HomeALL MEDIASerialul Arme născute din foc, revine cu un nou sezon, în grila HISTORY

Serialul Arme născute din foc, revine cu un nou sezon, în grila HISTORY

Unit Stills from Season 01, Forged in the Fire

History  difuzează al doilea sezon al serialului-concurs “Arme născute din foc” (“Forged in Fire”), în care cei mai buni armurieri se întrec pentru câştigarea premiului de 10.000 de dolari şi a titlului suprem de campion al show-ului. Acesta are premiera pe 19 octombrie și va continua să ruleze în fiecare miercuri de la ora 22:00.

 

În acest show competiție, cei mai buni armurieri se întrec în construirea unor arme puternice și rezistente, de la securi vikinge la săbii de samurai și pumnale indiene. În fiecare săptămâna vor fi arme noi, concurenți noi și țeste inedite pentru creațiile lor. În fiecare episod, patru noi concurenți se luptă pentru a dovedi că pot construi arme cu propriile mâini, mai bine decât oricine altcineva.

Acesta este serialul care transformă măiestria, farmecul și emoția construirii armelor într-o luptă contra cronometru a inteligenței, inventivității și ingeniozității. Participanții au de trecut o serie de provocări eliminatorii, folosind doar uneltele puse la dispoziție de organizatori. Fiecare provocare constă în crearea unei componente din arma finală. Evaluată de un juriu de experți renumiți în arme, cursa pentru a crea arma castigătoare a fiecărui episod este o călătorie prin istoria armelor sub constrângeri de timp imposibile și cu un final exploziv.

Unit Stills from Season 01, Forged in the Fire

Unit Stills from Season 01, Forged in the Fire

 

Fiecare episod va începe cu cei patru concurenți construind arme în probe eliminatorii cu o durată de 3-4 ore. Cu ajutorul aparatelor moderne de prelucrare a metalelor și având o sarcină precisă, concurenții trebuie să creeze din diverse materii prime lame care să reziste testelor dificile ale juraților. Doar doi concurenți vor merge în runda finală, unde vor concura pentru a crea o armă legendară și pentru a câștiga titlul suprem de campion “Forged in Fire”.

În primul episod al celui de-al doilea sezon, concurentii vor începe prin a transforma arme greșite din sezonul precedent în arme funcționale, letale. După această primă etapă, rămân în joc doi concurenti care vor avea cinci zile pentru a construi de mână o sabie Cutlass.

 

Foto Credit: History

 

Lasa un comentariu aici!

No comments

Lasă un răspuns