HomeTELEVIZIUNESportRugby: România a urcat pe locul 18 în clasamentul IRB

Rugby: România a urcat pe locul 18 în clasamentul IRB

Echipa naţională de rugby a României a urcat o poziţie şi se află pe locul 18 în clasamentul forului mondial – IRB.

Stejarii au urcat după victoria cu 19-13 în Portugalia, devansând următoarele două adversare din Cupa Europeană a Naţiunilor, Rusia respectiv Spania. Formaţia spaniolă a coborât două locuri după înfrângerea de la Soci, 9-13, şi a ajuns pe poziţia a 20-a.

Înfrângerea Portugaliei în faţa ”Stejarilor” i-a costat pe adversari o poziţie, portughezii fiind actualmente pe locul 23, în spatele Uruguay-ului.

Astfel, lupta în CEN continuă cu echipele participante, clasându-se în următoarea ordine: 17 – Georgia, 18 – România, 19 – Rusia, 20 – Spania, 21 – Belgia şi 23 – Portugalia.

După disputarea primei etape în Turneul celor 6 Naţiuni, clasamentul IRB a suferit câteva modificări semnificative. Astfel, victoria surprinzătoare a Italiei în faţa Franţei i-a urcat pe ‘azzurri’ pe poziţia a noua, devansând Ţara Galilor, aceştia fiind acum în cădere liberă după înfrângerile din toamna anului trecut şi debutul cu stângul în Six Nations, 22-30 cu Irlanda.

Înfrângerea Franţei, i-a coborât pe ”Les Bleus” o treaptă, pe poziţia a cincea, locul lor fiind luat de Anglia, victorioasă în partida contând şi pentru Calcutta Cup, 38-18 cu Scoţia.

Primele trei locuri în clasamentul mondial sunt deţinute în continuare de Noua Zeelandă, Africa de Sud şi Australia.

AGERPRES

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns