HomeALL MEDIASiemens Race a castigat European Digital Communication Awards 2012

Siemens Race a castigat European Digital Communication Awards 2012

Campania Siemens Race, realizata de Siemens Romania si agentia Pi2 PR a fost desemnata cea mai buna campanie de comunicare online pentru o companie din Europa. Premiul a fost oferit in cadrul ceremoniei Digital Communication Awards, care a avut loc pe 14 septembrie la Berlin.

In ultima faza a concursului, Siemens Race a reusit sa devanseze celelalte doua finaliste ale categoriei: campania Buffer Busters realizata de Vodafone Germania, OMD Germania si EOL Intermedia, precum si campania de reciclare online realizata de compania Eko Kom si Euro RSGC Praga, din Cehia. In urma prezentarii sustinute de Siemens Romania si Pi2 PR la Berlin, juriul alcatuit din specialisti in comunicare din companii private si din mediul academic a decis in favoarea proiectului din Romania.

“Suntem cu totii mandri de acest proiect care a fost gandit si dezvoltat la Bucuresti si care a fost incadrat deja in categoria best practice la Siemens AG, birourile din UK si Africa de Sud aratandu-se interesate sa implementeze acest proiect in tarile lor”, a declarat Dan Santimbreanu, Head of Corporate Communications Siemens Romania.

Siemens Race este o campanie de social media in cadrul careia 10 bloggeri romani au parcurs 1.700 km in 7 zile, au calatorit prin 13 orase din Romania unde au descoperit 10 solutii de dezvoltare sustenabila implementate de Siemens in diferite domenii: Medical, Industrie, Infrastructura, Energie. Pe parcursul cursei, bloggerii au avut de trecut teste si quizz-uri pe care le-au putut realiza exclusiv cu ajutorul fanilor din mediul online, acest mecanism favorizand implicarea a sute de mii de oameni care au citit despre solutiile de dezvoltare durabila oferite de Siemens in Romania.

“In Siemens Race, 10 bloggeri au reusit sa implice in mod activ 200.000 utilizatori online care au oferit aprox 1.2 milioane impresii conform Zelist. Daca tinem cont ca intreaga campanie a durat o luna si ca tematica abordata a fost una complexa, a dezvoltarii durabile, rezultatele sunt si mai spectaculoase”, a adaugat Mirela Pitu, General Manager Pi2 PR.

Bloggerii participanti la Siemens Race 2012 sunt: Razvan Baciu, Cristina Bazavan, Cristina Chipurici, Adrian Ciubotaru, Andrei Crivat, Dan Dragomir, Alex Mazilu, Alex Negrea, Razvan Pascu si Marius Sescu.

Digital Communication Awards se afla la cea de-a doua editie si este singurul festival care premiaza campaniile de comunicare digitala din Europa. In acest an s-au inregistrat peste 500 de aplicatii din 35 de tari la cele 36 de categorii care acopera toate disciplinele de la social media, la digital public affairs: Social Media Campaign of the Year, Innovation of the Year, CSR Communication, Digital Public Affairs, Viral Communication etc.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns