HomeTELEVIZIUNEEmisiuniPresiunea show-ului X Factor a destramat o prietenie strans legata. Afla detalii aici!

Presiunea show-ului X Factor a destramat o prietenie strans legata. Afla detalii aici!

Ana Maria (Anita) şi Florena erau cele mai bune prietene, încă din copilărie. Le-a unit pasiunea pentru muzică, pasiune care de multe ori le-a adus împreună şi pe scenă. Aşa s-a întâmplat şi la X Factor, declarând încă de la început că nu se gândesc una la cealaltă ca la un adversar pentru că au stiluri foarte diferite de interpretare şi nu pot fi comparate.

Fetele recunosc că de-a lungul timpului au mai existat însă discuţii între ele, pornite de la faptul că una iese mai mult în evidenţă decât cealaltă, însă au ajuns mereu la un consens.

Iată însă că emoţiile şi presiunea unui show de o asemenea anvergură cum este X Factor le-a făcut să clacheze. Iar de aici şi până a izbucnit scandalul, a mai fost doar un pas. Florena a vorbit prima:

„Eu şi Anita ne-am certat. Ea se transformă în faţa camerelor, e alt om, în viaţa de zi cu zi e altfel cu mine şi nu-mi place asta!”, în vreme ce Anita a negat totul: „Eu nu mă comport într-un anume fel. Sunt exact ceea ce sunt. N-are absolut nicio legătură cu concursul, cu competiţia. Simt că nu mai e acel ceva care era o dată.” De cealaltă parte, Florena întăreşte afirmaţiile:

„Mi-a spus că nu însemn nimic pentru ea, şi până acum eram prietena ei cea mai buna. Ce s-a întâmplat?!”
Din păcate pentru Anita, parcursul ei la X Factor s-a oprit în cea de-a doua gală live a super show-ului, când Dan Bittman a ales-o pe Mădălina Lefter.

Pentru Lorena însă, mai sunt şanse, iar Dan Bittman a avut doar cuvinte de laudă la adresa ei: „Deşi e cea mai mică din concurs, Florena poate să se lupte cu oricine ca de la egal la egal. Pe mine m-a cucerit”.

Cum se va descurca ea, dar şi ceilalţi 8 concurenţi rămaşi în lupta pentru marele premiu X Factor, în valoare de 120 000 de euro, rămâne de văzut duminica aceasta, de la 20:00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Written by

mihai.stanciu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns