterele ediţiei trecute de campionat: Roxana Han de la Măgura Cisnădie (211 goluri în sezonul trecut) şi Cristina Zamfir de la SCM Craiova (202 goluri). La echipa din Bănie evoluează din această vară şi căpitanul Naţionalei României – Valentina Elisei, transferată de la HCM Baia Mare.
Începând din această toamnă, timp de doi ani, pe posturile Televiziunii Române (TVR 1, TVR 2, TVR HD şi TVR Moldova) se văd partide din fiecare etapă a celor două competiţii interne principale, Liga Naţională de handbal feminin şi Liga Naţională de handbal masculin.

 

Foto Credit: sportexclusiv.ro

Lasa un comentariu aici!

Written by

elen.milea@radardemedia.ro

elen.milea[@] radardemedia.ro

No comments

Lasă un răspuns