HomeMAGAZINEvenimenteRecital extraordinar Tudor Gheorghe în Baia Mare

Recital extraordinar Tudor Gheorghe în Baia Mare

Vocea inconfundabilă a maestrului Tudor Gheorghe şi versurile poeţilor Grigore Vieru şi Mircea Micu s-au împletit în seara de 10 noiembrie, umplând sala Teatrului Municipal Baia Mare. Spectacolul a fost o alinare pentru sufletele celor prezenţi. 

Spectacolul „Pelerini din ţara nimănui” face parte dintr-un turneu naţional ce curpinde 31 de spectacole şi se va încheia cu concertul de la Bucureşti, pe 3 decembrie 2013.

Cântece vesele şi glume spuse într-un mod atât de iscusit încât ai crede că e o scenetă de teatru alături de melancolia versurilor, Tudor Gheorghe a reușit să transforme pe cei prezenți în pelerini explorând o mică parte din comoara poeziei româneşti. El  îşi doreşte ca în timpul concertelor sale publicul să uite de probleme, de „supărarea pe lumea care îi înconjoară”.

„Publicul e atât de sătul de ce vede încât am zis măcar în timpul spectacolului meu să nu mai ştie de coabitări, de certuri între palate, de vânzări pe şest, de toate prostiile astea”, a spus artistul, făcând referire la conflictele de pe scena politică.

Alături de maestrul Tudor Gheorghe, a evoluat pe scenă orchestra ,,Nova Music“ dirijată cu maiestrie de compozitorul şi orchestratorul Marius Hristescu.

 

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns