HomeTELEVIZIUNEEmisiuniRCS&RDS renunță la colaborarea cu George Orbean, manager proiect al televiziunii Digi 24

RCS&RDS renunță la colaborarea cu George Orbean, manager proiect al televiziunii Digi 24

RCS&RDS a încetat colaborarea cu George Orbean, managerul de proiect al televiziunii de ştiri Digi 24, potrivit unui comunicat.

începând cu data de 1 noiembrie, contractul pentru management de proiect al televiziunii Digi 24 semnat cu George Orbean a încetat, la finalul perioadei agreate iniţial de cele două părţi.

„În ultima lună, echipa de management a Digi 24 a asigurat preluarea graduală a sarcinilor îndeplinite până acum de către domnul George Orbean, urmând ca în perioada următoare să fie stabilită noua formulă de conducere a postului de televiziune”, se mai arată în comunicat.

RCS&RDS precizează că Digi 24 va intra într-o nouă etapă de dezvoltare, în care îşi propune să-şi consolideze poziţia în rândul televiziunilor de ştiri din România.

George Orbean a fost desemnat managerul de proiect şi directorul de ştiri al Digi 24 în 2011, după cum a anunţat la momentul respectiv RCS&RDS. Conducerea Ştirilor acestei televiziuni a fost preluată de managerul de proiect, George Orbean, după ce Mihai Stegerean a demisionat din funcţia de director de ştiri, pe care a deţinut-o în cadrul proiectului Digi 24. Stegerean s-a alăturat echipei de proiect în februarie 2011 şi a fost responsabil cu strategia editorială şi cu recrutarea echipei de jurnalişti a Digi 24.

Lasa un comentariu aici!

Written by

mihai.stirbu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns