HomeTELEVIZIUNESportRomania la Beijing! Atleta Constantina Dita Tomescu a revenit in tara cu aurul olimpic

Romania la Beijing! Atleta Constantina Dita Tomescu a revenit in tara cu aurul olimpic

Campioana olimpică de la Beijing în proba de maraton, Constantina Diţă Tomescu, a declarat astăzi, la sosirea în România, că încă nu îi vine să creadă că a câştigat aurul în China şi că nu ştie deocamdată dacă va concura şi la Londra în 2012.

„În momentul în care am intrat în stadion nu m-am aşteptat să fie plin. Nici acum nu-mi vine să cred că am câştigat, mai ales că la start era elita atletismului mondial. Copilul meu m-a felicitat. Era fericit că i-am făcut o bucurie foarte mare”, a spus Constantina Diţă Tomescu.
Singura campioană olimpică la maraton a României a vorbit şi despre viitorul ei, dar şi despre problemele de sănătate: „Mai este până la Olimpiada de la Londra. Nu ştiu dacă voi participa. Piciorul mă mai supără, în 2003 am făcut o infiltraţie în coloană, anul acesta am mai făcut una, iar cu două zile înainte de
concurs am făcut un antinflamator. După atâtea sacrificii şi muncă a venit şi răsplata”.
Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, Constantina Diţă Tomescu a fost aşteptată de fostele campioane olimpice Iolanda Balaş şi Gabriela Szabo, de rude şi de prieteni. La vederea acestora sportiva a izbucnit în plâns.


Atleta română Constantina Diţă Tomescu a cucerit prima medalie olimpică de aur din istoria României în proba de maraton, după ce a terminat cursa de la Beijing cu timpul de 2h:26,44 de secunde.

SUFLET PENTRU ROMANIA , OLIMPICII S-AU INTORS ACASA !


Echipa care a reprezentat Romania la Jocurile Olimpice de la Beijing s-a intors, marti, acasa. Avionul care ii transporta pe olimpicii romani a aterizat pe aeroportul Henri Coanda, in jurul orei 17.30.
Romania a ocupat locul 17 in clasamentul final al Jocurilor Olimpice pe natiuni, avand drept criteriu medaliile obtinute, prioritate avand cele de aur.
Reprezentantii tarii noastre au obtinut un total de opt medalii, patru de aur, una de argint si trei de bronz. Aurul a fost obtinut de Sandra Izbasa la gimnastica-sol, Dita Tomescu la maraton, Susanu/Andrunache la canotaj si Alina Dumitru la judo. Singura medalie de argint a fost adusa in tara nostra de Ana Maria Branza, la spada. Echipajul feminin 8+1 – canotaj, Mihai Covaliu – sabie si echipa feminina de gimnastica au castigat medalii de bronz la Beijing.
„Sunt foarte bucuroasa, sunt foarte fericita ca am luat medalia de aur. Era medalia care imi lipsea din palmares. Am visat de mult timp acest vis sa iau aur la Olimpiada. Cine nu este fericit cand cucereste aurul la Jocurile Olimpice? Sunt cea mai fericita din lume”, a declarat Constantina Dita-Tomescu, medaliata cu aur la JO de la Beijing, in proba de maraton. Sportiva a fost primita de fata si mama sa.
Ne cerem scuze pentru ca nu ne-am ridicat la nivelul asteptat de romani„, a adaugat si Viorica Susanu, la primirea de pe aeroport.
Primul-ministru, Calin Popescu-Tariceanu si membrii Cabinetului se vor intalni, miercuri, inainte de sedinta de Guvern, cu sportivii romani participanti la Jocurile Olimpice de la Beijing care au obtinut performante deosebite.
La Beijing, Romania a avut 104 sportivi (64 de femei si 40 de barbati).
Dupa 16 zile de Olimpiada, China a fost natiunea care a obtinut cele mai multe medalii de aur, 51. Locul doi a fost ocupat de S.U.A, cu 36 de medalii de aur, iar locul trei i-a revenit Rusiei, cu 23 de medalii de aur.
Urmatoarele Jocuri Olimpice de vara vor avea loc in 2012, la Londra.
loading...

Lasa un comentariu aici!

Written by

razvan.badea@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

Latest comments
  • eu suntt un hamster flamand, dar tot ma bucur pentru succesul olimpicilor! bravo!!

  • FELICITARII OLIMPICILOR ROMANI CARE AU PARTICIPAT LA BEIJING SI IN SPECIAL CEI CARE AU ADUS SI MEDALII.

Lasă un răspuns