Connect with us
 

 

 „Revelionul Starurilor 2016”, prezentat de Dan Negru a fost lider incontestabil de audiență pe toate segmentele de public, la diferență zdrobitoare față de concurență și a reusit să atragă cel mai mare numar de oameni dintre cei prezenți în fața televizorului.

Astfel, Antena 1 a înregistrat cea mai mare cotă de piață din ultimii zece ani, cu un record de audiență de 38% cotă de piață, pentru publicul din mediul comercial, cu vârste cuprinse între 18 si 49 de ani.

Minutul de aur al Revelionului Starurilor 2016, de la ora 00.32, a adunat în fața micilor ecrane 4.264.000 de romani din toata țara, Antena 1 înregistrând 23,1 puncte de rating și 44,9 % cotă de piață.

De asemenea, minutul de la miezul nopții a adunat în fața micilor ecrane 3.618.000 de telespectatori, la nivelul publicului din toată țara.

Revelionul este cel mai mare copil al meu. A împlinit ieri 16 ani si ne indreptam spre majorat. Multi dintre cei care s-au uitat aseara nici macar nu erau nascuti acum 16 ani, cind am inceput eu Revelioanele„, declară Dan Negru.

 

AUDIENTE TV Revelionul Starurilor Antena 1


Rating (RTG%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Cotă de piaţă (Market Share – SHR%) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (RTG%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Sursa cifre: Kantar Media

Grafice: RADAR DE MEDIA


 

PUBLICUL NATIONAL

La nivelul publicului din toata tara, Antena 1 a obținut o audiență de noua ori mai mare față de ProTv!

Cel de-al 16-lea program de Revelion prezentat consecutiv de Dan Negru la Antena 1 și difuzat în intervalul orar 21.48 – 02.00 a obținut în acest an o audiență de noua ori mai mare față de principalul competitor, Pro TV, la nivelul publicului din întreaga țară!

Astfel, Antena 1 și-a zdrobit competitorii și a condus în topul audientelor la nivelul publicului din toată țara cu o medie de 16,6 puncte de rating și 32,8% cotă de piață, urmată de Kanal D, cu 5 puncte de rating și 9,8 % cota de piata. ProTv, clasat abia pe locul al VI-lea, a înregistrat numai 1,8 puncte de rating și 3,6 % cota de piață.

La minutul de aur, de la ora -0.32, 4.264.000 de români urmareau Revelionul Starurilor, cifrele înregistrate fiind de 23,1 puncte de rating si 44,9 % cota de piata.

 

PUBLICUL URBAN

La nivelul publicului din mediul urban, Antena 1 a obținut o audiență de nouă ori mai mare față de ProTv.

Antena 1, cu show-ul prezentat de Dan Negru, s-a situat pe primul loc și la nivelul publicului din mediul urban, cu 16,6 puncte de rating și 35,5% cotă de piață, la o distanță colosală de ProTv, clasat și aici abia pe locul al VI-lea, cu doar 1,8 puncte de rating și 3,9 cota de piata, după Kanal D, TVR 1, Romania TV, National TV
In minutul de aur, de la 0.31, Antena 1 obtinea un rating de 22,3 de puncte și o cotă de piață de 46,8 procente.

 

PUBLICUL COMERCIAL 

La nivelul publicul comercial, Antena 1 a obținut o audiență de șase ori mai mare față de ProTv.

Antena 1 își păstrează supremația și la nivelul publicului comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 si 49 de ani, „Revelionul Starurilor – 2016” înregistrând pe acest segment de public 16 puncte de rating și 38% cotă de piață, de mai bine de sase ori mai mult față de ProTv, clasat pe locul al treilea, cu doar 2,5 puncte de rating și 5,9 procente din cota de piață.

În minutul de aur înregistrat pe acest segment de public, de la ora 0.19, Antena 1 a obținut un rating de 21,1 puncte și o cotă de piață incredibilă: 49,4 procente.

 

CIFRE DE AUDIENTA PENTRU SHOW-UL CHEF DE RAS – PE URMTOAREA PAGINA!

 

[nextpage]

 

Show-ul „Chef de râs”, cu Vasile Muraru si Valentina Fatu, care a dat startul petrecerii de Revelion, la Antena 1, difuzat în intervalul orar 19:55 – 21:48, a fost lider incontestabil de audienta pe toate segmentele de public.

Minutul de maximă audiență, de la ora 21.44, a adunat în fata micilor ecrane 3.323.000 de telespectatori din toată țara.

La nivelul publicului din toata țara, Antena 1 a înregistrat, în medie, 13,1 puncte de rating și 24,3% cota de piață, urmată de Kanal D, cu 4,4 puncte de rating si 8,1 % cota de piață și de ProTv, cu 4,1 puncte de rating și 7,5 cota de piata.

Antena 1 rămâne lider și la nivelul publicului de la orașe, cu 13,1 puncte de rating și 26,8 de procente din cota de piață, urmată de ProTv, cu doar 3,9 puncte de rating și 7,9% cota de piata.

De asemenea, Antena 1 conduce detașat și clasamentul la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 si 49 de ani, cu o medie de 12,8 puncte de rating și 29,5 procente din cota de piață, urmată de ProTv, cu 5,2 puncte de rating și 12,1% cota de piață.

CHEF DE RAS - REVELION ANTENA 1

CHEF DE RAS – REVELION ANTENA 1

CIFRE PENTRU TOATA ZIUA

In ziua de 31 decembrie, telespectatorii Antenei 1 au preferat programele pregătite de postul din Băneasa.  Astfel, Antena 1 a fost lider de audiență pe parcursul întregii zile (02.00 – 02.00), pe toate categoriile de vârstă.

Pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 înregistra o medie de audiență de 5,9 puncte de rating și 22,4% cotă de piață, în timp ce ProTv înregistra o medie de 3,6 puncte de rating și 13,7% cotă de piață..

Pe întreg publicul din mediul urban, Antena 1 a înregistrat o audiență  mai mult decât dublă față de următorul clasat. Astfel, la nivelul întregii zile, Antena 1 a înregistrat 6,1 puncte de rating și 20,7% cotă de piață, în timp ce Pro Tv a înregistrat o audieță medie de 2,9 puncte de rating și 10,1% cotă de piașă.

Pe întregul public din România, Antena 1 se clasează tot pe primul loc în topul audiențelor cu 6,3 puncte de rating și 19,9% cotă de piață, în timp ce Pro Tv ocupă poziția secundă cu doar 2,8 puncte de rating și 8,9% cotă de piață.

 

CIFRE PENTRU PRIME TIME

Antena 1 a fost lider absolut de audiență în prime-time  (19.00 – 23.00) pe toate categoriile de public.  Astfel, pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, Antena 1 înregistrat o medie de audiență de 12,2 puncte de rating și o cotă de piață de 27,8% procente, în timp ce ProTv înregistra o medie de 5,3 puncte de rating și 12% cotă de piață.

Pe întreg publicul din mediul urban, Antena 1 a înregistrat o audiență  triplă față de următorul clasat. Astfel, la nivelul întregii zile, Antena 1 a înregistrat 12,5 puncte de rating și 25,6% cotă de piață, în timp ce Pro Tv a înregistrat o audiență medie de 4,2 puncte de rating și 8,5% cotă de piață.

Pe întregul public din România, Antena 1 se clasează tot pe primul loc în topul audiențelor cu 12,9 puncte de rating și 24,2% cotă de piață,  fiind urmărită în medie de 2.386.000 de telespectatori în timp ce Pro Tv ocupă poziția secundă cu doar 4,4 puncte de rating și 8,2% cotă de piață.

REVELIONUL STARURILOR 2016 DAN NEGRU - ANTENA 1 (4) REVELIONUL STARURILOR 2016 DAN NEGRU - ANTENA 1 (3) REVELIONUL STARURILOR 2016 DAN NEGRU - ANTENA 1 (2) LA HANUL MIRELEI - REVELION, ANTENA 1 (4) LA HANUL MIRELEI - REVELION, ANTENA 1 (3) LA HANUL MIRELEI - REVELION, ANTENA 1 (2) LA HANUL MIRELEI - REVELION, ANTENA 1 (1)

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Analize

Spectacolul “România Centenar” încheie Festivalul Internațional Cerbul de Aur cu audiențe de top! Vezi aici audiențele serii.

Published

on

Iuliana Tudor Sursa foto: TVR
 

Duminică, 2 septembrie, spectacolul “România Centenar” a încheiat  Festivalului internațional „Cerbul de Aur” continuând seria audiențelor bune, plasând TVR1 pe locul trei în targetul național. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale ca de obicei într-o zi de duminică cu filme blockbuster pe Pro TV, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau „X Factor” de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
EXATLON ROMANIAKanal D19:4823:141079427161
Film: DEZASTRUL DIN SAN ANDREASPro TV19:5922:161056612391
X-FACTORAntena 120:0022:48702387176
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3024:0863033667
Film: 3 ZILE DE COSMARPro TV22:1624:51596336214
OCHII DIN UMBRAKanal D23:1425:04580276108
Film: RECUPERATORIIAntena 122:4825:0324915398

Pro TV a fost lider de piață în urban și comercial cu filmul de actiune „DEZASTRUL DIN SAN ANDREAS” urmat de „3 ZILE DE COSMAR”. Kanal D s-a clasat pe primul loc in target național cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul secund din intervalul 20:30-23:52 în target comercial cu talent show-ul  „X Factor”. TVR1 și-a adjudecat locul trei cu ultima seară festivă a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din LIGA I „FCSB – FC Botosani”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-24:08), duminică 2 septembrie.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Kanal D15.55.81034.7
Pro TV13.45.0891.8
TVR 19.13.4608.4
Antena 18.63.2570.6
Romania TV6.42.4427.3

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV13.95.2500.0
Kanal D11.54.3414.3
Antena 18.93.4322.4
TVR 18.93.4322.3
DigiSport 16.72.5240.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-24:08
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV22.77.3322.0
Antena 111.43.7162.0
Kanal D11.23.6159.4
DigiSport 17.92.5112.3
TVR 14.51.564.3

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

„Cerbul de Aur” strălucește și în a doua seară pe micile ecrane! Vezi aici topurile de audiență de ieri

Published

on

Sursa foto: TVR
 

Joi, 30 august, cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur” a obținut audiențe bune, plasând TVR1 pe locul patru în toate targeturile de referință. Seara a fost foarte disputată între televiziunile comerciale cu meciuri de fotbal contând pentru calificările în grupele Europa League, în paralel cu producții spectaculoase precum Exatlon Romania” pe Kanal D sau filmul de acțiune de pe Antena 1.

Total>>Total
Unit>>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
Fotbal: FCSB – RAPID WIENPro TV21:3023:2120531117532
EXATLON ROMANIAKanal D19:5723:121224552229
LAS FIERBINTI (redifuzare)Pro TV20:1821:221180543230
Film: CAPCANA PENTRU PARINTIAntena 120:0022:38485259136
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:3023:5233423053

Pro TV a fost lider de piață detașat cu redifuzarea sitcom-ului „Las Fierbinți” urmat de meciul de fotbal „FCSB – RAPID WIEN”. Kanal D s-a clasat pe locul secund cu „Exatlon Romania”Antena 1 a obținut locul trei în toate targeturile analizate din intervalul 20:30-23:52 cu filmului de acțiune  „Capcană pentru părinți”. TVR1 și-a adjudecat locul patru cu cea de-a doua seară a Festivalului internațional „Cerbul de Aur”. Topul audiențelor în target comercial este completat de Digisport 1 cu meciul de fotbal din calificarile grupelor Europa League „CFR CLUJ – DUDELANGE”.

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:30-23:52), joi 30 august.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.91602.4
Kanal D16.46.31122.8
Antena 16.42.5440.1
TVR 14.81.8328.3
Antena 34.31.6295.6

PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV23.48.8845.5
Kanal D14.05.2504.3
Antena 16.32.4227.8
TVR 16.22.3224.8
DigiSport 14.71.8170.7

PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-23:52
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Pro TV30.29.1403.9
Kanal D16.34.9218.4
Antena 19.02.7120.4
TVR 13.91.252.2
DigiSport 13.91.252.1

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Analize

„Cerbul de Aur” revine în forță pe micile ecrane și în topurile de audiență! Vezi aici care au fost marii caștigători ai serii.

Published

on

 

Miercuri, 29 august, relansarea Festivalului internațional „Cerbul de Aur” a obținut audiențe notabile, obținând locul patru în toate targeturile de referință în condiții de concurență acerbă, în paralel cu lansarea noilor sezoane de Exatlon” pe Kanal D și „Fructul oprit” pe Antena 1.

Total >>Total
Units >>Rtg(000)
TotalTitleChannelStart timeEnd TimeNationalUrban18-49 Urban
LAS FIERBINTI (redifuzare)Pro TV20:2721:301251560263
EXATLON ROMANIA (II)Kanal D19:3022:401241562209
FRUCTUL OPRIT (II)Antena 119:5923:021152649353
Film – SPIOANAPro TV21:3023:56817426268
CASH TAXIKanal D22:4123:57415226101
FESTIVALUL INTERNATIONAL CERBUL DE AURTVR 120:2925:1738223758
XTRA NIGHT SHOWAntena 123:0225:00378219132

Antena 1 a fost lider de piață cu primul episod al noului sezon din „Fructul oprit”. Pro TV s-a clasat pe locul doi în toate targeturile analizate în intervalul de 20:29-25:17 cu serialul de comedie „Las Fierbinți” (redifuzare) și a filmului de acțiune  „Spioana”. Kanal D s-a clasat pe locul trei cu lansarea celui de-al doilea sezon „Exatlon Romania” urmat de quiz-ul „Cash taxi” cu audiențe modeste. TVR1 și-a adjudecat locul patru cu rezultate bune pentru maratonul live al festivalului internațional „Cerbul de Aur”.

 

Topul audiențelor posturilor TV în intervalul „Cerbul de Aur” (20:29-25:17), miercuri 29 august.

PUBLICUL NAȚIONAL

Target>>National All
Interval>>20:30-25:17
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Antena 114.04.5804.9
Pro TV13.84.4792.6
Kanal D13.54.3776.4
TVR 16.72.1382.1
Antena 35.11.6295.1


PUBLICUL URBAN

Target>>Urban All
Interval>>20:30-25:17
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Antena 114.14.7452.4
Pro TV12.64.2404.9
Kanal D11.63.9372.5
TVR 17.42.5237.1
Antena 35.81.9185.9


PUBLICUL COMERCIAL

Target>>18-49 Urban
Interval>>20:30-25:17
ChannelsShareRtg%Rtg(000)
Antena 119.75.7252.9
Pro TV18.85.5241.0
Kanal D11.73.4149.9
TVR 14.51.358.0
Antena 32.70.834.9

Sursa datelor: Kantar Media Copyright: ARMA

Cotă de piaţă (Market Share) reprezintă raportul procentual dintre numărul mediu de telespectatori (Rtg%) ai unei emisiuni (sau interval orar) de la o staţie TV şi numărul mediu de telespectatori de pe toate staţiile TV, calculat pentru acelaşi interval orar (sau emisiune).

Rating (Rtg%) reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni (sau interval orar) difuzată de o stație TV. Ratingul poate fi exprimat în cifre absolute (mii telespectatori) sau ca procent din targetul analizat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending