HomeMAGAZINEvenimenteSecretarul general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor în vizită la A.N.A.F – Direcţia Generală a Vămilor

Secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor în vizită la A.N.A.F – Direcţia Generală a Vămilor

kunio-mikuriya

 

În perioda 31 octombrie – 2 noiembrie 2016, Kunio MIKURIYA, secretarul
general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor, s-a aflat în vizită la Bucureşti.

În cadrul vizitei, secretarul general al Organizaţiei Mondiale a Vămilor, Kunio
MIKURIYA, s-a întâlnit, la sediul Ministerului de Finanţe Publice, cu Anca
DRAGU, ministrul finanţelor publice (M.F.P), Dragoş DOROŞ, preşedintele
ANAF şi Dorel FRONEA, vicepreşedinte ANAF coordonator al Direcţiei
generale a vămilor.

În cadrul dezbaterii au fost prezentate aspecte privind extinderea cooperării
transfrontaliere. Astfel, au fost abordate şi aspecte legate de măsurile adoptate
pentru creşterea calităţii serviciului public vamal, combaterea fraudelor vamale şi
reducerea vulnerabilităţii la corupţie.

Kunio MIKURIYA, a evidenţiat faptul că, inclusiv prin poziţia geografică
strategică, România este un important membru al Organizaţiei Mondiale a Vămilor.
De asemenea, a subliniat faptul că Direcţia generală a vămilor din cadrul ANAF
întreprinde demersuri pentru a deveni cel mai important partener în dezvoltarea
cooperării vamale în regiune, fiind necesară păstrarea identităţii vamale în procesul
de reorganizare.

Totodată, au fost dezbătute aspecte legate de cooperarea transfrontalieră,
îmbunătăţirea colaborării interinsituţionale pentru creşterea eficienţei în combaterea
traficului ilicit cu mărfuri şi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală.

Organizaţia Mondială a Vămilor este singura organizaţie interguvernamentală axată
exclusiv pe probleme vamale. OMV a luat fiinţă în anul 1952 şi are 180 state
membre. România a devenit membră a Organizatiei Mondiale a Vamilor în anul
1969.

 

Lasa un comentariu aici!

No comments

leave a comment