Connect with us

Seriale

“Să te ierte Dumnezeu, nu eu!” se apropie de final, iar “Sărmana Maria” vine in premiera la Happy Channel

Published

on

 

Difuzat în premieră și în exclusivitate la postul de televiziune Happy Channel, serialul sud american “Să te ierte Dumnezeu, nu eu!” se apropie de final. Telespectatorii vor putea afla, marți (15 mai), de la ora 16.00, deznodământul poveștii, iar începând din 16 mai, celebra actriță Thalia va putea fi urmărită la Happy Channel în “Sărmana Maria”, producție care s-a bucurat de succes în întreaga lume.

Happy Channel difuzează, în aceste zile, ultimele episoade ale serialului ”Să te ierte Dumnezeu, nu eu !” / ”Que te perdone Dios,yo no”. Producția, care are în distribuție actori consacrați precum Eric del Castillo, Sergio Goyri și Rebecca Jones, se încheie marți (15 mai), finalul putând fi urmărit de la ora 16.00.

Din 16 mai, în grila postului de televiziune Happy Channel se va regăsi “Sărmana Maria” (“María la del Barrio”), care a avut premiera în anul 1995 în Mexic și a ajuns apoi să cunoască succesul în toată lumea. Thalia și Fernando Colunga vor putea fi urmăriți de telespectatori într-o poveste, care a cucerit fani de pretutindeni, de luni până vineri, între orele 16.00 – 18.00.

Sărmana Maria” spune povestea unei tinere orfane – María Hernández, interpretată de Thalia. După ce nașa ei moare, María ajunge în grija omului de afaceri Don Fernando De la Vega (Ricardo Blume), care o ia să locuiască alături de familia lui. Ea îl cunoaște astfel pe Luis Fernando (Fernando Colunga), de care se îndrăgostește. Initial, acesta decide să-i facă curte pentru a-și bate joc de ea, dar pe parcurs, el ajunge s-o iubească. Pierderea fiului ei, dar și alte momente grele prin care trece, o fac pe  María să ajungă pe punctul de a-și pierde mințile. O poveste de iubire presărată cu intrigi, dramă și numeroase momente emoționante.

Din 16 mai, telespectatorii Happy Channel o urmăresc pe frumoasa Thalia în “Sărmana Maria”, de luni până vineri, de la ora 16.00.

Sursa foto: facebook.com/Thalia

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Seriale

Maria Nicole, fiica Cristinei Ciobănașu în noul sezon “Fructul oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Noul sezon “Fructul oprit” aduce în fața publicului român nume importante din lumea filmului și a teatrului, dar și copii talentați și dornici să descopere mai multe despre tainele meseriei de actor.

Plină de entuziasm, Maria Nicole mica artistă în vârstă de opt ani s-a alăturat echipei serialului, putând fi urmărită de telespectatori din 29 august la Antena 1.

“Abia aștept să începem filmările!”, a fost reacția Mariei Nicole, după ce a avut primele repetiții și a făcut cunoștință cu colegii săi mai mari din “Fructul oprit”. “M-am cunoscut cu actorii, îmi place tare mult aici, pentru mine este o experiență foarte frumoasă!”, povestește aceasta, fiind primită cu brațele deschise în echipa serialului.

În urmă cu patru ani, a făcut primii pași pe plan muzical, având deja la activ videoclipuri (“Mama”, “Orașul faptelor bune” etc.) care se bucură de numeroase aprecieri în mediul online. Și-a dezvoltat aptitudinile artistice la TV & Film Academy by Ruxandra Ion, unde a beneficiat de bursă, iar timp de un an a studiat actoria. Maria trăiește acum emoțiile primului său mare proiect actoricesc. Ea o interpretează pe Mara – fiica Anei Caragea (Cristina Ciobănașu), în cel de-al doilea sezon “Fructul oprit”, care va începe miercuri, 29 august, de la ora 20.00, la Antena 1. “Personajul meu se numeste Mara, o fetită de cinci ani, haioasă. Îmi place, chiar mă reprezintă”, mărturisește Maria, extrem de încântată de noua experiență pe care o trăiește.

Talentul ei s-a făcut repede remarcat pe platourile de filmare. “Maria este actriță în adevăratul sens al cuvântului, foarte talentată și extrem de profesionistă. Eu unul o tratez ca pe un om mare”, declară Radu Grigore, scenarist și regizor al serialului.

Din 29 august, “Fructul oprit” revine în atenția publicului cu un nou sezon plin de surprize, telespectatorii putând să urmărească serialul, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Iata cine sunt actorii care joaca in noul serial de la PRO TV – „Vlad”

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Serialul TV Vlad, un thriller care respectă cele mai înalte standarde cinematografice și care spune povestea contelui de Monte Cristo într-o adaptare modernă, are o distribuție de excepție.

Pentru a completa reteța unui serial de o asemenea amploare, pe lângă echipa formată din cei mai buni profesioniști din industria cinematografică, PRO TV a adus și actori talentați care au obținut numeroase premii și nominalizări la cele mai importante gale din industrie, atât România, cât și în străinătate.

Olimpia Melinte, Adrian Nartea, Andrei Aradits, Emilian Oprea, Diana Sar, Bebe Cotimanis, Aura Călărașu, Dan Condurache și Ion Haiduc poartă firul poveștii între trecut și prezent. Dan Popescu, George Piștereanu, Victoria Răileanu, Ștefan Iancu, Ana Maria Bădilaș și Tudor Oprișan completează distribuția acestui serial remarcabil și punctează momentele esențiale ale intrigii.

Serialul Vlad spune povestea lui Adrian (Anghel Damian), tânărul care a fost închis pe nedrept în urma înscenării unui jaf. Cei care l-au trădat sunt chiar prietenii lui, Ștefan Dragomir (Andrei Aradits) și Leonard Cazacu (Emilian Oprea). După câteva experiențe traumatizante, acesta primește șansa la o nouă viață, îndrumat fiind de Cezar (Bebe Cotimanis), mentorul lui. Astfel are posibilitate să-și regleze toate conturile cu cei care l-au trădat.

După ce scapă din închisoare, Adrian devine Vlad, rol interpretat de Adrian Nartea, și se transformă într-un bărbat de succes, bogat, șarmant, care are aliați puternici ce sunt pregătiți să pună la punct toate detaliile unui plan perfect de răzbunare.

Olimpia Melinte joacă rolul Elizei, singura mare dragoste a lui Vlad, care l-a trădat atunci când acesta a fost închis, iar Diana Sărăcuțu este sora Elizei în serial, Roxana. Și ea este o persoană extrem de importantă în viața lui Vlad, care a fost în permanență folosită de tatăl lor pentru a pune presiune emoțională asupra surorii ei.

Vlad, primul serial thriller românesc produs și difuzat de PRO TV, spune o poveste complexă în mai multe planuri. Scenariul întrepătrunde trecutul și prezentul într-o poveste cu un fir roșu ce leagă toate piesele din puzzle.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Bogdan Iancu, despre noul sezon “Fructul oprit”: “Sunt foarte multe lecții pe care le poți învăța”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Bogdan Iancu, unul dintre tinerii talentați din noua generație de actori, s-a alăturat distribuției serialului Fructul oprit, putând să fie urmărit, din 29 august, la Antena 1.

Personajul său Petru Caragea va surprinde publicul cu o transformare majoră, pe care o va aduce cel de-al doilea sezon al producției.

Tudor Roşu, tânãrul actor talentat care l-a interpretat încã de la debutul serialului „Fructul oprit” pe Petru Caragea, îi predã ştafeta lui Bogdan Iancu pentru a duce mai departe acest rol în continuarea poveştii. Acțiunea din noul sezon este plasată după aproape şase ani de la finalul primului sezon, motiv pentru care telespectatorii nu îl vor mai gãsi pe Petru la vârsta copilariei, ci într-o nouã etapã a vieţii lui. Bogdan Iancu se va regãsi astfel printre actorii din distribuţia noului sezon.

La vârsta de nouă ani, Bogdan a jucat în primul său film, iar de atunci au urmat și alte proiecte în lumea actoriei: serial tv de succes (“Pariu cu viața”), producții de lung metraj în care a împărțit platourile de filmare cu actori celebri din afara țării (“Condamnat la viață”, “Însoțitoarea de zbor”). De mai bine de două săptămâni, el a făcut cunoștință cu echipa de la “Fructul oprit”, începând alături de colegii săi filmările pentru cel de-al doilea sezon. În prima dramă psihologică din peisajul serialelor autohtone, Bogdan Iancu îl interpretează pe Petru Caragea, personaj aflat în postura de adolescent în noul sezon, care va surprinde publicul cu o schimbare majoră. “Un lucru important pe care pot să-l spun despre Petru  este că va trece printr-o transformare, o transformare drastică față de primul sezon. El a fost plecat mult timp, iar când se intoarce e altceva.”, povestește Bogdan despre personajul sau.

Acesta mărturisește că se bucură că face parte din distribuția producției și își dorește ca publicul să fie aproape de acest proiect. “Legat de serial, sper ca oamenii să-l primească cum trebuie și să îl analizeze într-un mod din care să ia lucruri care să-i ajute pe ei. Sunt foarte multe lecții pe care le poți învăța, și exemple bune, și rele.”, spune acesta.

Din 29 august, telespectatorii pot urmări sezonul 2 “Fructul oprit”, miercurea, de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending