Connect with us

Evenimente

Prima ediție Fans Cup debutează în ziua finalei Uefa Champions League

Published

on

 

În ziua finalei Uefa Champions League de la Cardiff, toată lumea respiră fotbal. Pe 3 iunie, la București, la Baza Romprim, de la ora 10:00, se dă startul primei competiții între fan-cluburile echipelor străine din România.

Prima ediție a turneului aduce la start 8 formații: Arsenal, Barcelona, Inter, Manchester United, Borussia Dortmund, AC Milan, Bayern și Liverpool. Înainte de toate, tragerea la sorți este programată pe data de 30 mai. Cele 8 fan-cluburi vor fi repartizate în două grupe de câte 4 echipe.

De menționat este și faptul că televizunile vor acorda un interes sporit acestui turneu, fiind așteptate multe fețe cunoscute pe durata celor 8 ore în care se va desfășura Fans Cup!

Alte detalii despre ce, cine și cum va veni, pe 3 iunie la Fans Cup:

Barcelona se deplasează de la Pitești, special pentru acest turneu.
Liverpool aduce băieți din toată țara pentru Fans Cup. Chiar pe 3 iunie, FC Liverpool împlinește 125 de ani.
Borussia Dortmund, cunoscută drept zgomotoasa gașcă din Half Time de la meciurile galben-negrilor, caută să fie la fel de impunătoare asemeni Zidului Galben și pe teren, la Fans Cup.
AC Milan își trimite băieții cu multă încredere, aceștia aflându-se în Italia în această primăvară, recepționând felicitări chiar de la Galliani.
Arsenal vine la baza Romprim să facă o figură mai frumoasă decât au reușit tunarii în acest sezon. Rămâne de văzut dacă și banner-ul „Wenger Out” va fi cu ei, pe 3 iunie.
Inter speră să dea peste baieții de la Milan, să simtă și ei presiunea unui Derby della Madonnina.
Bayern vrea să îi dedice un ultim trofeu legendei bavareze, Philip Lahm, pe 3 iunie.
Manchester United nu vrea să rateze trofeul Europa League, până să ajungă să se bată pentru cel al Fans Cup de la Baza Romprim.

Meciurile se vor disputa sub atenta supraveghere a unui arbitru dar și a echipei medicale, pentru ca toate condițiile să fie îndeplinite și să existe un singur motto: „Play & Fun”.

Așa cum este normal, finalistele vor beneficia de un avantaj la ediția din 2018, unde este așteptat un număr dublu de echipe comparativ cu prima ediție, iar acesta constă în plasarea celor două pe tablouri diferite, având ocazia să se întâlnească, din nou, doar în finala.

Mai multe detalii despre acest eveniment se pot regăsi pe pagina de facebook Fans Cup 2017.

Lasa un comentariu aici!

1 Comment

1 Comment

  1. Djorkaeff

    23 mai 2017 at 23:31

    Multumesc Roxana, si fanii Barcelonei sunt invitati in grupul BARCA FAN CLUB ROMANIA, https://www.facebook.com/groups/FotbalClubBarcelona/ !

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu

Published

on

 

Anul acesta, pe 19 august, se împlinesc 137 de ani de la naşterea celui mai mare şi prolific compozitor al României: George Enescu. La fel ca şi anul trecut, Televiziunea Română – prin intermediuil postului TVR 3 – marchează această aniversare cu un „Maraton Enescu” de 16 ore.

Spre deosebire de ediţia de anul trecut, maratonul programat pentru acest an cuprinde cele mai noi înregistrări din interpretările operelor semnate de muzicianul care a adus României aprecierea şi recunoaşterea internaţională.

Astfel, Maratonul programat la TVR 3 în 19 august este alcătuit dintr-o serie de selecţii ale celor mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, revelate publicului din România în ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai.

Telespectatorii sunt invitaţi pe întreg parcursul zilei să descopere diversitatea şi măiestria componistică enesciană şi să savureze sonorităţile artiştilor de prestigiu ce le vor interpreta.

Rapsodiile Române, Suitele pentru orchestră, Integrala Sonatelor pentru vioară și pian, Simfoniile, dar și magistrala operă Oedipe, vor purta semnăturile interpretative ale celor mai titrate ansambluri orchestrale ale lumii, dar și ale unor solişti a căror viziune muzicală va transmite cele mai profunde emoţii prin intermediul lucrărilor semnate de George Enescu.

Israel Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Munchen, Londra sau Scala, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Vladimir Jurowski, Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, iată câteva dintre numele sonore ce vor călăuzi publicul telespectator prin fascinanta lume a sunetelor enesciene, duminică, 19 august, la TVR 3.

Un parcurs muzical intens, un maraton de 16 ore, ce va dezvălui personalitatea muzicală atât de versatilă a celui care a fost George Enescu. Începând cu ora 08.00, la TVR 3.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Iuliana Tudor va prezenta Spectacolul „Romania Centenar” de la CERBUL DE AUR

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Devenită deja o tradiție, seara care încheie Festivalul Internațional Cerbul de Aur va fi dedicată folclorului românesc. În acest an, fiind vorba de o ediție aniversară, spectacolul din 2 septembrie va avea un concept inedit, care va aduce folclorul în modernitate.

Prin urmare, publicul TVR şi spectatorii din Piața Sfatului Brașov vor fi martorii unui spectacol eclectic în care se vor regăsi teme muzicale folclorice extrem de cunoscute, în variante reinterpretate de invitații speciali Grigore Leșe, Damian Drăghici și Alex Calancea Band, alături de Orchestra “Lăutarii” din Chișinău condusă de maestrul Nicolae Botgros.

De asemenea, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, TVR aduce pe scenă artişti din toate regiunile istorice ale țării, nume sonore ale folclorului. O demonstraţie muzicală care ne reamintește că folclorul îi uneşte şi îi reprezintă pe toţi românii.

Şi pentru că Televiziunea Română a lansat un proiect național menit să descopere o nouă generație de artiști, promotori ai culturii tradiționale române – show-ul “Vedeta Populară” -, pe scena Festivalului se vor afla şi câțiva dintre laureații concursului, dar și tineri care au debutat la TVR.

„Mi-a lipsit mult Cerbul de Aur. Și parcă în fiecare an în care a lipsit, am așteptat cuminte revenirea lui. Și asta pentru că Cerbul de Aur a fost prima mea apariție pe o scenă mare! La Cerb am făcut cele mai frumoase petreceri, la Cerb am adunat mereu vârfurile atâtor generații de artiști, la Cerb am inovat pentru spectacolul de folclor din România și la Cerb am trăit unele dintre cele mai mari împliniri profesionale. Anul acesta nu ne dezmințim! Vă aștept pe 2 septembrie cu multe emoții și bucurie!”, a declarat Iuliana Tudor, producător și prezentator al spectacolului România Centenar.

Finalul serii este dedicat unui proiect muzical: „Toți K1 Pentru România”, cu o distribuție de gală din care fac parte Nicolae Furdui Iancu, Paula Seling, Grupul instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia, Trupa K1, actorii Vlad Rădescu, Mihaela Rădescu, Sorin Francu.

Actorii și interpreții vor aduce pe scena Festivalului personalitățile proeminente și cele mai semnificative evenimente istorice care au marcat evoluția actului de unire a românilor, într-o suită de momente artistice.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Castigatorii Cerbului de Aur vor urca pe scena intr-un show aniversar!

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani de la prima ediţie, Festivalul Internaţional se deschide cu o seară de gală dedicată lor.

Pe 29 august, Cerbul de Aur dă viață scenei din Piaţa Sfatului cu un spectacol consacrat artiştilor care au marcat evenimentul de la Braşov, primul şi cel mai mare Festival Internaţional de interpretare din România.

Prima seară este o sărbătoare a laureaţilor Festivalului, de la Luminiţa Dobrescu, primul artist român care a câştigat Marele Trofeu, la Paula Seling, Monica Anghel, Corina Chiriac, Silvia Dumitrescu, Laurențiu Cazan, Nico, Doru Tufiş, Proconsul, Ovi, Luminiţa Anghel, Narcisa Suciu sau Răzvan Krivach.

Publicul din Piaţa Sfatului şi telespectatorii TVR se vor reîntâlni cu piesele rămase în memoria Festivalului, organizatorii pregătind un potpuriu cu melodiile care le-au adus artiștilor premii la Festival: „Say something”, „Dau viaţa mea pentru o iubire”, „Cerul”, „Of, inimioară”, „Spune-mi”, „Inimă, nu fi de piatră”, „Je t’aime”, „Noapte caldă” şamd.

„Gala care deschide, în acest an, Festivalul, va fi una  dintre cele mai emoționante componente  ale ediției aniversare. Momentele care o alcătuiesc vor trezi, cu siguranță, amintirile celor care au urmărit „Cerbul de Aur” de-a lungul edițiilor anterioare și vor reprezenta o adevarată galerie de portrete a artiștilor de valoare care au urcat pe podiumul acestui eveniment organizat deTeleviziunea Română. Va fi un adevărat festin pentru iubitorii muzicii românești de calitate!”, a dezvăluit Smaranda Vornicu, Directorul Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Alături de ei, o vom revedea pe artista italiană Gigliola Cinquetti, câştigătoare marelui Trofeu Eurovision Song Contest 1964 şi invitată la a doua ediție a Cerbului de Aur, în anul 1969. Legendă a muzicii italiene, Gigliola Cinquetti va deschide seria recitalurilor din prima seară a Festivalului.

În seara inaugurală vor mai susţine recitaluri Andra, laureată a ediţiei din 2005 şi interpretul de fado Paulo Braganza, care va aduce parfumul ritmurilor lusitane pe scena Cerbului. Artistul portughez ne va oferi un moment inedit de neuitat prin interpretarea unor piese din repertoriul Mariei Tănase în registrul unic al muzicii fado.

Reprezentanții României la cea mai recentă ediție Eurovision, trupa The Humans, vor cânta, în premieră, două piese proaspăt înregistrate în studio, dar și câteva melodii care au rămas în memoria edițiilor anterioare ale Cerbului de Aur.

Anul acesta, la jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri Andra, Delia, Horia Brenciu, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending