HomeMAGAZINEvenimenteScurmetrajele din seria Amintiri din Epoca de Aur, proiectate la Casa Poporului. Un eveniment marca ShortsUP

Scurmetrajele din seria Amintiri din Epoca de Aur, proiectate la Casa Poporului. Un eveniment marca ShortsUP

Pe 30 octombrie, ShortsUP, împreună cu Vodafone România, aduce sub acelaşi acoperiş toate scurtmetrajele din seria Amintiri din Epoca de Aur

Comedia lui Cristian Mungiu îşi aşteaptă publicul într-o proiecţie spectaculoasă la Casa Poporului

ShortsUP, o iniţiativă Oricum si Feeder.ro, în parteneriat cu Vodafone România, lansează, pe 30 octombrie, un nou tip de experienţă cinematografică urbană prin care SCURTMETRAJELE PRIND VIAŢĂ.

Fondatorul Asociaţiei Oricum, Răzvan Crişan, spune despre evenimentul de vineri 30 octombrie că “este începutul unei serii ce pune scurtmetrajul în centrul unor experienţe cinematografice unice în România. Suntem onoraţi să începem proiectul ShortsUP împreună cu regizorul care a avut o contribuţie enormă la redefinirea filmului românesc: Cristian Mungiu. Am gândit în jurul “Amintirilor” un eveniment de peste 6 ore, care îi va ajuta pe bucureşteni să se bucure de un film aclamat la Cannes, şi totodată să facă o scurtă calatorie în timp, în spiritul filmului.”

Pentru prima oară în Bucureşti, filmul „Amintiri din Epoca de Aur” al lui Cristian Mungiu va fi prezentat publicului în variantă completă. Toate filmele din serie, în total 3 ore de comedie spumoasă, vor fi aduse sub acelaşi acoperiş; şi nu e vorba de orice acoperiş, publicul fiind invitat să se amuze pe seama comunismului chiar în Casa Poporului.

Vineri, 30 octombrie, de la 20.00, la MNAC (Muzeul Naţional de Artă Contemporană) din cadrul Palatului Parlamentului se anunţă o atmosferă cinematografică inedită. Daca Amintiri din Epoca de Aur recuperează umorul care i-a ajutat pe români să supravieţuiască în România anilor ’80, evenimentul ShortsUP vrea să recupereze lucrurile mărunte, dar savuroase de atunci, prin puneri în scenă a câtorva teme „specifice”.

“Ne bucurăm să sprijinim acest eveniment special, care aduce publicului o nouă viziune asupra scurtmetrajelor. Ne dorim ca ShortsUP, unul dintre cele mai dinamice evenimente de film, să ofere cinefililor o experienţă unică, care îmbină filmul, arta, muzica şi teatrul”, a spus David Perrotta, Senior Director, Customer Experience, Vodafone România.

Regizorul Cristian Mungiu le va împărtăşi celor prezenţi o parte dintre „amintirile” personale din anii 80 care n-au fost cuprinse în filme. La eveniment vor fi prezenţi şi o parte dintre actorii din distribuţie.

Toţi participanţii vor fi invitaţi să participe activ şi la afterparty-ul cu SEB, care va face totul pentru „reconstrucţia” bairamurilor de odinioară. Campania de „muncă agricolă” pe hituri disco „recuperate, recondiţionate şi refolosite” începe imediat după filme. Nu vor lipsi fursecurile după reţete de Sanda Marin şi nici şotronul cel din zilele copilăriei, la care organizatorii preconizează că se va forma o coada „de epocă”.

O linie specială de autobuze RATB va face legatura între Piaţa Unirii (staţia de metrou uşor 32/  Bd. Regina Maria) şi intrarea B3 de la Palatul Parlamentului. Autobuzele circulă pe această rută între orele 19.00 – 21.00, pentru cei care merg la evenimentul ShortsUP.

Biletele pentru evenimentul de vineri, ora 20.00, sunt disponibile pe www.eventim.ro sau direct  la intrare, în seara evenimentului, în zona B3 de la Palatul Parlamentului/ MNAC. Preţul unui bilet este de 25 RON şi oferă acces la programul întregului eveniment.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns