Connect with us
 

Mai este foarte puțin până la startul celui de-al șaselea sezon al celui mai urmărit show de divertisment din istoria televiziunii, Românii au talent. Din 19 februarie, telespectatorii vor putea urmări, în fiecare vineri, de la 20:30, un adevărat spectacol de talent și vor avea parte de multă emoție și momente amuzante. 

Timp de câteva luni, cei aproape 200 de profesioniști din echipa de producție a emisiunii au făcut un adevărat maraton prin țară și au lucrat zilnic ore în șir, totul pentru a le aduce telespectatorilor cel mai bun show de divertisment și a le oferi o experiență de neuitat.

Copii, oameni trecuți de prima tinerețe, grupuri diverse, concurenți care au urcat pentru prima dată pe o scenă sau care au venit din țări precum Italia, Franța, Nigeria, Congo, Ucraina, Rusia, Kârgâzstan, Georgia sau Statele Unite ale Americii, profesioniști cu experiență și foarte mulți români talentați s-au înscris la competiție și au fost jurizați fără prejudecăți și cu foarte mult umor și emoție de către Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra și Florin Călinescu.

Românii au talent este emisiunea preferată a românilor. Întreaga echipă lucrează fără pauză pentru a le aduce celor de acasă, an de an, cel mai bun show de televiziune. Sezonul acesta avem foarte multe noutăți atât în ceea ce privește momentele prezentate de concurenți pe scenă, elementele de decor, cât și scenografie și regie, dar, în primul rând, în juriu! Florin Călinescu este surpriza sezonului șase, avem o dinamică incredibilă la masa juraților. Andi, Mihaela, Andra și Florin se completează perfect, iar fiecare moment al juriului devine un show în sine. Începând cu 19 februarie, românii vor avea o experiență unică, pe care o vor aștepta nerăbdători în fiecare vineri seara!”, a spus Adela Harnagea, Head of In House Production PRO TV.

Un element de noutate sezonul acesta îl reprezintă decorul de la preselecțiile Românii au talent, căruia i-au fost aduse îmbunătățiri, scena beneficiind de mai multă suprafață LED și de o grafică nouă, din care, pentru prima dată, lipsește logo-ul emisiunii.

Aceasta este o abordare premium, pentru care alte țări optează abia în etapa live-urilor, alegerea aceasta fiind de natură să țină focusul exclusiv pe actul artistic, într-un spațiu care să le ofere tuturor o experiență unică, indiferent de rezultat. Schimbările stilistice majore apar, însă, în spațiile adiacente – camerele de așteptare, repetiții sau backstage, care, pentru sezonul șase Românii au talent împrumută din farmecul teatrelor de pe Broadway, având accente de cărămidă patinată de vreme, în combinații inspirate cu texturi plușate, care amintesc de cortinele marilor scene, și multe elemente volumetrice, cu becuri incandescente la vedere, de la înscrisul TALENT la emblematica stea a talentului, laitmotiv-ul sezonului.

Steaua talentului, omniprezentă, este cea care anunță sosirea în fiecare oraș a caravanei Românii au talent, cea care adună oamenii și le insuflă curajul de a-și arăta talentul, este logo-ul care prinde viață și pe care îl vom regăsi în toate locurile cheie ale fiecărui oraș vizitat.

Smiley si Pavel Bartos ROMANII AU TALENT

Smiley si Pavel Bartos
ROMANII AU TALENT

Pentru prima dată la Românii au talent, preselecțiile au fost filmate cu 16 camere, un plus de dinamică fiind dat de dolia electrică, de macaraua cu cap mobil, de steady-cam și de GoPro-urile așezate strategic pentru a nu pierde niciun moment important. Întregul proces de editare a devenit astfel unul laborios și care presupune multe ore petrecute în fața computerelor, dar toată această muncă va fi răsplătită, începând din 19 februarie, de calitatea fără precedent a emisiunii. Telespectatorii vor fi mai aproape ca oricând de momentele de pe scena Românii au talent, beneficiind de o experiență completă, fără a fi privați de vreun detaliu important dintre cele petrecute în sală.

Cel de-al șaselea sezon Românii au talent va fi unul de excepție, plin de surprize și momente extraordinare. Telespectatorii sunt așteptați în fiecare vineri, începând din 19 februarie, de la 20:30, să fie alături de concurenți, să-și susțină preferații și să aibă parte de cel mai bun spectacol de divertisment, numai la PRO TV!

Romanii au talent PRO TV

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

J.Lo, Viorica de la Clejani, Roman Iagupov, de la Zdob și Zdub, dar și cuplul comic Romică Țociu și Cornel Palade vin la “Te cunosc de undeva!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Concurenții celui de-al 13-lea sezon al show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși și jurizat de Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan, și-au pregătit pentru sâmbăta aceasta, 22 septembrie, de la ora 20.00, perucile, tocurile, unghiile și genele false pentru noi transformări.

Așadar, sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Alexandra Velniciuc va fi extrem de sexy în rolul celebrei J.Lo, Mihai Trăistariu se va transforma într-un rocker energic și foarte charismatic, Roman Iagupov, solistul trupei Zdob și Zdub, pe când Romică Țociu va cânta “Rise Up” și va etala niște plete demne de invidiat,  transformat în Jaba.

Jean de la Craiova va cânta în travesti pentru a doua oară consecutiv, transformat de data aceasta în Viorica de la Clejani, Alin Gheorghișan va interpreta o piesă de top, “Kisses Back”, în rolul lui Matthew Koma, Barbara Isasi, solista trupei Mandiga, va fi cântăreața britanică originară din Kovovo, Rita Ora, pe când Connect-R ne va întoarce în timp, în anii ’60, cu transformarea sa în Howard Kaylan, solistul trupei The Turtles.

Primul travesti pentru Carmen Rădulescu, la “Te cunosc de undeva!”, va fi unul dificil, căci va trebui să-l imite pe unul dintre jurați, Aurelian Temișan, cu recenta sa piesă, “Cântă toată mahalaua”. De asemenea, în travesti vor cânta sâmbăta aceasta Ana Baniciu și Raluka. Cele două bune prietene vor interpreta “Banana-Banana”, un cuplet al unuia dintre cele mai de succes cupluri umoristice de la noi, format din Romică Țociu, colegul lor din acest sezon, de la “Te cunosc de undeva!”, și Cornel Palade.

Trei prieteni, trei titani vor deschide cea de-a treia gală a show-ului transformărilor, în cadrul momentului special propus săptămâna trecută de Gianina Corondan. Juratul Cristi Iacob și Raluka se vor transforma în doi dintre ei. Pe cine vor întruchipa ei, dar și cine va fi cel de-al treilea invitat care va urca pe scenă alături de ei, telespectatorii vor afla mâine seară.

Ca de fiecare dată, momentele coregrafice ale show-ului vor fi susținute de Furnix Team, baletul condus de Furnica. Iar imaginile și întâmplările de culise le vor fi arătate telespectatorilor de Gianina Corondan, “curioasa noastră de serviciu”.

Cine este concurentul care va realiza cea mai bună transformare a acestei gale, telespectatorii Antenei 1 vor vedea sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Marturisirea Laviniei Parva la Vulturii de Noapte: “Am facut mai multe gafe de genul acesta!”

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

In aceasta seara, de la ora 23:15, trio-ul Catalin Cazacu, Giani Kirita si Victor Slav dau startul unei noi editii “Vulturii de Noapte”. Alaturi de doua invitate superbe, Adelina Pestritu si Lavinia Parva, cei trei “vulturi” incep pleiada intrebarilor la adresa invitatelor.

Lavinia Parva, prinsa in colimatorul “vulturilor”, “da din casa” si dezvaluie ce gafe a facut, de-a lungul timpului, in ceea ce priveste anumite achizitii personale. La ce nu a rezistat vedeta, desi stia ca face o greseala, dezvaluie chiar aceasta.

“Odata am cumparat o canapea care nu a incaput in casa! Mi se intampla destul de des, nu-i o problema! (…) Am facut mai multe gafe de genul acesta”, povesteste amuzata, Lavinia.

Catalin Cazacu reactioneaza imediat la destainuirile Laviniei.

“Stiu cum este pentru ca si eu, am avut o perioada in care ajungem dimineata acasa si prindeam Teleshopping-ul. Am debaraua plina de tigai!”, marturiseste, amuzat, <vulturul>.

Nu ratati in seara aceasta, de la ora 23:15, o editie inedita “Vulturii de Noapte”, cu invitati unul si unul, cu muzica buna si distractie la maxim, alaturi de gazdele late night show-ului Victor Slav, Giani Kirita si Catalin Cazacu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Mihai Trăistariu trage de fiare, pentru “Te cunosc de undeva!: „O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol”

Published

on

 

Ca să arate bine la “Te cunosc de undeva!”, transforming show-ul difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, Mihai Trăistariu a slăbit patru kilograme si jumătate.

A renunțat la pâine, paste făinoase și prăjituri, și la preferatele sale, zacusca și salata de vinete. Face sport, cu un antrenor personal, la Constanța. Și folosește o cremă miraculoasă. “Mi-am adus din America o cremă pe bază de ardei iute, cu care mă ung pe burtă, seara. Ajută la “topirea” grăsimii.”, spune concurentul de la “Te cunosc de undeva!”.

Mihai își va etala noua siluetă sâmbăta aceasta, la Antena 1, când se va transforma în Roman Iagupov, solistul trupei Zdob și Zdub. “O să-mi fie greu să mă dezbrac la bustul gol. N-am cântat niciodată așa. Dar acum trag de fiare, ca să fie totul bine”, mai spune el.

Cum vor aprecia jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan transformarea lui Mihai Trăistariu, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 22 septembrie, de la ora 20.00, într- nouă ediție a show-ului “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending