HomeALL MEDIAValentin Jucan: „Decernarea trofeelor si diplomelor de excelenta unor radiodifuzori de Laura Georgescu, nu are consensul membrilor CNA”

Valentin Jucan: „Decernarea trofeelor si diplomelor de excelenta unor radiodifuzori de Laura Georgescu, nu are consensul membrilor CNA”

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), spune, într-un comunicat de presa remis Radar de Media, că decernarea trofeelor si diplomelor de excelenta unor radiodifuzori de către preşedintele CNA, Laura Georgescu, nu are consensul membrilor CNA.

„Acţiunea pe care preşedintele C.N.A. o organizează nu este ca urmare a unui consens al membrilor Consiliului şi nici nu este susţinută de criterii bazate pe valori agreate în în comun. Mai mult, majoritatea membrilor nu au avut cunoştinţă de acest demers, prin urmare nu au fost consultaţi. Cu atât mai puţin este cunoscut cine va fi premiat şi de ce”, a declarat Valentin Jucan.

„Invitaţia adresată dumneavoastră astăzi, prin intermediul Biroului de Comunicare şi Relaţii cu Publicul al C.N.A., este doar un act unilateral al doamnei Georgescu, în nume propriu, nereprezentând voinţa Consiliului în ansamblu”, a adaugat membrul CNA.

Consiliul Naţional al Audiovizualului va acorda, astazi, de la ora 14.00, premii pentru produsele de excelenţă din audiovizual. Anunţul a fost făcut de Laura Georgescu, preşedintele CNA, pe 6 decembrie, într-o conferinţă de presă.

„În concluzie, participarea dumneavoastră la “festivitatea” menţionată şi “premiile” ce vor fi decernate nu pot beneficia de “rangul” unui gest oficial al unei instituţii publice, cu atât mai puţin în numele Consiliului Naţional al Audiovizualului. Consider că tabloul premiilor deja câştigate de postul dumneavoastră nu merită umbrit de un gest fără legitimitate”, a mai adaugat Valentin Jucan.

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns