Connect with us

Premieră TV

Serialul “Zei americani” (American Gods) începe astazi pe AXN de la 22:50

Published

on

Serialul „Zei americani” (American Gods), bazat pe bestseller-ul internațional tradus în peste 30 de limbi, scris de Neil Gaiman, și dublu nominalizat la premiile Emmy 2017, debutează în această seară, de la ora 22:50, pe AXN.

Producția „Zei americani”, în care realitatea se îmbină magistral cu fantezia, spune povestea unui  nou tip de război – cel între Vechii și Noii Zei. Zeii Vechi au fost aduși în Statele Unite ale Americii, așa cum le știm astăzi, de imigranți pe parcursul ultimilor 500 de ani.

Tradiționali, Zeii Vechi au rădăcini mitologice din diferite culturi ale lumii – Odin (mitologia nordică), Czernobog (cea slavică), Bilquis (personajul biblic Regina din Sheba și zeița iubirii), Anansi (folclorul african), Anubis (cultura egipteană) și Easter (păgân germanic). Cât se poate de reali, aceștia au luat formă umană și, timp de secole, au căutat adepți și venerație, reușind să supraviețuiască până când și-au făcut apariția Zeii Noi – precum Tehnologia sau Media.

Noul război care este pe cale să înceapă între Zeii Vechi și cei Noi este descris prin ochii lui Shadow Moon (Ricky Whittle). Cu câteva zile înainte să fie eliberat din închisoare, soția sa, Laura, moare într-un accident auto. În avionul care îl ducea la înmormântarea acesteia, Shadow îl întâlnește pe Mr. Wednesday (Ian McShane), un bătrân excentric și enigmatic care îl angajează ca bodyguard și partener de călătorie. Când Laura reapare, nici vie dar nici moartă, Shadow începe să realizeze că poveștile despre mituri, zei și magie pe care Mr. Wednesday le spune au un sâmbure de adevăr.

Cei doi pornesc într-o călătorie profundă, inițiatică, în inima Americii, spre o lume ascunsă, unde magia este reală, cu scopul de a îi convinge pe Zeii Vechi să se unească și să lupte împotriva Zeilor Noi. Pe măsură ce Shadow traversează țara, acompaniindu-l pe Mr. Wednesday, luptă din răsputeri să accepte noua realitate și mai ales rolul lui în ea, dar și să afle mai multe despre trecutul său misterios.

ZEII VECHI

Mr. Wednesday (Ian McShane) – liderul Zeilor Vechi și Zeul Războiului, este un escroc plin de șarm și îndemânare. Cu planuri mărețe, multă magie și înțelepciune, îl angajează pe Moon ca bodyguard în călătoria pe care o începe de-a lungul Americii, în încercarea de a atrage cât mai mulți din Zeii Vechi în bătălia finală împotriva Zeilor Noi. Speră că o coaliție a Vechilor Zei le va asigura existența în noua America și le va redobândi o parte din influența pe care au pierdut-o.

Mad Sweeney (Pablo Schreiber) – este un spiriduș aflat într-o criză existențială, căruia nu îi vine să creadă că și-a pierdut șarmul și chemarea. Mereu dispus să lupte, are tot sprijinul lui Mr. Wednesday.

Zorya Vecgernyaya (Cloris Leachman) – este cea mai mare dintre cele trei surori care păzesc constelațiile, protejând lumea de ororile uitate de omul modern. Odată obișnuite cu statutul regal, cele trei au trebuit să se adapteze și să supraviețuiască cu mult mai puțin într-o țară care nu își amintește de ele.

Czernobog (Peter Stormare) – zeitate slavică a întunericului și răului, are rețineri în a se alătura războiului iminent, punând la îndoială motivațiile lui Mr. Wednesday.

Bilquis (Yetide Badaki) – este zeitatea iubirii care tânjește după adulația pe care o trezea în supuși în epoci apuse și care încearcă să își găsească relevanța în lumea de azi.

ZEII NOI

Technical boy (Bruce Langley) –un zeu nou, furnizor al tuturor noutăților tehnologice. Disperat să demonstreze, avid după putere și respect, se străduiește să își țină în frâu impulsivitatea și iritabilitatea, ceea ce îl face impredictibil într-un mod periculos.

Mr. World (Crispin Glover) – este liderul omniscient al coaliției Noilor Zei, atacat mai des de proprii subordonați decât de dușmani. Urmărind constant activitatea Vechilor Zei, realizează că Mr. Wednesday reprezintă o amenințare reală.

Media (Gillian Anderson) – este reprezentanta Noilor Zei în ochii publicului. Figură publică și om de vânzări, ea ia forma unor celebrități recunoscute. Se hrănește din atenția și idolatrizarea pe care oamenii o au față de ecranul laptopului, televiziorului sau al telefonului mobil în timp ce se uită la TV. Întotdeauna are controlul asupra situației, întorcând orice poveste în direcția pe care și-o dorește.

De-a lungul seriei, își vor face apariția și alte zeități care aparent nu au nicio legătură cu noul război care este pe punctul să înceapă. Care este povestea lor, cum încearcă Zeii Vechi și Zeii Noi să-și păstreze, dar și să-și atragă noi adepți, dar și cum se va obișnui Moon cu noul său rol în lumea zeilor și ce decizie va lua acesta (dacă va duce lupta la căpăt alături de Mr. Wednesday sau dacă se va întoarce alături de soția sa), telespectatorii vor afla începând de astăzi, în fiecare vineri, de la ora 22.50, la AXN.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Premieră TV

PREMIERA: Gospodar fără pereche începe de joi, la PRO TV!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Mai este doar o zi până la prima ediție Gospodar fără pereche, pe 24 mai, de la ora 21:30, la PRO TV! Acest prim episod le face cunoștință telespectatorilor cu noua recoltă de gospodari vrednici pentru a vedea cum trăiesc, cum decurge o zi din viața lor și care sunt așteptările când vine vorba de sufletul pereche.

Astfel, după ce vor urmări prima ediție și vor vedea gospodarii, fetele își vor putea alege preferatul și se vor putea înscrie pentru a-i cunoaște.

Anamaria Prodan Reghecampf a reușit să culeagă informații importante despre ei și le pregătește telespectatorilor o ediție cu surprize! Personalități diferite și complexe, peisaje de poveste și gospodării fel de fel sunt doar câteva elemente cheie care conturează întreg tabloul Gospodar fără pereche!

Gospodarii din acest sezon sunt foarte diferiți: glumeți, calmi, onești, determinați, muncitori, haiduci, genii în informatică și inginerie silvică, iubitori de călătorii și sport, oameni cu valori de viață tradiționale, însă cu toții sunt pasionați de ceea ce fac. Mediul în care trăiesc, faptul că sunt conectați la natură le oferă o libertate și o viziune unică asupra vieții. Singura lor apăsare este faptul că nu au pe cineva alături cu care să împartă bucuriile vieții și cu care să construiască familia mult dorită!

Telespectatorii vor descoperi, joi, de la 21:30, cine sunt gospodarii care își caută marea iubire, ce au ei de oferit și ce își doresc de la aleasa inimii lor.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

De luni, la TVR: transmisiuni directe, zilnice, din Ungaria in Caravana „SERVUS, Europa!”

Published

on

Foto Credit: TVR

De luni, 21 mai, sub titlul SERVUS, Europa! – caravana TVR Cluj porneşte în periplul său prin comunităţile româneşti din vecinătatea ţării, prima destinaţie fiind Ungaria.

În intervalul 21-25 mai, telespectatorii vor putea urmări la TVR 3, TVR Cluj, TVR Internaţional şi TVR Moldova mai multe programe şi reportaje în transmisiuni live. Publicul din România va afla în premieră despre Micherechi, comuna cu cea mai mare populaţie românească din Ungaria, a cărei principală ocupaţie este agricultura şi despre Jula, oraşul unde se află singurul Liceu românesc din Ungaria, precum şi sediul Episcopiei Ortodoxe şi cel al Revistei de cultură Foaia Românească. Caravana Studioului TVR Cluj va ajunge apoi în capitala Ungariei,  Budapesta, un oraş care păstrează încă urmele lăsate de românii care şi-au adus contribuţia de-a lungul timpului la dezvoltarea lui. Ultimul popas al colegilor de la TVR Cluj va fi în staţiunea  Hajduszoboszlo, o localitate care a cunoscut o dezvoltare explozivă în ultimii 10 ani, mai ales datorită afluenţei mari de turişti şi investitori din România.

 

Caravana SERVUS, Europa! în Ungaria debutează luni, 21 mai, de la ora 11.00 cu slujba de Sfinţii Constantin şi Elena, transmisă în direct de la Catedrala Sf.Nicolae din Jula – ce va putea fi urmărită de românii din ţară şi din străinătate la TVR 3, TVR Cluj, TVR Internaţional şi TVR Moldova.

SERVUS, Europa!  va aduce din toate locaţiile din Ungaria corespondenţe zilnice în 1 Matinal şi în Telejurnalele  TVR 1, TVR 3 şi TVR Moldova. De asemenea, vor fi transmisiuni şi intervenţii în direct la emisiunile zilnice „Observator transilvan (TVR Cluj), „Regiunea în obiectiv”, „Actual Regional” (TVR 3). În fiecare seară Ansambluri folclorice din Transilvania vor evolua în direct din Ungaria în cadrul emisiunii „Cântec şi poveste” (TVR 3 şi TVR Cluj).

În cadrul emisiunilor vor fi invitate personalităţi ale vieţii publice, oameni de cultură, reprezentanţi ai administraţiei locale din România şi din Ungaria.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Nunta Regala a Printului Henry de Wales si actrita Meghan Markle, in direct la KANAL D

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Planeta intreaga are privirile atintite catre cel mai important eveniment al momentului de la Casa Regala Britanica, nunta Printului Henry de Wales, nepotul Reginei Elisabeta a II-a, si actrita Meghan Markle.

Stirile Kanal D prezinta Nunta Regala, sambata, 19 mai, in cadrul buletinelor informative de la ora 12:00 si 18:45, printr-o serie de transmisiuni directe si reportaje speciale ale corespondentilor postului aflati la Londra.

In editiile speciale ale Stirilor Kanal D  vom urmari principalele momente ale Nuntii Regale britanice: de la ultimele pregatiri pentru ceremonie, sosirea invitatilor, desfasurarea propriu-zisa a evenimentului. De asemenea, este surprinsa atmosfera de pe strazi, starea de spirit a englezilor, a turistilor veniti special pentru acest eveniment, dar vom afla si cum traiesc romanii emotia mult asteptatei nunti.

De la britanicii care se pregatesc de Nunta Regala, vom auzi de ce povestea de dragoste dintre Harry şi Meghan este deosebit de interesanta, desi Harry are sanse minime sa ajunga vreodata rege al Regatului Unit al Marii Britanii.

Tot in cadrul materialelor difuzate de Kanal D aflam in ce fel acest eveniment a devenit o oportunitate de afaceri pentru comercianti. Cine vine la nunta, care este protocolul ceremoniilor, ce meniuri alese vor fi pregatite pentru invitati vom vedea in reportajele prezentate de Kanal D.

“Sambata, in cadrul Stirilor Kanal D, de la 12:00 si 18:45, va asteptam in fata micilor ecrane pentru a urmari cel mai asteptat moment al anului, Nunta Regala a Printului Henry de Wales si  a actritei Meghan Markle. Va prezentam detalii despre povestea de dragoste dintre Meghan, o luptatoare pentru drepturile femeii, si Harry, cel care a renuntat la rigorile regale, un fascinant basm contemporan care va fi urmarit, conform statisticilor, de peste  doua miliarde de oameni, prin intermediul online si TV. Ce pariuri trasnite se fac la nunta printului Harry, dar si ce masuri de securitate speciale sunt luate pentru o buna desfasurare a evenimentului, veti afla urmarind editiile speciale de maine ale Stirilor Kanal D”, declara Ilinca Obadescu, prezentatoarea Stirilor Kanal D, de weekend, de la ora 12:00.

“Alaturi de invitatii nostri din platoul Stirilor Kanal D, ii vom introduce pe telespectatori in atmosfera de poveste a acestei nunti care starneste curiozitatea intregii lumi. Vom afla detalii despre culisele organizarii evenimentului si informatii pretioase despre protocolul unei asemenea ceremonii”, a adaugat Simona Patruleasa.

Nu ratati sambata, 19 mai, Stirile Kanal D, de la ora 12:00 si 18:45, editii speciale dedicate celui mai asteptat moment al anului, nunta Printului Henry de Wales cu actrita Meghan Markle.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending