HomeMAGAZINEvenimenteShortsUP – în rolul principal: scurtmetrajele, o nouă experienţă cinematografică

ShortsUP – în rolul principal: scurtmetrajele, o nouă experienţă cinematografică

Din 30 octombrie, bucureştenii vor avea un nou tip de experienţă cinematografică

ShortsUp îşi propune să devină cel mai dinamic mediu de expunere pentru scurtmetraje prin crearea de evenimente lunare, destinate marelui public.

Misiunea ShortsUP va fi aceea de a creşte vizibilitatea scurtmetrajelor şi, pe termen lung, valoarea acestora. Ideea porneşte de la o constatare simplă: scurtmetrajele, chiar şi cele aclamate şi premiate internaţional, pot fi văzute doar de un public restrâns, de obicei în festivaluri de film ce au loc o dată pe an.

Selecţia de filme scurte ShortsUP va include, în fiecare lună, producţii premiate, de dată recentă, dar şi filme de arhivă, mai puţin cunoscute, ale marilor regizori ai lumii. Ficţiune, filme-experiment, documentare care au schimbat mentalităţi, animaţii, videoclipuri muzicale şi mai ales o atmosferă de film – pe scurt, ShortsUP. Fiecare întâlnire lunară promite experienţe interactive prin proiectarea scurtmetrajelor în spaţii neconvenţionale, în care publicul va face parte din scenariul evenimentelor.

Colecţia lunară de filme începe sau se încheie cu un performance muzical sau cu un mix de arte conexe filmului: dans, teatru, instalaţii audio video, recrearea live a coloanei sonore a filmelor, sau întâlniri cu regizori şi producători. ShortsUP îşi propune să reinventeze felul în care publicul interacţionează cu filmele de scurtmetraj.

Pentru început, evenimentele ShortsUP vor avea loc numai în Bucureşti, urmând să se extindă, din 2010, în cele mai importante centre urbane din România: Cluj, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa.

Primul eveniment va include toate filmele scurte din seria Amintiri din Epoca de Aur (1 si 2) ale unuia dintre cei mai apreciaţi regizori români: Cristian Mungiu. Se va desfăşura pe 30 octombrie, de la ora 20.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din cadrul Palatului Parlamentului.

ShortsUP este organizat de Asociaţia Oricum si Feeder.ro, cu sprijinul Vodafone România.

Mai multe informaţii puteţi afla de pe site-ul www.shortsup.ro

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns