HomeMAGAZINSony și World Photography Organisation caută cel mai bun fotograf român

Sony și World Photography Organisation caută cel mai bun fotograf român

Organizatorii Sony World Photography Awards, una dintre cele mai prestigioase competiții de fotografie, alături de Sony România, pornesc de astăzi în căutarea celui mai bun fotograf din România.

Concursul Romanian National Award se adresează tuturor fotografilor români, iar aceștia se pot înscrie gratuit pe site-ul www.worldphoto.org. Mai mult, fotografii pot participa la oricare dintre cele zece categorii ale competiției, urmând ca juriul să aleagă o singură fotografie care îi va aduce câștigătorului șansa de a-și vedea portofoliul expus pe plan internațional, cu recunoaștere din partea comunității internaționale de fotografie.

Câștigătorul Romanian National Award va fi anunțat la data de 18 martie 2015 și va fi recompensat cu cel mai nou echipament Sony, iar următorii doi clasați vor primi premii speciale. Toți cei trei fotografi își vor putea expune creațiile alături de cele ale fotografilor profesioniști la nivel mondial în cadrul Expoziției Sony World Photography Awards 2015, care va avea loc în Londra între 24 aprilie și 10 mai. De asemenea, operele vor fi expuse și pe site-ul www.worldphoto.org.
În fiecare an, Sony World Photography Awards celebrează cele mai bune opere ale fotografiei contemporane internaționale.

Participanții în competiție se pot înscrie la următoarele categorii: 15 categorii profesionale adresate fotografilor experimentați; 10 categorii deschise entuziaștilor în fotografie; competiția Student Focus ce se adresează studenților la fotografie cu vârsta cuprinsă între 18 și 28 de ani; categoria Youth Competition, adresată fotografilor sub 20 de ani.

Câștigătorul Romanian National Award va fi ales în urma analizei tuturor fotografiilor înscrise de români în competiția Open din cadrul Sony Word Photography Awards 2015.

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

<p>Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti<br /> Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.</p>

No comments

Lasă un răspuns