HomeALL MEDIASesiunea de consultări ″Sprijin pentru Piata Muncii″! Un eveniment marca ″Educaţie Universitară pentru Persoane cu Dizabilităţi″

Sesiunea de consultări ″Sprijin pentru Piata Muncii″! Un eveniment marca ″Educaţie Universitară pentru Persoane cu Dizabilităţi″

Ministerul Educaţiei Naționale (MEN) anunţă demararea primei sesiuni de consultari ″Sprijin pentru Piata Muncii″ ce se va organiza în perioada 22-24 octombrie a.c. la Târgoviște, acțiune ce are ca scop principal promovarea bunelor practici în educație și privind accesul și integrarea pe piața muncii a studenților cu dizabilități-viitori absolvenți.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului strategic POSDRU „Dezvoltarea şi implementarea unui program-pilot integrat pentru creşterea accesului la învăţământul superior pentru persoane cu dizabilităţi” și este primul dintr-o serie de trei acțiuni, ce se vor desfășura în toate cele trei centre universitare, partenere în acest proiect, după cum urmează: 22-24 octombrie la Universitatea „Valahia” din Târgovişte, 29-31 octombrie la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi 4-6 noiembrie la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

În cadrul celor 3 zile de consultări vor avea loc pe rând dezbateri tematice și sesiuni de dezvoltare personală adresate studenților, precum și ateliere de lucru la care vor participa mentorii studenților și profesorii implicaţi în acest program. Acțiunea din ziua 3 propune o dezbatere pe tema angajabilității persoanelor cu dizabilități și în ceea ce privește sprijinul mediului universitar și științific adresat acestora, respectiv facilitarea parcursului studenților cu dizabilități în învățământul superior.

Un punct distinct pe agenda evenimentului îl constituie încheierea parteneriatelor și acordurilor de colaborare în scopul realizării și dezvoltării unei rețele de schimb de experiență și bune practici (Rețeaua EUPD), ce are ca scop declarat promovarea rezultatelor proiectului şi facilitarea integrării pe piaţa muncii a studenţilor cu dizabilităţi-viitori absolvenţi”.

Actiunea se adresează cu precădere studentilor si cadrelor didactice din cele 3 universitati partenere, factorilor de decizie din instituțiile de învățământ superior, instituții cu atribuții privind incluziunea socială, autorități publice, și nu în ultimul rând angajatorilor din regiunea Sud Muntenia.

Evenimentele se vor derula în paralel cu acțiunea de diseminare a rezultatelor proiectului către alte universități şi vor implica aproximativ 400 de persoane, studenți din grupul țintă, reprezentanți ai personalului didactic al universităţilor partenere, reprezentanți ai organizațiilor partenere, reprezentanţi ai ONG-urilor şi DGASPC-urilor la nivel regional si local, angajatori din regiunea Sud Muntenia, jurnaliști, invitați ai altor universități, experți pe termen scurt din echipa de implementare.

Acest proiect este cofinanţat din Fondul Social European prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, 2007-2013, şi se înscrie pe Axa prioritară 1 – „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, Domeniul Major de Intervenţie: 1.2 – „Calitate în învăţământul superior”.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns