Connect with us

Life Style

Scrisoare deschisa Domnului Calin Popescu-Tariceanu din partea Institutului Cultural Roman

Published

on

Reclame

Scrisoare deschisa Domnului Calin Popescu-Tariceanu
Prim-ministru al Guvernului Romaniei

Domnule Prim-ministru,

In ciuda bugetului pe care Institutul Cultural Roman l-a convenit cu Ministerul Economiei si Finantelor (si pe care acesta l-a acceptat), nesocotind cu totul si argumentele noastre institutionale, si importanta mentinerii prezentei noastre internationale la un nivel cel putin comparabil cu cel din anul trecut, Dumneavoastra personal ati decis amputarea bugetului ICR pe anul 2009 cu 40%. Ceea ce faceti Dvs. acum cu Institutul Cultural Roman este o crima.
Chivernisind cu minutie si eficacitate un buget care oricum nu este decat o zecime la mie din PIB, marind in doar trei ani numarul institutelor culturale din strainatate de la 7 la 17, actuala conducere a ICR a reusit sa puna Institutul pe harta institutelor culturale europene (unde nu se afla in 2005), facand din ICR o institutie respectata, dovada alegerea noastra la presedintia EUNIC in 2010. Bugetul construit de ICR pentru 2009 luase in considerare cheltuielile implicate de prezenta Romaniei in lume, ca urmare a succesului inregistrat de politicile noastre culturale in ultimii trei ani. Decizia Dvs. nesocoteste toate angajamentele asumate de ICR pentru 2009 si contrariaza profund increderea pe care ne-am castigat-o, cu mari eforturi si in conditii de subfinantare, pe pietele culturale internationale. Prin decizia Dvs. de a ne reduce bugetul cu 40%, impingeti Institutul, din subfinantare, in desfiintare.
De trei ani, bugetul ICR a fost in asa fel construit incat cheltuielile administrative sa reprezinte doar 30% din buget, iar cele pe programe 70% – o balanta remarcabila, care cu greu poate fi intalnita la vreuna dintre institutiile bugetare pe care le cunoasteti. In aceste conditii, diminuarea cu 40% a bugetului nostru pe 2009 afecteaza exclusiv bugetul alocat proiectelor culturale. Ceea ce inseamna ca decizia Dvs. amputeaza cu 40% exact activitatile care tin in mod eminent de misiunea Institutului, asa cum este ea formulata prin Legea nr. 356/ 2003.

Pe de alta parte, bugetul alocat in 2009 pentru cele 17 institute culturale romanesti din strainatate a trebuit si el redus cu 40%, in conditiile in care aceasta retea s-a dezvoltat spectaculos, iar prezenta ei pe pietele culturale straine aduce Romaniei un beneficiu de imagine exceptional, obtinut la preturi infinit mai mici decat orice campanie guvernamentala de imagine. Sa mai adaug ca reducerea de buget pe care ne-ati impus-o survine DUPA CE programele anuale ale institutelor au fost aprobate (conform calendarului prevazut de procedurile ICR), iar parteneriatele noastre externe au fost deja angajate, ceea ce implica denuntarea lor unilaterala si pierderea nu doar a unei vizibilitati pe care am obtinut-o cu greu, ci si a unei increderi institutionale la care toti angajatii ICR au muncit cu un formidabil devotament in toti acesti ani?

Prin decizia Dvs. de a ne compromite angajamentele si parteneriatele externe loviti insa si in piata culturala romaneasca, deoarece reducerea cu 40% a bugetului afecteaza corespunzator si Programul CANTEMIR, program de finantare nerambursabila menit sa ofere operatorilor culturali romani posibilitatea de a-si exporta in strainatate propunerile artistice.

Simtiti-va responsabil, Domnule Prim-ministru, si de faptul ca directiile din Institut care au drept sarcina organizarea proiectelor culturale de mare complexitate, altele decat cele ale institutelor culturale din strainatate, vor avea, in conditiile bugetului pe care ni l-ati dictat, urmatoarea situatie de amputare: Directia Arte Vizuale – 75% din suma necesara; Directia Relatii Internationale – 60%; Directia Romani din Afara Tarii – 33%. Aceste directii, in vederea organizarii unor prezente romanesti semnificative in spatii de mare vizibilitate, au convenit sau chiar au semnat parteneriate cu importante institutii culturale din strainatate – toate acestea trebuie acum revocate, caci nici una dintre aceste institutii nu va accepta reducerile noastre bugetare. Inca o data se va vedea ca romanii nu pot sustine relatii parteneriale de lunga durata.
Domnule Prim-ministru, prin decizia Dvs. de a reduce cu 40% bugetul ICR ucideti cu buna stiinta una dintre foarte putinele institutii romanesti care au stiut in ultimii ani sa arate lumii civilizate o fata a Romaniei deopotriva nobila, inteligenta, talentata si onesta – o fata cu care nu stiu cate din institutiile pe care le patronati se poate mandri.
Scrisoarea mea deschisa catre Dvs. este un strigat de disperare si de amaraciune. Disperare, deoarece stiu ca ratiunile politice care v-au impins la aceasta decizie raman definitive, iar la protestele ratiunii urechea puterii, pe care o reprezentati, nu se va pleca. Amaraciune, deoarece Romania merita o soarta mai buna: si in strainatate, cu imaginea ei, pentru care ICR a facut numai bine; si in tara, pentru artistii romani, carora functionarea onesta si transparenta a Institutului le-a trezit speranta ca o institutie a statului roman poate functiona in regim de normalitate.

Horia-Roman Patapievici

Presedinte ICR
Vicepresedinte EUNIC

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show15 ore ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?5 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

AUDIENȚE TV7 zile ago

Niciun păcat nu rămâne neplătit! Telespectatorii au ales aseară CLANUL! Serialul a fost lider absolut de audiență

A-Z NEWSo săptămână ago

Fabio Nita vine la DEEA Spot Light

Reality Showo săptămână ago

Un concurent eliminat de la SURVIVIOR a ptrimit șansa supremă sa fie primit în compegtiție! Cine este acesta?

ENTERTAINMENTo săptămână ago

3 Sud Est lansează „În camera ta”, parte din coloana sonoră a filmului „Retreat VAMA VECHE”

Facebook

Advertisement

IN Trending