HomeTELEVIZIUNEEmisiuniPRO TV: Un reportaj despre digitalizarea hoției, duminică, la România, te iubesc!

PRO TV: Un reportaj despre digitalizarea hoției, duminică, la România, te iubesc!

REPORTAJ: În această duminică, România, te iubesc! a pregătit un reportaj despre digitalizarea serviciilor publice. Cosmin Savu, corespondent special Știrile Pro TV, a vrut să afle de ce se mai stă la cozi kilometrice după ce statul a investit sume importante de bani pentru a dezvolta softuri, astfel încât să ușureze plata diverselor taxe de către cetățeni. 

Vorbim despre o adevărată gaură neagră, în care s-au scurs sute de milioane de euro sub forma unor achiziții inutile. Birocrația românească este neschimbată, în ciuda investițiilor uriașe. E un domeniu în care banii se pierd ușor, pentru că în ministere nu există specialiști care pot evalua serviciile cumpărate.

 

„România lui 2016 este un paradox. Avem cea mai mare viteză la internet din Europa. Peste 11 milioane de români au acces la internet. Românii, în schimb, sunt pe ultimul loc la utilizarea serviciilor digitale. Și asta nu pentru că nu am fi investit în tehnologie – guvernul, administrația centrală a investit doar între 2011 și 2015 peste un milliard de euro în diverse proiecte. Credeți că știe în ce a investit? Nici la ora aceasta nu există o evaluare exactă a beneficiilor aduse de aceste investiții.”, a declarat Cosmin Savu.

Mai mult, chiar dacă cetățenii își petrec ore întregi plimbați între instituțiile statului pentru formulare, ștampile și semnături, politicienii fentează cozile și își rezolvă acest tip de probleme folosind ușile din spate.

 

Telespectatorii sunt invitați duminică, de la ora 18:00, la România, te iubesc!, să descopere cum au obținut companiile IT contractele cu statul. Cine a avut de câștigat din ele? Care sunt problemele cu care se confruntă în continuare instituțiile după ce au plătit sute de milioane de euro pentru produsele IT. Și, mai ales, cine și cum ar putea să digitalizeze cu adevărat serviciile publice.

Echipa Romania, te iubesc! PRO TV

Echipa Romania, te iubesc! PRO TV

 

Foto Credit: PRO TV

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns