Connect with us

Emisiuni

Radu Ille vine la ”Destine ca-n filme alaturi de Iuliana Marciuc la TVR 2!

Published

on

 

În cea de-a patra ediţie a noii sale emisiuni, „Destine ca-n fime”, Iuliana Marciuc a pregătit alte două subiecte de mare interes. Primul este despre un sat „rupt” de lume, chiar dacă se află la numai 20 de km de Bucureşti.

Satul numără aproximativ 30 de familii iar biserica de aici s-a dărâmat la cutremurul din 1977. De atunci, nimeni nu a încercat să o repare. Totuşi, în curtea bisericii încă există cimitirul, iar aici, printre ruine, încă se mai oficiază slujbe de înmormântare.

Şi tot marţi, Iuliana Marciuc va arăta un alt destin aproape incredibil. Este acela al interpretului Radu Ille, despre viaţa şi efortul pe care l-a făcut pentru a nu renunţa la muzică.

De marţi până duminică la prânz lucra în mină în Vulcan, duminica seara se suia în primul tren spre Bucureşti, iar luni era la Şcoala de Muzică.

Luni seara lua din nou trenul spre Vulcan. La 30 de ani a renunţat la tot şi a venit la Bucureşti unde nu avea nimic: nici bani, nici prieteni, nici măcar un loc unde să doarmă. O perioadă scurtă a dormit în Gara de Nord, pe bănci şi se spală la cişmeaua muncitorilor feroviari din triajul Gării.

Ulterior şi-a găsit un refugiu în parcul IOR, unde se construia o biserică maramureşeană din lemn. Dormea în lăzile de ambalaj ale vitraliilor destinate bisericii.

După un timp l-a contactat pe un vechi prieten, Dani Alexandrescu – compozitor şi textier al trupei muzicale K1, care l-a ajutat să se lanseze în muzică. Acum, Radu Ille este un artist desăvârşit, compozitor şi cântăreţ, cu numeroase albume care aduc o abordare aparte a melodiilor tradiţionale româneşti.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Maya Ciosa din echipa Andra a castigat Vocea României Junior!

Published

on

 

Maya Ciosa a câștigat aseară marele trofeu Vocea României Junior și premiul în valoare de 50.000 de euro! Marea finală a fost un adevărat spectacol plin de emoție și momente fascinante, iar cele trei finaliste au reușit să convingă publicul că merită să fie parte din generația viitoarelor voci ale României.

Anul acesta, trofeul Vocea României Junior a ajuns în echipa Andrei, cea care a mizat de la început pe talentul și pe carisma Mayei Ciosa. Îndrumată de antrenoarea sa, Maya a reușit să impresioneze la fiecare interpretare cu vocea și naturalețea ei. ”Cea mai importantă lecție din toată experiența a fost că trebuie să lupți chiar și atunci când porțile ți se închid. Andra mi-a spus de la început că a văzut în mine un potențial câștigător și că trebuie să lupt ca să ajung unde îmi doresc. Cel mai important este că am ajuns până aici și că am reușit să o fac mândră de mine. Nu pot să mă opresc aici”, a declarat Maya Ciosa.

Andra a fost impresionată de puterea cu care Maya a luptat Vocea României Junior. ”Mulți oameni sunt talentați, dar puțini luptă până în pânzele albe pentru visul lor. Maya ne-a învățat că poveștile cu oameni care au succes se scriu cu multă dăruire și perseverență. Sunt foarte mândră de ea, a evoluat cu fiecare ediție, a reușit să transmită atât de multă emoție și și-a pus tot sufletul în piesele pe care le-a interpretat. Nu doar ea a învățat de la mine, ci și eu am fost inspirată de energia buna și de talentul ei extraordinar”, a spus Andra.

 

Finala sezonului doi Vocea Ronaniei Junior, lider de audienta!

Vineri seara, Vocea României Junior a fost lider de audiență pe toate segmentele de public. La nivelul publicului comercial, show-ul a înregistrat 4.7 puncte de rating și 18.4% share, în timp ce televiziunea clasată pe poziția secundă, ANTENA 1 avea 3.2 puncte de rating și 12.4% share. La nivel național, în minutul de aur de la ora 22.29, peste 1.2 milioane de telespectatori stateau cu sufletul la gură să afle cine va câștiga marele premiu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Marian Drãgulescu în rol de Sancho Panza la „Next Star”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

O nouã searã spectaculoasã şi încãrcatã de emoţie se anunţã sâmbãta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, când pe scena „Next Star” va urca o nouã serie de copii uimitori.

Muzicã bunã, un moment excepţional de acrobaţie, desen pe apã, calcul japonez, dans tradiţional ucrainean, umor, o demonstraţie la calul cu mânere sau un moment muzical emoţionant, din care nu va lipsi toaca sunt doar câteva dintre ingredientele unei seri speciale marca „Next Star”.

Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii se numãrã şi multiplul campion mondial şi european Marian Drãgulescu, care, costumat în Sancho Panza, vine alãturi de David, un puşti de 12 ani, gimnast de performanţã, pentru un moment executat la calul cu mânere.

„Don Quihote, aici de faţã, este maestrul meu, care o sã mã înveţe azi sã cãlãresc!”, le va mãrturisi Marian Drãgulescu juraţilor, crescând aşteptãrile acestora. „Ştiam de la <<Asia Express>> cã Marian e un tip extrem de comic, acum mi se confirmã lucrurile!”, va dezvãlui Dorian Popa. Întregul moment va putea fi urmãrit sâmbãta aceasta, de la 20:00, la Antena 1, când telespectatorii vor putea afla  şi cine sunt ceilalţi copii talentaţi care vor lupta pentru trofeul „Next Star”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Incepand de astazi, cupluri de vedete se vor duela in bucatarie, la Cine-i Chefu’?

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Incepand de astazi, in cea mai delicioasa competitive culinara, “Cine-i Chefu’?”, un cuplu de vedete va concura alaturi de celelalte doua perechi, alcatuite din oameni obisnuiti, in fiecare editie, pentru premiul de 1000 de Euro.

Printre cuplurile de vedete care isi vor face aparitia in platoul de la “Cine-i Chefu’?” se vor numara Raluca Badulescu si Catalin Botezatu, Cristian si Roxana Geaman, Teo Trandafir si Bursucu, Stefan Floroaica si Diana Bulimar, dar si multe alte nume alese pe spranceana, care vor sa demonstreze ca au chimie in bucatarie.

Provocarea gastronomica ajunge la un alt nivel, probele de foc contracronometru, tensiunea, dinamismul si discutiile spumoase intre concurentii de la “Cine-i Chefu’?” vor face deliciul celor din fata micilor ecrane. Nelipsite vor fi si accidentele inevitabile din bucatarie, dar si sfaturile utile din partea lui Chef Foa, atat pentru cei aflati in platou, cat si pentru telespectatori.

Nu ratati, de luni pana vineri, de la ora 17:00, cel mai delicios show culinar, “Cine-i Chefu’?”, numai la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending