Connect with us

Emisiuni

Roxana Ionescu şi George Boghian sunt câştigătorii celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine

Published

on

 

Singur pe lume, George Boghian şi-a pus toate speranţele în participarea la emisiunea care a schimbat atâtea destine triste, Dansez pentru tine. A trecut de la extazul de a fi selectat printre concurenţi, la agonia de a-şi vedea lupta în ringul visurilor luând sfârşit atunci când partenera alături de care a intrat în competiţie, Monica Davidescu, s-a accidentat extrem de grav în timpul repetiţiilor. Roxana Ionescu a fost cea care i-a sărit în ajutor, cea care i-a promis actriţei că-i va duce băiatul în finală şi cea care l-a susţinut pas cu pas pentru câştigarea marelui premiu, în valoare de 60.000 de euro şi a trofeului emisiunii.

Emoţiile au fost poate mai mari ca oricând ieri seară la Dansez pentru tine. Echipele finaliste au dat tot ce au avut mai bun pe ringul de dans, tocmai pentru a convinge telespectatorii să-i aleagă marii câştigători. Impresionat de toate încercările prin care a trecut George până acum, de faptul că nu ştie ce-nseamnă să-ţi poate cineva de grijă, publicul a decis aseară să-i fie familie şi să-i sprijine visul. Nicoleta Luciu şi Attila Hainer s-au clasat pe locul al II-lea, obţinând astfel 20.000 de euro, iar Oana Ioniţă şi Ali pe locul al III-lea, ceea ce i-a adus lui Ali suma de 15.000 de euro.

Nu doar finaliştii au fost sprijiniţi financiar pentru a-şi îndeplini visurile pentru care au intrat în ringul de la Dansez pentru tine, ci toţi concurenţii ieşiţi mai devreme din concurs. Astfel, Adriana Lupu a primit 10.500 de euro, Valentina Hainăroşie 12.000 de euro, Diana Pop 8.000 de euro, Carol Şoldea 6.000 de euro şi Andreea Preda 11.500 de euro. De asemenea, fiecare caz umanitar prezentat în emisiune, pentru care au dansat Inna, Horia Tecău şi Iulia Vântur şi Ioana Maria Moldovan şi Dan Cruceru a primit câte 3.000 de euro. Suma totală a premiilor oferite în marea finală a celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii s-a ridicat astfel la 152.000 de euro.

Telespectatorii au urmărit cu sufletul la gură ultima ediţie din acest sezon al emisiunii Dansez pentru tine, în finala căruia au ajuns Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, Oana Ioniţă şi Ali Stoica şi Roxana Ionescu şi George Boghian. Pe toată durata emisiunii, 20:30 – 01:11, ProTv a fost lider incontestabil de audienţă, atât pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban. În minutul de aur al emisiunii, 22:05, peste 2.500.000 de români erau cu ochii pe ProTv, iar pe publicul din mediul urban postul din Pache Protopopescu obţinea 13,4 puncte de rating şi 25,7 procente din cota de piaţă.

Pe toată durata emisiunii, pe publicul din mediul urban, ProTv a înregistrat, în medie, 9,6 puncte de rating şi 22,9% cotă de piaţă, de mai bine de două ori mai mult faţă de următorul clasat, Kanal D, care avea doar 4,1 puncte de rating şi 9,9 procente din cota de piaţă.

Şi pe publicul comercial ProTv a fost de nezdruncinat, obţinând, în medie, un rating de 9,1 puncte şi 23,6 procente din cota de piaţă, de aproape două ori mai mult decât Antena 1, clasată pe locul al II-lea, cu 4,8 puncte de rating şi 12,6% cotă de piaţă.

Aşa cum această emisiune şi-a obişnuit telespectatorii, spectacolul oferit a fost unul complex. Muzica, dansul, actoria, costumele fabuloase şi atenţia pentru detalii au fost ingredientele unei finale pe măsura aşteptărilor telespectatorilor. Aseară s-a dansat street dance, Bollywood şi musical. Ca de obicei, musicalurile au adus în scenă personaje îndrăgite şi poveşti de referinţă. Nicoleta şi Hainer au fost Frumoasa şi bestia, Oana şi Ali au făcut o magie şi l-au adus în scenă pe Aladin şi lampa fermecată, iar Roxana şi George au amintit de Fantoma de la operă. Momentele lor au fost apreciate de juriu, care a ţinut să multumească atât concurenţilor, cât şi coregrafilor şi baletului emisiunii pentru toată munca depusă de-a lungul întregului sezon şi pentru spectacolul oferit.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Delia primele declaratii despre noul sexon X FACTOR

Published

on

 

Concurenții din noul sezon X Factor” sunt mult mai încrezători în forțele lor, iar acesta, crede jurata Delia, este meritul noilor prezentatori, Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin.

”Sunt nerăbdătoare, sunt foarte curioasă de aceste noi generații. Sunt copii care până acum nu au putut să se înscrie din cauza vârstei, acum au crescut și vin foarte mulți incredibil de talentați”, spune Delia după prima săptămână de audiții pentru cel de-al optulea sezon ”X Factor”.

În plus, pe lângă talent, Delia a remarcat că tinerii au și multă încredere în ei, iar acesta, crede jurata, este meritul celor doi prezentatori. ”Mihai și Vlad sunt foarte implicați, își fac rolul foarte bine! Concurenții au parte de tratament preferențial în backstage. Sunt luați, li se face terapie, le fac cadouri, se iau în brațe, se pupă, o să vedeți!”, spune Delia.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” se anunță plin de surprize încă de la început. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Maya Cioșa, Maria Popa și Olivia Alexandru sunt finalistele Vocea României Junior!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Vineri, copiii au creat un spectacol extraordinar în semifinala Vocea României Junior. Andra, INNA și Marius Moga au avut misiunea de a alege care sunt cele mai bune voci din echipele lor pentru a ajunge în Marea Finală.

INNA a decis că trebuie să mearga mai departe cu Olivia Alexandru, cea care a convins-o aseară cu abilitatile de a face spectacol si cu vocea ei incredibila. Marius Moga a ales-o pe Maria Popa pentru interpretarea remarcabilă a piesei ”Greatest Love of All” a lui Whitney Houston, iar Andra speră ca finala să o câștige Maya Cioșa, cea care a ridicat sala în picioare cântând ”Like I´m Gonna Lose You!”, de la Meghan Trainor & John Legend.

Vineri seara show-ul Vocea României Junior a fost lider de audiență înregistrând 4 puncte de rating și 16% share pe segmentul de public comercial, în timp ce postul de televiziune clasat pe poziția secundă avea 3.6 puncte de rating și 14.1% share. În minutul de aur de la 22.59, aproape 1.4 milioane de telespectatori, la nivel național, așteptau să vadă care sunt cei trei finaliști ai celui de-al doilea sezon Vocea României Junior.

După șase ediții pline de emoții, vinerea viitoare, de la 20:30, Andra, INNA și Marius Moga își vor ajuta concurenții să cucerească publicul cu momente memorabile. Totul pentru a câștiga marele trofeu și premiul în valoare de 50.000 de euro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Vlad Drăgulin, despre experiența X Factor: ”Noi nu suntem prezentatori, suntem îngeri păzitori”

Published

on

 

Aflat într-o nouă postură, în cel de-al optulea sezon ”X Factor”, actorul Vlad Drăgulin și-a luat în serios rolul de… înger păzitor! 

Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin vor fi cei care vor avea grijă de concurenții ”X Factor” în acest sezon înainte de a intra pe scenă. ”Noi nu suntem prezentatori, suntem îngeri păzitori. E atât de nouă experiența aceasta pentru mine! Eu am fost mereu un tip egoist, iar asta este ca o spălare de păcate; mi-am propus să devin mai bun și să îi ajut pe alții fiind un braț blajin și generos care îi conduce din postura lor de civil până în momentul în care devin artiști pe scenă. Este ca o inițiere”, a spus Vlad Drăgulin.

Actorul empatizează cu tinerii, mai ales că s-a aflat și el în această ipostază. ”Concurenții au toți un numitor comun, se vede că se pregătesc pentru un moment mare, sunt încărcați de energie, iar eu o împrumut. Mă bucură că sunt tineri care iau această decizie în ciuda prejudecăților, că dacă te apuci de muzică o să mori de foame și noi am trecut prin asta, ni s-a zis să nu ne apucăm de teatru, dar sunt tineri care fac asta din pasiune, își fixează ștacheta altfel”, a mai spus Vlad Drăgulin.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor” se anunță plin de surprize încă de la început. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending