Connect with us

Evenimente

Radio FX Net implineste 4 ani. La multi ani!

Published

on

 

Colegii de la Radio FX Net implinesc 4 ani de existenta pe piata media din Romania. Aniversarea va avea loc, Joi 24 martie 2011 in Studioul Radio FX Net.

Echipa Radar de Media va ureaza un calduros La multi ani !!!

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Spectacolul MOLIÈRE | ERÉILOM deschide cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

Published

on

 

Vineri, 12 octombrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al UNITER, deschide cea de-a șasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, cu premiera spectacolului MOLIÈRE | ERÉILOM, în regia lui Roman Feodori, la ora 18:30, la Sala Horia Lovinescu.

Roman Feodori, colaborator al Teatrului Nottara în urma Laboratorului de Teatru DENS din 2017, este directorul artistic al Teatrului Tânărului Spectator din Krasnoiarsk și câștigător a patru Premii Masca de Aur. Din distribuție fac parte Șerban Gomoi, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguța Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamțu, Filip Ristovski, Mihaela Subțirică, Sorina Ștefănescu și Laura Vasiliu. Scenografia este semnată de Olga Nikitina, coregrafia de Aleksandr Andriașkin, light designul de Taras Mihalevski, iar muzica de Tibor Cári.

Spectacolul creionează un portret inedit, emoționant al lui Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut ca Molière, dramaturgul ale cărui piese de teatru se joacă pe toate scenele lumii de aproape patru secole. În montarea regizorului rus, povestea-cadru pornește de la Viața Domnului de Molière de Mihail Bulgakov și de la piesa de teatru scrisă de acesta, Cabala bigoților, la care se adaugă scene din patru piese esențiale ale dramaturgului francez, Vicleniile lui Scapin, Bolnavul închipuit, Tartuffe și Don Juan. Viața lui Molière, un artist care a luptat pentru libertatea de expresie în pofida tuturor restricțiilor epocii, poate fi înțeleasă cel mai bine prin creațiile sale. „Respiră, trăiește. Molière este nemuritor” – spectacolul lui Roman Feodori valorifică modernitatea dramaturgului, potențialul comic din creația acestuia, dar și aspectul critic la adresa tarelor societății.

 

În acest an, Fest(in) pe Bulevard se desfășoară în trei etape: ca preambul al Festivalului, în perioada 7 aprilie – 6 mai, a avut loc secțiunea „Planeta Shakespeare(Invitați de onoare), în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și cu Fundația Shakespeare; secțiunile de tradiție sunt programate în perioada 12 21 octombrie: Fest(in) pe Bulevard, iar pe 21 și 22 noiembrie, secțiunea MultiArt EXIT (organizată în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor) va oferi ocazia persoanelor private de libertate să se manifeste artistic, pentru a facilita reintegrarea ulterioară a acestora în societate.

În perioada 12 21 octombrie, Fest(in) pe Bulevard va cuprinde peste 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din nouă țări: România, Franța, Germania, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan. Conceptul festivalului aparține teatrologului Marinela Țepuș, iar selecția spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog). Juriul Secțiunii Criza comunicării este format din personalități ale teatrului românesc: Emil Boroghină (actor și directorul fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, președintele Fundației Shakespeare), dr. Roxana Croitoru (critic de teatru), Irina Ionescu (teatrolog), prof.univ.dr. Carmen Mihalache (critic de teatru), Doru Mareș (critic de teatru).

 

Secțiuni de tradiție:

  • Criza comunicării – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții a căror temă este, ca în fiecare an, de impact pentru societatea actuală;
  • Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;
  • Premiere în FEST(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului;

In memoriam, dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc (în acest an: actorii       Gilda Marinescu, Vali Preda și scenograful Sică Rusescu).

 

Festivalul cuprinde și evenimente conexe: evenimente stradale,  colocvii, spectacole-lectură pe texte adecvate temei centrale, discuții cu publicul după reprezentații, lansări de carte (de teatru), expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO, aniversări ale unor personalități teatrale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Camelia Potec vorbeste despre sport si copii la Maternopedia pe 26 si 27 octombrie

Published

on

 

Asociația SAMAS organizează, în zilele de 26 și 27 octombrie, conferința MATERNOPEDIA, pe teme legate de sănătatea mamei și a copilului.

Evenimentul, care are loc la Sala Dalles, se adresează atât cadrelor medicale, cât și părinților și publicului larg. Aceasta este cea de-a 5-a ediție a conferinței naționale SAMAS, eveniment în care specialiști de renume discută despre cele mai grave riscuri privind sănătatea perinatală, precum și cele mai accesibile și eficiente soluții.

MATERNOPEDIA reunește anul acesta invitați de top din țară și străinătate, lucrările conferinței abordând subiecte precum percepția parentală privind vaccinurile, alăptarea, tulburările de somn la copii și adolescenți, autismul și depistarea precoce, tulburările digestive la sugar și copilul mic, recomandări privind diversificarea, alimentația sănătoasă la preșcolari și impactul tulburărilor de alimentație asupra copilului.

Vă puteți înscrie la conferință la următorul link: https://bit.ly/2Q3sRSD și vă recomandăm lucrările susținute de:

 

Prof. Dr. Doina Pleșca: Importanța comunicării către profesioniști și public a informațiilor referitoare la vaccinul Pneumococic 13 Valent

Dr. Mihaela Oros: Metode de screening a tulburărilor de somn la copii

Dr. Anca Pavel: Indicații nutriționale în diabetul gestațional

Conf. Dr. Mihai Craiu: Bariere în percepția parentală privind vaccinurile și comunicarea în epoca Social Media

Claudia Bider (moașă din Elveția): YOGA pre și post natală

PhD. Carel Vereijken (Senior Food and Health Psychologist – Olanda): Mecanismele psihologice din spatele deciziei mamei de a opri timpuriu alăptarea

Dr. Cristian Soreanu: Frenul lingual scurt. Cum recunoaștem prezența sa, ce probleme generează, când și cum îl tratăm?

Dr. Corina Cîlcic: Cele mai frecvente tulburări digestive la sugar și copilul mic, cum le depistăm, cauze și măsuri terapeutice

Dr. Florina Rad: Tulburările de spectru autist (TSA)

Dr. Marina Oțelea: Beneficiile pe termen mediu și lung ale recomandărilor actuale privind diversificarea

Prof. Dr. Gabriela Radulian: Riscurile pe termen lung asociate obezității infantile

Anca Grecu (doctor în educație fizică și sport): Sporturi recomandate pentru copii în funcție de vârstă

 

Invitat special: CAMELIA POTEC – campioană olimpică, Președinte al Federației Române de Natație, dar mai ales proaspătă mămică.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe pagina de facebook Maternopedia – goo.gl/gDfVLK

Se vor acorda puncte EMC cadrelor medicale prezente la eveniment.

 

Despre Asociația SAMAS

Asociația SAMAS este organizația nonprofit, care a dezvoltat prima rețea națională de educatori perinatali (din rândul asistenților medicali și moașelor), specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și copilului. Obiectivele asociației pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.

Asociația SAMAS oferă cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult. Activitatea educatorului SAMAS este inspirată din modelul occidental de educație și sprijin al gravidelor și proaspetelor mame. În țări precum Franța, Germania, Austria sau Elveția, peste 70% din mame apelează la servicii similare.

În paralel, Asociația SAMAS și-a propus extinderea Rețelei de Educatori Perinatali SAMAS, oferind burse de formare cadrelor medicale (asistenți medicali și moașe), care, în urma cursurlor intensive și a perioadei de practică, devin Educatori Perinatali Certificați SAMAS, cu acreditarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).

Rezultatele Asociației SAMAS în perioada 2013 – 2017:

  • 5 Centre Regionale SAMAS: în București, Pitești, Iași, Bistrița, Timișoara
  • 674 Educatori Perinatali au făcut cursurile SAMAS
  • Peste 084 de mame au primit informații de la Educatorii SAMAS
  • Peste 20 de orașe din țară sunt cuprinse în Rețeaua SAMAS
  • 333 mame au participat la cursurile SAMAS în peste 20 de orașe
  • Asociația SAMAS a oferit educație și suport perinatal unui număr de 4200 de gravide și mame din medii defavorizate în 8 orașe la nivel național.

Asociația a fost înființată datorită extinderii și dezvoltării Programului SAMAS, inițiat de Fundația Crucea Albă, Fundația Nutricia și Crucea Roșie – Filiala Sector 6, susținut de Danone Ecosystem.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

ParkLake găzduiește în premieră, în București evenimentul ,,100 pentru România”

Published

on

 

ParkLake Shopping Center găzduiește pe data de 24 octombrie 2018, ora 19:00, proiectul ,,100 pentru România” – un eveniment organizat în premieră în București, într-un centru comercial. În cadrul acestuia, 100 de artiști, din patru generații diferite, se unesc într-o singură trupă, proiectul fiind astfel un demers muzical unic în România prin amplitudine și mesaj.

 

Începând cu ora 19:00, publicul este așteptat să se bucure alături de cei 100 de artiști (instrumentiști și soliști) care urcă pe scenă și, timp de 100 de minute, să fredoneze unele dintre cele mai cunoscute și frumoase melodii din istoria muzicii românești. Florin Grigoraș, Cornel Ilie, Mircea Baniciu, Dan Bittman, Cristi Minculescu, Paul Ciuci, Adrian Despot, Stefan Boldijar, Adrian Despot, Roman Iagupov și Flavius Buzilă vor simți în același timp, împreună cu publicul, emoția cântecelor românești legendare.

Tribut unic adus muzicii și culturii românești, concertul face parte dintr-o serie de patru evenimente, primul având deja loc la Sibiu în data de 12 septembrie, urmând Cluj-Napoca și Chișinău. Acestea își propun, în anul centenarului, să readucă pe buzele românilor versurile și melodiile a patru generații diferite de artiști și să-i unească pe aceștia prin emoția unei experiențe memorabile.

 

Pe 24 octombrie 2018, la ParkLake, bucureștenii sunt așteptați să descopere ,,100 pentru România”:

  • 100 de minute de muzică legendară
  • 100 de artiști, instrumentiști și soliști
  • Patru generații de muzicieni
  • Muzica ce unește generațiile

Proiectul este organizat de Asociația Cultural – Artistică Hara și finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending