Connect with us

Emisiuni

Sevi şi Francesca sunt câştigãtoarele celei de-a noua ediţii “iUmor”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sevi şi Francesca au câștigat cea de-a noua ediție ”iUmor” și vor ajunge astfel în finala emisiunii, alături de Bogdan Zloteanu, Isabela Iacupovici, Renata Cilan, Mihaela Buhuș, Dan Cîrstea, Andrei Cojocaru, Cătă Dum și Dan Țuțu.

Cunoscute juraților din sezonul 4 ”iUmor”, Sevi și Francesca, de această dată în personaje diferite: o măicuță și o tânără petrecăreață. Replicile scenetei lor au fost însă la inspirate, ca și la prima lor apariție, din melodii celebre românești. ”Mi-a plăcut că la finalul acestui număr, cele două lumi antagonice se reunesc”, a remarcat Cheloo. Acesta a observat și că multe dintre replicile alese de fete erau din cele scrise chiar de el. ”S-au bazat pe versuri din Paraziții în mare parte, nu m-a deranjat, e foarte clar că au făcut studiu pe versuri. Mi-am dat seama că în 20 și ceva de ani de carieră eu am o grămadă de porcării scrise!”, a mai observat Cheloo.

Sevi și Francesca au primit toate cele trei voturi ale juraților, dar și laude pe măsură. ”Felicitări din tot sufletul meu pentru text, pentru regie, a fost în același timp sexy și foarte comic”, le-a spus și Mihai Bendeac.

În timp ce Doina Teodoru, câștigătoarea sezonului III al emisiunii ”iUmor” a fost invitat special al serii, Florian Dicu a încercat să intre încrezător pe scenă, în speranța că îi poate convinge pe jurați că și-ar putea lăsa cariera de corporatist pentru stand-up. Florian a mers pe umor negru, sperând că va găsi deschidere către aceștia, însă, reacțiile din sală au întârziat să apară. ”Crede-mă că nu e rău”, l-a încurajat Mihai Bendeac. Din păcate însă, Cheloo i-a spus că face parte din categoria de concurenți deloc memorabili. Cu toate acestea, Florian a primit două voturi, iar mai târziu și un apel de la Mihai Bendeac. ”Ți-am promis că te sun! Atunci eram foarte nervos, pentru că mi s-a părut că la începutul numărului ai fost intrerupt și te-ai speriat pentru că nu aveai reacțiile pe care le așteptai”, i-a spus acesta.

Cu un număr de iluzionism a venit din Canada Yan Markson, care a copilărit în Rusia la un circ și a deprins arta magiei încă de la 12 ani. Născut în Republica Moldova, acesta ar fi trebuit să vină în România împreună cu bunicul său, pentru ca apoi cei doi să poată vizita locurile natale ale acestuia. Cum bunicul nu a mai putut să vină cu el, Yan speră să fie votat și să poată reveni în finală împreună. Iar visul său s-ar putea împlini, după ce numărul său de magie îmbinat cu umor i-a cucerit pe Cheloo, Delia și Mihai Bendeac. Mai mult, Yan a reușit să îl facă pe Cheloo să ghicească numărul la care iluzionistul s-a gândit. ”Întrebarea se pune în mod cinstit, cum m-a făcut să spun 304?”, a spus Cheloo.

Iar când trucurile au devenit tot mai greu de înțeles, Yan și-a îndreptat atenția și asupra Deliei, căreia i-a ascuns între palme un pachet de cărți, iar când artista a deschis palma, acestea fuseseră înlocuite de un cub de plastic. ”Atunci am simțit cel mai puternic șoc din acest sezon”, a spus Mihai Bendeac. Și cum Yan a primit cele trei voturi necesare, magia sa ar putea ajunge și în finală.

Al doilea iluzionist al serii, Bogdan Muntean, s-a inspirat din amintirile din copilărie pentru a crea un spectacol bazat pe ideea unui circ magic. Practicant al hipnozei, Munteanu a mărturisit că totuși are ceva emoții la gândul că trebuie să dea ochii cu Cheloo. Cu toate acestea, iluzionistul a reușit să îl facă să râdă pe jurat cu numărul său de dresură cu purici de circ și a reușit să obțină cele trei voturi. În urma sa însă a rămas dilema: puricii existau sau a fost vorba de un număr de magie?

Claudiu Borza, agricultor din Mehedinți, a fost avertizat încă de la început că, de când e la ”iUmor”, Mihai Bendeac a dezvoltat o fobie de oamenii care vin îmbrăcați în costum popular. ”Sunt tot om și eu, nu îl mănânc…”, a spus omul care venise pregătit și cu o sticlă de pălincă pentru jurați. Bendeac și-a pierdut însă curând răbdarea și a început să își facă lista de cumpărături. ”Cine a urmărit ce zicea? N-am putut…”, în timp ce Delia și Cheloo au fost de părere că monologul lui Borza a sunat mai degrabă ca un colind. Ca urmare, jurații au avut rapid un vot unanim: unlike!

Constantin Curcă a intrat pe scena ”iUmor” în șosete pentru a cânta o melodie rap ce s-a încheiat cu renunțarea la pantaloni. ”Pune ceva pe tine, că răcești, mama!”, i-a spus Delia la final, în timp ce Cheloo și Mihai Bendeac au fost intrigați de ”mișcarea scenică” a lui Curcă. Nu destul însă pentru a-i da și voturile lor, astfel că numărul s-a încheiat cu trei de UNLIKE.

La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

 

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Jorge și Maria Simion s-au mutat la mare: ”Retrăiesc primii ani de facultate și îmi place la maximum”

Published

on

Foto Credit: ANTENA STARS
 

Jorge și Maria Simion, prezentatorii emisiunii ”Cool Summer Nights” de la Antena Stars, și colegii lor matinali, Andrei Ștefănescu și Nasrin Ameri, îi vor întâmpina pe telespectatori, timp de trei săptămâni, cu multă energie pozitivă și nenumărate surprize de pe litoralul românesc.

Jorge mărturisește că în aceste trei săptămâni în care el și Maria Simion vor prezenta emisiunea Cool Summer Nights, în fiecare zi de luni până vineri, de la 20.45, retrăiește momente dragi de pe vremea studenției sale.

”Sunt exact în acel moment în care munca se intersectează cu vacanța. Ce poate fi mai frumos decât să muncești la mare? Pentru mine este o conexiune cu ce făceam atunci când locuiam în Constanța, cu părinții. Mergeam la plajă și munceam. Retrăiesc primii ani de facultate și îmi place la maximum”, mărturisește Jorge.

”Fac ce îmi place, iar marea este pentru mine o sursă permanentă de inspirație și bună dispoziție. Iubesc marea și vara, așa că pentru mine ”Cool Summer Nights” la mare este cel mai frumos cadou. Serile calde de vară nu se compară cu nimic altceva”, spune Maria Simion.

Până pe 2 septembrie, Andrei Ștefănescu și Nasrin Ameri vor fi și ei alături de telespectatorii Antena Stars, în fiecare zi, de luni până duminică, de la ora 9.00, în cadrul emisiunii ”Star Matinal e pe val”, iar în weekend, începând cu ora 15.30, aceștia pot fi revăzuți, tot live în cadrul show-ului ”Star la Mare Fitza”.

“Sunt foarte fericită, pentru că în această vară, ”Star Matinal e pe val” și ”Star la Mare Fitza„ au loc la mare. Ador marea, așa că pot spune că sunt într-o continuă vacanță. O vacanță cu de toate: distracție pe cinste alături de colegii mei și de toți spectatorii care aleg să petreacă cu noi pe plajă, cei mai talentați și în vogă artiști și, să nu uităm de cele mai tari exclusivități marca Antena Stars și Spynews.ro. Așadar, eu și Andrei îi așteptam pe toți în stațiunea Saturn, să bem cafeluța împreună. Ce să mai, avem meniul complet. Ii salutăm pe toți telespectatorii și le spunem că se anunță 3 săptămâni incendiare”, declara Nasrin.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Carla’s Dreams își surprinde colegii de la ”X Factor” cu opțiunile sale culinare

Published

on

 

Obișnuit să se joace cu vorbele și să le și pună pe note, Carlas Dreams nu face pauză nici măcar când este la pupitrul de jurat ”X Factor”, așa că și-a surprins din nou colegii cu analogiile sale. 

De această dată, în timpul audiţiilor „X Factor”, Carla’s Dreams îi explicã unui concurent că, deși timbrul vocii sale este extrem de plăcut, interpretarea a fost una lipsită de surprize, astfel că rezultatul nu a fost cel scontat. ”Nu poți să mânânci unt cu unt, doar cu pâine! Sau… cu cârnați!”, a fost analogia folosită de juratul ”X Factor”, care a stârnit hohote de râs în salã.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor”, care va avea marea premierã pe 26 august, de la 20:00, la Antena 1,  se anunță a fi unul plin de surprize. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Actorul Cristi Iacob este noul jurat „Te cunosc de undeva”. Pe cine il va inlocui?

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Schimbare de componență în juriul “Te cunosc de undeva!”, transforming-show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși care va reveni, din 8 septembrie, la Antena 1, cu un nou sezon.

Actorul Cristi Iacob este noul jurat al show-ului “Te cunosc de undeva!” și, în cel de-al 13-lea sezon al emisiunii, va lua loc la masa juriului alături de Ozana Barabancea, Andreea Bălan și Aurelian Temișan și le va acorda concurenților punctele pentru actorie.

Am fost luat prin surprindere de propunere, dar am zis: de ce nu? Cu cinci ani în urmă îmi luasem la revedere de la televiziune, preferând să mă dedic teatrului. Te cunosc de undeva!” însă este un show cinstit, curat și vizibil și am acceptat propunerea fără să stau prea mult pe gânduri”, spune Cristi Iacob.

De asemenea, el îi va pregăti pe concurenții noului sezon pe partea de actorie și își dorește ca aceștia să vadă în el, în primul rând, un prieten. Pe de altă parte, promite să-i pună pe toți la treabă. “Nu-mi place suficiența, nu-mi place nici lenea, de aceea va trebui ca ei să muncească. Nu plec la drum cu preconcepții și îi voi acorda fiecăruia șanse de sută la sută. De asemenea, îmi doresc ca ei să vadă în mine un prieten, nu un gâde”, mai spune Cristi.

Juratul mărturisește că nu îi va fi ușor atunci când va trebui să critice anumite prestații, în timpul show-ului. “Mi-e greu să critic oamenii. Dar o să le spun adevărul!”, promite el.

Cristi Iacob (50 de ani) s-a născut la Galați și a absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, în anul 1992. A jucat în numeroase piese de teatru, filme artistice și scurt-metraje și, pe parcursul carierei, a obținut mai multe premii, printre care: cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam, în spectacolul „Trei gemeni veneţieni” de Antonio Collalto, în cadrul Festivalului Național de Comedie Galați, 2015; premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Matei din pelicula „În film la Nașu’ ” (2012), regia Christina Iacob, Dublin 2013; premiul „Makhila de bronz” și premiul de interpretare pentru rolul Pepe din filmul „Pepe și Fifi” (1994), regia Dan Pița, Aracachon, 1995. În prezent, face parte din trupa Teatrului Mic din Capitală.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending