Connect with us

Seriale

VIDEO Serialul Prison Break revine din 2017 cu un nou sezon

Serialul „Prison Break – Continuarea”, revine cu un nou sezon de 9 episoade, ce va fi lansat în toamna anului 2017,deşi iniţial fusese programat pentru lansare la finalul anului 2016, promiţându-le fanilor o intrigă alertă, aventuri şi cea mai mare evadare din istori

Published

on

Serialul „Prison Break – Continuarea”, revine cu un nou sezon de 9 episoade, ce va fi lansat în toamna anului 2017,deşi iniţial fusese programat pentru lansare la finalul anului 2016, promiţându-le fanilor o intrigă alertă, aventuri şi cea mai mare evadare din istorie, potrivit movienewsguide.com, citat de Mediafax

Creatorilor serialului „Prison Break” au avut nevoie de aproape opt ani ca să vina cu ideea „învierii” serialului de acţiune. Până în acest moment fanii serialului au pierdut speranţa că vor căpăta o continuare şi s-au îndreptat către alte seriale de acelaşi gen (thriller de acţiune). Totuşi, ce-ar mai fi putut să-şi dorească fanii cu adevărat loiali ai serialului, când au aflat vestea că, oficial, Prison Break revine? – întreabă retoric publicaţia movienewsguide.com, care adresează şi o recomandare tuturor celor care se vor uita la noul sezon: să recupereze primele patru sezoane pentru a fi la curent cu acţiunea.

Potrivit imdb.com , „Prison Break: Sequel” va avea nouă episoade a 45 de minute.

Revenirea lui Michael Scofield: Toată lumea ştie că Michael Scofield (interpretat de Wentworth Miller) a murit în ultimul sezon, lucru arătat doar familiei şi prietenilor, iar cadavrul nu a fost arătat. Cu toate acestea, în noul sezon Michael e întors din morţi şi e blocat într-o ţară străină.

Lasa un comentariu aici!

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Seriale

Antena 1: Urmează a doua nuntă în serialul “Fructul oprit”?

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

După moartea soției, s-a concentrat strict pe creșterea celor doi copii ai săi, punând pe planul secund viața personală. După 11 ani de când femeia iubită s-a stins din viață, Tudor Caragea – personajul interpretat de Adrian Titieni face primul pas pentru a-și reface viața sentimentală. În cel de-al doilea episod al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza astăzi de la ora 20.00, telespectatorii vor afla dacă familiile Caragea și Baicu Popovici se vor uni în urma unei căsătorii.

Ferm convinsă că pe ea o va alege Tudor Caragea să-i fie parteneră de viață, Roxana Baicu Popovici (interpretată de Carmen Tănase) are parte de o surpriză de proporții. “Roxana, te rog să înțelegi foarte bine ceea ce o să spun și o să fac” , o roagă Tudor, în timp ce se aflau la masă, alături de Sonia (Michaela Prosan), Silvia (Alina Pușcaș) și Mihai Lăzărescu (Conrad Mericoffer). “Sunt alături de tine necondiționat.” , îi răspunde ea, fără să bănuiască ce va urma.

Tudor le explică tuturor că a luat decizia de a-și reface viața sentimentală, iar copiii săi i-au dat acordul în acest sens. Ce nu bãnuia însã Roxana este faptul cã Tudor urma sã îi cearã mâna Soniei. În cel de-al doilea episod  al serialului “Fructul oprit”, pe care Antena 1 îl va difuza în această de la ora 20.00, telespectatorii Antenei 1 vor afla cum va reacționa Roxana în urma cererii lui Caragea, dar și dacă Sonia va accepta propunerea în căsătorie. Tot astăzi, Lina (Adriana Trandafir) îi dezvăluie lui Vasile (Marian Râlea) de cine este îndrăgostită fata lor, Cami (Ana Crețu).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Al doilea sezon al serialului „Căutări misterioase”, in permiera la TNT. Primul sezon, disponibil pentru binging pe YouTube!

Published

on

Foto Credit: TNT

Cel de-al doilea sezon al serialului „Căutări misterioase/ Search Party” va debuta pe 20 februarie, de la ora 22.00, la TNT, iar cu această ocazie canalul de YouTube al postului de televiziune pune la dispoziție pentru pasionații de binging toate episoadele primului sezon.

Din distribuţia serialului fac parte Alia Shawkat, Meredith Hagner, John Early, John Reynolds şi Brandon Micheal Hall.

Alia Shawkat o interpretează pe Dory, care, împreună cu Portia (Meredith Hagner), Elliott (John Early) şi Drew (John Reynolds), trebuie să facă faţă urmărilor căutării încheiate cu succes a colegei Chantal (Clare McNulty). Pe măsură ce lucrurile evoluează, relaţia dintre ei se deteriorează şi devine greu să aibă încredere că nimeni nu va descoperi secretul grupului.

 

Scenariul serialului este scris și regizat de Sarah-Violet Bliss și Charles Rogers. Producători executivi sunt Sarah-Violet Bliss, Charles Rogers, Michael Showalter, Lilly Burns şi Tony Hernandez.

„Căutări misterioase” este produs în studioul Tony Hernandez’s Jax Media, premiat pentru realizarea unor producții de succes, printre care „Broad City”, „Inside Amy Schumer”, „Younger”, „Difficult People” și „Odd Mom Out”.

Serialul, o comedie neagră filmată în New York, a fost lansat în noiembrie 2016.

Cele zece episoade ale noului sezon vor putea fi urmărite la TNT, marțea, de la ora 22.00.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

FRUCTUL OPRIT: Imagini de la filmarile noului serial de la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Filmările pentru cel mai nou serial produs și regizat de Ruxandra Ion, “Fructul oprit”, care se difuzează lunea de la ora 20.00, la Antena 1, s-au desfășurat în locații spectaculoase din România și Turcia. Pentru noua producție autohtonă ajunsă din 15 ianuarie pe micile ecrane, platourile de filmare s-au mutat în locații reale, spectaculoase.

 

Este special din acest punct de vedere serialul <<Fructul oprit>>. Nu există platouri prestabilite în care se întâmplă toată acțiunea și care la un moment dat devin plictisitoare. Sunt locații diferite, din România și din Turcia. De abia aștept să urmăresc secvențele care s-au filmat în Istanbul, pentru că am văzut imaginile postate de colegi și sunt wow!”, mărturisește Cosmina Dobrotă, actrița care o interpretează pe Katia în cel mai nou serial românesc, difuzat lunea de la ora 20.00, la Antena 1.

 

În România, s-a dat startul filmărilor pentru “Fructul oprit” încă de acum câteva luni, iar una dintre locațiile folosite este o vilă superbă din Snagov. Secvențele pentru nunta cuplului Silvia Baicu Popovici și Mihai Lăzărescu (interpretați de Alina Pușcaș și Conrad Mericoffer), difuzate în primul episod al serialului, au avut loc într-un complex din Snagov și s-au desfășurat pe parcursul a două nopți, implicând la filmare o echipă numeroasă de producție, dar și prezența a cel puțin 100 de figuranți.

Filmări au avut loc și într-un imobil impresionant din centrul Capitalei, dar și în alte locații, ce vor putea fi descoperite de telespectatori pe parcursul vizionării episoadelor la Antena 1.

 

La sfârșitul anului trecut, echipa serialului “Fructul oprit” a ajuns în Istanbul, acolo unde Adrian Titieni, Alina Chivulescu, Cristina Ciobănașu, Michaela Prosan, Petru Păun și Tudor Roșu au filmat momente importante pentru acțiunea producției. Înregistrări au avut loc pe malul Bosforului, dar și în alte locații.

Filmările serialul produs și regizat de Ruxandra Ion, după scenariul transpus într-o manieră originală de scenariștii Simona Macovei și Radu Grigore, au beneficiat de echipament de ultimă generație ( camera Alexa, utilizată pentru realizarea filmului artistic).

 

Este un serial care promite mult. În primul rând, are o distribuție impresionantă. Sunt multe momente presărate cu umor. Cred că fiecare o să se regăsească în anumite situații. Ca și terapie, ca și formă de relaxare, eu recomand acest serial!”, spune Michaela Prosan, Sonia Baicu Popovici din “Fructul oprit”, serialul care poate fi urmărit lunea de la ora 20.00, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Trending