vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSRCS&RDS a scos din grilă televiziunea AXN Black, înlocuind-o cu Nickelodeon

    RCS&RDS a scos din grilă televiziunea AXN Black, înlocuind-o cu Nickelodeon

    RCS&RDS a scos, joi, în jurul orei 23.30, televiziunea de filme şi seriale AXN Black de pe reţelele sale de cablu din Bucureşti, înlocuind-o cu postul pentru copii Nickelodeon, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din industria media.

    AXN Black, care difuzează seriale de acţiune, emisiuni-seriale de tip documentar şi filme artistice, face parte din portofoliul companiei Sony Pictures Television (SPT) Networks, care operează şi AXN şi AXN White. Televiziunile AXN şi AXN White se regăsesc în continuare în grilele RCS&RDS.

    Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a confirmat pentru MEDIAFAX faptul că joi, în jurul orei 23.30, televiziunea AXN Black (fostă AXN Sci-Fi, n.r.) a fost scoasă de pe RCS&RDS.

    Laura Georgescu, preşedintele CNA, a declarat, pentru MEDIAFAX, că RCS&RDS a informat în 20 septembrie CNA cu privire la faptul că ar putea să scoată din grilele sale de cablu şi satelit televiziunile AXN, AXN Crime şi AXN Sci-Fi (pe 1 octombrie AXN Crime şi AXN Sci-Fi au fost rebranduite în AXN White şi AXN Black, n.r.).

    Potrivit Laurei Georgescu, contractul de retransmisie încheiat între RCS&RDS şi AXN Europe Limited pentru distribuţia pe teritoriul României a televiziunilor AXN, AXN Crime şi AXN Sci-Fi a încetat la data de 31 august.

    „Suntem în negocieri pentru încheierea unui nou contract de retransmisie, însă nu s-a reuşit până la acest moment (20 septembrie, n.r.) să se ajungă la o înţelegere privind noile condiţii pentru preluarea şi retransmiterea în continuare a programelor AXN”, se mai spunea în adresa transmisă CNA de către RCS&RDS.

    De asemenea, RCS&RDS a solicitat ca, având în vedere posibilitatea renunţării la televiziunile AXN, AXN Crime şi AXN Sci-Fi, CNA să aprobe modificarea tuturor avizelor de retransmisie din sistemele CATV şi DTH ale RCS&RDS, în conformitate cu articolul 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului.

    Potrivit acestui articol, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”. Legea audiovizualului prevede că, în cazul încălcării acestui articol, CNA poate aplica sancţiuni de până la 200.0000 de lei.

    Membrii CNA nu au discutat în şedinţă publică până în prezent solicitarea RCS&RDS, subiectul urmând să se afle pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului, potrivit Laurei Georgescu, preşedintele CNA.

    Laura Georgescu a mai spus că CNA nu poate interveni în contractele comerciale dintre RCS&RDS şi AXN. Georgescu a precizat că a discutat vineri cu reprezentanţii AXN, care i-au spus că decizia scoaterii AXN Black din grila RCS&RDS a fost făcută cu acordul părţilor.

    La şedinţa de marţi a CNA, în care urmează să fie discutat acest caz, vor fi invitaţi şi reprezentanţii RCS&RDS şi cei ai AXN, a mai spus Laura Georgescu.

    Pe de altă parte, oficialii Sony Pictures Television (SPT) Networks au confirmat vineri, pentru MEDIAFAX, că a expirat contractul de colaborare între această companie şi RCS&RDS. De asemenea, oficialii SPT Networks au precizat că sunt în negocieri cu operatorul de cablu RCS&RDS.

    Până la ora difuzării acestei ştiri, nu a fost făcut public dacă televiziunea AXN Black a fost scoasă joi seară de pe toate reţelele de cablu şi satelit ale RCS&RDS, din toată ţara.

    De asemenea, până la momentul difuzării acestei ştiri, reprezentanţii RCS&RDS nu au răspuns la întrebările adresate de agenţia MEDIAFAX.

    Televiziunea pentru copii Nickelodeon, care a înlocuit în grila RCS&RDS programul AXN Black, este operată de compania Viacom International Media Networks (VIMN). Presa internaţională a relatat în luna septembrie că Viacom a semnat un contract cu RCS&RDS, pentru distribuirea, din luna octombrie, a televiziunilor Comedy Central şi Nickelodeon în România şi Ungaria.

    RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

    În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele „secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

    Sony Pictures Television (SPT), o companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei de televiziune. Compania produce şi distribuie programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă companiile sale de producţie din Statele Unite ale Americii, SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 14 ţări în afara Statelor Unite ale Americii, cu birouri în 33 de ţări. Portofoliul global SPT conţine 124 de televiziuni în 159 de ţări, ajungând astfel la mai mult de 840 milioane de abonaţi din lume.

    Sony Pictures Television (SPT) Networks este prezent pe piaţa locală a audiovizualului prin AXN (televiziune tematică de filme), AXN White, AXN Black, AXN Spin (televiziune dedicată tinerilor), AXN Player (player online) şi AXN Now (serviciul video on-demand), scrie Gandul.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente