Connect with us

ALL MEDIA

Razvan Fodor si Irina au avut parte de o nunta de vis! (galerie foto)

Published

on

Razvan Fodor si sotia lui, Irina au trecut, sambata 4 septembrie prin emotiile cununiei religioase. Dupa ce, in urma cu o luna si jumatate, cei doi au spus “Da” in fata ofiterului starii civile, sambata dupa amiaza, la biserica din Corbeanca, Razvan si Irina s-au cununat religios. Parintii,  colegii de pe platourile de Buftea, dar si prietenii din copilarie ai celor doi le-au fost alaturi pe parcursul ceremoniei.

Cel mai emotionat a fost Razvan, care s-a gandit saptamani in sir la acest moment. ”Mie cel mai important moment al unei nunti mi se pare a fi cununia religioasa. Am avut mari emotii in biserica, am simtit ca si Irina este foarte emotionata si am tinut-o strans de mana pe tot parcursul ceremoniei”, marturiseste actorul din telenovela “Iubire si onoare”, care va avea marea premiera luni, 20 septembrie, de la ora 20.30, ACASA.

Alegerea hainelor de cununie a fost o intreaga aventura. Irina a fost mai rapida decat Razvan: “Initial am fost cu prietenele prin magazine, am probat rochii cu corset, cu crinolina si dupa ce mi-am dat seama ca de fapt ma simt ciudat intr-o astfel de tinuta, am capitulat. Ajunsa acasa am inceput sa caut pe internet rochia ideala si mi-am dat seama ca, de fapt, vreau ceva simplu, din material usor si am gasit-o pe Rhea Costa. Am sunat-o, i-am spus ca vreau ceva de inspiratie greceasca si cat se poate de feminina. Ne-am inteles perfect din prima, Rhea a stiut exact ce imi doresc si m-am ales cu o rochita despre care am stiut cu siguranta ca e tot ce trebuie pentru mine. Razvan nu o vazut-o decat in ziua nuntii”, spune Irina Fodor.

Mirele insa s-a descurcat mai greu prin magazinele din capitala in cautarea costumului pentru ca Razvan nu este un mare “fan” al shopping-ului. ”Eu am fobie de mall-uri si nu stiu cum s-a facut, dar exact acolo trebuia sa mergem ca sa-mi  gasesc un costum. Am plecat la cumparaturi  cu intariri: doi dintre cei mai buni prieteni ai nostri au ajuns la noi acasa la prima ora si au umblat cu noi toata ziua. Partea buna este ca, la sfarsitul zilei, am gasit un costum, partea proasta este ca am ajuns acasa cu nervii la pamant si nu credeam ca o sa-mi  mai fac curaj sa ma duc in alta zi si dupa pantofi. Am facut-o insa si pe asta intr-un final si trei zile am fost nevoit sa umblu cu ei prin casa pentru ca pielea era teribil de rigida si nu puteam face un pas fara sa ma bata”, spune Razvan. “Au fost trei zile de distractie maxima pentru mine, recunosc, pentru ca imaginea cu el in boxeri, cu pantofii in picioare si cu ceasca de cafea in mana a facut toti banii”, marturiseste amuzata Irina.

Dupa slujba emotionanta de la biserica din Corbeanca, Razvan si Irina si-au invitat prietenii la o petrecere de poveste, in natura, la Club Cortina din Corbeanca. Atmosfera a fost intretinuta de trupa Publika. “De cand ne-am decis sa ne casatorim atat eu cat si Irina am vrut sa ne cante la nunta baietii de la Publika. La cat de mult s-au distrat invitatii a fost cu siguranta alegerea perfecta”, spune Razvan.

Alaturi de cei doi tineri casatoriti s-au aflat colegii de pe platourile din Buftea. Adela Popescu, Dana Rogoz, Nicoleta Luciu, Ioan Isaiu, Dan Condurache, Catalin Catoiu, Radu Valcan, Liviu Varciu, Octavian Strunila, Adrian Stefan, Cabral si Andreea Patrascu sunt doar cativa dintre prietenii care au vrut sa fie alaturi de Razvan in ziua nuntii. “ Noi il iubim foarte mult pe Razvan, este un baiat deosebit si ne bucuram tare mult ca a gasit-o pe Irina. Se iubesc atat de frumos si sunt doi oameni cu adevarat fericit ca s-au intalnit. Am venit din toata inima sa fiu alaturi de el in acesta zi speciala”, spune Adela Popescu. “ Zi de zi pe platourile de filmare Razvan ne aduce zambetul pe buze. In seara asta am vazut un alt Razvan, unul foarte emotionat si extrem de fericit. A fost o nunta de poveste, cu muzica buna, distractie pe masura si doi miri care se iubesc. Ce poate fi mai frumos?”, se intreaba Dana Rogoz.

Petrecerea a tinut pana la rasaritul soarelui, mireasa a aruncat buchetul iar Razvan si Irina s-au bucurat, alaturi de invitatii lor, de cea mai frumoasa seara, cea a nuntii lor.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

ALL MEDIA

George Ureche va prelua conducerea Antena Group

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

George Ureche, Director Corporate Finance la PwC va prelua conducerea Antena Group incepand cu 19 martie 2018.

Din aceasta pozitie, George va coordona posturile de televiziune ale Antena Group (Antena 1, Antena Stars, Happy Channel, ZU TV) si platformele digitale (AntenaPlay, LaJumate.ro si site-urile de continut) ale companiei. George vine cu o experienta de 8 ani in cadrul PwC (2000-2005 si 2015-2018) si 10 ani in industria media (in calitate de manager executiv si de dezvoltare in grupul MediaPro).

 

“Ma bucur ca George va completa echipa Antena Group care si-a demonstrat pe parcursul timpului profesionalismul, unitatea si determinarea.  Am incredere ca George si toti membrii echipei isi vor pune competenta si energia in slujba publicului si a partenerilor de business si le multumesc tuturor” a declarat Camelia Voiculescu, actionar Antena Group.

 

George Ureche a adaugat: “Antena Group este o companie de referinta intr-o industrie dinamica. Am apreciat intotdeauna spiritul antreprenorial si flexibilitatea acestui grup, care sunt ingredientele de baza pentru inovatie si crestere. Abia astept sa ma alatur echipei si impreuna sa dezvoltam produse si servicii de calitate”.

 

Functia de Channel Manager Antena 1 va fi detinuta in continuare de Isabella Carmu. Sub conducerea sa, strategia Antena 1 va avea ca focus achizitionarea si dezvoltarea formatelor de entertainment puternice si originale care au forta de a face diferenta pe piata media din Romania ( Chefi la cutite, The Wall, Asia, iUmor, Guess my Age, Final Four si multe altele). “Ne bucuram ca echipei de top management i se va alatura o persoana cu experinenta de business pe care o are George si suntem siguri ca impreuna vom deveni si mai puternici” a declarat Isabella Carmu, Channel Manager Antena1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Monica Ghiurco şi Karen Sebesi sunt reprezentanţii salariaţilor în CA al TVR

Published

on

Foto Credit: TVR

Jurnaliştii Monica Ghiurco şi Karen Sebesi au fost aleşi reprezentanţi ai salariaţilor Televiziunii Române în viitorul Consiliu de Administraţie (CA), în urma scrutinului desfăşurat luni, 19 februarie 2018, la sediile TVR din Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Tîrgu Mureş.

Mihai Rădulescu (jurnalist tv) şi Cristian Stoian (director de imagine) au fost aleşi membri supleanţi, conform votului.

Monica Ghiurco a obţinut 534 de voturi, Karen Sebesi – 321, Mihai Rădulescu – 301, iar Cristian Stoian – 242 voturi.

Monica Ghiurco şi Karen Sebesi au mai făcut parte din Consiliile de Administraţie ale televiziunii publice: Monica Ghiurco, între anii 2016-2017, iar Karen Sebesi, între 2010 şi 2012.

 

Lista completă a rezultatelor obţinute în urma procesului de votare de luni, 19 februarie a.c., este următoarea: Monica Ghiurco – 534 de voturi; Sebesi Karen Attila – 321 de voturi; Mihai Rădulescu – 301 voturi; Cristian Stoian – 242 de voturi; Cornel Mihalache – 205 voturi; Titi Dincă – 180 de voturi; Corneliu Calotă – 177 de voturi; Andrei George Ţoneş – 160 de voturi; Horia Gruşcă – 115 voturi; Emanuel Sorin Torică – 105 voturi; Gabriel Giurgiu – 80 de voturi; Dorel Dick – 76 de voturi; Adrian Sobaru – 70 de voturi; Fekete Hajnal – 60 de voturi; Carmen Kleibel – 47 de voturi; Dumitru Bădiţa – 32 de voturi; Liviu Nicolescu – 31 de voturi; Adrian Cătălin Florea – 19 voturi; Cristina Lascu – 18 voturi; Stelian Ristache – 18 voturi; Oana Ilinca Roşca – 18 voturi; Eugen Alexandru Constantinescu – 9 voturi.

 

Prezenţa la vot a fost de 64,37%, la scrutinul din 19 februarie fiind înregistraţi 1525 de votanţi.

Directorul general interimar al TVR, Doina Gradea va înainta Parlamentului numele candidaţilor clasaţi pe primele patru locuri: primii doi clasaţi pentru calitatea de membru titular în Consiliul de Administraţie, iar următorii doi pentru membru supleant (poziţia 3 reprezintă supleantul primului clasat şi poziţia 4 – supleantul celui de-al doilea clasat).

 

Despre reprezentanţii salariaţilor din CA:

Licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Monica Ghiurco este doctor în ştiinţe economice, domeniul relaţii economice internaţionale în cadrul aceleiaşi universităţi. Din 2002 a devenit redactor-prezentator la Direcţia Ştiri a Televiziunii Române, iar din 2013 este jurnalist senior la TVR.

Monica Ghiurco a fost prezentatoarea emisiunii „Ora de ştiri” de pe TVR 2, moderator de talk-show, producător şi realizator de emisiuni de politică internă şi ediţii speciale. În perioada 2008 – 2010 a coordonat Departamentul Social Politic Economic din cadrul Direcţiei Editoriale din SRTv. În ultimii ani, a prezentat emisiunile „Întrebări şi răspunderi” şi „Banii tăi”.

 

Sebesi Karen Attila a fost crainic-redactor la Radioteleviziunea Română, studioul Cluj, între anii 1991 – 1993. După o perioadă petrecută la mai multe posturi de radio sau în instituţii publice, Sebesi Karen revine în mass-media, ca realizator de emisiuni, la TVR, în perioadele 2005-2007 şi din 2008 până în prezent. Anterior, şi-a desfăşurat activitatea la DUNA TV şi BBC/secţia maghiară, în calitate de corespondent.  Karen Sebesi a mai fost membru în Consiliul de Adminsitraţie al SRTv în perioada 2010-2012 şi membru supleant între 1996-2000, 2001-2004, iar în perioada 2006-2010, membru supleant în CA al SRR.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Sighişoara, ultimul oraş care găzduieşte Semifinala Eurovision

Doina Gradea, Director General TVR: „Ne-am dorit să organizăm ultima semifinală Eurovision la Sighişoara, pentru a reaminti telespectatorilor TVR cultura şi istoria acestui oraş”

Published

on

Foto Credit: TVR

Mai sunt doar două zile până la spectacolul Eurovision România de la Sighişoara, în decorul încărcat de istorie al cetăţii medievale.

Înainte de startul repetiţiilor pentru al cincilea spectacol al Selecţiei Naţionale, organizatorii au susţinut o conferinţă de presă în Sala de protocol a Primăriei Municipiului Sighisoara.

La întâlnirea cu jurnaliştii, au participat Primarul Municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, Directorul TVR Târgu Mureş, Cristian Georgescu, regizorul şi coproducătorul semifinalei, Dan Manoliu, Directorul Cancelariei Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş, Sorin Savu şi prezentatorii show-ului, Diana Dumitrescu şi Cezar Ouatu.

Conferinţa a fost moderată de Simona Boantă, coprezentator – din  Camera verde – al spectacolului de la Sighisoara.

 

Directorul General Interimar al TVR, Doina Gradea, a transmis un mesaj prin intermediul Directorului TVR Târgu Mureş, Cristian Georgescu:

„Ne-am dorit să organizăm ultima semifinală Eurovision la Sighişoara, pentru a reaminti telespectatorilor TVR cultura şi istoria acestui oraş şi potenţialul pe care îl are”. „Mulţumim Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Sighişoara pentru sprijinul acordat în vederea producţiei show-ului în acest decor absolut fantastic”, a mai transmis Directorul General Intermiar al TVR.

„Suntem onoraţi pentru că oraşul nostru a fost ales ca gazdă a semifinalei Eurovision. Sper ca eforturile noastre să se reflecte într-un show spectaculos”, a declarat Primarul Municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean.

 

Dr. Lucian Goga, Prefectul Judeţului Mureş, a vorbit, în mesajul transmis de Directorul Cancelariei Instituţiei Prefectului Judeţului Mureş, Sorin Savu, despre alegerea Sighişoarei ca gazdă a ultimei semifinale a concursului, desfăşurat  sub sloganul „Eurovision uneşte România!“:

„Îmi face plăcere să cred că alegerea, în acest an, a Sighişoarei şi a judeţului Mureş – în care, deşi suntem de etnii diferite, trăim alături – va contribui la această atmosferă deosebită, de bună înţelegere”.

 

Directorul TVR Tg. Mureş, Cristian Georgescu, le-a reamintit sighişorenilor că sâmbătă, de la ora 19.00, în Piaţa Cetăţii, TVR organizează un concert extraordinar Direcţia 5, care va fi înregistrat şi va putea fi urmărit de toţi telespectatorii Eurovision la spectacolul de duminică.

Despre provocările organizării show-ului în Sala de spectacole „Mihai Eminescu”, regizorul şi coproducătorul show-ului, Dan Manoliu, a declarat că duminică, vom asista la o premieră – este cea mică scenă pe care a fost organizat, vreodată, un eveniment Eurovision România.

 

„Este o mare bucurie să revăd Sighişoara şi vă mărturisesc că ne-am plimbat deja, seara trecută, pe străzile cetăţii, pentru a filma câteva prezentări inedite pentru semifinală, alături de un personaj surpriză”, a spus Diana Dumitrescu. La rândul său, Cezar Ouatu, aflat la prima vizită în cetate, a declarat că: „la a cincea oprire din itinerariul Eurovision România, vom stabili un record cu spectacolul din Sala Mihai Eminescu, în cetatea Sighişoarei, cu atmosfera sa cu totul specială”.

 

Semifinala Eurovision România de la Sighişoara va fi transmisă, în direct, pe TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi TVR Moldova precum şi pe TVR+, duminică, 18 februarie, de la ora 21.00.

 

Spectacolul încheie seria semifinalelor Eurovision România 2018. Pe 25 februarie, la Bucureşti, vom urmări Marea Finală a Selecţiei Naţionale.

Cu o zi înaintea show-ului, sâmbătă, TVR 1 va transmite, de la ora 22.00, „Culise Eurovision 2018“, o serie de emisiuni live despre ultimele pregătiri, impresii la cald, imagini de la repetiţii şi de la conferinţele de presă premergătoare evenimentelor. Concurenţii fiecărei semifinale vor oferi momente inedite, interpretând diferite melodii, altele decat cele cu care s-au înscris în concurs.

În acest an, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!“ Ediţia 2018 a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România. În premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală. În fiecare semifinală, juriul Selecţiei Naţionale alege câte trei finalişti. Primii trei, aleşi în spectacolul de la Focşani, sunt Alexia & Matei, trupa Echoes şi Eduard Santha.

 

Juriul Selecţiei Naţionale îi reuneşte pe Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ştefan şi Viorel Gavrilă, cinci artişti legaţi prin experienţa participării la cel mai mare concurs muzical din lume.

Pe 25 februarie, în Marea Finală care va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending